Ion Aurel Candrea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ion Aurel Candrea
Date personale
Nume la naștereIancu Hecht Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
București
Decedat15 septembrie 1950
Paris
PărințiMarcu și Rachel Hecht
Naționalitateevreu
Cetățenieromână
Ocupațielingvist, filolog, etnolog, lexicograf, profesor la Universitatea București
Activitate
Alma materUniversitatea Bucuresti
Sorbona
École Pratique de Hautes Études
Ani de activitate1893-1938
Lucrări remarcabileDicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (cu O.Densusianu).
Dicționarul enciclopedic ilustrat (cu G.Adamescu)
Cunoscut pentrustudii etimologice, dialectologice ale limbii romane, lexicologie, studii ale folclorului medical, proverbelor, zicătorilor și poreclelor

Ion-Aurel Candrea (numele la naștere Iancu Hecht, n. 7 noiembrie 1872, București - d. 1950, Paris) a fost un lingvist, filolog și folclorist evreu român, profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilăria și tinerețea[modificare | modificare sursă]

Candrea s-a născut în anul 1872 într-o familie de evrei din București, sub numele Iancu Hecht. Părinții săi, Marcu Hecht, tehnician constructor, și Rachel, erau originari din Galați. El și-a adăugat în tinerețe numele de familie românesc Candrea, sub care a devenit cunoscut. A urmat cursurile Liceului „Gh. Lazăr” din București, apoi ale Facultății de Litere și Filosofie (1892-1896), unde l-a avut profesor pe B. P. Hasdeu. În vremea studiilor în România a publicat mai multe lucrări în domeniu, între „Poreclele la români” și „Influența țiganilor asupra literaturii poporane românești”. Și-a continuat specializarea în romanistică, lexicografie și geografie lingvistică, între 1897-1902, la Sorbona și la École Pratique des Hautes Études din Paris, avându-i ca profesori pe Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Meyer, Émile Picot și Jules Gilliéron. Și-a susținut în 1902 teza de doctorat intitulată Les éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme (Elementele latine ale limbii române.Consonantismul). Vreme de trei ani Candrea-Hecht a predat, între altele, limba română la Școala Specială de Limbi Orientale vorbite la Paris, unde l-a suplinit pe Émile Picot.În timpul șederii sale la Paris l-a cunoscut pe Sextil Pușcariu, cu care a avut numeroase discuții rodnice reciproc în probleme de etimologie românească. Pușcariu, în pofida ostilității sale față de evrei, l-a amintit și apreciat ca om și cercetător în memoriile sale „Călare pe două veacuri" (București, 1968), scrise în anii de după cel de-al Doilea Război mondial.

Activitatea științifică și pedagogică în România[modificare | modificare sursă]

Din 1903 a lucrat ca profesor de limba franceză la liceul „Frații Buzești” la Craiova și la liceul „Mihai Viteazul” din București, iar în 1913, după strădanii din partea colegului său, profesorul Ovid Densusianu, a fost cooptat în postul de conferențiar la catedra de filologie romanică la Universitatea din București. Apoi în 1922 a devenit docent și, din 1927, profesor universitar la catedra de dialectologie și folclor românesc, unul din cei câțiva profesori evrei din învățământul universitar românesc numiți în perioada interbelică. Alături de Ovid Densusianu, a participat la fondarea, în 1905, a Societății Filologice Române, precum și la publicarea „Buletinului” acesteia. A avut preocupări în diverse domenii ale lingvisticii (lexicologie, lexicografie, dialectologie, toponimie, antroponimie), filologiei (critică textuală) și ale folclorului.

În anul 1938 a ieșit la pensie. În anul 1942 regimul Antonescu a decis să-l includă printre cele câteva zeci de evrei care nu și-au pierdut drepturile în urma legilor rasiale împotriva evreilor adoptate în anul 1940. În 1948, în perioada consolidării regimului comunist în România, Candrea a emigrat în Franța. A murit la Paris în anul 1950.

Contribuții la etimologia limbii române[modificare | modificare sursă]

Candrea s-a interesat în mod deosebit de etimologia cuvintelor romanesti, mai ales a celor de origine latină, începând cu studiul său din 1893 „Câteva substrate latine vulgare”. El a reconstruit după metoda istorică-comparatistă cuvinte prototip din latina vulgară care au putut sta la baza unor cuvinte românești, și care au fost acceptate în literatura de specialitate, ca de pildă „a alerga” de la „allagare”, „cheag” - de la „clagum”, „găleată” de la „galleta”, „ghem” de la „glemus”, „maț” de la „matia”, „viață” de la „vivitia”, etc A continuat aceste studii cu articolul sau Étymologies roumaines (1902) și cu „Din elementele latinești ale limbii române” publicat în Convorbiri literare în anul 1905, între altele găsind originea latină a unor cuvinte ca „a dărâma”, „a adia”, „anin”, „mistreț”, „mesteacăn”, „adăpost”, „adevăr”, „arăta”, „călca”, „deștept”, „flămând”, „a mușca” etc [1] A avut o contribuție substanțială la redactarea, împreună cu Ovid Densusianu, a „Dicționarului Etimologic al limbii române” (1907-1914), în care a prezentat soluții sofisticate pentru numeroase dileme etimologice. Dicționarul, care a rămas neterminat, încheindu-se cu verbul „a putea”, și-a păstrat relevanța până în zilele noastre și a fost reeditat în secolul al XXI-lea sub îngrijirea lui Grigore Brâncuș

Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească”[modificare | modificare sursă]

Împreună cu Densusianu, Candrea a început să lucreze la scrierea „Dicționarului general al limbii române din trecut și de astăzi” care a rămas și el neterminat, dar a servit drept bază la partea linguistică a Dicționarului Enciclopedic Ilustrat. pe care l-a publicat în 1931 împreună cu Gheorghe Adamescu în editura Cartea Românească. Adamescu a scris partea istorică-geografică a dicționarului. Candrea a lucrat la acest dicționar vreme de 22 ani, el incluzând 43,269 cuvinte românești, însoțite de definiții, citate și de explicații etimologice. Deoarece în timpul Primului Război Mondial cartelele pe care a lucrat s-au distrus, el le-a reconstituit cu ajutorul soției, vreme de trei ani, ajungând la 425.000 cartele aranjate în ordine alfabetică în 140 cutii. Dintre miile de ilustrații ale dicționarului, 500 le-a desenat Candrea însuși. Tudor Arghezi s-a numărat printre cei care au elogiat dicționarul la apariția lui.[2] Din cauza originii etnice a lui Candrea [3], în perioada interbelică au fost oameni de știință și conducători de instituții de învățământ și culturale din România care s-au străduit să evite citarea din dicționarele pe care le-a redactat și nu le-au recomandat studenților.[4]

Cercetări ale limbii române vechi[modificare | modificare sursă]

Candrea a adus contribuții însemnate și la cercetarea limbii române vechi din veacurile al XVI-lea- al XVII-lea, trecând în revistă principalele texte ale epocii. Se evidențiază în acest domeniu publicarea studiului său despre Psaltirea scheiană și comparația pe care a făcut-o între aceasta și alte psaltiri contemporane.

Contribuții la dialectologia română și studiul folclorului românesc[modificare | modificare sursă]

În spiritul învățăturii unuia din dascălii săi francezi, Jules Gillieron, Candrea a efectuatpe teren activități numeroase de colectare de date lingvistice și etnologice, incluzând completarea a 700 chestionare in circa 250 de așezări din România. În anii 1906-1908 el a publicat împreună cu Ovid Densusianu și Theodor Speranția două volume intitulate „Graiul nostru.”

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Graiul din Țara Oașului, București, 1907 (prima monografie dialectală românească)
  • Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, București, 1944; reeditare, Iași, Editura Polirom, 1999 ISBN 973-683-182-5
  • Dicționar de proverbe și zicători, București, 1912; ediția a II-a de Ion Bratu, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2002 ISBN 973-9426-79-4
  • Straturi de cultură și straturi de limbă la popoarele romanice, București, 1914
  • Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII traduse din slavonește, vol. I-II, edițiune critică, București, 1916
  • Lumea basmelor. Studii și culegeri de folclor românesc, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu, București, Editura Paideia, 2001 ISBN 973-8064-76-7
  • Iarba fiarelor. Studii de folclor din datinile și credințele poporului român. Preminte Solomon. Poreclele la români, ediție de Dan Horia Mazilu, Alexandru Dobre, Petre Florea, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2001 ISBN 973-85486-1-6
  • Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A - putea) (în colaborare cu Ovid Densusianu), București, 1907-1914; ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Pitești, Editura Paralela 45, 2003; 2006 ISBN 973-697-640-8
  • Graiul nostru. Texte din părțile locuite de români, vol. I-II, București, 1906-1908 (în colaborare cu O. Densusianu și Th. D. Sperantia)
  • Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească (în colaborare cu Gheorghe Adamescu), tipărit între 1926 și 1931 în 7500 de exemplare

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978
  • Henri Zalis, Apropieri de o moștenire diferențiată
  • Felicia Waldman, Professeurs juifs dans les universités bucarestoises. Fin du XIXe siècle – Fin de la Seconde Guerre mondiale, in: Tsafon. Revue d’études juives du Nord 64, 2012–2013
  • A.B.Yaffe - Besadot zarim - Sofrim yehudim beRomania 1980-1940, Centrul Goldstein-Goren, Universitatea Tel Aviv 1996

(în ebraică) (Pe ogoare straine - Scriitori evrei în România 1940-1980)

  • K.A.Bertini, A.B.Yaffe, Dora Litman-Litani (red) Shorashim vesàar - Antologhia shel sofrim yehudim balashon haromanit

Editura Eked, Tel Aviv 1972 (în ebraică) (Rădăcini și furtună - Antologie a scriitorilor evrei din România)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ D.Bejan
  2. ^ K.A.Bertini et al p.117
  3. ^ K.A.Bertini et al p.117
  4. ^ A.B.Yaffe