Istoria Statelor Unite ale Americii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Preistorie

Istoria Americii s-a început cu sosirea primilor imigranţi din Asia peste strâmtoarea Bering aproximativ 12.000 de ani în urmă urmărind grupe de animale pentru vânătoare în America. Aceşti Indieni americani au lăsat urme pentru existenţa lor prin petroglife şi alte artefacte. S-a estimat că 2–9 milioane de oameni au locuit pe teritoriul care astăzi aparţine Statelor Unite, înainte de diminuarea lor numerică ca urmare a epidemiilor cauzate de boli infecţioase care au sosit în America prin intermediul călătorilor europeni (deşi continuă să existe dubii despre numărul lor exact). Au existat şi societăţi avansate, de exemplu anasazi din sud-vest, sau Indienii de Păduri (Woodland), care au construit centrul Cahokia, locat lângă St Louis, care a avut o populaţie de 40.000 în anul 1200 î.Hr..

[modifică] Colonizare Europeană

În sec. XVI, conchistadorul Coronado începe căutarea aurului în sud-vestul Statelor Unite de astăzi

Vizitatori străini au sosit şi în trecut, dar doar după călătoriile lui Cristofor Columb în secolele XV şi XVI au început naţiunile europene să exploreze şi să creeze locuinţe permanente pe acest continent. Vezi Colonizare.

În secolele 16 şi 17, spaniolii au ocupat sud-vestul Statelor Unite şi Florida. Prima colonie engleză care a avut succes a fost Jamestown în Virginia, în 1607. Pe parcursul următorilor decenii au apărut unele colonii olandeze, ca New Amsterdam (predecesorul oraşului New York), pe teritoriul ocupat în modernitate de New York şi New Jersey. În 1637, suedezii au creat o colonie numită Christina (în Delaware), dar au pierdut colonia în favoarea Olandei în 1655. Francezii au navigat în amonte de râul Sf. Lawrence, către interiorul continentului. Spaniolii s-au mutat la nord de imperiul lor, în Mexic. În procesul de colonizare s-au dus războaie sângeroase împotriva populaţiilor de indieni, care au fost exterminaţi sau împinşi până în Munţii Alegani.

Aceste evenimente au fost urmate de colonizarea intensivă a coastei de est de Marea Britanie. Colonizatorii din Marea Britanie au fost lăsaţi în pace de către patria lor până la Războiul de Şapte Ani, când Franţa a cedat Canada şi regiunea Lacurilor Mari Marii Britanii. Britania atunci a impus impozite asupra celor 13 colonii pentru a strânge fonduri pentru război. Mulţi colonizatori nu au acceptat impozitele deoarece ei lipseau reprezentare adecvată în Parlament. Tensiunile dintre Marea Britanie şi colonizatori au crescut, şi cele 13 colonii au început o revoluţie contra controlului Marii Britanii.

[modifică] Crearea Naţiunii

George Washington, primul Preşedinte al Statelor Unite

În 1776, cele 13 colonii au declarat independenţă faţă de Marea Britanie şi au format Statele Unite. A urmat Războiul American pentru Revoluţie (1775 - 1783). În timpul acestuia, a fost adoptată la 4 iulie 1776 „Declaraţia de independenţă”, care a proclamat constituirea SUA (recunoscut de Anglia în 1783, prin Tratatul de la Versailles).

Structura administrativă iniţială a ţării a fost o confederaţie în 1777 şi în 1781 a fost ratificată baza sa - Articles of Confederation. După dezbateri îndelungate, acest document a fost înlocuit de către Constituţia Statelor Unite în 1789, unde un sistem politic mai centralizat a fost creat pentru SUA.

[modifică] Război Civil

Din perioada colonială, a existat un deficit de lucrători, un fapt care a încurajat sclavia. Până în mijlocul secolului al XIX-lea, conflicte despre drepturile statelor şi lărgirea sclaviei au continuat să crească în forţă şi au început să domine politica internă a Statelor Unite.

Statele nordice au început să se opună sclaviei, însă statele sudice considerau că acest sistem era necesar pentru continuarea cu succes a agriculturuei lor bazată pe bumbac şi doreau să introducă sclavia şi în teritoriile de vest. Unele legi federale au fost trecute prin Congres pentru a ameliora conflictul, de exemplu Compromisul Missouri şi Compromisul din 1850.

Disputa a explodat într-o criză în 1861, când şapte state sudice au părăsit Statele Unite şi au format Statele Confederate ale Americii, o acţiune care s-a terminat cu Războiul Civil American. Imediat după începutul războiului, încă patru state sudice au intrat în confederaţie.

În timpul războiului, Abraham Lincoln a proclamat independenţa tuturor sclavilor în statele rebele în Proclamaţia de Emancipare, cu toate că emanciparea completă a sclavilor a avut loc doar în 1865, după sfârşitul confederaţiei, cu adoptarea Amendamentului Nr. 13 a Consituţiei SUA. Războiul civil efectiv a hotărât intrebarea despre dreptul statelor să părăsească uniunea şi e considerat un punct focal în istoria ţării, când guvernul naţional a acapărat puteri noi şi extinse.

[modifică] Expansiune

Pe parcursul secolului al XIX-lea, naţiunea s-a extins rapid, adăugând multe state noi, fie prin cumpărări de regiuni întregi (Louisiana de la francezi în 1803; Florida de la spanioli în 1819; Alaska de la ruşi în 1867), fie prin cuceriri (Texasul de la Mexic în 1845, mai mult de jumătate din teritoriul Mexicului în urma războiului americano-mexican din 1846-1848). Destinul Manifest a fost o filozofie care a încurajat extinderea Statelor Unite înspre vest: deoarece populaţia statelor din est creştea şi imigranţi noi intrau în ţară, mulţi oameni continuu se mutau înspre vest.

Ca urmare la acest proces, SUA a ocupat teritoriile Indienilor americani. Aceste acţiuni continuă sa aibă implicaţii politice astăzi deoarece unele triburi cer aceste pământuri înapoi. În unele locuri, populaţiile indigene au fost distruse sau grav reduse de boli infecţioase aduse de către europeni şi astfel colonizatori din SUA uşor au acaparat aceste teritorii goale. În alte instanţe, Indienii americani au fost mutaţi forţat de pe teritoriile lor tradiţionale. Cu toate că unii declară că Statele Unite nu a fost o putere colonială până ce a acaparat teritorii străine în Războiul Spaniol-American, controlul exercitat asupra pământurilor în America de Nord de către SUA esenţial a fost de o natură colonială.

În această perioadă, ţara a devenit o putere industrială şi un centru pentru inovaţie şi dezvoltare tehnologică.

[modifică] Secolul XX

Secolul XX a fost uneori numit "Secolul American" din cauza influenţei exercitată de către această ţară asupra întregii lumi. Influenţa sa relativă a fost în special mare deoarece Europa, care anterior a fost cel mai important centru de influenţă, a suferit grav în ambele războaie mondiale.

Statle Unite a luptat în Primul Război Mondial şi în Al doilea Război Mondial de partea Aliaţilor. În perioada interbelică, cel mai important eveniment a fost Marea Criză (1929 - 1939), efectul căreia a fost intensificat de Dust bowl, o secetă gravă. Ca şi restul lumii dezvoltate, SUA a ieşit din această criză economică în urma mobilizării pentru Al doilea Război Mondial.

Războiul a adus pagube enorme la majoritatea participanţilor săi, însă SUA a suferit relativ puţin din punct de vedere economic. În 1950, mai mult decât jumătate din economia globală (măsurată în PNB) se afla în SUA.

În Războiul Rece, SUA a fost un participant cheie în Războiul din Coreea şi Războiul din Vietnam, şi pe lângă URSS, a fost considerată una din cele două superputeri. Această perioadă a coincis cu o mare expansiune ecnomică. Cu sfârşitul Uniunii Sovietice, SUA a devenit un centru mondial economic şi militar cu o pondere sporită.

În deceniul 1990-2000, Statele Unite au luat parte în mai multe misiuni de acţiuni de poliţie şi de menţinere a păcii. ca în Kosovo, Haiti, Somalia, Liberia, şi Golful Persic.

După atacturile teroriste pe data de 11 septembrie asupra World Trade Center şi Pentagon, Statele Unite cu ajutorul altor naţiuni a declarat lupta contra teroarei care a inclus acţiuni militare în Afganistan.

SUA a avut şi alte conflicte militare în primul deceniu a secolului XXI, în special războiul contra Irakului.