Pronume relativ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le, fiind deosebit de toate celelalte pronume prin faptul că în același timp introduce o propoziție subordonată, fiind parte de propoziție în aceasta[1].

În unele limbi, cel puțin o parte din pronumele relative sunt identice cu pronume interogative:

Într-o limbă precum maghiara, pronumele relative sunt formate de la pronumele interogative cu formantul antepus a-, dar acesta este uneori omis, pronumele relativ devenind identic cu cel interogativ: aki „care, cine”, ami „care, ce”, amelyik „care”, amely „care”, ahány „cât”, amennyi „cât”[5].

Există și pronume relativ numit nul, când poate fi omis, cum este cazul în engleză: There’s the bus I caught „Acolo e autobuzul pe care l-am luat”[3].

Unele pronume relative pot fi folosite și ca adjective pronominale relative:

  • ro Mă duc la care / ce film vreau, … la câte filme vreau[6];
  • sr Poslao mi je jednu priču čijeg se naslova ne sećam „Mi-a trimis o poveste de al cărei titlu nu-mi amintesc”[7];
  • hu Annyi könyvet rendeltünk, ahány […] hallgató van „Am comandat atâtea cărți, câți studenți […] sunt”[8].

În funcție de limbă și de pronumele relativ, acesta exprimă una sau două dintre categoriile gramaticale număr, gen și caz (prin declinare), ori pe toate trei:

  • În limbile diasistemului slav de centru-sud, bogăția formelor de gen, număr și caz este mai mare decât în română, de exemplu[4];
  • În română, pronumele care exprimă prin declinare cazul genitiv-dativ, precum și numărul și genul (la singular), dar numai la acest caz (cărui, cărei, căror), pronumele cât exprimă genul și numărul la nominativ, și cazul genitiv-dativ numai la plural, iar pronumele cine exprimă cazul genitiv-dativ numai la singular, fără să exprime genul[9].
  • În franceză, un singur pronume exprimă numărul și genul, pe acesta din urmă la plural numai în scris: lequel, laquelle, lesquels, lesquelles[2].
  • În engleză, pronumele relative nu exprimă nici numărul, nici genul. Numai forma whom diferă de who, corespunzând cazurilor dativ și acuzativ din română.

Unii lingviști includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată:

  • en I remember the day (when) I first saw John[10] „Îmi amintesc ziua în care l-am văzut prima oară pe John”, I remember the street where I lived as a child „Îmi amintesc strada pe care locuiam în copilărie”[3];
  • fr les cartons sont rangées les photos „cutia în care sunt fotografiile”, l’époque cela s’est produit „epoca în care s-a produs aceasta”[11];
  • hu Amikor megérkeztem, zuhogott az eső „Când am sosit, ploua cu găleata”[12].

Sintaxa pronumelui relativ în română[modificare | modificare sursă]

Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi[13]:

  • un substantiv: scrisoarea pe care am primit-o;
  • alt pronume: noi, care i-am fost colegi;
  • un adjectiv posesiv: părerea noastră, care i-am fost colegi;
  • un numeral: cei doi, care nu fuseseră preveniți;
  • toată propoziția regentă: El n-are răbdare, ceea ce mă supără.

Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: Cine poate, bea[14].

Și alte tipuri de subordonate pot fi introduse prin pronume relative[15]:

Introducând o subordonată, pronumele relativ are în același timp o funcție sintactică în aceasta, putând fi:

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Avram 1997, p. 183.
  2. ^ a b Dubois 2002, p. 408.
  3. ^ a b c Crystal 2008, p. 411.
  4. ^ a b Barić 1997, p. 206; Klajn 2005, pp. 88–89; Čirgić 2010, pp.89–90.
  5. ^ Szende și Kassai 2001, pp. 91–94.
  6. ^ a b Avram 1997, p. 184.
  7. ^ Klajn 2005, p. 89.
  8. ^ Szende și Kassai 2001, p. 93.
  9. ^ Avram 1997, p. 182.
  10. ^ Aici relativul poate fi omis.
  11. ^ Kalmbach 2013, p. 606.
  12. ^ Balogh 1971, p. 168.
  13. ^ Avram 1997, p. 426.
  14. ^ Avram 1997, p. 423.
  15. ^ Avram 1997, pp. 422–452.
  16. ^ Avram 1997, p. 329.
  17. ^ Avram 1997, p. 368.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5
  • hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 21 august 2018)
  • en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 21 august 2018)
  • (cnr) Čirgić, Adnan; Pranjković, Ivo; Silić, Josip, Gramatika crnogorskoga jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Podgorica, Ministerul Învățământului și Științei al Muntenegrului, 2010 (accesat la 21 august 2018)
  • fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
  • sr Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 21 august 2018)
  • fr Szende, Thomas și Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois (Gramatica fundamentală a limbii maghiare), Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001, ISBN 2-911053-61-3