Războiul Iran-Irak

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna martie 2007.

Atacând Iranul, în septembrie 1980, preşedintele irakian Saddam Hussein nu vrea numai să zdrobească un regim ce putea servi drept model musulmanilor şiiţi din ţara sa, ci şi să schimbe frontiera cu Iranul din mijlocul apelor pe malul oriental al fluviului Shatt-al-Arab şi visează poate să anexeze Kuzistanul iranian, bogat în petrol. Sperând că va fi sprijinit de ţările arabe împotriva tradiţionalului duşman persan, Saddam crede că va obţine o victorie fulger.

Dar războiul între cele două ţări este interminabil. „Războiul Frontierelor”, pe parcursul căruia iranienii lansează împotriva duşmanului valuri de asalt umane modest înarmate, în rândurile cărora se află şi copii, în timp ce irakienii folosesc arme chimice, se adaugă în perioada 1984-1988 "războiul oraşelor" (acestea sunt bombardate) şi „războiul din Golf” în care fiecare dintre participanţi încearcă să scufunde petrolierele adversarului, minează Golful şi controlează navigaţia.

Ţările occidentale, care susţineau Irakul vânzându-i arme (deşi furnizau uneori simultan armament şi Iranului aşa cum demonstrează „afacerea Irangate”), nu pot accepta această ultimă formă de conflict, care pune în pericol aprovizionarea lor cu petrol. În 1987, ei îşi desfăşoară flota de război în regiune.

Epuizaţi, supuşi presiunii internaţionale, cei doi beligeranţi sfârşesc prin a accepta încetarea focului sub egida ONU, care devine oficială la 20 august 1988. Războiul a făcut peste un milion de victime şi nu i-a permis lui Saddam Hussein să obţină ceea ce dorea. Minoritatea kurdă din Irak şi din Iran a trebuit să facă totuşi faţă timp de zece ani ostilităţii sângeroase a regimurilor de la Bagdad şi Teheran.