Alexandru Odobescu
 Membru al Academiei Române |
|---|
| Alexandru Odobescu | |
 |
|
| Naștere | 23 ianuarie 1834 București |
|---|---|
| Deces | 10 noiembrie 1895 (61 ani) București |
| Profesie | arheolog, istoric, eseist, dramaturg, publicist, om politic |
| Naționalitate |  română |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | proză, eseu, teatru |
modifică  |
|
Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834, București - d. 10 noiembrie 1895, București) a fost un scriitor, arheolog și om politic român. A fost ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București. Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene (Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea (Poeții Văcărești, Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII). Autorul unor romane istorice (Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna, 1860) și volume de eseuri (Câteva ore la Snagov, 1909; Pseudokynegeticos, 1874).
Format la școala clasicismului francez și la aceea a antichității, om de gust și de știință, fondator al arheologiei la noi și istoric, scrie o proză admirabilă în eleganță și puritate. A priceput, ca și Junimea, că literatura adevărată trebuie să exprime sufletul poporului român așa cum se reflectă în istorie, în limbă, în folclor. Cu drept cuvânt, Maiorescu, care-l stima mult, îl privea ca pe unul din ai lor. Și Odobescu se opusese fanteziilor etimologice ale Academiei și reușise să publice un dicționar opus celui al lui Laurian și Massim. Nuvelele sale istorice - Mihnea cel Rău, Doamna Chiajna și mai ales spiritualul Fals tratat de vânătoare (Pseudokynegetikos), în care se vede imensa lui erudiție, gustul constant, poezia delicioasă a evocării peisajului românesc - au încântat generațiile trecute și prezente.
Pseudokynegetikos, despre care George Călinescu afirma că este un text în care autorul „bate câmpii cu grație“, închide în el considerații estetice și descrierea a trei opere de artă cu subiecte cinegetice, un basm (Povestea lui Făt Frumos împărat cu noroc la vânat) și chiar și un fragment autobiografic în care autorul povestește o vânătoare de dropii în Bărăgan, pasăre dispărută de pe teritoriul românesc în urma vânării ei sălbatice.
[modificare] Cronologie
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
- 23 ianuarie 1834 - Se naște la București Alexandru, al doilea copil al lui Ioan Odobescu, generalul de la 1848 care s-a împotrivit mișcării revoluționare, și al Ecaterinei, fiica doctorului în medicină Constantin Caracaș.
- 1848 - După ce învățase acasă carte cu institutorul Bârzotescu, Alexandru devine elev al Colegiului Sf. Sava, în urma unui examen dat cu Petrache Poenaru, urmașul lui Gheorghe Lazăr; aici are colegi pe Theodor Aman, viitor mare pictor, și pe Alexandru Sihleanu, „liră de argint”, așa cum este caracterizat de către Eminescu în Epigonii.
- 1848, 19 iunie - Este alături de mama sa în mijlocul revoluționarilor, ca martor ocular, cu toate că tatăl său complota împotriva guvernului provizoriu.
- Printre manuscrise se află o încercare datând din această perioadă: Mihai Viteazul, înfățișare dramatică în trei părți.
- 1850 - În toamnă se găsește la College de France din Paris, unde are profesori pe J. Michelet și pe Edgar Quinet.
- 1851, 14 februarie - Apare la Paris Junimea Românească, societate politică și culturală a studenților români, al cărei membru era și Al. I. Odobescu.
- Se află în preajma revoluționarilor români exilați (Nicolae Bălcescu, N. Golescu, C.A. Rosetti, I. Voinescu II, Gh. Magheru). Odobescu ține în cercul acesta conferința Viitorul artelor în România, al cărei text apare postum, în 1907: „E un adevăr recunoscut acuma că artele sunt expresia simțirilor unui popor întreg șă că numai în acest caz sunt ele întemeiate cu putere (...)”
- Apare la Paris revista Junimea română, sub redacția lui Gh. Crețeanu, Al. I. Odobescu, Dimitrie Florescu; aici, Odobescu publică articolul Muncitorul român, remarcabil prin îndrăzneala ideilor și prin compoziția sa, care îi evidențiază spiritul progresist, democratic: „Peste puțin pământul va fi înapoiat muncitorului, prin îngrijirea și iubirea căruia pustiele se va schimba în holde-nalte și bogate, în livezi roditoare, în pășuni verzi și fragede, pe care vor paște frumoasele vite ale României; bordeiele, unde abia pătrund razele soarelui, vor deveni case luminoase, îmbelșugate și fericite”.
- 1852 - Se inițiază în tainele literaturii greco-romane, din care și traduce (treisprezece opere din Horațiu, primul cânt al Iliadei și al Odiseei, primul cânt al Georgicelor lui Virgiliu); tot acum scrie poema Oda României, apărută însă abia la 1855 în revista România literară a lui Vasile Alecsandri:
O floare care varsă miros încântător,
- 1853, 13 decembrie - Își susține bacalaureatul în litere și se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, pe care n-o termină, nereprezentându-se la examenul de licență.
- Într-un moment când mișcarea arheologică ia un deosebit avânt, Odobescu a urmărit-o cu fervoare, fiind în relație directă cu câțiva promotori ai acesteia (Guizet, Vitet, Prosper Merimée).
- 1855 - Se întoarce în țară, începând o carieră funcționărească: e șef de masă la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de apel din București din București și funcționar la Ministerul cultelor.
- În România literară a lui V. Alecsandri îi apar Oda României, Satira latină, Întoarcerea în țară pe Dunăre.
- 1857 - În Românul publică scena istorică Mihnea-Vodă cel rău, care apare în același an în volum: Scene istorice din cronicile Țării Românești - Mihnea-Vodă cel rău (1508 - 1510): „Episoadele istorice ale lui Odobescu au ca model, cu bună știință, nuvela lui Negruzzi. Însă Odobescu e «anticar», istoric, arheolog, și ca atare, atenția lui merge în direcțiunea reconstrucției. Înțelegând spiritul de partid al cronicilor muntene și cruzimea răzbunării politice, a ținut să sublinieze elementul facționar, evitând să strângă acțiunea în jurul eroului central. Imaginea lui, fără aripi, e ținută totuși în loc de tipicul romantic, și punctul coagulant al totului îl formează mereu personajul «damnat»”.
- 1858 - Se căsătorește cu Alexandra (Sașa) Prijbeanu, fiica naturală a Ruxandrei Băleanu și a lui Pavel Kiseleff.
- 1860 - Publică în Revista Carpaților scena istorică Doamna Chiajna.
- Se tipărește volumul Scene istorice din cronicile românești: Mihea Vodă (cel Rău) - Doamna Chiajna, în a cărui prefață Al. I. Odobescu mărturisește: „Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiul și graiul de acolo sau de atunci nu sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv”.
- 1861 - Scoate la București Revista română pentru științe, litere și arte în care tipărește, printre altele, de-a lungul anilor, Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul de N. Bălcescu, Cugetările lui Alecu Russo și Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon.
- Tot în Revista română publică studiul Poeții Văcărești.
- 1862 - În Revista română publică: Psaltirea diaconului Coresi (note) și Câteva ore la Snagov, „o călătorie arheologică” (T. Vianu), evidențiindu-se atât plăcerea scriitorului de a-și desfăta cititorii prin erudiție, cât și înclinația acestuia spre o retorică neobișnuită a textului: „O! Matei Basarab, cu adânc respect îți datorează națiunea română pe care azi, din negura anilor, tu încă ai ști s-o înveți a-și apăra și a-și dobândi drepturile sale răpite! Numele tău glorios, pe care-l întâlnim în fruntea oricărei propășiri naționale, ar trebui să insufle o venerațiune religioasă poporului pentru care ai jertfit, în muncă și sudoare, o viață de aproape optzeci de ani! În chipul tău smead și costeliv, înconjurat de o barbă albă și rară, în buzele-ți subțiri și zâmbitoare, în fruntea ta lată și înaltă, în ochii tăi mici și vii, afundați sub sprâncene negre și stufoase, îmi place adesea a descoperi câtă finețe, câtă înțelepciune și câtă energie trebuiesc spre a forma caracterul unui mare domnitor”.
- Al. I. Cuza îl numește director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.
- 1863 - Este ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, apoi, ad-interim, la Ministerul Treburilor Străine.
- 1867 - Organizează Pavilionul românesc din cadrul Expoziției universale de la Paris la care a fost expus și tezaurul de la Pietroasa.
- 1868 - Călătorește la Petersburg. Împreună cu P.S. Aurelian scrie Notice sur la Roùmanie.
- 1869 - Împreună cu V.A. Urechia, participă la Congresul internațional de antropologie și arheologie istorică de la Copenhaga, unde susține lucrarea Antichitățile preistorice ale României.
- 1870, 10 septembrie - Este ales membru al Societății Academice Române, la propunerea d-lui Al. Papiu Ilarian.
- 1872 - Ține la Ateneul Român conferința Artele din România în periodul preistoric.
- 1873 - Al. I. Odobescu este ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma.
- Alcătuiește Artele din epoca romană și în timpul barbarilor.
- 1874 - Este numit director al Teatrului Național din București.
- În sesiunea Academiei Române critică dicționarul latinizat al lui Laurian și Massim.
- Apare Pseudo-Kinegeticos: „«Pseudo-Kinegeticos» este un pot-pourri bine armonizat, un magazin de bric-à-brac literar, cuprinzând orice obiect artistic, de la descripția exactă de amator a unui tablou, până la cuplet. Farmecul stă în scandalul de a surprinde un om atât de serios, schițând cancanul pe scara rulantă a bibioltecii lui înțesate cu autorii greci sau de a ascunde litografii libertine în sala cu marii maeștri ai picturii” (G. Călinescu).
- 1875 - Apar basmele Jupân Rănică Vulpoiul și Tigrul păcălit.
- 1877 - Apare, sub îngrijirea lui Odobescu, volumul Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu (fragmente apăruseră, tot sub îngrijirea lui Odobescu, între 1861 - 1863 în Revista Română).
- Alcătuiește Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la această știință, volum încununat de Academia Română cu Premiul Năsturel-Herescu.
- 1878 - Apare cartea Moții și curcanii, conținând două conferințe ținute la Ateneul Român.
- 1879 - Este ales Secretar general al Societății Academice Române.
- 1880 - Se stabilește la Paris pentru un an.
- 1881 - Este numit secretar de legație la Paris.
- 1882 - Are loc premierea piesei Nea Frățilă.
- 1887 - Odobescu publică volumul Zece basme mitologice prelucrate după Tales of Ancient Greece de G.W. Cox.
- Publică Scrieri Literare și Istorice (trei volume).
- 1889 - Academia Română îi acordă premiul Năsturel-Herescu pentru cea mai bună carte românească apărută între 1885 - 1888: Scrieri Literare și Istorice.
- Apare la Paris Tezaurul de la Pietroasa, lucrare de arheologie istorică în limba franceză.
- 1891 - Devine directorul Școlii Normale Superioare.
- 1894 - Publică manuale școlare, printre care și unul de gramatică.
- 10 noiembrie 1895 - Al I. Odobescu se sinucide, în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public.
[modificare] Legături externe
- Viețile scriitorilor români - De ce s-a sinucis Alexandru Odobescu, 9 ianuarie 2011, Adevărul
