Grigore Triandafil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Grigore Triandafil
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din Paris  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Conservator  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Coroana României
Ordinul Carol I  Modificați la Wikidata

Grigore Triandafil (n. 4 februarie 1840, București – d. 23 februarie 1907, București)[1][2], cunoscut și ca Georges Trandafil, a fost un magistrat, doctor în drept, avocat, politician și ministru român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Grigore Triandafil și-a făcut studiile de drept la Paris și a intrat in magistratură, ocupând pe rând funcțiile de procuror de tribunal, membru, președinte și prim-președinte la Tribunalul Ilfov.[1][3] A fost apoi procuror la Curtea de Apel, procuror general și prim-președinte de Curte.[1] De asemenea, Triandafil a fost un avocat renumit, iar din această calitate, alături de Alexandru Marghiloman, s-a ocupat de procesele moștenitorilor maiorului de origine sârbă Mișa Anastasievici (Miša A. Anastasijević), arendaș al ocnelor de sare din Țara Românească.[4]

Între 14 ianuarie și 14 decembrie 1866, Triandafil a ocupat funcția de director al Ministerului de Justiție, iar la 16 noiembrie 1890 a fost instalat ministru al Justiției în guvernul George Manu, poziție pe care a ocupat-o până la 15 februarie 1891.[1]

Grigore Triandafil a fost și un redutabil politician, membru „devotat și statornic” al Partidului Conservator.[5] Presa vremii l-a descris ca pe cineva care „n’a fost întotdeauna printre cei dintîi în partidul conservator”, dar care „s’a distins prin tactul său de om fin, delicat și priceput a rezolva situațiile cele mai delicate”.[5] Conform ziarelor, Triandafil era „un om blînd și împăciuitor”, iar temperamentul său moderat, format în lunga carieră de magistrat, îl ajuta să rămână „calm și cu judecata limpede” atunci când „toți își pierdeau capul”.[5][6]

A fost de două ori vicepreședinte al Adunării Deputaților[3], cum se numea la acea vreme Camera Deputaților din România, prima dată între 1898 și 1900, a doua oară între 1904 și 1905, însă Grigore Triandafil „a strălucit în special ca președinte al Camerei”.[5] El a fost ales președinte al Adunării Deputaților la 24 februarie 1905, iar apoi reales la 15 noiembrie 1906, și a deținut funcția până la moartea sa, în februarie 1907.[7] În acest post a fost „un președinte admirabil”, conducând ședințele în mod echilibrat și obiectiv, și fiind „un riguros păzitor și aplicator al regulamentului”.[6] Presa conservatoare nota că „oratorii liberali [...] își pot aminti de câte ori și în ce mod delicat, dar totuși impunător, defunctul președinte i-a determinat să-și modereze limbagiul”.[5] Sub președenția lui Triandafil, ședințele Camerei erau conduse „spre mulțumirea tuturor”, iar numele său „n-a fost tărît în polemicele politicei” perioadei.[8]

La nivelul Partidului Conservator, politicianul era văzut ca un element unificator și împăciuitor, care „urmărea restabilirea armoniei și a solidarităței între frații conservatori”.[6][7] În decembrie 1906, folosindu-și aceste calități, el a încercat să realizeze o largă concentrare a forțelor conservatoare, în special a celor conduse de Gheorghe Grigore Cantacuzino și a grupării junimiste conduse de Petre P. Carp, dar tentativa sa s-a soldat cu un eșec.[8]

În perioada iunie 1892 - februarie 1893 a fost primar al Bucureștiului, calitate în care a fost unul din cei care au oficiat la căsătoria prințului Ferdinand și principesei Maria.[1][3]

Grigore Triandafil a fost cunoscut și apreciat în cercurile financiare din Regat, dar și în cele de la Berlin.[9] A fost prieten bun cu bancherul Jacques M. Elias și a deținut vreme îndelungată posturi de președinte sau de membru în diverse consilii de administrație ale unor bănci și societăți de asigurare, spre exemplu președinția Creditului Funciar Urban.[5][9] Soția sa, Eliza Triandafil, a fost președinta societății caritabile „Pâinea zilnică”, prin intermediul căreia se împărțea pâine în cartierele sărace.[3][9]

În februarie 1907, Triandafil a participat la înmormântarea fruntașului conservator Iacob Lahovari, unde s-au ținut discursuri lungi, și s-a simțit bolnav la scurtă vreme după aceea, fiind diagnosticat cu dublă pneumonie.[1][9] Pe 22 februarie, medicii care l-au tratat timp de mai multe zile au constatat o ameliorare a sănătății[9], însă politicianul, care avea atunci 67 de ani, s-a stins din viață în dimineața zilei următoare, „la orele 8 a.m”[2] (8 și 15 minute, după altă sursă[1]).

În ședința Adunării Deputaților din 23 februarie, Triandafil a fost omagiat de numeroși politicieni. Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat prim-ministrul Take Ionescu, vicepreședintele Camerei, Dimitrie Nenițescu, liderul majorității Camerei, Mihail Cantacuzino, Barbu Păltineanu și Ionel Brătianu.[3] În unanimitate, deputații au aprobat propunerea lui Barbu Păltineanu de a fi amplasat un bust al defunctului în incinta Camerei.[3]

Serviciul religios s-a săvârșit pe 25 februarie, la Biserica Albă de pe Calea Victoriei, de unde cortegiul funerar cu trupul lui Grigore Triandafil a pornit spre cimitirul Bellu.[2] Conform dorinței exprese a defunctului, exprimată înainte de moarte, la înmormântare nu s-au ținut discursuri, „pentru a nu expune și pe alții la neplăceri și nenorociri”.[9]

Onoruri[modificare | modificare sursă]

De-a lungul vieții și activității sale, lui Grigore Triandafil i-au fost decernate numeroase medalii și ordine românești și străine, printre care Marea Cruce a Ordinului „Coroana României” și Ordinul „Carol I” în grad de ofițer.[3]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g „ULTIMA ORA – PRIN FIR TELEGRAFIC SPECIAL – Moartea Președintelui Camerei”Necesită abonament cu plată. Evenimentul. Arcanum.com (nr. 11 (anul XV)): pag. 3. . Accesat în . Avocat, om politic, născut la 4 Februarie 1840. 
  2. ^ a b c „Necrolog”Necesită abonament cu plată. Adevěrul. Arcanum.com (nr. 6289 (anul XIX)): pag. 5. . Accesat în . GRIGORE TRIANDAFIL Președintele Camerei deputaților, fost ministru, fost primar al Capitalei etc., etc. Mare cruce al ordinului Coroana Romîniei etc., etc. încetat din viață în ziua de 23 Februarie orele 8 a. m. [...] Serviciul religios se va săvîrși Duminică 25 Februarie orele 2 d. a. în biserica Albă din calea Victoriei, de unde cortegiul va porni spre cimitirul Șerban Vodă (Bellu). 
  3. ^ a b c d e f g „Moartea lui Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Dimineața. Arcanum.com (nr. 1092 (anul IV)): pag. 3. . Accesat în . 
  4. ^ N.D. Germani (). „MAIORUL MIȘA”Necesită abonament cu plată. Convorbiri Literare. București: SOCEC & Co. S.A. (nr. 10 (anul 64)): pag. 789. Accesat în . Procesele moștenitorilor între ei, conduse de doi renumiți avocați de atunci, Grigore Triandafil și Alexandru Marghiloman [...]. 
  5. ^ a b c d e f „Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Dimineața. Arcanum.com (nr. 1092 (anul IV)): pag. 2. . Accesat în . 
  6. ^ a b c „Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Adevěrul. Arcanum.com (nr. 6289 (anul XIX)): pag. 1. . Accesat în . 
  7. ^ a b „Moartea lui Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Opinia. Arcanum.com (nr. 80 (anul IV)): pag. 3. . Accesat în . 
  8. ^ a b Gh. Ghibănescu (). „Neprevăzutul în politică – Cu prilejul morței lui Gr. Triandafil – | Moartea lui Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Opinia. Arcanum.com (nr. 81 (anul IV)): pag. 3. Accesat în . 
  9. ^ a b c d e f „Moartea lui Grigore Triandafil”Necesită abonament cu plată. Adevěrul. Arcanum.com (nr. 6288 (anul XIX)): pag. 3. . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Dimitrie Orbescu
Primar al Bucureștiului
iunie 1892 - februarie 1893
Succesor:
Nicolae Filipescu (1)