Gheorghe Cioară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gheorghe Cioară
Gheorghecioara1974.JPG
Gheorghe Cioară
(fotografie din 1974)
Date personale
Născut23 februarie 1924
București
Decedat31 mai[necesită citare] 1993
Bucuresti
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic Modificați la Wikidata
Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice
În funcție
1954 – 1957
Prim-ministruGheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica
Precedat deGheorghe Gaston Marin
Succedat deMinister desființat, devenind Departament în Ministerul minelor
Ministru comerțului exterior
În funcție
1965 – 1969
Prim-ministruIon Gheorghe Maurer
Precedat deMihail Petri
Succedat deCornel Burtică
Ministrul energiei electrice
În funcție
1979 – 1981
Prim-ministruManea Mănescu, Ilie Verdeț
Precedat deTrandafir Cocârlă
Succedat deTrandafir Cocârlă
Primar general al Bucureștiului
În funcție
1971 – 1975
Precedat deDumitru Popa
Succedat deIon Dincă

Partid politicPartidul Comunist Român

Gheorghe Cioară (n. 23 februarie 1924, București - d. 31 mai[necesită citare] 1993, București) a fost un demnitar comunist român, ministru în diferite guverne în perioada 1953-1985. Gheorghe Cioară a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1973 - 1985.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Cioară provine dintr-o familie muncitorească, de români, iar nu de rromi, (cum sunt unele informații false). Tatăl său a fost blănar (făcea căciuli) la fabrica cehoslovacă din București. Și-a făcut studiile liceale la Liceul militar din Cernăuți, apoi la liceul militar de la Craiova. Studiile superioare le-a făcut, începând din 1943, la Politehnica din București (primii trei ani), iar ultimii doi ani de studiu, la Institutul Politehnic din Leningrad (URSS), la facultatea de construcții hidrotehnice. A ieșit inginer cu diplomă în 1947. În noiembrie 1945 a devenit membru al PCR. A fost membru al Comitetului Executiv al CC al PMR, reprezentantul României la CAER, ministru al energiei electrice, președinte al Comitetului de Stat pentru Știință și Tehnologie (1970-1972), al comerțului exterior, prim-secretar al Comitetului municipal PCR-București și primar general al or. București în perioada 1972 - 1975. Apoi a fost vice-prim ministru cu problemele de investiții-construcții. La inceputul anilor '80 a fost ambasador la Sofia (Bulgaria). În toată această perioadă a primit mai multe ordine și medalii. A ieșit la pensie în 1986 și a decedat la 31 mai 1993.

El a fost și subiectul unor întâmplări cu haz, rămase în "folclorul" românesc. În 1978 au avut loc mai multe anchete interne și concedieri atunci când a apărut știrea că: Tovarășul Gheorghe Cioară s-a întors în țară pe calea aerului.[1] Realitatea este că nu mai știe nimeni dacă venise de la Moscova, Paris sau Berlin, și dacă știrea a fost în presa scrisă sau la televiziune.

La al XI-lea congres al Partidului Comunist Român, Gheorghe Cioară a propus alegerea pe viață a lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului.[2]

Funcții guvernamentale[modificare | modificare sursă]

Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (28 ianuarie 1953 - 4 octombrie 1955)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice (18 mai 1954 - 4 octombrie 1955)

Guvernul Chivu Stoica (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice (4 octombrie 1955 - 19 februarie 1957)

Guvernul Ion Gh. Maurer (21 august 1965 - 8 decembrie 1967)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul comerțului exterior (21 august 1965 - 8 decembrie 1967)

Guvernul Ion Gh. Maurer (9 decembrie 1967 - 12 martie 1969)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul comerțului exterior (9 decembrie 1967 - 12 martie 1969)

Guvernul Ion Gh. Maurer (13 martie 1969 - 27 februarie 1974)[modificare | modificare sursă]

Guvernul Manea Mănescu (27 februarie 1974 - 18 martie 1975)[modificare | modificare sursă]

  • Președintele Consiliului Național al Cercetării Științifice (cu rang de ministru) (27 februarie 1974 - 18 martie 1975)

Guvernul Manea Mănescu (18 martie 1975 - 30 martie 1979)[modificare | modificare sursă]

  • Viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 30 ianuarie 1979)
  • Ministrul construcțiilor industriale ad-interim (21 noiembrie 1977 - 7 martie 1978)
  • Ministrul construcțiilor industriale (7 martie 1978 - 30 ianuarie 1979)
  • Ministrul energiei electrice (30 ianuarie - 30 martie 1979)

Guvernul Ilie Verdeț (30 martie 1979 - 29 martie 1980)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul energiei electrice (30 martie 1979 - 29 martie 1980)

Guvernul Ilie Verdeț (29 martie 1980 - 20 mai 1982)[modificare | modificare sursă]

  • Ministrul energiei electrice (29 martie 1980 - 26 martie 1981)
  • Ministru secretar de stat la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (26 martie 1981 - 20 mai 1982)

Guvernul Constantin Dăscălescu (21 mai 1982 - 28 martie 1985)[modificare | modificare sursă]

  • Ministru secretar de stat la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (21 mai 1982 - 19 mai 1983)

Funcții locale[modificare | modificare sursă]

  • Primar general al Bucureștiului (24 aprilie 1972 - 19 iunie 1976)

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul Muncii I-1.jpg Ordinul Muncii clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Radu Paraschivescu, Două mături stau de vorbă: Scene românești., Humanitas, 2018. Accesat la 11 noiembrie 2019
  2. ^ Adrian Cioroianu, „Cine a profitat de cultul lui Ceaușescu?”, Historia. Accesat la 30 septembrie 2012
  3. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Dumitru Popa
Primar al Bucureștiului
24 aprilie 1972 - 19 iunie 1976

Succesor:
Ion Dincă