Invazia Irakului din 2003
Invazia Irakului din 2003 (denumită și Războiul din Irak, Al Doilea Război din Golf și Al Treilea Război din Golf) a fost un război între Irak și o coaliție de țări condusă de Statele Unite, care a rezultat în detronarea, apoi capturarea și condamnarea lui Saddam Hussein.
Cuprins |
[modificare] Antecedente
În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancțiuni din partea Națiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou și obligația ca toate armele de distrugere în masă să fie distruse. Regimul președintelui irakian de la acea vreme, Saddam Hussein, s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecințelor embargoului asupra populației, și a tuturor atacurilor la care era supusă țara de către forțele britanice și americane.
Prin invazia Irakului din 2003, președintele american George W. Bush a situat Irakul pe o așa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Saddam Hussein de a deține cantități mari de arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, și de a fi un pericol iminent pentru Umanitate, bazându-se pe presupuse informații secrete.
În întreg procesul de inspecție al ONU, efectuat de un grup de inspectori condus de Hans Blix, nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru că nu colaborau cu aceștia, deși nu considerau că există motive să se gândească la existența unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi mințeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de distrugere în masă.
După ce timp de luni întregi a presat Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite ca să aprobe o rezoluție care să sprijine invazia, lucru care nu a reușit să îl facă datorită lipsei de sprijin, Bush a făcut o reuniune cu așa-numitul Trio al Azorelor (cu toate că se referea la patru personalități), format de el însuși, Tony Blair, prim-ministrul Regatului Unit, José María Aznar, președintele spaniol și prim-ministrul portughez Durão Barroso, pentru a anunța crearea unei alianțe care avea scopul de a invada Irakul și de a-l detrona pe Hussein. Reacția opiniei publice mondiale a fost în general ostilă, în special prin realizarea unor manifestații mondiale contra războiului din Irak, dar acestea nu au fost băgate în seamă de alianță.
„Irak”, spunea liderul irakian, „nu are interes în război. Nici un funcționar irakian, nici un cetățean irakian nu și-a exprimat cea mai mică dorință de a intra în război. Întrebarea se adresează celeilalte părți: Oare nu încercați să găsiți un pretext pentru a justifica un război în Irak?”
[modificare] Motivele războiului
Discuțiile despre motivele și implicațiile războiului au început deja înainte de izbucnirea conflictului. SUA nu a motivat oficial începerea războiului, dar se referă la ea în general în cadrul războiului contra terorismului. Cu toate că oficial nu există un "casus belli", înainte de război ca motiv principal al atacului erau indicate armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, deoarece conducerea irakiană nu permitea accesul liber comitetului internațional de control, comitet care ar fi verificat existența sau lipsa acestor arme. După invazie - deoarece nu s-au găsit arme de distrugere în masă - au fost aduse ca rațiuni pentru război motive mai puțin palpabile cum ar fi de exemplu libertatea, instaurarea democrației, respectiv eliberarea poporului irakian. Aceste motive sunt la fel de false deoarece pe glob există alte state în care situația este la fel de gravă, nu există libertate și democrație, dar acestea nu au resurse naturale ca Irakul[2].
[modificare] Invazia
La 20 martie 2003 a început invazia coaliției în Irak, care viola flagrant Dreptul Internațional și care nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Numele operației a fost „Operation Iraqi Freedom”: Operațiunea Pentru Libertatea Irakului.
Trebuie menționat însă că din peste 200 de războaie declanșate și purtate de la înființarea acestui for internațional (O.N.U.) până astăzi, doar vreo 2 au fost purtate la instigarea și cu aprobarea acestuia, restul, care reprezintă covârșitoarea majoritate, fiind purtate fără nici un fel de aprobare a forurilor internaționale, fapt care desigur, n-a deranjat deloc franja antiamericană a diplomației internaționale, care se grăbește însă să critice din perspectiva dreptului internațional actuala intervenție americană, deși acest drept internațional nu a fost aplicat, cum ne arată observația de mai sus, aproape niciodată în materie de război, război care este o chestiune vitală a unei entități statale, drept pentru care toate statele lumii preferă să-și rezerve dreptul suveran de decizie.
 |
|
Divizia 3. de Infanterie Americană
Divizia 1. de Infanterie Marină Americană
Divizia Americană Aeropurtată nr.101.
Brigada Aeropurtată Americană nr. 173.
Divizia Americană Aeropurtată nr. 82.
Forțe speciale
Divizia de Infanterie Britanică 1.
„Les États ne renonceront pas au droit de faire la guerre car l’ONU n’apporte pas aux États une garantie absolue de venir au secours des États attaqués; l’ONU ne peut que promettre que la situation sera examinée et qu’elle fera son maximum pour l’aider mais c’est tout... Une gouvernance mondiale efficace doit combiner :
- impliquation des grandes puissances
- représentativité démocratique
-
- IRG (Institut de recherche et débat sur la gouvernance) (2005-04-06). „Entretien avec Philippe MOREAU DEFARGES, chercheur à l’IFRI”. http://www.institut-gouvernance.org/fr/entretien/fiche-entretien-6.html. Accesat la 2011-01-03.
Merită menționat apoi și faptul că aceste puține războaie care au fost aprobate totuși de către O.N.U., au fost pregătite juridic și declanșate tocmai ca urmare a presiunilor americane (războiul din Coreea și primul război din Golf, din timpul primului președinte Bush).[3]
Forțele armate ale SUA împreună și cu ajutorul cu insurgenții kurzi din Nord sprijinit de forțele coaliției a atacat. Această acțiune este considerat începutul războiului din Irak din 2003.
Conflictul a fost de scurtă durată, și cu daune minime pentru armatele invadatoare, datorită inegalității între forțele implicate: consecință a unui deceniu de embargo, Irakul a dus lipsă de apărare antiaeriană, iar armata și economia sa se aflau în condiții proaste. În timpul războiului, armata irakiană nu a folosit nimic ce ar fi semănat cu o armă de distrugere în masă, deși este fapt istoric admis că ea a folosit arme de distrugere în masă (în speță arme chimice) în confruntarea cu Iranul).
[modificare] Crime contra umanității
În cursul invaziei s-au produs și multe pierderi civile. Printre imaginile cele mai difuzate s-a aflat fetița purtată în brațe de bunicul său cu picioarele distruse, însă au existat multe cazuri similare, care nu au fost atât de popularizate. Așa-numitele "bombe inteligente" au demonstrat că presupusa capacitate de a lovi doar obiectivele militare avea limitele ei.
Multe gospodării civile și câteva spitale au fost afectate de incendii. Câteva ambulanțe cu răniți civili au fost lovite de proiectile ale forțelor americane. În plus, muzee și edificii considerate a aparține Patrimoniului Istoric al Umanității au fost afectate de explozii în mijlocul haosului și în timpul asediului și mai târziu al cuceririi Bagdadului.
Aceste realități tragice, care fac parte din decorul oricărui război, fie el și cel mai chirurgical posibil, trebuie puse însă în perspectiva corectă care arată că anual, dictatorul Irakian omora mii de cetățeni irakieni și tortura alte mii de indivizi în închisorile regimului, iar în cariera sa acesta a practicat genocidul contra populației de religie diferită de aceea a clicii conducătoare (de ex., șiiții din sud - populație civilă -, care reprezintă în fapt majoritatea populației țării, au fost bombardați cu artileria atunci când s-au revoltat contra regimului sunit al lui Saddam Hussein după primul război din Golf, iar kurzii din nord au avut și ei parte în repetate rânduri de tratamente genocidiace similare. În plus, așa cum constatăm azi, majoritatea covârșitoare a victimelor în Irak sunt populație civilă sacrificată inutil în luptele inter-religioase și inter-irakiene. A vorbi patetic în astfel de condiții despre victimele produse de invazia care a înlăturat unul dintre cei mai sângeroși dictatori ai planetei și încearcă să construiască un regim democratic (într-un colț de lume în care acest tip de guvernare lipsește în mod absolut) astfel încât disputele inter-reliogioase să fie tranșate politic și nu violent, devine un exercițiu de neseriozitate.
Cameramanul de televiziune José Couso, de la televiziune spaniolă TeleCinco a fost ucis de către un tanc american, când acesta filma terasa Hotelului Palestina. Guvernul spaniol format de Partidul Popular a refuzat să ceară explicații Statelor Unite sau să înceapă o investigație a celor întâmplate.
Trupele britanice, însărcinate cu controlul sudului țării, nu au avut remușcări când au intrat în gospodăriile civile irakiene cu câini antrenați, violând tradițiile țări și umilind locuitori acelei regiuni, în special locuitorii Basorei.
[modificare] Perioada postbelică
După înlăturarea regimului bathist (socialist) irakian, S.U.A. și-au proclamat victoria.[4]
Așa a început ocuparea Irakului de către coaliția internațională.
[modificare] Costul invaziei
[modificare] Pierderi irakiene
Numărul pierderilor irakiene nu este cunoscut. La Londra, Iraq Body Count estimează doar cifrele publicate - între 59.287 și 65.121 civili irakieni uciși. Binecunoscuta revistă medicală Lancet folosind tehnici epidemiologice a calculat un număr de peste 600.000 irakieni uciși în patru ani de către agresori. [necesită citare]
[modificare] Pierderi ale coaliției
Statele Unite: 4.380[5] (date din 15 februarie 2010) și 43.993 răniți.
Regatul Unit: 315 morți
Italia : 36 morți
Polonia : 23 morți
Ucraina : 18 morți
Bulgaria: 13 morți
Spania : 11 morți- alții (România, Slovacia,Australia, Azerbaidjan, Coreea de Sud, Republica Cehă, Danemarca, El Salvador, Estonia, Georgia, Kazahstan, Letonia, Olanda, Tailanda, Ungaria): 40 morți.
[modificare] Pierderi din bugetul american
[necesită citare] Oficial peste 351 miliarde de dolari SUA în patru ani (de trei ori bugetul României în 2007). Oficios peste două trilioane (2000 miliarde de dolari irosiți[necesită citare]).
[modificare] Pierderi de sănătate mintală la americani
155.000 militari americani au cerut îngrijiri psihiatrice în 2006, 209.000 în 2007, iar pentru 2008 o valoare estimată a fost 263.000. Eforia Spitalelor Militare (Veterans Administration) a cerut 2,96 miliarde de dolari SUA pentru îngrijiri medicale psihiatrice pentru anul fiscal 2008, cu 545 milioane de dolari SUA (23 %) mai mult față de 2006.[6]
[modificare] Participanți
Numărul participanților a fost:
- SUA aproximativ 100 000 militari
- Marea Britanie 26 000 militari
- trupe în număr mai mic din alte țări.
S-a intenționat deschiderea și unui front în Nord, Turcia refuzând să-i fie folosit teritoriul în acest scop după ce SUA nu și-a dat acordul ca armata turcă să fie folosită împotriva insurgenților kurzi în Turcia. [7][8][9][10] Cele mai multe țări și-au trimis trupe în Irak doar după invazie. Aceste forțe au fost numite "Coaliția celor favorabili" (Coalition of the Willing).
[modificare] Vezi și
- Ocuparea Irakului din 2003-2004
- Războiul din Golf
- Arme irakiene de distrugere în masă
- Programul irakian de producere a armelor de distrugere în masă
[modificare] Bibliografie
- Bellavia, David (2007) House to House: an Epic of Urban Warfare. Simon & Schuster. About the Second Battle of Fallujah – written by a participant.
- Gordon, Michael (2006) Cobra II: The Inside Story of the Invasion and Occupation of Iraq
- Larson, Luke (2010) Senator's Son: An Iraq War Novel, Key Edition
- North, Richard. (2009) Ministry of Defeat: the British War in Iraq 2003–2009. Continuum.
- O'Connell, Edward (2008) Counterinsurgency in Iraq: 2003–2006. Rand.
- Ricks, Thomas (2006) Fiasco, The American Military Adventure In Iraq. Penguin
[modificare] Note
- ^ http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB82/
- ^ www.eiu.com/democracyindex2011
- ^ Vezi Rezoluția 1441 a ONU în baza căreia s-a desfășurat invazia, în special alineatul 13. (engleză, format pdf)
- ^ Vezi Rezoluția 1511 a ONU care legitimează staționarea trupelor de ocupație (engleză, format PDF).
- ^ engleză {{{1}}}US Military Deaths in Iraq War at 4,229 as of Wednesday, Jan. 21, 2009, according to Associated Press count
- ^ George Polya, 2007
- ^ http://www.flashpoints.info/CB-Turkey-Kurdistan.htm
- ^ http://www.pbs.org/newshour/bb/middle_east/july-dec03/turkey_10-07.html
- ^ http://socialistworker.org/2003-1/436/436_10_Kurds.shtml
- ^ http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/2646743.stm
[modificare] Legături externe
- 1 http://www.thelancet.com/webfiles/images/journals/lancet/s0140673606694919.pdf
- 2 http://www.theage.com.au/news/opinion/the-iraq-deaths-study-was-valid-and-correct
- 3 http://mwcnews.net/content/view/12904/42/
- 4 http://esa.un.org/unpp/
- 5 http://www.unicef.org/index.php
- 6 http://copernicus.subdomain.de/ro:Invazia_Irakului_din_2003 Invazia Irakului
- 8 http://www.who.int/en/
- 9 http://mwcnews.net/content/view/11968/42/
- 13 http://www1.umn.edu/humanrts/instree/y4gcpcp.htm
- 14 http://www.preventgenocide.org/law/convention/text.htm
- 15 http://gpolya.newsvine.com/
- 16 http://mwcnews.net/content/view/1375/247/
