Ț

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ț ț
Literele T și S cu virguliță (sus) și cu sedilă (jos).

Ț este a douăzeci și cincea literă din alfabetul limbii române. Ea notează o consoană africată alveolară surdă (uneori numită dentală în loc de alveolară) cu simbolul fonetic [ʦ]. Alături de litera Ș ea a fost introdusă în grafica limbii române de către Petru Maior, în lucrarea Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi, în 1819.[1]

Aspect[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere grafic, forma corectă este cea a unei litere T cu un semn diacritic în formă de virgulă dedesubt: Ț, ț, care se folosește în alfabetul român, alfabetul găgăuz și alfabetul livon. (Pentru detalii despre acest semn diacritic vezi articolul Ș.) Totuși, multe sisteme de operare pe calculator nu pot afișa corect această literă și de aceea ea se înlocuiește adesea cu litera T cu sedilă. Pentru a ameliora problema, unele fonturi au la poziția literei „T cu sedilă” caracterul T cu virgulă.

Litera Ţ (cu sedilă) nu este de fapt proprie nici unei limbi. A existat, în 1868, o propunere a francezului Ambroise Firmin-Didot de a folosi acest caracter în limba franceză în locul literei T acolo unde aceasta se citește [s], ca de exemplu în cuvintele nation (națiune) și diplomatie (diplomație).

Litera „Ț” cu sedilă în loc de virgulă a început să fie folosită în textele scrise la calculator pentru că la primele „diacritice” pentru limba română de la Microsoft s-a asociat litera „Ț” (T cu virgulă jos) semnului grafic T cu sedilă jos (la fel și pentru Ș). Aceasta este una dintre diferențele între tastatura Română/Tradițional(Legacy) (cu sedilă) și Română/Standard (cu virgulă). Termenul „tradițional” (legacy) se referă la această asociere considerată „tradițională” în raport cu cea standard, nu la o vreo formă tradițională a literelor. Mai multe info aici: http://www.secarica.ro/html/s-uri_si_t-uri.html

Unicode:
Ț: U+021a
ț: U+021b

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Florica-Elisabeta Nuțiu, „Contribuția Școlii Ardelene la dezvoltarea limbii române literare”