Ernst Röhm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bundesarchiv Bild 102-15282A, Ernst Röhm.jpg

Ernst Röhm Julius (n. 28 noiembrie 1887, München - d. 2 iulie 1934) a fost un ofițer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, iar mai târziu un lider nazist. El a fost un co-fondator al miliției Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung (SA).

Ernst Röhm fusese inițial unul dintre cei mai devotați sprijinitori ai lui Adolf Hitler. În momentul în care Hitler a devenit cancelar, Röhm a cerut de îndată recompensa puterii, dar crezurile sale revoluționare l-au îndepărtat de naziști. La 30 iunie 1934, în Noaptea cuțitelor lungi, Ernst Röhm a fost arestat și, după două zile, ucis în celula sa din închisoarea Stadelheim.

Lider SA[modificare | modificare sursă]

Ernst Röhm s-a născut la München. Ernst Röhm avea o slăbiciune pentru bărbații tineri. Pentru Röhm, oamenii erau împărțiți în categorii clar delimitate: soldați sau civili, prieteni sau dușmani. Acesta susținea: „Din moment ce sunt un om imatur și viclean, războiul și neliniștea îmi sunt mai plăcute decât ordinea burgheză.“

Atras de oratoria lui Hitler, acesta devine unul dintre primii membri ai Partidului Nazist NSDAP și un prieten apropiat al presupusului Fűhrer, pentru a cărui apărare Röhm a alcătuit o bandă pestriță, din care făceau parte, la început, un vânzător, un luptător amator, un ceasornicar și un paznic de berărie. Noua gardă de corp a fost denumită Stosstrupp (Brigăzile de asalt) și a fost anexată SA-ului (Sturmabteilung) condus de Röhm, cu un efectiv numărând 2000 de oameni, urmând să fie înlocuită de Stabswache, sau Garda Cartierului General, care a pus bazele Schutzstaffel, SS. În acest timp, Röhm și Hitler au fost atât de apropiați, că s-au adresat reciproc, în „du“ (sub formă familiară germană de „tu“). Röhm a fost singurul nazist la care Hitler s-a adresat ca atare. La rândul său, Röhm a fost singurul care s-a adresat lui Hitler cu „Adolf“, mai degrabă decât „Mein Führer“.

Cu ajutorul lui Hermann Göring și a găștii pestrițe a SA-ului lui Ernst Röhm, Hitler a dat lovitura în 8 noiembrie 1923, când a încercuit berăria Burgerbraukeller, unde von Kahr conducea o adunare patriotică. În urma acestei acțiuni, von Kahr și ceilalți au fost forțați să se retragă într-o cameră din spate, cerându-li-se cooperarea. Atunci Hitler a comis greșeala de a permite oamenilor să părăsească berăria. O zi după, Hitler alături de Erich Ludendorff și Röhm al cărui SA fusese în prim-planul tentativei de puci, a fost într-un final arestat și adus în fața unei curți de justiție. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, ca „deținut de onoare“, cu înțelegerea că va fi eliberat condiționat după un an. Röhm a fost încarcerat la închisoarea Stadelheim, iar Ludendorff a fost achitat.

În septembrie 1930 Hitler a trimis o cerere cu caracter personal lui Röhm, cerând ca el să revină pentru a servi ca șef SA al personalului. Röhm a acceptat oferta și a început îndeplinirea noii lui sarcini la începutul lunii ianuarie 1931. Röhm a adus noi idei radicale SA și a continuat cu atacuri asupra evreilor. De asemenea, a atacat sau intimidat pe oricine considera ostil programul nazist (național socialist): editori, profesori, politicieni, funcționari sau oameni de afaceri. SA a contribuit la creșterea de naziști (național-socialiști), dar cu toate acestea, violențele de stradă și consumul exagerat de alcool a fost un obstacol pentru reputația SA-ului.

Un alt obstacol a fost mai mult sau mai puțin deschis de homosexualitatea lui Röhm și a altor lideri SA, cum ar fi adjunctul lui, Edmund Heines. În 1931, „Münchener Post”, un ziar social democrat, a obținut și a publicat scrisorile lui Röhm către un prieten în care Röhm discuta problemele sale sexuale despre bărbați.

În seara de 9 martie 1933, la nu mai puțin de două luni de la acapararea puterii de către naziști, Ernst Röhm, sprijinit de cohorte de trupe SA, defilând prin fața Cancelariei de Stat, a revendicat cedarea puterii lui von Epp și numirea acestuia în funcția de comisar general al Bavariei.

Sfârșitul carierei[modificare | modificare sursă]

Berlinul din vara lui 1934 era un oraș ce forfotea de zvonuri, dintre care nu cel mai neînsemnat era acela că Ernst Röhm se afla în fruntea unei conspirații pentru acapararea puterii. Armata, al cărei sprijin îi era absolut necesar lui Hitler, susținea că deține informații conform cărora Röhm ar fi intenționat să unească SA-ul cu Reichswehr-ul (armata germană), pentru a crea o „armată populară“ de stânga.

Încercând să înlăture diferențele dintre armată și Cămășile brune (SA), Hitler s-a confruntat cu un posibil compromis. General-colonelul Werner von Blomberg, ministrul Apărării Naționale, și Ernst Röhm, ca șef al SA-ului, au fost convinși să semneze un pact care proclama Reichswehr-ul (Apărarea Națională) drept „singura organizație armată oficială al celui de-al Treilea Reich“.[necesită citare] SA-ul avea să funcționeze în continuare, dar i se atribuia un rol subordonat, strict de apărare. La recepția de dinaintea unei ceremonii muzicale, Röhm a criticat aspru această strategie. Amețit de băutură, a denunțat zgomotos „armata și bancherii“, lansând în același timp o diatribă la adresa preocupărilor rasiale ale lui Heinrich Himmler. Hitler a fost și el demonizat pentru trădarea intereselor revoluției; Germania avea, după declarațiile lui Röhm, nevoie de un stat socialist.

Hitler încă își păstra speranța în „frustatul” Röhm, susținând într-un discurs în fața Reichstagului, la Opera Kroll, că „la începutul lui iunie, am făcut un ultim efort pentru Röhm. L-am chemat în biroul meu și am vorbit împreună vreme de aproape 5 ore.“[necesită citare] Într-o încercare de a calma spiritele, SA-ul a primit o permisie de o lună începând de la 1 iulie, iar în această perioadă, uniformele au fost interzise. Decizia a fost primită cu stupoare de Reinhard Heydrich, Heinrich Himmler, Hermann Göring și generalul Walther von Reichenau, șeful statului-major al lui Blomberg, care își dăduseră acordul pentru o revoltă armată împotriva SA-ului, deci un complot contra conducerii SA, miliția partidului nazist. Întrebarea care se punea era, cum avea Röhm să fie eliminat, dacă SA-ul era în permisie.

După câteva zile, ciorna textului unei cuvântări din partea lui Röhm și a conducerii SA, menită să fie publicată în ziarul National Zeitung, a ajuns în mâinile agenților lui Heydrich și a fost considerată de mulți ca exprimarea directă a intențiilor lui Röhm: „Sper că la 1 august, SA-ul odihnit, plin de energie, va fi pregătit să își ducă la capat misiunea glorioasă, pentru popor și patrie. Dacă dușmanii SA-ului cred că membrii ei nu se vor întoarce din permisie sau se vor întoarce doar o parte, lăsați-i să se bucure de iluzie cât încă mai pot.“[necesită citare]

O luptă politică în cadrul partidului nazist NSDAP a crescut, cu cei apropiați lui Hitler, inclusiv premierul prusac Hermann Göring, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels și șeful SS Heinrich Himmler se poziționaseră împotriva lui Röhm. Ca un mijloc de a-l izola și anihila pe Röhm, Göring a transferat pe 20 aprilie 1934 controlul poliției politice prusace (Gestapo-ul) lui Himmler, pe care, credea Göring, se putea conta că va acționa contra lui Röhm.

Himmler și adjunctul său, Reinhard Heydrich, șef al Serviciului Secret al SS (SD), au adunat un dosar cu dovezi fabricate care să sugereze că Röhm ar fi fost plătit cu douăsprezece milioane de mărci de către Franța să-l răstoarne pe Hitler. Ofițeri de frunte au arătat dovezi false, pe 24 iunie, cum că Röhm ar fi plănuit să se folosească de SA pentru a lansa un complot împotriva guvernului (Röhm-Putsch). În acest timp, aceste povești au fost recunoscute oficial.

Uciderea lui Röhm[modificare | modificare sursă]

Când Hitler a zburat în Westfalia, pentru a participa la nunta unui vechi prieten, Himmler a luat inițiativa contra lui Röhm, trăgând un semnal de alarmă cu privire la o iminentă revoltă din Berlin, condusă de Karl Ernst, unul dintre apropiații lui Röhm. Reichsfűhrer-ul și agenții săi au menținut tensiunea printr-o avalanșă de comunicate către Hitler, care raportau planuri pentru o revoltă în München. Hitler s-a decis fără ezitare. Pe 28 iunie 1934, el i-a telefonat lui Röhm și i-a cerut să adune toți liderii SA la Bad Wiessee peste două zile, pentru o conferință. Röhm a fost de acord, aparent nebănuitor.

În zori, la 30 iunie, Hitler a zburat la München, apoi s-a dus la pensiunea Hanslbauer din Bad Wiessee, unde era instalat Röhm alături de niște tineri chipeși din SA. Aici a început epurarea. Mărturiile diferă, cele mai multe căzând de acord doar asupra rezultatului sângeros. Röhm, care dormea buștean, a fost târât din pat și azvârlit în închisoarea Stadelheim din München. Întreaga conducere a SA-ului a fost practic lichidată, alături de mulți alți adversari politici ai naziștilor, prin complotul lui Hitler, Göring, Himmler, Heydrich, Goebbels, von Reichenau. Hitler a fost neliniștit de autorizarea executării lui Röhm și i-a dat lui Röhm o oportunitate de a se sinucide. Pe 2 iulie, el a fost vizitat de SS-Brigadeführer Theodor Eicke (pe atunci Comandant din lagărul de concentrare de la Dachau) și SS-Obersturmbannführer Lippert Michael, care i-au pus un pistol pe masă, i-au spus lui Röhm că are zece minute să-l folosească și au plecat. Röhm a refuzat și a declarat: „Dacă urmează să fiu omorât, atunci să o facă Adolf el însuși.“ Neauzind nimic în timpul alocat, Eicke și Lippert s-au întors în celula lui Röhm și l-au găsit în picioare. Lippert l-a împușcat mortal în piept. El a fost îngropat în Westfriedhof (Cimitirul de Vest), în München.

Execuția lui Ernst Röhm și celorlalți SA-iști a fost „legalizată“ de Hitler printr-un act de lege la 3 iulie 1934, care o justifica considerând-o, o „necesitate de apărare a statului“.