Mitul cuțitului înfipt în spate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
O ilustrație dintr-o carte poștală austriacă din 1919. Un evreu înjunghie un soldat german în spate cu un pumnal
Caricatură germană din 1924. Philipp Scheidemann, politician Social-democrat german care a proclamat Republica de la Weimar și Matthias Erzberger, politician contra războiului din partea partidului Centru, care a încheiat Primul Război Mondial prin semnarea armistițiului de la Compiègne, înjunghie armata germană în spate

Mitul cuțitului înfipt în spate (în germană Sunet Dolchstoßlegende) este o noțiune, interpretată mai ales în cercurile de dreapta din Germania după anul 1918, precum că armata germană nu ar fi pierdut primul Război Mondial, dacă nu era trădată de către civilii de pe "frontul de acasă", mai ales de republicanii care au răsturnat monarhia. Deasemenea, liderii guvernului german care au semnat armistițiul de la 11 noiembrie 1918, erau recunoscuți ca fiind Criminalii din Noiembrie (Novemberverbrecher)[1].

Când naziștii au venit la putere în 1933 au facut din mit o parte integrantă a istoriei lor oficiale a anilor 1920, portretizând Republica de la Weimar cu activitatea "criminalilor din noiembrie", care au folosit lovitura de cuțit în spate pentru a acapara puterea, trădând națiunea. Propaganda nazistă a descris Republica de la Weimar ca "o mlaștină de corupție, degenerare, umilire națională, persecuția nemiloasă a "onestei opoziții naționale" = paisprezece ani de conducere a evreilor, marxiștilor și bolșevicilor, care au fost în cele din urmă măturați de Mișcarea Socialistă Națională sub Adolf Hitler și "Revoluția națională din 1933"[2].

Oamenii de știință din interiorul și din afara Germaniei resping în unanimitate ideea, subliniind că armata germană nu mai avea rezerve și era copleșită la sfârșitul anului 1918. Pentru mulți germani, expresia "lovitură de cuțit în spate" este evocatoare după opera Götterdämmerung de Richard Wagner din 1876, în care Hagen își omoară inamicul, Siegfried cu o suliță aruncată în spate[3].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Watson, Alexander (2008). Enduring the Great War: Combat, Morale and Collapse in the German and British Armies, 1914–1918. ch. 6: Cambridge Military Histories. ISBN 9780521881012 
  2. ^ Kolb, Eberhard (2005). The Weimar Republic. New York: Routledge. p. 140. ISBN 0415344425 
  3. ^ Roberts, J. M. (1999). Twentieth Century: The History of the World, 1901 to the Present. London: Allen Lane/The Penguin Press. p. 289. ISBN 0-713-99257-3