Ioan Emanoil Florescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ion Emanuel Florescu)
Ioan Emanoil Florescu

Fotografie din 1885-1890
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Râmnicu Vâlcea, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (73 de ani) Modificați la Wikidata
Paris, Franța[2] Modificați la Wikidata
Frați și suroriAlexandru Emanoil Florescu Modificați la Wikidata
CopiiMaria Florescu[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
militar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Al 13-lea prim-ministru al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deLascăr Catargiu
Succedat deManolache Costache Epureanu
Șef al Statului Major General al Armatei Române Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
În funcție
 – 
Precedat deIstratie Sămășescu
Președinte al Senatului României Modificați la Wikidata
Deputat al României Modificați la Wikidata

Partid politicPNL
Alma materȘcoala Specială Militară de la Saint-Cyr

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, cel de-al treisprezecelea prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Anii timpurii, educație[modificare | modificare sursă]

Născut în familia Florescu, după terminarea liceului la București, Ioan Emanoil Florescu a studiat la Școala militară Saint-Cyr din Franța. În Războiul Crimeii din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de Independență.[3]

Activitate militară[modificare | modificare sursă]

După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din București (1833), a intrat în oastea Țării Românești ca iuncăr. A obținut gradul de sublocotenent în 1836, an în care a fost trimis la studii militare în Paris. Reîntors în țară, a fost încadrat în funcția de aghiotant al domnitorului Gheorghe Bibescu (1842–1848). După Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a încredințat funcțiile de ministru de război (28 noiembrie 1859 – 27 mai 1860, 30 septembrie 1862 – 11 octombrie 1863) și de șef al Statului Major General. La 1 ianuarie 1860, a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Anii alături de Alexandru Ioan Cuza[modificare | modificare sursă]

În calitate de șef al Statului Major General și de ministru de război, a avut, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un rol decisiv în opera de unificare și de modernizare a oștirii române. Astfel, sub mandatul său s-au realizat:

  • contopirea școlilor militare de la Iași și București (1861)
  • înființarea Arsenalului Armatei (1861); unificarea regulamentelor de recrutare, a Codului penal militar și a reglementărilor serviciului de garnizoană
  • elaborarea și aplicarea Legii puterii armate (1864)
  • elaborarea reglementărilor cu privire la funcționarea Statului Major General al Armatei României
  • unificarea ministerelor de război și a administrației militare din Moldova și Muntenia
  • înființarea celor trei comandamente (București, Craiova și Iași)
  • elaborarea regulamentelor cavaleriei și de manevră
  • întrunirea „taberei de la Florești” și efectuarea primelor manevre de anvergură ale Armatei române.

De asemenea, a contribuit la inițierea contactelor politico-militare secrete care aveau scopul să pregătească eliberarea, pe calea luptei armate, a Transilvaniei de sub ocupația habsburgică.

Contribuții militare teoretice și organizatorice[modificare | modificare sursă]

În 1866, principele Carol I i-a încredințat lui Florescu funcția de ministru de război (1871–1876). La 8 aprilie 1873, acesta a fost avansat la gradul de general de divizie. Grație contribuției sale au fost efectuate modificările din Legea de organizare a puterii armate (1874), s-au cristalizat noile structuri de stat major, artileria de câmp a fost dotată cu tunuri Krupp din oțel, numărul unităților de geniu a crescut, s-a înființat herghelia de la Nucet, a fost redactat și promulgat Codul justiției militare.

Un merit semnificativ are și opera teoretică redactată de Florescu. Printre lucrările sale se numără „Teoria dării la semn“, „Studii și pregătiri militare“, „Fortificațiunile“. Cu doi ani înainte de a muri (1891), a prezidat câteva luni guvernul României. Numele său este menționat printre cele ale fondatorilor Societății Literare și ai Ateneului Român.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Ioan Emanoil Florescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Dicționarul Contimporanilor 
  3. ^ pp. 96-97 (Chapter II, Section: "The Russo- Turkish War of 1877- 78: Diplomatic and Military Preparations." Radu R. Florescu) în "War and Society in East Central Europe", Vol. XVII: "Insurrections, Wars, and the Eastern Crisis in the 1870s." Columbia University Press 1985. ISBN 0880330902.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Un uitat generalul Ion Em. Florescu, Radu Rosetti, Editura Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, 1937
  • Generalul Ioan Emanoil Florescu: organizator al armatei române moderne, Radu Florescu, Editura Militară, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
colonel Ion Cornescu
Ministrul Apărării Naționale
28 noiembrie 185927 mai 1860
Succesor:
general Nicolae Golescu
Predecesor:
maior Istratie Sămășescu
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
30 mai30 august 1860,
21 aprilie 18641 mai 1866
Succesor:
colonel Gheorghe Slăniceanu
Predecesor:
prințul Ioan Grigore Ghica
Ministrul Apărării Naționale
30 septembrie 186211 octombrie 1863
Succesor:
gen. Alexandru Iacovache
Predecesor:
gen. Christian Tell
Ministrul Apărării Naționale
14 martie 187126 aprilie 1876
Succesor:
gen. Gheorghe Slăniceanu
Predecesor:
Lascăr Catargiu
Prim-ministrul României
17 aprilie6 mai 1876
Succesor:
Manolache Costache Epureanu
Predecesor:
Lascăr Catargiu
Prim-ministrul României
2 martie29 decembrie 1891
Succesor:
Lascăr Catargiu


Format:Guvernele Ioan Emanoil Florescu