Limba slavă veche

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Limba slavă veche (sau paleoslavă) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea (în urma separării ramurii de sud a slavei comune). Ea a evoluat treptat, devenind în veacul al IX-lea prima limbă scrisă a slavilor.

Textele slave vechi au fost redactate cu două sisteme alfabetice, „glagolița” (alfabetul glagolitic) și „chirilița” (varianta sârbo-croată: „cirilița”) (alfabetul chirilic), concepute special pentru uzul slavilor. Alfabetul chirilic este adaptarea alfabetului grecesc, căruia adepții fraților Chiril și Metodiu (creștinătorii slavilor, originari din SV Bulgariei - Macedonia) i-au adăugat caractere în funcție de sunetele slave inexistente în limba greacă.

Perioada de aur a slavei vechi e reprezentată de școlile literare de la Preslav și Ohrida (capitale ale Primului Țarat Bulgar), care au generat o cultură înfloritoare în veacul al X-lea. Ulterior, din paleoslavă a evoluat la rândul ei, începând cu secolul al XII-lea, limba slavonă.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Din istoricul slavisticii românești, Universitatea din București Facultatea de Limba și Literaturi Străine, 1982
  • Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei R.P.R., P. P. Panaitescu, Dalila-Lucia Aramă, Gheorghe Mihăilă, Gabriel Ștrempel, Academia Română. Biblioteca, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 2003

Vezi și[modificare | modificare sursă]