Nicolae N. Săveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Nicolae N. Săveanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Bârlad, România Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani) Modificați la Wikidata
București, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United Principalities of Romania (1862 - 1866).svg Principatele Unite
Flag of Romania.svg Regatul României
Flag of Romania (1948-1952).svg Republica Populară Română Modificați la Wikidata
Ocupațieînvățător
om politic Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata

Partid politicPNL
Alma materUniversitatea din București

Nicolae N. Săveanu (n. , Bârlad, România – d. , București, Republica Populară Română) a fost un om politic și profesor român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut în Bârlad, a urmat studii de drept și filosofie la Universitatea din București și a fost, ulterior, profesor de filozofie. Săveanu a devenit ulterior un membru marcant al Partidului Național Liberal și a fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților în 1898. El a fost numit prefect al județului Putna în februarie 1901, al județului Prahova în august 1902 și din nou al județului Putna (decembrie 1902 - decembrie 1904 și martie 1907). El a fost ales în Senat în 1907. A îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului de Interne de două ori: iulie 1908 - decembrie 1910 și 1914-1918. În guvernul condus de Ion I.C. Brătianu, a fost ministrul sănătății publice și ocrotirii sociale (30 octombrie 1923 - 29 martie 1926). El a devenit senator de drept în 1928. Săveanu a îndeplinit timp de două mandate funcția de președinte al Camerei Deputaților: din iulie 1927 până în noiembrie 1928 și din februarie 1934 până în iunie 1937. A murit la București.[1]

Fiul lui, Radu, a fost căsătorit cu Ioana (născută Dumitrescu), care a avut o aventură cu prințul Nicolae începând din 1927; probabil la insistența părinților lui, Radu a obținut divorțul în anul următor.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 410. București: Editura Enciclopedică, 2000, ISBN: 978-973-45-0315-5
  2. ^ Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), p. 43. București: Editura Enciclopedică, 2004, ISBN: 978-973-45-0643-9