Diateză (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Diateza este o categorie gramaticală caracteristică verbului, care exprimă raportul dintre acțiune și subiectul gramatical.

În gramatica tradițională a limbii române se iau în seamă diateza activă, diateza pasivă și diateza reflexivă, aceasta din urmă fiind controversată ca existență sau ca sferă.[1]

Diateza activă[modificare | modificare sursă]

Această diateză arată că acțiunea este efectuată de subiectul gramatical, atunci când există un asemenea subiect, adică în următoarele cazuri:

  • la verbele personale:
    • tranzitive: Am cumpărat o carte.
    • intranzitive: Plec acasă.
    • reflexive obiective (fără sens pasiv): El se spală., Ea își amintește.[2]
    • reciproce: Ei se ceartă., Ele își dau palme.
    • eventive: El se îmbogățise.
    • dinamice: El se gândea.[3]
  • la verbele impersonale:
    • cu pronume reflexiv, fără sens pasiv: Se doarme bine.
    • fără pronume reflexiv: Ninge., Se înserează.[4]

Diateza pasivă[modificare | modificare sursă]

Această diateză arată că acțiunea, efectuată de un autor neprecizat sau de un complement de agent, este suferită de subiectul gramatical. Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive fără pronume reflexiv, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul – complement de agent: Eu am cumpărat cartea.Cartea a fost cumpărată de mine. Excepții sunt unele verbe ca a binevoi, a comporta, a durea etc.

Din punct de vedere formal, se disting:

  • un tip specific, diferit de diateza activă, constituit din verbul auxiliar a fi și participiul verbului de conjugat, acordat cu subiectul: Aici au fost construite două blocuri.
  • un tip nespecific, numit reflexiv pasiv sau pasiv reflexiv, cu pronume reflexiv în cazul acuzativ: Aici s-au construit două blocuri.

Nu toate verbele cunosc ambele tipuri formale. De exemplu, a concede și a desfide nu au pasiv cu a fi, iar a cauza și a necesita nu au pasiv reflexiv.

Diateza reflexiva si verbe pronominale active[modificare | modificare sursă]

Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta pronumelui reflexiv in acuzativ sau in dativ. In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera. Dupa “Gramatica Limbii Romane”, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai verbele insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu pronume personale.

De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal teil etc. (forma verbului ramanand neschimbata – te spal, il spal, ceea ce inseamna ca “a se spala” nu este verb reflexiv, ci verb activ pronominal.

In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este posibila, de unde observatia ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva. Reflexivul este de doua tipuri:

1.  Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi, a se apuca, a-si inchipui, a-si bate joc, a-si uita(de sine) etc.

2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand cine o face: Aici se citeste bine. Se calatoreste comod. Se pare, se spune etc.

Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi inlocuit cu pronume personal constituie categoria verbelor active pronominale, in cadrul carora se disting urmatoarele grupe:

a)  verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a se imbraca, a se trezi etc. b)  verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe subiecte, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se bate, a se certa, a se intalni etc.  c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ (subiectul este posesor al obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si murdari (pantofii), a-si ajuta (colegul).

Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ De exemplu Avram (2001) acceptă caracterul reflexiv al unor verbe, dar contestă existența diatezei reflexive (pp. 202-203).
  2. ^ În cazul verbelor reflexive obiective și reciproce, precum și al unor verbe eventive, pronumele reflexiv este analizabil (are funcția de complement direct sau complement indirect).
  3. ^ La verbele reflexive dinamice și impersonale, pronumele reflexiv nu este analizabil, se consideră împreună cu verbul.
  4. ^ Caz excepțional în care propoziția nu are subiect.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]