Apollo 11
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a păşit pe suprafaţa satelitului natural al Pământului, Luna. Este în acelaşi timp şi cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, şi a treia care plasează oameni pe orbita lunară. Lansată pe data de 16 iulie 1969, misiunea era constituită din Neil Aiden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă şi Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 20 iulie, Armstrong şi Aldrin au devenit primii oameni care au păşit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.[1]
Misiunea a îndeplinit visul preşedintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârşitul decadei anilor `60, într-un discurs ţinut înaintea unei întruniri a Congresului pe 25 mai 1961.[2]
Criticii filmului "aselenizarii" din 16 iulie 1969 afirma, pe baza dovezilor incluse in film [1], ca acesta este realizat intr-un studio de pe pamant. Scopul falsificarii ar fi, dupa unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care n-ar fi ajuns nicodata pe Luna. Altii considera ca misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Luna dar filmul cu ce s-a petrecut acolo este tinut secret, publicului servindu-i-se un fals.[3]
Cuprins |
[modifică] Echipaj
[modifică] Echipaj principal
Fiecare din memebri echipajului Apollo 11 a mai avut un zbor în spaţiu la activ înainte de această misiune, devenind cel de-al treilea cel mai experimentat echipaj din istoria zborurilor spaţiale. Collins era iniţial repartizat pe Modulul de Comandă al misiunii Apollo 8, dar a fost schimbat din cauză că necesita o operaţie la spate, fiind înlocuit cu Jim Lovell. După ce Collins a fost apt din punct de vedere medical, el a ocupat locul care îi era menit lui Lovell, acela de pe Apollo 11. Lovell a fost retrogradat în echipajul de rezervă.[4]
- Neil A. Armstrong - Comandant
- Michael Collins - Comandantul modulului pilot
- Edwin E. Aldrin, Jr. - Pilotul modulului lunar
[modifică] Echipaj de rezervă
- James A. Lovell, Jr - Comandant
- William A. Anders - Comandantul modulului pilot
- Fred W. Haise, Jr - Pilotul modulului lunar
[modifică] Echipajul de suport
- Charles Moss Duke, Jr., responsabil comunicaţii cu capsula (CAPCOM)
- Ronald Evans, CAPCOM
- Owen K. Garriott, CAPCOM
- Don L. Lind, CAPCOM
- Ken Mattingly, CAPCOM
- Bruce McCandless II, CAPCOM
- Harrison Schmitt, CAPCOM
- William Pogue
- Jack Swigert
[modifică] Directori de zbor
- Cliff Charlesworth (Echipa verde), lansare şi activităţi extravehiculare
- Gene Kranz (Echipa albă), aselenizare
- Glynn Lunney (Echipa neagră), ascensiune
[modifică] Denumiri
Modulul lunar a fost denumit Vulturul, în cinstea păsării simbol – naţional al Statelor Unite ale Americii, Vulturul cu cap alb, devenind şi o parte proeminentă pe insigna misiunii. Modulul de comandă a fost botezat Columbia, personificarea feminină a Statelor Unite în cântece şi poezie. În timpul misiunilor primordiale, numele Snowcome şi Haystack au fost folosite, dar în cele din urmă au fost schimbate.[5]
[modifică] Etapele misiunii
[modifică] Lansarea şi plasarea pe orbita lunară
Faţă de miile de persoane care au ţinut să asiste la lansarea misiunii Apollo 11, milioane au privit acest eveniment în faţa micilor ecrane, alături de şeful NASA pentru relaţii publicii, Jack King, care a furnizat comentariul imaginilor. Preşedintele SUA, Richard Nixon a urmărit procedurile de lansare din Biroul Oval al Casei Albe.
O rachetă Saturn V a fost lansată de la Centru Spatial Kennedy pe 16 iulie 1969, ora 13:32 TU (9:32 a.m. timp local SUA, 16:32 TLR). Racheta a intrat pe orbită 12 minute mai târziu. După ce a mai parcurs o dată şi încă o jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB „a împins” echipajul spre adâncul spaţiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună. Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărţit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, având în componenţa sa modulul lunar (ML).
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând în orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut situl de aselenizare, în sudul Mării Liniştii (Mare Tranquillitatis), aproximativ 20 kilometri sudvest faţă de craterul Sabine D (0.67408N, 23.47297E). Situl de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat şi neted în urma misiunilor Ranger 8 şi Suerveyor 5 dar şi Lunar Orbiter, un satelit menit sa cartografieze suprafaţa lunară în vederea stabilirii viitoarele locuri de aselenizare din programul Apollo.
[modifică] Coborârea
Pe 20 iulie 1969, modulul lunar (ML) Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbia a inspectat Vulturul, într-o piruetă a acestuia, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei.
În timp ce coborârea a început, Armstrong şi Aldrin au aflat că ei traversau punctele de reper cu 4 secunde mai repede decât era programat şi au transmis că sunt long (aici, cu sensul că sunt departe): lucru ce însemna că vor aseleniza la o distanţă de câţiva kilometri de locul unde ar fi trebuit să aselenizeze.
Cinci minute după ce coborârea a început, la o distanţă de 6000 de picioare deasupra Lunii, Computerul pentru navigare şi ghidare al modulului lunar a atras atenţia echipajului cu două alarme ale programului neaşteptate din şirul care a urmat, 1202 şi 1201. La Centrul de Control al Misiunii din Houston, Texas, inginerul informatician Jack Garman i-a spus controlurului de zbor Steve Bales ca totul e în siguranţă pentru a continua coborârea. Alarmele programului indicau „revărsări administrative”, ceea ce însemna că computerul nu era capabil să execute toate sarcinile în timp real şi trebuia să le amâne.
Aceasta nu era nici o eroare de computer, dar nu era cauzată nici de către astronauţi, ci se trăgea dintr-o eroare în modul de pregătire al astronauţilor. Deşi nu era necesar pentru aselenizare, radarul de întâlnire cu solul a fost intenţionat aprins şi pregătit pentru un abandon timpuriu. Simulările de pe Pământ nu au prevăzut un şuvoi de întreruperi false din partea acestui radar, acestea depinzând de cum hardware-ul va suporta date de la două radare.
Când Armstrong s-a uitat afară, a văzut că computerul greşise punctul de aselenizare, care era de fapt o zonă acoperită cu bolovani, la nord – est de un crater cu diametrul de 400 de metri (mai târziu s-a stabilit că era vorba de „Craterul de Vest”, numit aşa deoarece era situat în partea vestică a sitului iniţial de aselenizare). În acest moment, Armstrong a preluat controlul semi – automat şi cu ajutorul lui Aldrin care îi dicta informaţii despre altitudine şi viteză au aselenizat pe 20 iulie 1969, ora 20:17 TU (23:17 TLR) când mai aveau aproximativ 25 de secunde până ar fi rămas fără combustibil.
Apollo 11 a aselenizat cu mai puţin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauţii confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea de combustibil. S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată din cauza faptului că atracţia gravitaţională lunară permitea o „unsoare” mai mare a combustibilului, care nu a mai acoperit un senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.
Pe tot parcursul coborârii, Aldrin i-a spus datele necesare navigării lui Armstrong, care conducea Modulul Lunar. Cu câteva momente înainte de aselenizare, un beculeţ l-a informat pe Aldrin că cel puţin unul din cele patru vârfuri ale picioarelor Vulturului, lungi de 170,2 cm. au atins suprafaţa lunară, strigând Contact light!, semn că au atins solul selenar. Trei secunde mai târziu, Vulturul a aselenizat, iar Armstrong a spus Shutdown (en. oprire).
Charles Duke, din postura de CAPCOM (responsabil cu comunicaţia dintre Pământ şi capsulă) a înţeles că cei doi au aselenizat spunând „We copy you down, Eagle” (en. Am înţeles, Vulturule). Au urmat primele cuvinte din seria faimoasă a lui Armstrong, „The Eagle has landed” (Vulturul a aselenizat). Au urmat câteva momente de tăcere.
La două ore după aselenizare, înainte de a începe pregătirile pentru activităţile de pe solul selenear (extravehiculare), Aldrin a transmis câteva cuvinte, îndemnând la contemplarea ultimelor ore, ce reprezintă ele şi cum s-a ajuns să aibă loc, mulţumindu-le tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.
A făcut apoi euharistia retras. La acea dată NASA lupta în instanţe împotriva unui set de legi aduse de ateista Madalyn Murray O'Hair (care a obiectat asupra faptului că membrii echipajului misiunii Apollo 8 au citit din Geneză) prin care se înfrâna orice activitate religioasă în spaţiu. De aceea, Aldrin a făcut acest lucru pe ascuns, şi a mascat în discursul său referirea la Divinitate. A păstrat acest plan secret (nici măcar soţia nu a fost informată de către el) şi nu a fost făcut public câţiva ani. Buzz Aldrin era membru al Bisericii Presbitariene Webster, din Webster, Texas, Statele Unite. Setul pentru euharistie a fost pregătit de reverendul Dean Woodruff, pastorul bisericii pe care o frecventa. Aldrin a povestit despre acestea în ediţia din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost şi în cartea sa „Return to Earth” (Reîntoarcerea pe Pământ). Biserica Presbitariană din Webster comemorează în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, anual, acest eveniment.
Programul misiunii prevedea ca astronauţii să aibă parte de un program de somn, lung de cinci ore, deoarece ei au fost solicitaţi încă de dimineaţa devreme în acea zi. Totuşi, ei au decis să treacă peste această perioadă şi să înceapă pregătirile pentru ieşirea extravehiculară (EVA) mai devreme, crezând că nu vor fi în stare să doarmă.
Luna 15 a fost o încercare de ultim moment venită din partea Uniunii Sovietice pentru a fura din prestigiul public al misiunii Apollo 11, dorindu-se a fi prima misiune care să returneze sol selenar pe Pământ. Totuşi, după 52 de oribitări ale Lunii şi variaţii mari privind înclinarea şi altitudinea satelitului, acesta s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară în data de 21 iulie 1969. Misiunea a fost totuşi importantă pentru că a furnizat una din primele circumstanţe ale unei colaborări sovieto – americane, inginerii sovietici lansând Luna 15 pe un plan diferit de cel al lui Apollo 11, pentru a evita o posibilă coliziune.
[modifică] Activităţi pe suprafaţa lunară
Astronauţii au gândit plasaraea echipamentului ştiinţific Apollo şi înfigerea steagului S.U.A. în solul selenar, uitându-se la situl de aselenizare prin geamurile triunghiulare ale Vulturului, prin care aveau o viziune de 60 grade asupra câmpului. Pregătirile au durat mai mult decât cele două ore preconizate, Armstrong având iniţial probleme cu închiderea sistemului portabil de menţinere a vieţii (PLSS). Conform veteranului John Young, participant şi el la o expediţie pe lună în cadrul misiunii Apollo 16, reproiectarea modulului lunar pentru a permite cu o mai mare uşurinţă intrarea cu PLSS nu a mai fost executată, aşadar rata bătăilor inimii astronauţilor din timpul prgramului Apollo a fost cea mai mare în timpul ieşirilor şi intrărilor din ML. În data de luni, 21 iulie, ora 02:39 TU (05:39 TLR), 1969, Armstrong a deschis trapa, iar la 02:51 TU a început coborârea sa pe suprafaţa Lunii. Nu a putut observa suprafaţa de sub picioarele sale din cauza un dispozitiv aflat pe pieptul său. A urmat apoi o coborâre pe o scare lungă de nouă trepte, Armstrong acţionând un inel metalic pentru a desfăşura echipamentul modular împachetat (MESA) şi pentru a activa camera TV pe cealaltă parte a Vulturului, ca mai apoi, la ora 02:56 TU (05:56 TLR) să pună piciorul său stâng pe suprafaţa lunară. Prima aselenizare a fost surprinsă de un sistem de televiziune slow – scan, incompatibil cu televiziunile comerciale, astfel imaginile au fost preluate de un monitor special, iar apoi au fost filmate de o cameră TV convenţională, reducând semnificativ din calitatea imaginilor. Semnalul era primit la Goldstone, SUA, dar şi la Honeysuckle Creek Tracking Station, din Australia. În ciuda unfor dificultăţi de ordin tehnic şi a celor cauzate de vremea nefavorabilă, imaginile rudimentare alb – negre au fost transmise pentru cel puţin 600 de milioane de telespectatori. Deşi copii ale acestui film au fost salvate şi sunt uşor accesibile, înregistrările originale slow – scan au fost distrue accidental în timpul unei proceduri de rutină, copierea pe altă bandă magnetică. S-au găsit ulterior copii ale materialului în Perth, Australia, o altă locaţie unde s-au recepţionat aceste imagini de pe Lună.
După ce a caracterizat praful de pe suprafaţa lunară ca fiind aproape ca şi pudra, Armstrong a păşit pe Lună, devenind primul pământean ce a pus piciorul într-o altă lume. A urmat imediat celebra frază, care ar putea caracteriza întrega misiune Apollo 11, „Un pas mic pentru [un] om, un salt uriaş pentru omenire.”, spusă la aproape şase ore şi jumătate după ce a aselenizat. Aldrin i se alătură mai apoi.
Armstrong a spus despre mişcarea în câmpul gravitaţional al Lunii, de şase ori mai slab ca al Pământului, că era mult mai uşoară ca la simulări, neconstituind nicio problemă o plimbare prin acele împrejurimi.
Îndeplinită misiunea „impusă” de preşedintele american John F. Kennedy, cea de a trimite un om pe Lună la sfârşitul anilor `60, Apollo 11 reprezenta şi un test pentru Programul Apollo. Ca urmare, Armstrong a făcut poze cu ML, pentru ca inginerii de la sol să observe ce se întâmplă în urma aselenizării. Apoi a luat monstre de sol. A luat camera TV amplasată pe MESA, făcând o panoramare, şi a montat-o pe un trepied situat la 12 metri distanţă de ML. Cablul TV a rămas parţial încolăcit, prezentând pericol în unele situaţii în tot restul timpului ieşirii extravehiculare.
Aldrin l-a urmat şi a început să teste diverse modalităţi de a merge, unele foarte amuzante cum ar fi săriturile de cangur. Sistemul portabil de menţinere a vieţii a creat tendinţa astronauţilor de a se mişca în spate, dar niciun astronaut nu a avut probleme cu menţinerea echilibrului. Săritura a devenit mijlocul de deplasare preferat de astronauţi. Aceştia au relatat ulterior că trebuiau să îşi planifice mişcările cu şase sau chiar şapte paşi înainte, lucru datorat solului instabil. Un alt lucru pe care l-au constat astronauţii, aici fiind cazul lui Aldrin a fost că diferenţa de temperatură la soare, faţă de cea de la umbra oferită de Vultur este insesizabilă în costum, ci doar la nivelul caschetei, lucru care l-a făcut să simtă răcoare la umbră. După ce astronauţii americani au înfipt steagul SUA în solul lunar, au avut o discuţie cu preşedintele Richard Nixon printr-un telefon radio – transmiţător, convorbire caracterizată de Nixon ca „cea mai importantă convorvire telefonică făcută din Casa Albă.” Iniţial, Nixon avea pregătit un discurs lung, pe care să îl citească în timpul convorbirii telefonice, dar Frank Borman, responsabilul NASA ataşat la Casa Albă în timpul misiunii Apollo 11, a reuşit să îl convingă să fie scurt şi concis, din respect pentru Kennedy, considerat autorul moral al aselenizării.
A urmat montarea echipamentului ştiinţific Apollo, car includea un seismograf pasiv şi laser retroreflector de mare distanţă. Apoi Armstrong a săltat aproximativ 120 metri depărtare de ML pentru a face poze de pe marginea Craterului de Est, în timp ce Aldrin a colectat monstre, folosind un ciocan geologic, fiind prima şi ultima folosire a ciocanului în timpul misiunii Apollo 11. Multe din activităţiile extravehiculare au durat mai mult decât se preconiza, aşa că au trebuit să renunţe la jumătatea activităţii de recoltare a rocilor, căruia i-au fost alocate 34 de minute.
În timpul acesei perioade, Centrul de control al misiunii a folosit o frază codată pentru a-l anunţa pe Armstrong că valorile sale metabolice sunt mari şi că ar trebui să se relaxeze. Acest lucru se datora repeziciunii cu care se mişca de la o sarcină la altă, presat de timpul tot mai puţin. Totuşi, valorile metabolice au rămas la parametri normali în continuare, lucru care a înlesnit prelungirea de către Centrul de control al misiunii cu încă 15 minute a activităţilor.
[modifică] Ascensiunea lunară şi întoarcerea
Aldrin a intrat în Vultur primul. Cu mici dificultăţi, astronauţii au ridicat filmele şi două cutii conţinând monstre, cu o greutate de aprox. 22 kilograme de material de pe suprafaţa lunară, utilizând un cablu cu troliu. Armstrong i-a reamintit lui Aldrin de săculeţul cu obiecte personale din buzunarul său, pe care l-a pus alături de celelalte monstre. Apoi a urcat şi Armstrong în modulul lunar. După ce au trecut pe modul care permitea întreţinerea vieţii pe ML, astronauţii au aruncat de pe ei echipamentele, sistemul de întreţinere al vieţii, pantofii utilizaţi pe suprafaţa lunară, o cameră Hasselblad şi altele. Apoi au represurizat modulul lunar şi au trecut la programul de somn.
În timp ce se mişca prin cabină, Aldrin a rupt din greşeală întrerupătorul automat, lucru care a stârnit ceva îngrijorare la centrul de comandă a misiunii, deoarece se putea ca motorul, care era conectat la acel întrerupător să nu mai pornească, lăsându-i pe astronauţi pe Lună. Din fericire, un marker a fost suficient pentru a reactiva întrerupătorul. Dacă această soluţie nu funcţiona, circuitele ML puteau fi reconfigurate pentru a permite pornirea motoarelor şi deci ascensiunea.
După aproximativ şapte ore de odihnă, exploratorii au fost treziţi de Houston pentru a pregăti procedurile de reîntoarcere. Două ore şi jumătate mai târziu, la ora 17:54 TU (20:54 TLR), a început ascensiunea, având la bordul Vulturului 21.5 kilograme de monstre de pe Lună, cu scopul de a se reîntâlni cu pilotul modulului de comandă Columbia, Michael Collins, aflat în continuare pe orbita lunară.
După mai mult de 2½ ore petrecute pe suprafaţa lunară, astronauţii au lăsat în urmă instrumente ştiinţifice precum retroreflectorul utilizat pentru experimentul de măsurare a distanţei Lună – Pământ cu ajutorul laserului, dar şi un seismograf pasiv pentru a măsura cutremurele de pe Lună. Au lăsat de asemenea un steag american, o insignă a misiunii Apollo 1 şi o placă, montată pe o porţiune a ML care a rămas pe Lună, şi pe care erau două desene ale Pământului (reprezentând emisfera vestică şi cea estică) precum şi o înscripţie, dar şi semnăturile astronauţilor şi a preşedintelui Richard Nixon. Inscripţia era „Here Men From The Planet Earth First Set Foot Upon the Moon, July 1969 A.D. We Came in Peace For All Mankind.” (Aici Omul De Pe Planeta Pământ A Pus Pentru Prima Dată Piciorul pe Lună, Iulie, 1969, d.Hr. Venim Cu Gânduri Paşnice în Numele Omenirii.). Au mai lăsat şi un săculeţ conţinând o replică din aur a unei ramuri de măslin ca şi simbol tradiţional al păcii, dar şi un disc de silicon conţinând mai multe mesaje. Acesta conţinea mesaje de bunăvoinţă din partea preşedinţilor americani Eisenhower, Kennedy, Johnson şi Nixon alături cele ale altor 73 de lideri de stat, inclusiv România prin vocea preşedintelui R.P. România, Nicolae Ceauşescu.
Acel disc mai conţinea şi liste cu liderii Congresului american, o listă cu membrii Congresului american care au dat legi şi norme privind activitatea NASA, dar şi o listă cu managerii NASA. În cartea sa din 1989, Aldrin menţionează că printre obiectele trimise au fost şi medalii sovietice care comemorau cosminauţii Vladimir Komarov şi Iuri Gagarin.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Link-uri externe
- "Did We Land on the Moon? (2001) (Romanian Subtitle) - google video"
- "Misiunile Apollo si Teoria Conspiratiei"
- "Aselenizarea americanilor - Making of"
- "Discutii despre adevarata sau falsa aselenizare a americanilor - Cronica scepticului"
[modifică] Referinţe
- ^ Cronologia misiunii Apollo 11, oferită de NASA.
- ^ "Omul pe Lună: Discursul aprins al lui Kennedy" CNN.com.
- ^ 17 iulie 2009, "Cele mai controversate teorii ale conspiratiei despre primul zbor pe Luna"
- ^ Donald K. Slayton, "Deke!" (New York: Forge, 1994), pag. 237.
- ^ See, e.g., NASA (25 iunie 1969). Technical information summary: Apollo 11 (AS-506) Apollo Saturn V space vehicle (TM-X-62812; S/E-ASTR-S-101-69) (în en) (PDF)., p. 8.
|
|||||||
