Constantin Cantacuzino-Pașcanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Constantin Cantacuzino-Pașcanu
1910 - Constantin Cantacuzino-Paşcanu - fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.PNG
Constantin Cantacuzino-Pașcanu
Date personale
Născut1856 Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani) Modificați la Wikidata
Neuilly-sur-Seine, Franța Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United Principalities of Romania (1862–1866).svg Principatele Unite
Flag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Deputat al României Modificați la Wikidata

Partid politicPartidul Conservator
Alma materUniversitatea din Paris

Constantin Cantacuzino-Pașcanu (n. 1856 – d. , Neuilly-sur-Seine, Franța) a fost un om politic român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în ramura moldovenească a familiei boierești Cantacuzino, iar tatăl lui, Lascarache, a fost vornic. După finalizarea studiilor juridice la Universitatea din Paris, Cantacuzino s-a întors acasă și s-a alăturat Partidului Conservator. El a fost ales pentru prima dată deputat în 1891 și senator în 1903. Începând de la fondarea Partidului Conservator-Democrat, în 1908, el a fost un membru proeminent al acestei formațiuni politice.[1]

Cantacuzino a îndeplinit funcția de președinte al Adunării Deputaților de două ori: în februarie - aprilie 1907 și în decembrie 1912 - ianuarie 1914. În perioada în care a deținut această funcție au fost adoptate o serie de legi, inclusiv una pentru organizarea Armatei Române și o alta pentru ratificarea Tratatului de la București. În vara anului 1914, a luat parte la ședințele Consiliului de Coroană de la Sinaia, argumentând pentru neutralitatea României în Primul Război Mondial. Doi ani mai târziu, el a luat parte la ședința Consiliului de Coroană de la Palatul Cotroceni, votând pentru intrarea României în război de partea Aliaților.[1] El a devenit senator de drept în 1926[2] și a murit în anul următor, la Neuilly-sur-Seine.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, p. 111. București: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
  2. ^ Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 384. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4