Topică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni. Pe de o parte este o ramură a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în sintagme, a sintagmelor și a părților de propoziție în propoziții, și a propozițiilor în fraze. Pe de altă parte, topica desemnează însăși ordinea acestor unități. Când se vorbește despre topica unei anumite unități, aceasta înseamnă locul ei față de celelalte[1]. De topică ține nu numai ordinea de succesiune a unităților, ci și vecinătatea sau lipsa vecinătății acestora[2].

Ordinea cuvintelor depinde de mai mulți factori. Există o topică obiectivă, neutră, ce depinde de caracteristicile structurii gramaticale a limbii date, care poate fi numită topică gramaticală sau canonică. Există și o topică subiectivă, dependentă de importanța sau de încărcătura afectivă pe care o are pentru vorbitor una sau alta din părțile propoziției sau frazei, și pe care o scoate în evidență, aceasta putând fi numită topică psihologică[3]. Mai există și o topică dependentă de rolul de temă, respectiv de remă care le revine părților unei propoziții sau fraze, ce poate fi numită topică pragmatică[4].

Topica gramaticală[modificare | modificare sursă]

În funcție de limbă, topica gramaticală poate fi mai mult sau mai puțin liberă. Topica liberă nu se supune vreunor reguli, vreunei restricții, fiind la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului, schimbarea ei neavând ca urmare modificarea raporturilor sintactice, pe când cea fixă presupune reguli și restricții a căror încălcare duce la schimbarea raporturilor sintactice[1].

Nu există limbi cu topică total liberă, și nici limbi cu topică total fixă la toate nivelurile: și la cel al sintagmei, și la cel al propoziției și la cel al frazei[5]. Altfel spus, în orice limbă sunt cazuri în care topica este total fixă și altele în care este relativ liberă[6]. În general se observă că în limbile în care raporturile sintactice se exprimă în primul rând prin afixe adăugate părților de vorbire nominale, adică cele flexionare și cele aglutinante, topica este mai liberă decât în cele care nu prezintă această caracteristică, exprimând raporturile sintactice în primul rând prin topică. De exemplu, în limba latină Agnum est lupus și Lupus est agnum au același sens gramatical, „Lupul mănâncă mielul”, dar în limba franceză numai Le loup mange l’agneau are acest sens, nu și L’agneau mange le loup „Mielul mănâncă lupul”[6].

Gradul de libertate al topicii este legat și de prezența sau absența acordului. De exemplu în limba maghiară, în care atributul adjectival nu se acordă cu substantivul determinat, acesta urmează totdeauna atributul, dar în latină, limbă în care între cele două entități există acord în gen, număr și caz, ordinea lor este liberă[2].

Topica gramaticală și tipologia lingvistică[modificare | modificare sursă]

Topica joacă un rol în tipologia lingvistică sintactică a limbilor din mai multe puncte de vedere, dintre care unul este locul subiectului, al predicatului și al complementului direct al predicatului unele față de altele într-o propoziție enunțiativă, independentă sau principală, cu subiectul și complementul direct exprimate prin substantiv, care conține numai aceste trei părți, în care nu se acordă rolul de temă, respectiv de remă niciuneia dintre acestea și nu se scoate în evidență niciuna din ele. Asfel se disting șase tipuri de limbi, desemnate prin siglele formate din inițialele cuvintelor englezești subject „subiect”, verb „verb” și object „complement direct”: SOV, SVO, VSO, VOS, OVS și OSV. Româna, de exemplu, este din acest punct de vedere o limbă SVO.

Există diverse studii privitoare la includerea limbilor în aceste tipuri și la clasamentul tipurilor referitor la numărul de limbi pe care îl includ.

Dintr-un studiu realizat pe 1377 de limbi reiese următorul clasament[7]:

Tip de limbă Număr de limbi Exemple de limbă
SOV
565
japoneza, turca
SVO
488
engleza, franceza
VSO
95
irlandeza, maori
VOS
25
limba nias[8]
OVS
11
limba hixkaryana[9]
OSV
4
limba nadëb[10]
Fără topică dominantă
189

Se observă că în majoritatea limbilor subiectul este pe primul loc în propoziție[11].

Topica pragmatică[modificare | modificare sursă]

Într-o propoziție neutră din punct de vedere pragmatic nu se pune problema care parte din ea este tema (informația cunoscută de către participanții la comunicare) și care este rema (informația nouă), dar într-o comunicare interpersonală, propozițiile nu sunt neutre din punct de vedere pragmatic și constau în general din temă și remă sau numai din remă. O propoziție neutră este, de exemplu, fr Paul travaille à Paris „Paul lucrează la Paris”, însă cu același conținut și cu același înțeles, inclusiv gramatical, topica se schimbă dacă vorbitorul răspunde complet la o întrebare precum Que fait Paul à Paris? „Ce face Paul la Paris?” – À Paris, Paul travaille „La Paris, Paul lucrează”[6]. În general, tema precede rema[4].

Topica psihologică[modificare | modificare sursă]

Uneori, vorbitorul consideră că o parte dintr-o propoziție sau o frază este mai importantă decât altele, și caută să o scoată în evidență. Printre altele, pentru aceasta există procedeul schimbării topicii asociată cu accentuarea mai puternică a secvenței respective. De multe ori, aceasta este în același timp rema.

Alteori, vorbitorul își exprimă afectivitatea prin schimbarea topicii. Un exemplu pentru aceasta este în unele limbi plasarea tipurilor de atribut adjectival care în sintagma neutră se plasează după substantivul determinat, înaintea acestuia. Exemple:

  • ro minunatul discurs vs. discursul minunat[12];
  • fr On nous a servi un excellent repas vs. On nous a servi un repas excellent „Ni s-a servit o masă excelentă”[13].

Topica în limba română[modificare | modificare sursă]

În limba română topica este relativ liberă, adică nu este fixă, ca în limbile în care predicatul sau atributul adjectival nu pot sta decât într-un anumit loc. Totodată, ea nu este nici absolut liberă, adică în general există preferință pentru o anumită topică, uneori aceasta fiind chiar fixă, de exemplu în cazul unor pronume personale neaccentuate (Îl văd, Am văzut-o), în cel al propozițiilor coordonate adversative (Nu scrie, ci dictează) și conclusive (Am promis, deci vin), al subordonatelor atributive propriu-zise (A trimis observatori care să-i relateze tot) sau al consecutivelor propriu-zise (Erau atâția călători, încât n-aveau loc)[14].

În unele cazuri topica este liberă, fără să existe vreo diferență sintactică, semantică, stilistică sau de reliefare între variante: elevul cel mai bun / cel mai bun elev, celălalt om / omul celălalt[15].

În alte cazuri schimbarea locului unui termen modifică și caracteristicile sale din unul dintre punctele de vedere de mai sus:

  • În domeniul sintaxei, de exemplu, numai locul termenilor diferențiază într-o propoziție neutră subiectul de numele predicativ exprimate prin substantive articulate, pe locul I fiind subiectul: Lectura este pasiunea mea vs. Pasiunea mea este lectura[16].
  • Prin funcția sa semantică, topica diferențiază sensuri lexicale ale unui cuvânt (o nouă carte „alta, încă una” vs. o carte nouă „nu veche”) sau numai nuanțe, de exemplul între valoarea de calificare și cea de identificare a unui adjectiv: frumoasele fete vs. fetele frumoase[17].
  • Funcție stilistică are, de exemplu, antepunerea adjectivului posesiv: steagul nostru (limba comună) vs. al nostru steag (stilul poetic)[18].
  • Scoaterea în evidență a unei părți de propoziție se face în general prin deplasarea spre stânga a acesteia față de locul ei în propoziția neutră și accentuarea sa mai puternică:
  • reliefare cauzată de importanța pe care i-o dă vorbitorul elementului respectiv[19]:
  • reliefare din necesități de ordin afectiv: Bine ți-a făcut! vs. Ți-a făcut bine[18].

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Constantinescu-Dobridor 1980, p. 426.
  2. ^ a b Kálmán 2007, p. 70.
  3. ^ Dubois 2002, p. 334.
  4. ^ a b Bussmann 1998, p. 1291.
  5. ^ Bussmann 1998, p. 1290.
  6. ^ a b c Dubois 2002, p. 337.
  7. ^ Dryer 2013
  8. ^ Limbă austroneziană din Sumatra, Indonezia.
  9. ^ Limbă caribiană din Brazilia.
  10. ^ Limbă din familia nadahup din Brazilia.
  11. ^ Bussmann 1998, p. 1291.
  12. ^ Forăscu 2002, litera A, adjectiv.
  13. ^ Kalmbach 2013, p. 34.
  14. ^ Avram 1997, pp. 158, 413, 415, 428, 444, 466.
  15. ^ Avram 1997, pp. 124, 179.
  16. ^ Avram 1997, p. 330.
  17. ^ Avram 1997, p. 466.
  18. ^ a b Avram 1997, p. 467.
  19. ^ Exemple din Bărbuță 2000, pp. 332–337.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]