Dimitrie Dobrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Dimitrie Dobrescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United Principalities of Romania (1862 - 1866).svg Principatele Unite
Flag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiejudecător
om politic Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata

Alma materUniversitatea din Paris

Dimitrie Dobrescu (n.  – d. , București, România) a fost un om politic român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După ce a studiat dreptul la Universitatea din Paris, s-a întors în România și a intrat în magistratură, devenind supleant și apoi judecător la Tribunalul județului Ilfov în 17 octombrie 1883. După ce a intrat în Partidul Conservator (PC), a fost numit director (secretar general) al Domeniilor statului la 1 aprilie 1884, secretar general al Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor (23 martie 1888 – 11 noiembrie 1889). După o pauză politică în care a fost consilier la Curtea de Apel București (ales la 27 august 1890), Dobrescu a redevenit secretar general al Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor (28 noiembrie 1890 – 4 martie 1891 și 19 decembrie 1891 – octombrie 1895), după care a condus Biroul de Taxe din Ministerul Finanțelor.[1]

În 1891, Dobrescu i-a urmat pe disidenții conservatori ai aripii junimiste în noul Partid Constituțional, semnând actul de constituire al acestui partid în 1 mai 1891, dar revenind în Partidul Conservator după fuziunea organizațiilor politice conservatoare. Ales deputat în 1911, a devenit senator în anul următor. Concomitent, din martie 1911 până în octombrie 1912, el a fost prefect al Poliției Capitalei și primar al Bucureștiului. A îndeplinit apoi funcțiile de director general în Direcțiunea timbrului și contenciosului din Ministerul de Finanțe și de ministru al justiției (6 martie – 4 iunie 1918) în guvernul condus de Alexandru Marghiloman. Imediat după aceea, el a devenit președinte al Senatului (4 iunie – 5 noiembrie 1918). La 1 aprilie 1925 a fost numit consilier la Curtea de Conturi.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, p. 176. București: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8