Pronume relativ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le, fiind deosebit de toate celelalte pronume prin faptul că în același timp introduce o propoziție subordonată, fiind parte de propoziție în aceasta[1].

În unele limbi, cel puțin o parte din pronumele relative sunt identice cu pronume interogative:

Într-o limbă precum maghiara, pronumele relative sunt formate de la pronumele interogative cu formantul antepus a-, dar acesta este uneori omis, pronumele relativ devenind identic cu cel interogativ: aki „care, cine”, ami „care, ce”, amelyik „care”, amely „care”, ahány „cât”, amennyi „cât”[5].

Există și pronume relativ numit nul, când poate fi omis, cum este cazul în engleză: There’s the bus I caught „Acolo e autobusul pe care l-am luat”[3].

Unele pronume relative pot fi folosite și ca adjective pronominale relative:

  • ro Mă duc la care / ce film vreau, … la câte filme vreau[6];
  • sr Poslao mi je jednu priču čijeg se naslova ne sećam „Mi-a trimis o poveste de al cărei titlu nu-mi amintesc”[7];
  • hu Annyi könyvet rendeltünk, ahány […] hallgató van „Am comandat atâtea cărți, câți studenți […] sunt”[8].

În funcție de limbă și de pronumele relativ, acesta exprimă una sau două dintre categoriile gramaticale ale numărului, genului și cazului (prin declinare), ori pe toate trei:

  • În limbile diasistemului slav de centru-sud, bogăția formelor de gen, număr și caz este mai mare decât în română, de exemplu[4];
  • În română, pronumele care exprimă prin declinare cazul genitiv-dativ, precum și numărul și genul (la singular), dar numai la acest caz (cărui, cărei, căror), pronumele cât exprimă genul și numărul la nominativ, și cazul genitiv-dativ numai la plural, iar pronumele cine exprimă cazul genitiv-dativ numai la singular, fără să exprime genul[9].
  • În franceză, un singur pronume exprimă numărul și genul, pe acesta din urmă la plural numai în scris: lequel, laquelle, lesquels, lesquelles[2].
  • În engleză, pronumele relative nu exprimă nici numărul, nici genul. Numai forma whom diferă de who, corespunzând cazurilor dativ și acuzativ din română.

Unii lingviști includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată:

  • en I remember the day (when) I first saw John[10] „Îmi amintesc ziua în care l-am văzut prima oară pe John”, I remember the street where I lived as a child „Îmi amintesc strada pe care locuiam în copilărie”[3];
  • fr les cartons sont rangées les photos „cutia în care sunt fotografiile”, l’époque cela s’est produit „epoca în care s-a produs aceasta”[11];
  • hu Amikor megérkeztem, zuhogott az eső „Când am sosit, ploua cu găleata”[12].

Sintaxa pronumelui relativ în română[modificare | modificare sursă]

Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi[13]:

  • un substantiv: scrisoarea pe care am primit-o;
  • alt pronume: noi, care i-am fost colegi;
  • un adjectiv posesiv: părerea noastră, care i-am fost colegi;
  • un numeral: cei doi, care nu fuseseră preveniți;
  • toată propoziția regentă: El n-are răbdare, ceea ce mă supără.

Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: Cine poate, bea[14].

Și alte tipuri de subordonate pot fi introduse prin pronume relative[15]:

Introducând o subordonată, pronumele relativ are în același timp o funcție sintactică în aceasta, putând fi:

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Avram 1997, p. 183.
  2. ^ a b Dubois 2002, p. 408.
  3. ^ a b c Crystal 2008, p. 411.
  4. ^ a b Barić 1997, p. 206; Klajn 2005, p. 88–89; Čirgić 2010, pp.89–90.
  5. ^ Szende 2001, pp. 91–94.
  6. ^ a b Avram 1997, p. 184.
  7. ^ Klajn 2005, p. 89.
  8. ^ Szende 2001, p. 93.
  9. ^ Avram 1997, p. 182.
  10. ^ Aici relativul poate fi omis.
  11. ^ Kalmbach 2013, p. 606.
  12. ^ Balogh 1971, p. 168.
  13. ^ Avram 1997, p. 426.
  14. ^ Avram 1997, p. 423.
  15. ^ Avram 1997, pp. 422–452.
  16. ^ Avram 1997, p. 329.
  17. ^ Avram 1997, p. 368.

Surse bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5
  • hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 22 aprilie 2016)
  • en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 22 aprilie 2016)
  • Čirgić, Adnan; Pranjković, Ivo; Silić, Josip, Gramatika crnogorskoga jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Podgorica, Ministerul Învățământului și Științei al Muntenegrului, 2010 (accesat la 22 aprilie 2016)
  • fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
  • sr Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 22 aprilie 2016)
  • fr Szende, Thomas; Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois (Gramatica fundamentală a limbii maghiare), Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001, ISBN 2-911053-61-3