Pronume personal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Pronumele personal este un pronume care desemnează persoane, animale sau lucruri, atribuindu-le una din cele trei persoane gramaticale. În propoziție îndeplinește în general aceleași funcții sintactice ca substantivul. La persoana a III-a, se referă la un substantiv sau la un grup nominal prezent în context (de exemplu: Pe Popești nu-i invităm. Ei nici nu așteaptă asta.).

Exprimarea subiectului[modificare | modificare sursă]

În limbile în care flexiunea verbului este dezvoltată, adică există desinențe care disting bine persoanele, folosirea pronumelui personal cu funcția de subiect nu este obligatorie, acesta fiind utilizat numai dacă se dorește scoaterea în evidență a persoanei. Astfel de limbi sunt, de pildă, latina, româna, spaniola, limbile slave, maghiara etc. Sunt limbi în care forma verbală nu poate deloc sau aproape deloc să includă persoana subiectului, de exemplu engleza sau franceza, și în care subiectul trebuie exprimat printr-un cuvânt aparte, la persoana I și a II-a acesta fiind pronumele personal. Exemplu:

Română Sârbă Maghiară Engleză Franceză
Îți spun adevărul. Kažem ti istinu. Elmondom neked az igazat. I tell you the truth. Je te dis la vérité.

Formele pronumelor personale[modificare | modificare sursă]

Pronumele personale pot să-și schimbe forma conform funcției lor sintactice, de regulă în limbile flexionare și în cele aglutinante. Numărul formelor variază în funcție de limbă. În engleză, persoana a II-a are o singură formă, you (unică și pentru singular și plural), celelalte persoane având câte două forme: I / me, he / him, she / her, we / us, they / them. În română sunt mult mai multe:

Nominativ Genitiv Vocativ Dativ Acuzativ
forme accentuate forme neaccentuate forme accentuate forme neaccentuate
eu
mie
îmi, mi
pe mine
mă, m-
tu
tu!
ție
îți, ți
pe tine
te
el
(ai,ale,a,ai) lui
lui
îi, i
pe el
îl, l-
ea
(ai,ale,a,ai) ei
ei
îi, i
pe ea
o
noi
nouă
ne, ni
pe noi
ne
voi
voi!
vouă
vă, v-, vi
pe voi
vă, v-
ei
(ai,ale,a,ai) lor
lor
le, li
pe ei
îi, i-
ele
(ai,ale,a,ai) lor
lor
le, li
pe ele
le

La acestea se adaugă pronumele dânsul / dânsului, dânsa / dânsei, dânșii / dânșilor, dânsele / dânselor, precum și pronumele de politețe dumneata / dumitale, dumneavoastră, dumnealui, dumneasa / dumisale, dumnealor.

În unele limbi nu există pronume personal pentru toate persoanele, de exemplu în latină, pentru persoana a III-a.

Nu în toate limbile există forme accentutate diferite de cele neaccentuate. Așa este, de exemplu, maghiara. În limbile în care există (româna, franceza, limbile slave etc.), pentru a scoate în evidență partea de propoziție exprimată de pronume, trebuie folosită forma accentuată a acestuia. În română și în franceză uneori trebuie folosite ambele forme în aceeași propoziție:

Funcție Română Sârbă Franceză
Subiect Eu îți spun adevărul. Ja ti kažem istinu. Moi, je te dis la vérité. / C'est moi qui te dis la vérité.
Complement indirect Ție îți spun adevărul. Tebi kažem istinu. À toi, je te dis la vérité. / C'est à toi que je dis la vérité.
Complement direct Pe tine te iubesc. Tebe volim. Toi, je t'aime. / C'est toi que j'aime.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Humanitas, București, 1997 ISBN 973-28-0769-5, p. 154-167
  • Mauger, G., Grammaire pratique du français d'aujourd'hui, Hachette, Paris, 1968, p. 178-184
  • Valentin Moldovan; Milja N. Radan, Gramatika srpskog jezika. Morfologija. Gramatica limbii sârbe, Sedona, Timișoara, 1996, ISBN 973-97457-4-1, p. 54-56
  • Szende, Thomas; Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois, Langues et mondes – l'Asiathèque, Paris, 2001 ISBN 2-911053-61-3, p. 71-77