Verb modal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Flexibilă
Adjectiv
Articol
Numeral
Pronume
Substantiv
Verb
Auxiliar
Copulativ
Personal-impersonal
Predicativ-nepredicativ
Tranzitiv-intranzitiv
Neflexibilă
Adverb
Conjuncție
Interjecție
Prepoziție
Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Complement
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

În gramatică, un verb modal, numit și verb de modalitate, verb auxiliar de modalitate, verb semiauxiliar de modalitate, verb auxiliar de mod sau verb semiauxiliar de mod este un verb abstract care exprimă prin conținutul său lexical (originar sau dobândit prin context) una din ideile de modalitate[1]. Un astfel de verb este folosit pe lângă un verb cu sens lexical plin pentru a indica cum vede vorbitorul acțiunea exprimată de acesta: certă, incertă, posibilă, imposibilă, probabilă, improbabilă, necesară, inutilă, obligatorie, neobligatorie, dorită, nedorită, permisă, nepermisă, ca o consecință logică, ca rezultatul unei decizii etc.[2]. Pe de o parte, o anumită modalitate poate fi exprimată de mai multe verbe, iar pe de altă parte unul și același verb poate exprima mai multe modalități (vezi mai jos exemplele în propoziții).

Unele verbe sunt numai modale, de exemplu, în limba engleză, can „a putea” și must „a trebui”[3]. Altele pot fi folosite și de sine stătător, cu sens plin, și ca verbe modale: Îi trebuiau bani să-și cumpere cărți […] – folosire cu sens plin, a avea nevoie vs. Un orfan trebuie să-și facă acolo repede o carieră […] – folosire ca verb modal de exprimare a necesității[4].

În limba română[modificare | modificare sursă]

În gramatici ale limbii române se întâlnesc ca verbe modale a avea, a da, a fi, a putea, a sta, a trebui, a veni, a vrea[5], se cade, se cuvine, se pare etc.[1]. Aceste verbe sunt urmate de un verb la conjunctiv, infinitiv, participiu sau supin. După unii lingviști formează singure predicatul verbal al propoziției, atunci când se află la un mod personal[1], dar după alții alcătuiesc împreună cu verbul care le urmează un predicat verbal compus[6]. Exemple: am a scrie/de scris, să spună, era să cad, e de făcut, pot face/să fac, stă să cadă, trebuie să plec, trebuie lăudat, îmi vine să râd, vreau să plec[5].

În alte limbi[modificare | modificare sursă]

În limba engleză[modificare | modificare sursă]

În gramatici ale limbii engleze se fac diverse clasificări ale verbelor modale după gradul lor de gramaticalizare. În principal se deosebesc verbe numai modale (must, can, could, will, would, may, might, shall și should)[7] și verbe nu numai modale, ci folosite și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei to la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple[8]:

  • cu verbe numai modale, după modalitatea exprimată:
  • capabilitate, pricepere: My grandfather could walk on his hands „Bunicul meu putea umbla în mâini”;
  • caracterul permis al acțiunii: We can leave our luggage at the hotel „Ne putem lăsa bagajele la hotel”;
  • eventualitate: If the phone should ring, don't answer it „Dacă ar suna cumva telefonul, să nu răspunzi”;
  • irealitate: Six weeks' holiday would be nice „Ar fi bine să avem șase săptămâni de concediu”;
  • necesitate: I must go to the bank „Trebuie să merg la bancă”;
  • obișnuință: People will leave litter everywhere „Lumea obișnuiește să lase gunoaie peste tot”;
  • posibilitate:
The keys may be in my coat pocket „Cheile ar putea să fie în buzunarul paltonului”;
We thought we might have problems „Ne-am gândit că s-ar putea să avem probleme”;
  • promisiune: You shall have the money „O să primești banii”;
  • cu verbe nu numai modale:
  • capabilitate, pricepere: The pupils are already able to read „Elevii știu deja să citească”;
  • caracterul de preferat al acțiunii: I'd better tidy this room up „Ar trebui să fac / Mai bine aș face ordine în camera asta”;
  • caracterul obișnuit al acțiunii în trecut: I used to come here „Veneam aici de obicei”;
  • caracterul permis al acțiunii: Are we allowed to leave early? „Avem voie să plecăm devreme?”;
  • caracterul prevăzut de o regulă al acțiunii: Is this food supposed to be kept cool? „Alimentul ăsta trebuie ținut la rece?”;
  • lipsa necesității: You needn't hurry „Nu e nevoie să te grăbești”;
  • obligație impusă dinafară: You have to fill in a form „Trebuie să completezi un formular”;
  • probabilitate: They ought to have our letter by now „(Ei) trebuie să fi primit deja scrisoarea noastră”;
  • teamă: I daren't go up on the roof „Nu îndrăznesc să mă urc pe acoperiș”.

În limba franceză[modificare | modificare sursă]

În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple[9]:

  • aparență: Le temps semble/paraît s’améliorer „Vremea pare să se amelioreze”;
  • caracterul nerealizat in extremis al acțiunii:
Il s’en faut de peu que nous n’ayons réussi „Puțin a lipsit să reușim”;
Nous avons failli réussir „Era să reușim”;
  • dorință, intenție, nevoie, voință de a face ceva:
J’ai besoin de déménager „Am nevoie să mă mut”;
Je désire savoir „Doresc să știu”;
Je pense déménager „Mă gândesc să mă mut”;
Je tiens à savoir „Țin să știu”;
Je veux savoir „Vreau să știu”;
  • dorință ca ceva să se întâmple:
Puisse-t-il dire vrai ! „Numai de-ar spune adevărul!”;
  • eventualitate, posibilitate:
Ces feuillets viennent parfois à se perdre „Se întâmplă uneori că foile acestea se pierd”;
Il se peut qu’il convienne de ses torts „S-ar putea să-și recunoască vina”;
Le vent peut s’élever d’ici ce soir „Se poate stârni vântul până deseară”;
Que votre ami peut être désagréable! „Ce enervant poate fi prietenul vostru/dv.!”;
Quelle heure peut-il être? „Cât o fi ceasul?”;
  • obligație:
Il faut lui pardonner „Trebuie iertat”;
Tu dois t’excuser / Tu as à t’excuser „Trebuie să te scuzi”;
  • probabilitate:
Il faut qu'elle ait mal entendu „N-o fi auzit bine”;
Vous avez dû faire erreur „Probabil ați greșit”;
  • sfat ironic sau negativ:
Allez donc lui dire ça ! „Spuneți-i numai asta (și o să vedeți)!”;
N’allez pas lui dire ça, surtout! „Nu cumva să-i spuneți asta!”

În limba sârbă[modificare | modificare sursă]

În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția da + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple[10]:

  • capacitate: Ja ovde mogu studirati/da studiram „Aici pot să studiez”;
  • caracterul permis/nepermis al acțiunii:
Danas se ljudi smeju otvoreno iznjašjavati/da iznjašjavaju „Astăzi oamenii pot să se pronunțe liber”;
Nisam smeo pušiti/da pušim pred ocem „Nu aveam voie să fumez de față cu tata”;
  • dorință, intenție, voință:
On hoće sutra da kupi auto „El vrea să cumpere mâine o mașină”;
Imam nešto da vas pitam „Am ceva să vă întreb”;
  • eventualitate: Moglo bi biti kiše „S-ar putea să plouă”;
  • necesitate:
Treba da se nađe taj zlikovac „Trebuie găsit criminalul acela”;
Dosta toga ima da se kaže „Sunt multe de spus”;
  • obligație:
Morao sam sve po dogovoru uraditi/da uradim „A trebuit să fac totul conform contractului”;
On treba da nađe rešenje „El trebuie să găsească o soluție”;
Tamo imaš da slušaš nadređene „Acolo trebuie să-i asculți pe superiori”;
  • pricepere:
Taj momak baš ume očarati/da očara auditorijum „Băiatul ăsta chiar că știe să farmece auditoriul”;
Petar zna rešavati/da rešava zadatke „Petar știe să rezolve probleme(le)”;
  • probabilitate: Mora da se razboleo „S-o fi îmbolnăvit”.

Limba maghiară[modificare | modificare sursă]

În limba maghiară, verbele modale se construiesc cu infinitivul. Exemple[11]:

  • capabilitate:
El tudod ezt nekem intézni? „Poți să-mi rezolvi asta?”;
Fel bírja emelni a zsákot „Poate ridica sacul”;
  • dorință:
Be kíván menni „Dorește să intre”;
Mária aludni óhajt „Mária dorește să doarmă”;
Szeretném már befejezni a varrást „Aș vrea să termin odată cu cusutul”;
  • imposibilitate: Ezt nem lehet így elintézni „Asta nu se poate rezolva așa”;
  • intenție: Be szándékozik menni „Are intenția să intre”;
  • încercare: Megpróbál bejutni „Încearcă să intre”;
  • necesitate: Meg kell nézni a filmet „Trebuie văzut filmul”;
  • nepricepere: Nem tudok úszni „Nu știu să înot”;
  • voință: Tudni akarom az igazat „Vreau să știu adevărul”.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Constantinescu-Dobridor 1980, p. 438.
  2. ^ Constantinescu-Dobridor 1980, p. 438; Bussmann 1998, p. 752; Dubois 2002, p. 305, Crystal 2008, p. 312.
  3. ^ Eastwood 1994, p. 113.
  4. ^ Citate din George Călinescu, Enigma Otiliei, vol. I, p. 69 și op. cit., p. 27, date de Cuniță 2004, p. 718.
  5. ^ a b Avram 1997, p. 198.
  6. ^ Dimitriu 1999, p. 599, apud Mladin 2005, p. 259.
  7. ^ Cf. Showcross 2011 p. 73.
  8. ^ Eastwood 1998, pp.113–129.
  9. ^ Mauger 1971, pp. 286–287.
  10. ^ Moldovan 1997, pp. 114–117.
  11. ^ Lengyel, 1999.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]