Revoluția ungară din 1956

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Revoluția Ungară din 1956
Parte a Războiul Rece
Drapel din 1956 în faţa clădirii Parlamentului din Ungaria

Revoluția a început la Budapesta Flag of Hungary.svg
Informații generale
Perioadă 23 octombrie 1956 - 4 noembrie 1956
Loc Ungaria
Rezultat Victoria Armatei Roșii
Casus belli Nemulțumirea populației sub ocupația sovietică
Modificări teritoriale nu au fost
Combatanți
Armata Roșie
AVH
Guvernul Ungar
miliția naționalistă
Conducători
Iuri Vladimirovici Andropov Pál Maléter
Gergely Pongrátz
József Dudás
Efective
150.000 trupe
6.000 tancuri
100.000+ Demonstranți (mai târziu, înarmați), numărul de soldați necunoscut
Pierderi
722 uciși
1.251 răniți[1]
2.502 uciși,
13.000 răniți[2]
Istoria Ungariei

Acest articol este parte a unei serii
Panonia, formarea Ungariei
Panonia
Preistoria maghiarilor
Cucerirea Bazinului Panonic
Anii incursiunilor militare
Evul Mediu
Principatul Ungariei
Regatul Ungariei
Regatul Ungariei la începutul Epocii Moderne
Ocupația otomană
Regatul Ungariei Răsăritene
Principatul Transilvaniei
Războiul de independență condus de Rákóczi II. (1703-1711)
Ungaria Regală
Istoria maghiară în secolul al XIX-lea
Anii de reformă
Revoluția de la 1848
Ausgleich
Imperiul Austro-Ungar
Istoria maghiară în secolul al XX-lea
Revoluția Mîja-de-toamnă
Republica Ungară (1918 - 1919)
Republica Ungară a Sfaturilor
Tratatul de la Trianon
Regatul Ungariei (1920–1944)
Ungaria în Al Doilea Război Mondial
Statul Maghiar (1944-1945)
Republica Populară Ungară
Revoluția din Ungaria, 1956
Ungaria contemporană
Republica Ungară

Portal Ungaria
 v  d  m 

Revoluția Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice (în maghiară forradalom és szabadságharc) a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenții au declanșat o demonstrație pașnică, care s-a transformat în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 - 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieți s-au estimat la circa 2.500 maghiari și 700 soldați sovietici; alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

Situația Pre-revoluție[modificare | modificare sursă]

În 1953, Ungaria a trecut printr-o perioadă tulbure, extrem de agitată, provocată de excesele conducerii maghiare staliniste: în jur de 40.000 de oameni nevinovați au fost arestați și aruncați în pușcărie, sub supravegherea poliției maghiare ÁVH; alți aproximativ 13.000 de cetățeni au fost exilați în provincie, cu interdicția de a se întoarce la Budapesta. Între 1950 și 1953 un milion de oameni erau sub procedură juridică inițiată de procuratură, astfel că din doi oameni unul era acuzat. La 5 martie 1953 Stalin a decedat, iar congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic s-a delimitat de politica dură practicată până atunci în toate statele blocului sovietic, cu deosebire în Ungaria, și a început procesul de destalinizare. În luna iunie 1956 secretarul cu probleme ideologice al PCUS, Mihail Suslov, a transmis un mesaj cu dublu înțeles către conducătorii unguri: Mátyás Rákosi trebuie să rămână, dar Kádar, care reprezintă nemulțumirea taberei comuniste loiale, și care e de origine maghiară, trebuie adus la conducere; Suslov a menționat de asemenea, că sunt prea mulți evrei în conducerea statului comunist maghiar - ceea ce este anormal, iar prin instalarea la conducere a lui János Kádár, comuniștii maghiari pot menține dominația absolută asupra statului ungar, și în același timp, să evite o criză internă.

În consecință, la 18 iulie 1956, Mátyás Rákosi a fost forțat să demisioneze din funcția de Secretar General al Partidului Comunist, fiind înlocuit de Ernő Gerő.

Începutul Revoluției[modificare | modificare sursă]

La 23 octombrie 1956, sute de mii de unguri au cerut demisia guvernului bolșevic opresiv, fiind suținuți, chiar în aceași zi, de majoritatea populației[necesită citare]. În 1956 drapelul maghiar cu emblema comunistă a fost dat jos, iar spre seara zilei de 23 octombrie 1956, studenții de la Universitatea Tehnică au demonstrat pe bulevardul Bem, afișându-și solidaritatea cu manifestanții pro-Gomułka din Polonia. Foarte repede, studenții au reuțit să-i coopteze și pe alții, cu intenția schimbării demonstrației în protest. Mulți soldați maghiari s-au alăturat protestatarilor, scoțându-și steaua sovietică de pe șapcă și aruncând-o la gunoi[necesită citare]. Fără a avea vreun lider, cca 100,000 de demonstranți au traversat Dunărea spre clădirea Parlamentului, manifestând pașnic. Situația s-a schimbat, însă, dramatic în momentul când trupele securității maghiare, numită (ÁVH), au deschis focul și au omorât sute de oameni.


Intervenția sovietică[modificare | modificare sursă]

În 23 octombrie 1956 Uniunea Sovietică a executat o intervenție militară în Ungaria. Această intervenție fusese plănuită încă din aprilie (atunci când conducerea sovietică a aflat că Rákosi a plănuit eliminarea unui mare număr de intelectuali maghiari, iar Gerő a pierdut controlul asupra țării, situația internă putând deveni explozivă). Trupele sovietice erau staționate de mai multă vreme, în așteptare, pe teritoriul României.[3]

Intervenția sovietică a avut loc pe data 23 octombrie 1956, chiar în aceeași zi când, la Budapesta, avea loc un mare miting studențesc - desfășurat la Universitatea Tehnică. Timp de 5 zile s-au duc lupte dure între studenții unguri și forțele AVH (poliția secretă maghiară), ajutate de trupele sovietice (sub pretextul de a apăra țara de invazia NATO). În această etapă, trupele sovietice au luptat numai în Budapesta, neintervenind în restul țării. Comandanții sovietici negociau cu revoluționarii în cazurile schimburilor de focuri locale. Ungaria, la acea vreme, era condusă de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obține credibilitatea în fața populației decât în momentul în care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul ungar. La 30 octombrie 1956, sovieticii mimează intenția de negociere, iar la 3 noiembrie își schimbă radical poziția, procedând la ocuparea prin forță miltară a Budapestei. Imre Nagy este înlocuit și va fi pus în fruntea guvernului János Kádár. Insurecția se soldează cu mii de morți, 13.000 de răniți, cu deportarea a 16.000 de persoane și exilarea a peste 100.000.

Guvernul Imre Nagy (23 octombrie - 4 noiembrie 1956[modificare | modificare sursă]

Imre Nagy a fost desemnat ca prim-ministru de partidul comunist maghiar, dar mulți dintre susținătorii lui inițiali crezând, în mod greșit că va susține o linie politică agresivă - la fel ca Ernő Gerő sau ca András Hegedűs, care a declarat starea de necesitate și care au aprobaat intrarea trupelor sovietice în Ungaria - l-au denunțat ca trădator. Foarte repede, însă, a devenit evident faptul că Imre Nagy era împotriva intervenției trupelor Armatei Roșii, mai ales că acesta primise asigurări (care s-au dovedit, în final, mincinoase) de la Yuri AndropovUniunea Sovietică nu va utiliza violența pentru stopa revoluția maghiară.

În cursul revoluției, mulți politicieni arestați, inclusiv înalți prelați ai Bisericii, precum cardinalul József Mindszenty, au fost eliberați. În acele zile au reapărut pe scena politică partide politice care fuseseră interzise în perioada 1945-1949, Ungaria având chiar intenția să declare ieșirea din Pactul de la Varșovia.

Monumentul de lângă Parlamentul Ungar din Budapesta, ridicat în memoria celor care au murit în revoluție.

Înăbușirea Revoluției (4 - 10 noiembrie 1956[modificare | modificare sursă]

În 4 noiembrie 1956 trupele sovietice au intrat din nou în Ungaria. Uniunea Sovietică a justificat intervenția militară și impunerea guvernului János Kádár, în 3 noiembrie 1956, prin responsabilitatea față de Pactul de la Varșovia . Această intervenție a fost o operațiune militară combinată: bombardamente de artilerie coordonate cu acțiuni ale blindatelor (6000 de tancuri). Imre Mécs a afirmat că armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei decât au folosit germanii pentru invadarea URSS în cel de-al Doilea Război Mondial. Ținta principală a fost Budapesta, care a fost bombardată de artileria sovietică. Această acțiune a continuat până ce Consiliul muncitoresc, studenții și intelectualii au cerut încetarea focului (10 noiembrie 1956=

  • Trupele sovietice trec granița sovito-maghiară și se îndreaptă spre Budapesta.
  • La ora 4.15 toată Ungaria este invadată de armata sovietică.
  • În 4 noiembrie 1956, la ora 5:05, János Kádár se adresează poporului maghiar cu o scrisoare deschisă și anunță la radio că este prim-ministru.
  • Cei mai mulți dintre membrii noului guvern (Antal Apró, István Kossa, Ferenc Münnich, Imre Dögei, Sándor Rónai, György Marosán) au aflat de la radio că sunt membrii guvernului Kádár.
  • La ora 4:30, radio Szabad Kossuth transmite primele știri și incepe să emită programe
  • La ora 5:20 Imre Nagy, cu o voce dramatică, anunță invadarea Ungariei de către trupele sovietice, iar dimineața, intre orele 6 și 8, Imre Nagy și membrii guvernului solicită azil la Ambasada Iugoslaviei.
  • Imre Nagy a fost arestat în 22 noiembrie (inițial, de János Kádár), și dus în România. Aici, cu concursul Securității, este deținut într-o casă conspirativă din Snagov, sub pază și strictă supraveghere. Convorbirile telefonice îi erau interceptate, corespondența confiscată, fiind - de asemenea - filat 24 de ore din 24. De îndată ce comuniștii unguri, la cererea expresă a Moscovei, cer românilor predarea lui Nagy pentru a fi "judecat", iar guvernul român se execută.
  • Este readus în Ungaria, la Budapesta, și, printr-un simulacru de proces, în buna tradiție a justiției staliniste, este condamnat la moarte prin spânzurare (16 iunie 1958).
  • În total au fost executate la moarte 350 de persoane, printre care se numără și elevul Péter Mansfeld, el fiind minor s-a așteptat vârsta majoratului, ca să poată fi condamnat la moarte.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Györkei, Jenõ; Kirov, Alexandr; Horvath, Miklos (1999). Intervenția militară sovietică din Ungaria, 1956. New York: Central European University Press. pp. 350. ISBN 963-9116-36-X 
  2. ^ Adunarea Generală a ONU Comitetul special pentru problema Ungariei (1957) Adobepdfreader7 icon.png PDF
  3. ^ Johanna Granville, If Hope is Sin, Then We Are All Guilty: Romanian Students’ Reactions to the Hungarian Revolution and Soviet Intervention, 1956-1958, Carl Beck Paper, no. 1905 (April 2008): 1-78.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Revoluția ungară din 1956.