Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă strict al operațiunile militare ale conflictului armat ale Războiului de independență al Statelor Unite ale Americii, numit frecvent și Războiul revoluționar american (17751783); pentru implicațiile sociale, politice și economice, incluzând cauzele războiului și consecințele acestuia, vedeți articolul Revoluția americană.
Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii
Parte a
Rev collage.png
În sens orar din colțul din dreapta sus: Batălia de la Bunker Hill, Moartea lui Montgomery la Quebec, Bătălia de la Cowpens, Bătălia de la St. Vincent
Informații generale
Perioadă 17751783
Loc Estul Americii de Nord (teritoriul de azi al SUA și Canada), Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Caraibelor
Rezultat Tratatul de la Paris (1783)
Casus belli Partida de ceai de la Boston
Taxare fără participare, amenințări de abolire a drepturilor coloniștilor, ideologie republicană.
Modificări teritoriale Statele Unite devin un stat independent. Regatul Unit cedează Florida de Est și Florida de Vest Statelor Unite, Menorca Spaniei și Tobago Franței
Combatanți
Us flag large Betsy Ross.png Revoluționarii americani,
Regatul Franței Regatul Franței,
Provinciile Unite Republica Olandeză,
Spania Regatul Spaniei,
Nativi americani
Flag of Mysore.svgMysore (1779–84)
Flag of Vermont Republic.svg Vermont (1777–83)
Oneida
Tuscarora
Watauga Association
Catawba
Lenape
Flag of the United Kingdom.svg Regatul Marii Britanii,
Mercenari germani,
Loialiști,
Nativi americani Onondaga,
Mohawk,
Cayuga,
Seneca,
Cherokee
Conducători
Portrait of George Washington.jpegGeorge Washington,
Greene portrait.jpg Nathanael Greene,
HoratioGatesByStuart crop.jpgHoratio Gates,
Richard Montgomery - Project Gutenberg etext 20110.jpgRichard Montgomery†,
DanielMorgan.jpeg Daniel Morgan,
Henry Knox by Peale.jpg Henry Knox,
Benedict Arnold. Copy of engraving by H. B. Hall after John Trumbull, published 1879., 1931 - 1932 - NARA - 532921.tif Benedict Arnold (Defected),
Baron Steuben by Peale, 1780.jpg Friedrich Wilhelm von Steuben,
Gilbert du Motier Marquis de Lafayette.PNG Marquis de La Fayette,
Rochambeau Versailles.jpg Comte de Rochambeau,
De Grasse painting.jpg Comte de Grasse ,
Duc de Crillon commandant en chef au siege de Gibraltar.jpeg Duc de Crillon,
BailliDeSuffrenByBatoni.jpg Bailli de Suffren,
BernardoGálvez.png Bernardo de Gálvez,
Luis de Cordova y Cordova Laso de la Vega.jpg Luis de Córdova,
Juan de Lángara y Huarte.jpg Juan de Lángara,
"Hyder Ali," a steel engraving from the 1790's (with modern hand coloring).jpg Hyder Ali,
Tipu Sultan BL.jpg Tipu Sultan
George III in Coronation Robes.jpg George al III-lea al Regatului Unit
Nathaniel Dance Lord North.jpgLord North
Gen. Sir William Howe.jpgSir William Howe
Thomas Gage John Singleton Copley.jpegThomas Gage
Sirhenryclinton2.jpgSir Henry Clinton
First Marquis of Cornwallis.jpgLord Cornwallis (POW)
General-Sir-Guy-Carleton 2.jpg Sir Guy Carleton
BurgoyneByReynolds.jpg John Burgoyne(POW)
George Augustus Eliott, 1st Baron Heathfield - by Joshua Reynolds - Project Gutenberg eText 19009.jpg George Eliott
Benedict Arnold. Copy of engraving by H. B. Hall after John Trumbull, published 1879., 1931 - 1932 - NARA - 532921.tif Benedict Arnold
Admiral of the White by Thomas Gainsborough.jpgGeorge Rodney
Admiral of the Fleet Howe 1726-99 1st Earl Howe by John Singleton Copley.jpgRichard Howe
Sir Hector Munro by David Martin.jpg Sir Hector Munro
Wilhelm von Knyphausen.jpgWilhelm von Knyphausen
Joseph Brant painting by George Romney 1776.jpgJoseph Brant
Efective
35.000 soldați ai Armatei Continentale
44.500 ai Miliției
12.000 francezi și spanioli
5.000 din Flotul Continental
5.000 negri
53 de nave
60 000 de soldati francezi si spanioli in Europa
56.000 soldați britanici
50.000 loialiști
30.000 soldați hessieni
13.000 amerindieni
80 nave ale Marinei Regale (171.000 marinari)
Pierderi
americani: 25,000 americani morti
8,000 in batalii
17,000 din alte cauze (epidemii)
Aliati: 6,000± francezi si spanioli (in Europa)
2,000 francezi (in America)
Total : 50 000
20.000 englezi morți și pierduți
19.740 marinari morți
7.500 germani morți
42.000 marinari dezertați

Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (17751783), cunoscut în literatura de specialitate de limbă engleză din Statele Unite ca Războiul revoluționar american (conform denumirii originare, [The] American Revolutionary War), sau Războiul de independență american (conform denominării originale, American War of Independence),[1] a fost un război care a durat între 1775 și 1783 și care s-a desfășurat în părțile estică și nord-estică ale teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.

Anterior declanșării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic personae non grata, au format Cel de-al Doilea Congres Continental (conform originarului, Second Continental Congress), au format o armată, Continental Army, un "embrion" de marină, Continental Navy, și, apoi, la 4 iulie 1776, au declarat independența celor 13 foste colonii britanice din America de Nord. Războiul de independență a fost culminarea mișcării de emancipare politică a coloniștilor, Revoluția Americană, prin care puterea britanică a fost răsturnată. După circa trei ani de la începutul confictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniștilor împotriva britanicilor, înclinând ulterior decisiv balanța în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părți.

În timpul primei părți a războiului, datorită superiorității navale a Marii Britanii, orașele și zonele de coastă s-au aflat sub controlul, respectiv sub ocupația britanicilor. Totuși, zonele de interior ale coloniilor, unde trăiau circa 90 % din coloniștii americani, nu se aflau deloc sub control britanic.

După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franța, având ca națiuni aliate Republica olandeză și Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franței în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucât după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice de la Yorktown din 1781.

Încheierea efectivă a războiului de independență al Statelor Unite, deși după victoria americană de la Yorktown nu au mai urmat alte bătălii, a avut loc la Versailles în decembrie 1783. Tratatul de pace încheiat atunci recunoștea Statele Unite și suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud și fluviul Mississippi la vest.

Origini[modificare | modificare sursă]

Boston Tea Party
John Hancock
"The bloody massacre" de Paul Revere
Paul Revere
Washington in 1772

Razboiul Revolutionar își are originile dintr-un război precedent, Războiul de Șapte Ani. În America de Nord a fost cunoscut ca Războiul Franco-Indian, în care s-au implicat Franța și Marea Britanie în tabere diferite. La sfârșitul său, Tratatul de la Paris din 1763 ceda Marii Britanii teritorii franceze din America de Nord; victoria generalului Wolfe în Quebec ajutase la obținerea Canadei pentru coroana britanica. Drept urmare a acestei demonstrații de putere militara britanică in Canada, cetățenii celor 13 colonii americane se simțeau mai în siguranță decât pâna atunci în privința oricărei amenințări teritoriale din partea francezilor.

Dar războiul i-a costat pe britanici o mare sumă de bani; totuși, colonistii americani nu luau in considerație politica externă a britanicilor care le asigurau apararea. Nu aveau armata sau marina proprie si se bazau exclusiv pe armata si marina britanica pentru aparare. Dupa razboi, Guvernul Britanic a decis sa ceara colonistilor sa plateasca mai mult pentru costul apararii lor. Impozitarea excesiva a fost primita extrem de nefavorabil de colonisti, care au considerat-o nejustificata. De la inflamarea acestor resentimente pana la declansarea unei revolutii situatia a fost orchestrata de propagandistii americani.Sarcina le-a fost usurata de stangacia si lipsa de abilitate cu care guvernul britanic a introdus impozit dupa altul.

In 1764, a fost votata Legea Zaharului de catre Parlamentul englez, care impunea taxe vamale suplimentare asupra importurilor de zahar, textile, vin si cafea. Taxele vamale asupra importurilor redistribuite din Anglia erau dublate. Intr-o sedinta de consiliu local, in Boston, din mai 1764, James Otis a ridicat o obiectie in privinta impozitelor si a indemnat la o rezistenta unita fata de impunerea de impozite din Anglia.La putin timp dupa aceea, negustorii din Boston au inceput sa boicoteze bunurile de lux britanice. In martie 1765, parlamentul englez a votat Legea tipariturilor, primul impozit direct asupra colonistilor americani.Conform acestei legi, toate materialele tiparite erau impozitate, inclusiv ziarele, brosurile, documentele oficiale si permisele.Colonistii au obiectat vehement.A intrat in vigoare o reglementare contestabila, sub forma Legii Incartiruirii, care le cerea colonistilor sa-i hraneasca si sa-i gazduiasca trupele britanice. S-a infiintat o organizatie clandestina care se opunea Legii tipariturilor, numita Fii Libertatii: s-a facut uz de metode violente ca sa-i oblige pe agentii de colectare britanici sa demisioneze.Acesta a trimis o rezolutie lui George al III-lea al Regatului Unit in care se cerea revocarea legii si afirma ca impozitarea fara reprezentare era o violare a drepturilor civile ale colonistilor. In 1766, adunarea de la New York a refuzat cererea generalului Gage de aplicare a Legii Incartiruirii pentru a-si caza trupele.Britanicii au facut un pas inapoi.Legea tipariturilor a fost abrogata.In America au fost ceremonii festive cand au sosit noile trupe, dar si tulburari cand colonistii din New York au refuzat sa-i gazduiasca.

Britanicii continuau in schimb sa exporte lemnul din America de Nord pentru construirea flotei navale si metalele pretioase.In orasele coloniilor patrulau trupele britanice, fiind trei soldati britanic pe cap de locuitor. Personalitati marcante ca John Hancock, care era unul dintre cei mai bogați oameni din cele treisprezece colonii, moștenind de la unchiul său o afacere profitabilă în domeniul transportului maritim, si–a început cariera politică în Boston, colonia britanică Massachusetts. Pe măsură ce tensiunile între coloniști și Marea Britanie se intensificau, în anii 1760, Hancock își folosea averea pentru a susține cauza coloniștilor. Devenise foarte popular în Massachusetts, în special după ce oficilitățile britanice îi capturaseră nava Liberty, în 1768, acuzându-l contrabandă. Paul Revere, un argintar, a produs mai multe gravuri cu tentă politică și a lucrat și ca dentist, devenind din ce în ce mai mult implicat în acțiunile organizației Sons of Liberty.

Pe 5 martie 1770, a avut loc Masacrul din Boston, manifestat prin incidentele de stradă între trupele britanice și un grup de cetățeni din Boston care au atacat un post de paza britanic. După ce au fost provocați de coloniști, soldații britanici au tras în mulțime și au ucis cinci oameni, inclusiv pe sclavul afro-american, Crispus Attucks. Incidentul a fost mult folosit de către Samuel Adams, Paul Revere și alții, în lupta lor pentru obținerea libertății americane și, totodată, a contribuit la scăderea popularității englezilor în anii de dinaintea Revoluției Americane. Masacrul de la Boston a fost un pas pe drumul spre revendicarea independentei.

Un alt pas mult mai faimos, a fost Boston Tea Party din 1773, cand ceaiul taxat de catre britanici a fost varsat in port.Protestatari împiedicaseră în alte trei colonii descărcarea ceaiului de import impozitat, dar în Boston guvernatorul Thomas Hutchinson a refuzat să permită chiar și trimiterea ceaiului înapoi în Marea Britanie. Un grup de protestatari au aruncat cele 342 de lăzi cu ceai în mare.Parlamentul britanic a răspuns prin închiderea comerțului din Boston.

Mai putin spectaculoasa, dar probabil mult mai decisiva, a fost preluarea graduala in militiile coloniale ale unor ofiteri care simpatizau cu cauza revolutionara americana , inlocuindu-i pe loialistii pro-britanici. Militiile erau politizate, in asteptarea unui razboi revolutionar. Dar, un numar urias de colonisti americani obisnuiti ramaneau loiali coroanei britanice si nu erau catusi de putin interesati de lupta.

In 1775. revolutionarii au preluat controlul guvernelor fiecareia dintre cele 13 colonii, au intrunit un al doilea congres continental si au format o armata continentala.Cand a inceput razboiul, nu existau nici armata, nici marina americana. Fiecare colonie avea propria militie locala, nu foarte bine pregatita, nu foarte bine echipata si fara uniforme. Membrii militiilor erau recrutati doar pe perioade scurte de timp si nu agreau calatoriile lungi.Erau total nepregatiti pentru o actiune concertata contra unei armate si a unei marine profesioniste inamice. Congresul continental a fondat o armata regulata in iunie 1775, dar numai pe hartie. Pe parcursul razboiului, armata regulata a fost dezvoltata de catre generalul George Washington, cel care a fost numit comandantul ei suprem.

Efective[modificare | modificare sursă]

Infanteria din Armata Continentala americana , 1779-1783

La sfarsitul razboiului, atat armata continentala, cat si marina continentala au fost lasate la vatra.In total, pe tot parcursul razboiului, 250000 de colonisti au servit intr-un fel sau altul cauza revolutionara, chiar daca nu au fost niciodata mai mult de 90000 simultan, iar cel mai mare numar de oameni pe care Washington l-a comandat pe campul de lupta nu a depasit 17000. Comparativ, in 1775, armata britanica era de asemenea relativ mica, doar 36000 de soldati in total, astfel ca au fost recrutati mai multi in timpul razboiului. In plus, au fost angajati 30000 de mercenari germani.Trupele britanice si cele germane stationate in America de Nord se ridicau la peste 60000 de soldati, insa erau raspandite pe distante uriasie, din Florida pana in Canada. In termeni de efective generale, cele doua tabere erau extrem de bine echilibrate.

Faza militară[modificare | modificare sursă]

Rǎzboiul în nord (1775–1780)[modificare | modificare sursă]

Benjamin Franklin s-a întors în Philadelphia în 1775, înainte ca bătăliile de la Lexington și Concord să aibă loc. Deși Franklin avea aproape 70 de ani, el a ajutat substantanțial la planificarea Revoluției Americane. A fost numit membru al Congresului Continental. În toamna lui 1775 Franklin a mers la Cambridge, Massachusetts, locul unde Washington avea armata pentru a discuta probleme legate de Armata Continentală (Continental Army). Și-a adus un aport important la redactarea Declarației de independență a Uniunii și mai târziu la scrirea Articolelor Confederației, prima constituție a Statelor Unite.

Campania din Boston: Massachusetts[modificare | modificare sursă]

Batalia de la Lexington, 1775
Batalia de la Bunker Hill

In perioada premergatoare razboiului, Bostonul a fost scena unei activitati revolutionare intense.Generalul-locotenent Thomas Gage, comandantul suprem britanic pentru America de Nord, isi avea cartierul general acolo; sub comanda sa se aflau 4 regimente din Boston, compunandu-se din 4000 de oameni in total.

In noaptea de 18 aprilie 1775, generalul Gage a trimis 700 de oameni sa captureze munitia care era depozitata de militia coloniala la Concord in Massachusetts.Cand colonistii si-au dat seama ca urma ceva sa se intample, mai multi calareti, printre care si Paul Revere, i-au alertat pe localnici.Cant trupele britanice au intrat in Lexington in urmatoarea dimineata au fost intampinate de 77 de membri ai militiei locale.A fost un schimb de focuri si mai multi localnici au fost ucisi.Trupele britanice si-au continuat marsul catre Concord, unde au fost invinse de 500 de militieni.Britanicii au fost obligati sa se retraga in Boston si au fost atacati de mii de membri al militiilor coloniale pe drumul de intoarcere. Aceste incaierari, in mod pretentios numite Bataliile de la Lexington si Concord, reprezinta actiunile de declansare a razboiului.Britanicii aflandu-se in retragere rapida, trupele de militie au inconjurat Bostonul pentru a-i prinde in capcana.Britanicii au primit intariri pe mare, si pe 17 iunie 1775, trupele generalului Howe au cucerit peninsula Charlestown in Bătălia de la Bunker Hill. Desi americanii s-au retras, britanicii au suferit pierderi incat nu si-au mai putut continua actiunea.Asediul Bostonului nu a fost ridicat si Howe l-a inlocuit pe Gage in functia de comandatul suprem. In iulie, noul comandant suprem al americanilor, Washington, a sosit la periferia Bostonului pentru a prelua comanda fortelor sale coloniste.Si-a dat seama imediat ca proviziile de praf si pusca erau insuficiente, pana la sfarsitul urmatorului an tot praful de pusca avea sa fie importat din Franta.Intre timp a fost o perioada de acalmie militara care a durat mai multe luni.In primavara, tunurile capturate la fortul Ticonderoga au fost pozitionate pe dealurile din jurul pozitiilor britanice care au devenit astfel imposibil de aparat, astfel ca Howe si trupele lui s-au retras in marie pe mare, pana la baza navala din Halifax, Nova Scotia.

Invazia Canadei:Quebec[modificare | modificare sursă]

Moartea lui Montgomery
Militia canadiana si soldatii britanici resping asaltul american la Sault-au-Matelot

In timpul perioadei de acalmie militara, congresul continental a incercat o alta initiativa.Dupa ce odinioara au esuat sa-i convinga pe canadienii francezi sa li se alature ca a 14-a colonie, congresul a cerut invazia Canadei cu scopul de-ai alunga pe britanici din Quebec.Expeditia a esuat dezastruos militar si politic.Invazia Canadei a schimbat opiniile multor oameni din Marea Britanie care pana atunci sustineau cauza colonistilor americani.Dupa ce americanii s-au transformat in agresori, si-au pierdut sustinerea pe care o avusese de la Marea Britanie, unde majoritatea populatiei era acum pentru orice act violent impotriva americanilor.

Campania din New York și New Jersey[modificare | modificare sursă]

Batalia de la Longisland
Capturarea Hessianilor la Trenton
Washington traverseaza Delawar
Batalia de la Princeton

În 1776, Congresul Continental l-a trimis pe Benjamin Franklin în cea mai importantă misiune a sa, să convingă Franța să ajute coloniile britanice din America de nord în lupta lor pentru independență. Înainte de a pleca, a împrumutat 4.000 de lire Congresului pentru a fonda Armata Continentală. Howe s-a retras din Boston si a incercat sa cucereasca New Yorkul.Washington s-a bazat pe apararea orasului de 20000 de soldati impartiti intre Manhattan si Long Island.Trupele britanice s-au adunat pe Staten Island.Washington le-a citit recent intocmita Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii (semnata pe 4 iulie 1776) trupelor sale, pentru a le inspira si a le arata ca nu mai exista cale de intoarcere.Britanicii au debarcat 22000 de soldati pe Long Island pe 27 august 1776, obligand armata americana mult mai mica sa se retraga pe inaltimile Brooklyn. Aceasta a fost cea mai mare batalie din intreg razboiul.Desi s-a retras, Washington a reusit sa transfere armata in Manhattan. Pe 15 septembrie, Howe a debarcat 12000 de oameni in Mahattan, preluand rapid controlul orasului.Washington s-a retras pe inaltimile Harlem si apoi si-a continuat retragerea in timp ce Howe avansa.In loc sa urmareasca si sa distruga armata americana, Howe s-a intors in Manhattan.A ratat multe ocazii de a zdrobi armata americana, care se micsora treptat. Generalul Cornwallis l-a urmarit prin New Jersey pana cand, la inceputul lui decembrie, Washington si armata sa au traversat Delaware pentru a se retrage in Pennsylvania.Campania a fost oprita un an, iar armata britanica s-a intors in garnizoane pe timpul iernii.Britanicii pareau sa nu aiba niciun fel de problema in a zdrobi armata americana in primavara.Perspectivele armatei continentale erau sumbre.Doar 5000 de oameni mai erau apti de lupta.La sfarsitul anului, cand expirau inrolarile, acel numar urma sa scada la 1400. Dar Washington a decis sa faca ce nimeni nu s-ar fi asteptat. In seara de Craciun a traversat raul Delaware pe ascuns si a lansat un atac surpriza.In Batalia de la Trenton din 26 decembrie 1776, a capturat Trentonul, cat si 1000 de mercenari germani.Cornwallis a pornit sa cucereasca Trentonul, dar Washington l-a surprins din nou atacand ariegarda britanica la Princeton(3 ianuarie 1777).Dupa ce le ridicase extraordinar de mult moralul americanilor, Washington s-a retras pentru iernat.

Saratoga și Philadelphia[modificare | modificare sursă]

Predarea generalului Burgoyne la Saratoga
Washington si Lafayette in Valley Forge
Marsul la Valley Forge
Joseph Brant

Cauza americana a fost mai mult ajutata de incompetenta comandatilor militari britanici si a superiorilor politici.Planul operatiunilor pentru 1777 ar fi trebuit sa includa o strategie coordonata pentru cele doua armate britanice din America de Nord, cea a lui Carleton din Canada si cea a lui Howe din New York.In locul unei singure campanii, unificata si integrata, la Londra au fost aprobate doua campanii de catre lordul George Germain; din cauza planificarii slabe, a comunicatiilor defectuoase si a rivalitatii personale, aceste campanii nu au lucrat in colaborare.Howe a capturat Philadelphia, dar armata din nord a fost fortata sa se predea la Saratoga.Dupa aceasta dezastruoasa campanie din 1777, atat Howe, cat si Carleton aveau sa demisioneze. In 1777, Burgoyne a organizat o expeditie in Canada care avea drept scop sa preia controlul asupra lacului Champlain si a coridorului raului Hudson.Cu acel coridor aflat in mainile britanicilor, Noua Anglie avea sa fie izolata de restul coloniilor. Burgoyne a condus o forta de 10000 de oameni de-a lungul lacului catre Albany in statul New York, in timp ce a doua forta mai mica s-a deplasat de-a lungul vaii Mohawk pentru a face jonctiunea cu Burgoyne la Albany.Burgoyne a pornit in iunie si a recapturat fortul Ticonderoga.Dar dupa aceea, inaintarea a fost incetinita de americani, doborand copaci pentru a-i bloca drumul.Forta mai mica a asediat fortul Stanwix-jumatate din acestia erau indieni americani din tribul Mohawk, condusi de Joseph Brant.Dupa interventiile militiilor americane, britanicii au ridicat asediul si s-au retras in Canada. Armata lui Burgoyne a scazut la 6000 de oameni, dar era hotarat sa inainteze spre Albany.Generalul Gates, cu o armata de 8000 de soldati, ocupa o pozitie fortificata la 16 kilometri sud de Saratoga, in statul New York.Burgoyne a incercat sa-i ocoleasca pe americani, dar a fost atras in lupta in prima batalie de la Saratoga.Situatia lui Burgoyne era acum foarte serioasa.Spera ca armata lui Howe din New York City se afla in drum spre el, dar se inselase.Intr-o actiune prost coordonata, Howe plecase pe mare sa cucereasca Philadelphia.Militiile americane au sosit sa intareasca armata lui Gates.In octombrie, acesta avea 11000 de oameni.In a doua batalie de la Saratoga, Burgoyne s-a predat pe 17 octombrie. A fost momentul decisiv al razboiului.Increderea americanilor a atins cote maxime.Victoria de la Saratoga i-a incurajat pe francezi sa intre in razboi de partea americanilor.A compensat pierderea Philadelphiei, unde Howe l-a depasit pe Washington, care a trebuit sa se retraga si sa il lase pe Howe in Philadelphia sa intre fara opozitie. Washington a iernat la Valley Forge, la 32 kilometri de Philadelphia.In timpul iernii 1777-1778, 2500 de oameni, un sfert din armata lui Washington, au murit din cauza bolilor si a vremii aspre.Insa in urmatoarea primavara soldatii supravietuitori erau in forma optima, gratie unui program modern de instructie prusian implementat de baronul von Steuben.Howe a fost inlocuit cu generalul Clinton in functia de comandant suprem britanic, avand idei diferite. A abandonat Philadelphia pentru a putea intari controlul britanic asupra orasului New York care, tinand cont de faptul ca francezii intrasera in razboi, devenea brusc vulnerabil in fata puterii navale franceze. Washington l-a urmarit pe Clinton si l-a fortat sa lupte la Monmouth, la 28 iunie 1778.Batalia a fost nedecisiva, dar semnificativa pentru ca a fost ultima batalie importanta din nord.Clinton a sosit la New York in iulie.A avut dreptate in privinta francezilor, a ajuns chiar inainte de sosirea flotei franceze conduse de amiralul d'Estaing.Washington s-a intors la White Plains la nord de New York.Cele doua armate se aflau acolo unde fusesera cu doi ani in urma, numai ca acum razboiul s-a internationalizat. Franta a semnat tratat de alianta cu SUA pe 6 februarie 1778.Printre semnatari s-a enumerat si Benjamin Franklin.Spania a intrat in razboi ca aliat al francezilor in iunie 1779.Olanda s-a implicat si ea in razboi din 1780.Toate cele trei tari au finantat SUA de la inceputul razboiului pentru a slabi puterea britanica.In Anglia, regele George al III-lea si-a dat seama ca nu mai exista nicio speranta pentru a-i infrange pe colonistii americani.Dar era hotarat sa pedepseasca coloniile rebele pastrand 30000 de britanici in garnizoane diferite din America de nord pe termen nelimitat, pentru a bloca si ataca porturile colonistilor si ca sa-i incurajeze pe indienii americani sa atace civili in dispute de frontiera.Spera ca americanii sa aiba remuscari de pe urma instabilitatii si, dezamagiti, sa ceara singuri intoarcerea sub autoritatea britanica.Dar s-a inselat!

Rǎzboiul la nivel internațional[modificare | modificare sursă]

La inceput, alianta franco-americana nu a mers foarte bine deoarece francezii sperau sa captureze Indiile de Vest inainte de-ai ajuta pe americani in razboi.Spaniolii aveau si ei propriile lor interese in razboi.Doreau o ocazie de-a captura Minorca si Gibraltarul de la britanici.In februarie 1782, un atac comun francez si spaniol au reusit sa cucereasca Minorca, pe care Spania a pastrat-o apoi; insa nu au reusit sa obtina Gilbratarul. Extinderea Razboiului Revolutionar a dus la lupte intense in Indiile de Vest.Mai multe insule si-au schimbat stapanirea.In aprilie 1782, in batalia de la Saintes, o flota britanica sub conducerea amiralului Rodney a invins flota franceza condusa de amiralul de Grasse.Aceasta batalie a pus capat oricarei posibilitati ca Franta si Spania sa cucereasca Jamaica si alte colonii carabiene britanice. Conflictul deschis dintre Franta si Marea Britanie in America de Nord si Marea Caraibelor a sporit animozitatea dintre cele doua tari, izbucnand un conflict si in India.A inceput al doilea razboi dintre Anglia si Mysore in 1780, avandu-i drept protagonisti pe oficialii guvernului britanic din Madras si sultanul Tipu, conducatorul local al regatului Mysore si un aliat al Frantei.Razboiul s-a terminat cu Tratatul de la Mangalore; a fost ultima oara cand un print sau un rege indian a putut sa-si impuna vointa asupra britanicilor. Razboiul Revolutionar a dus la un conflict direct intre Marea Britanie si Olanda.In 1780, britanicii i-au atacat preventiv pe olandezi pentru a-i opri sa ia parte la Liga Neutralitatii Armate si pentru ca ii sprijineau pe colonistii americani.Razboiul anglo-olandez care a durat pana in 1784 a fost dezastruos pentru economia olandeza.

Asadar, Razboiul de Independenta american a fost mai degraba un razboi mondial dintre mariile puteri coloniale (Franta, Olanda si Spania) care sustineau independenta coloniilor americane si isi urmareau propriile interese economice si superputerea coloniala si navala-Imperiul Britanic, care conducea razboaie simultane pe mare si pe uscat pe mai multe fronturi: in Europa, in Marea Mediteraneana (incercand sa apere Gilbratarul si Minorca impotriva Spaniei) cat si in Marea Nordului (impotriva Olandei), pe teritoriul Americii de Nord(incercand sa-si recupereze coloniile) si in Caraibe (impotriva francezilor si olandezilor), cat si in India, Celyon si Sumatra ca sa-si mentine controlul (impotriva olandezilor).

Frontul din sud[modificare | modificare sursă]

Batalia de la Cowpens
Batalia de la Vincennes

Desi flota maritima britanica era net superioara (100 de vase de linie si vase mai mici), britanicii le-au folosit doar pentru transportul trupelor in primele faze ale razboiului.Americanii, care nu posedau nicio flota, si depindeau de corsari, au agresat navele britanice si au folosit dupa 1775 mici vase pentru a jefui corabiile britanice.Pe 24 aprilie 1778, au capturat HMS Drake.

In partea sudica, Clinton si armata sa repurtasera mici succese.In decembrie 1778, o expeditie britanica din New York a reusit sa cucereasca Savannah in Georgia.Clinton a asediat Charleston, Carolina de Sud si l-a cucerit in mai 1780.Credea ca va cuceri sudul complet.Actiunile colonistilor americani esuau pe toate fronturile.In august, generalul Cornwallis era gata sa invadeze Carolina de Nord. O aripa a armatei sale a fost invinsa in batalia de la Kings Mountain in octombrie 1780, apoi, armata britanica a mai fost invinsa in Batalia de la Cowpens in ianuarie 1781.Dupa o serie de batalii succesive, britanicii au fost epuizati.Colonistii americani erau condusi de generalul Nathanael Greene, care a rostit cuvintele memorabile: Luptam, suntem invinsi, ne ridicam si luptam din nou. Cornwallis a trecut in nord, in Virginia.In martie 1781, Washington l-a trimis pe generalul Lafayette sa organizeze apararea Virginiei in fata lui Cornwallis.Lafayette i-a hartuit pe britanici, nedorind sa riste o confruntare majora.Frustrat ca nu-l putea atrage pe Lafayette in lupta, Cornwallis si-a mutat fortele in Yorktown in iulie, pentru a le transporta pe mare inapoi la New York.


Sfârșitul rǎzboiului[modificare | modificare sursă]

Capitularea lui Lord Cornwallis la Yorktown

Un eveniment crucial pentru încheierea războiului s-a petrecut la Yorktown în octombrie 1781. În luna precedentă, o forță navală franceză învinsese o flotă britanică în Bătălia de la Chesapeake. Acest lucru a împiedicat planul lui Cornwallis de a se refugia pe mare. Dupa ce și-a dat seama că l-a prins pe Cornwallis în capcană, Washington s-a grăbit să aducă soldați americani și francezi din New York pentru a-l asedia pe britanic la Yorktown. O forță aliată franceză și americană numarând 17000 de oameni a început asediul la începutul lui octombrie.

Tratatul de la Paris

Cornwallis a inteles imediat situatia lui era fara speranta si s-a predat la 19 octombrie 1781.Începând cu anul 1781, Benjamin Franklin a negociat pacea cu Marea Britanie, care s-a finalizat în 1783, el fiind unul din cei care a semnat tratatul de pace încheiat odată cu recunoașterea Statelor Unite de către Marea Britanie, Tratatul de la Paris (1783). Vestea capitularii de la Yorktown a cazut ca o lovitura de trasnet in Anglia.Partizanii pacii au devenit majoritari la Westminster si nu au mai existat alte campanii britanice pe teritoriul Americii de Nord.Razboiul a continuat pe mare in Indiile de Vest intre flota franceza si cea britanica.Pe rutele comerciale maritime din intreaga lume, navele americane au atacat in mod repetat vasele britanice civile, ia acest lucru a avut efect notabil asupra comertului britanic, negustorii au exercitat o presiune suplimentara asupra politicienilor pentru a opri razboiul. Lordul North, premierul britanic care fusese in functie pe parcursul razboiului, a demisionat in martie 1782.Dupa cateva saptamani, Camera Comunelor a votat incheierea razboiului.Sfarsitul oficial nu a venit odata cu semnarea Tratatului de la Paris in septembrie 1783; acesta a fost ratificat de catre Congresul Statelor Unite in ianuarie 1784.

Urmǎri[modificare | modificare sursă]

Semnarea Declaratiei de independenta
Portretul primului presedinte american, George Washington
Scena semnarii Constitutiei americane

Bilantul pierderilor umane este necunoscut, dar in batalii au murit mai putini oameni decat cei bolnavi de variola.Dintr-un total estimat de 25000 de colonisti americani care au murit ca militari activi, 17000 au murit din cauza bolilor si lipsei de ingrijire cat timp au fost prizonieri de razboi ai britanicilor.Din 19740 de britanici care si-au pierdut viata, 18500 au murit din cauza bolilor, mai ales de scorbut.42000 de marinari britanici au dezertat in timpul razboiului.Pentru britanici, costul in bani al razboiului a fost considerabil: 80 milioane de lire sterline-cu mult peste datoria de pe urma razboiului franco-indian. Razboiul de Independenta era un razboi pe care britanicii il puteau castiga, dar nu s-a putut din diverse motive. Una dintre motive ar fi problema logistica generata de distanta armatei fata de casa, nu doar in privinta transportului, ci si comunicarii rapoartelor si ordinelor care intarziau 2 luni.Nu a existat o organizare centrala a coloniilor inainte de razboi, nu a existat niciun centru de putere clar, a carui capturare ar fi insemnat victoria si sfarsitul razboiului.Un alt motiv semnificativ a fost implicarea Frantei ca aliat american si sprijinul acordat din partea Spaniei si Olandei.Cu siguranta colonistii ar fi pierdut razboiul fara sprijinul Frantei. Razboiul a jucat un rol semnificativ in dezvoltarea relatiilor rasiale in America.In 1776, Washington a ridicat interdictia in privinta inrolarii negrilor, lucru care a dus la recrutarea a 5000 de soldati de culoare; in armata britanica au participat peste 20000 de soldati negri.Majoritatea indienilor se opuneau colonistilor, pentru ca le luasera pamanturile, de aceea au luptat de partea britanicilor.Un total de 13000 de razboinici indieni au luptat de partea britanicilor, indienii irochezi contribuind cu cel mai bun contigent. Cea mai mare semnificatie a razboiului o reprezinta rezultatul sau: cele 13 colonii nu mai erau colonii, ci un stat autonom federal: Statele Unite ale Americii.A fost una dintre cele mai spectaculoase razboaie/revolutii de pe urma careia a rezultat nasterea unei noi natiuni, care avea sa devina ulterior superputerea globala din prezent.

Constitutia Americana
Primul drapel al Statelor Unite (1777)

În martie 1783, Washington își folosește influența pentru a dispersa un grup de ofițeri care amenințau să confrunte congresul în legătură cu întârzieria plății soldelor. Prin Tratatul de la Paris, semnat in decembrie același an, Marea Britanie recunoaște independența Statelor Unite. Washington își dizolvă armata și pe 2 noiembrie le adresează soldaților săi un elocvent discurs de rămas bun.Pe 25 noiembrie , britanicii evacuează New York City și Washington și guvernatorul preiau posesia. La 4 decembrie la Fraunces Tavern Washington își ia formal rămas bun de la ofițerii săi iar în 23 decembrie 1783 imitândul pe generalul roman Cincinnatus demisionează din funcția de comandant suprem.Retragerea lui Washington la Mount Vernon a fost de scurtă durată. A făcut o expediție exploratorie la frontiera vestică în 1784, a fost apoi convins să participe la convenția constituțională în Philadelphia în vara lui 1787 și a fost ales unanim președinte al Convenției. Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din 1792.Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale.

Noua natiune a fost creata neobisnuit de repede si a fost necesar sa li se explice colonistilor pentru ce lupta.In 1776, Thomas Jefferson a consemnat pentru ei toate aceste aspecte.Declaratia de independenta redactata de el a devenit piatra de temelie a noului stat.Este plina de idei noi si puternice si de idealuri iluministe, proaspat venite din Europa revolutionara.Unele sectiuni ale Declaratiei reprezinta atacuri directe la adresa regelui George III si a guvernului sau, absolut specifice pentru vremurile de atunci, dar afirmatiile mai generale au si in ziua de azi o rezonanta deosebita.

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. »

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ British writers generally favor "American War of Independence" or "War of American Independence". In the United States, the war is generally called the "Revolutionary War", "War for Independence", or simply "the Revolution". See Omohundro Institute of Early American History and Culture, Bibliography at [1] for usage in titles.
Istoria Statelor Unite
Great Seal of the United States (obverse).svg
Acest articol este parte a unei serii
Cronologie
Perioada precolonială
1492–1776
1776–1789
1789–1860
1860–1865
1865–1900
1900–1945
1945–1991
1991–prezent
Tematică
Drepturile civile (1896–1954)
Drepturile civile (1955–1968)
Războiul civil
Istoria culturală
Istoria demografică
Istoria diplomatică
Istoria economică
Istoriografia
Istoria militară
Istoria Sudului
Istoria graniței și a vestului
Istoria tehnologică și industrială
Evoluția teritorială
Istoria feminismului

Portal Statele Unite ale Americii
 v  d  m 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Black, Jeremy. War for America: The Fight for Independence, 1775–1783. 2001. Analysis from a noted British military historian.
  • Benn, Carl. Historic Fort York, 1793–1993. Toronto: Dundurn Press Ltd., 1993. ISBN 0-920474-79-9.
  • Boatner, Mark Mayo, III. Encyclopedia of the American Revolution. 1966; revised 1974. ISBN 0-8117-0578-1. Military topics, references many secondary sources.
  • Chambers, John Whiteclay II, ed. in chief. The Oxford Companion to American Military History. Oxford University Press, 1999. ISBN 0-19-507198-0.
  • Crocker III, H. W. (2006). Don't Tread on Me. New York: Crown Forum. ISBN 978-1-4000-5363-6.
  • Duffy, Christopher. The Military Experience in the Age of Reason, 1715–1789 Routledge, 1987. ISBN 978-0-7102-1024-1.
  • Edler, Friedrich. The Dutch Republic and The American Revolution. University Press of the Pacific, 1911, reprinted 2001. ISBN 0-89875-269-8.
  • Ellis, Joseph J. His Excellency: George Washington. (2004). ISBN 1-4000-4031-0.
  • Fenn, Elizabeth Anne. Pox Americana: The Great Smallpox Epidemic of 1775–82. New York: Hill and Wang, 2001. ISBN 0-8090-7820-1.
  • Fischer, David Hackett. Washington's Crossing. New York: Oxford University Press, 2004. ISBN 0-19-517034-2.
  • Fletcher, Charles Robert Leslie. An Introductory History of England: The Great European War, Volume 4. E.P. Dutton, 1909. OCLC 12063427.
  • Greene, Jack P. and Pole, J.R., eds. The Blackwell Encyclopedia of the American Revolution. Malden, Massachusetts: Blackwell, 1991; reprint 1999. ISBN 1-55786-547-7. Collection of essays focused on political and social history.
  • Higginbotham, Don. The War of American Independence: Military Attitudes, Policies, and Practice, 1763–1789. Northeastern University Press, 1983. ISBN 0-930350-44-8. Overview of military topics; online in ACLS History E-book Project.
  • Morrissey, Brendan. Monmouth Courthouse 1778: The Last Great Battle in the North. Osprey Publishing, 2004. ISBN 1 84176 772 7.
  • Jensen, Merrill. The Founding of a Nation: A History of the American Revolution 1763–1776. (2004)
  • Kaplan, Sidney and Emma Nogrady Kaplan. The Black Presence in the Era of the American Revolution. Amherst, Massachusetts: The University of Massachusetts Press, 1989. ISBN 0-87023-663-6.
  • Ketchum, Richard M. Saratoga: Turning Point of America's Revolutionary War. Henry Holt, 1997. ISBN 0-8050-4681-X.
  • Mackesy, Piers. The War for America: 1775–1783. London, 1964. Reprinted University of Nebraska Press, 1993. ISBN 0-8032-8192-7. Highly regarded examination of British strategy and leadership.
  • McCullough, David. 1776. New York: Simon & Schuster, 2005.
  • Riddick, John F. The History of British India: a Chronology. Greenwood Publishing Group, 2006. ISBN 978-0-313-32280-8.
  • Savas, Theodore P. and Dameron, J. David. A Guide to the Battles of the American Revolution. New York: Savas Beatie LLC, 2006. ISBN 1-932714-12-X.
  • Schama, Simon. Rough Crossings: Britain, the Slaves, and the American Revolution, New York, NY: Ecco/HarperCollins, 2006
  • Shy, John. A People Numerous and Armed: Reflections on the Military Struggle for American Independence. New York: Oxford University Press, 1976 (ISBN 0-19-502013-8); revised University of Michigan Press, 1990 (ISBN 0-472-06431-2). Collection of essays.
  • Stephenson, Orlando W. "The Supply of Gunpowder in 1776", American Historical Review, Vol. 30, No. 2 (Jan. 1925), pp. 271–281 in JSTOR.
  • Tombs, Robert and Isabelle. That Sweet Enemy: The French and the British from the Sun King to the Present Random House, 2007. ISBN 978-1-4000-4024-7.
  • Trevelyan, George Otto. George the Third and Charles Fox: the concluding part of The American revolution Longmans, Green, 1912.
  • Watson, J. Steven. The Reign of George III, 1760–1815. 1960. Standard history of British politics.
  • Weigley, Russell F. The American Way of War. Indiana University Press, 1977. ISBN 978-0-253-28029-9.
  • Weintraub, Stanley. Iron Tears: America's Battle for Freedom, Britain's Quagmire: 1775–1783. New York: Free Press, 2005 (a division of Simon and Schuster). ISBN 0-7432-2687-9. An account of the British politics on the conduct of the war.

Legături externe[modificare | modificare sursă]