Curtea de Argeș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Curtea de Argeș
—  Municipiu  —
Statuia lui Basarab I
Statuia lui Basarab I
Stema Curtea de Argeș
Stemă
Curtea de Argeș se află în România
{{{alt}}}
Curtea de Argeș
Localizarea orașului pe harta României
Curtea de Argeș se află în Județul Argeș
{{{alt}}}
Curtea de Argeș
Localizarea orașului pe harta județului Argeș
Coordonate: Coordonate: 45°8′21″N 24°40′45″E / 45.13917°N 24.67917°E / 45.13917; 24.6791745°8′21″N 24°40′45″E / 45.13917°N 24.67917°E / 45.13917; 24.67917

Țară  România
Județ Argeș

SIRUTA 13622

Localități componente Noapteș

Guvernare
 - Partid Nicolae Diaconu (PSD,02012)

Populație (2011)[1][2]
 - Total 27.359 locuitori
 - Recensământul anterior, 2002 32.510 locuitori

Site: Primăria Curtea de Argeș

Poziția localității Curtea de Argeș

Curtea de Argeș este un municipiu din județul Argeș, Muntenia, România. Localitatea poartă aura primei capitale a Țării Românești.

Așezare[modificare | modificare sursă]

Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord a județului Argeș, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și muscelele sudice ale Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiționat de prezența zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanță și care introduce variație și diversitate. Este situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești, la 36 km de orașul Râmnicu Vâlcea și la 45 km de Câmpulung. Fiind situat în zonă depresionară, orașul se bucură de climă favorabilă, cu temperaturi moderate tot timpul anului și precipitații relativ abundente; iernile sunt mai puțin aspre decât la câmpie, iar verile sunt în general plăcute, cu zile însorite.

Demografie[modificare | modificare sursă]




Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Curtea de Argeș

     Români (94.44%)

     Necunoscut (4.99%)

     Altă etnie (0.55%)




Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Curtea de Argeș

     Ortodocși (93.74%)

     Necunoscută (5.04%)

     Altă religie (1.2%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Curtea de Argeș se ridică la 27.359 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 32.510 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,44%). Pentru 5% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,75%). Pentru 5,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[3]

Evoluția populației la recensăminte:


Istoric[modificare | modificare sursă]

Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaites (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală și o bisericuță.

Unii specialiști afirmă că tot aici și-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formațiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniți. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat orașul pe la 1290; alții îl considerau pe Litovoi drept Negru Vodă. Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar din 1330, care a dus la probabila distrugere a orașului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel.

Numele inițial al orașului era Argeș. Numele actual al orașului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, prima mențiune cu denumirea actuala datând din 1510 de la domnitorul Vlad cel Tânăr. Până dupa moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici cunoscuta mănăstire, în Argeș și-a aflat reședința Mitropolia Ungro-Vlahiei, întemeiată aici de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al II-lea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcția Bisericii Sf. Nicolae domnesc, prima necropolă a domnilor români dintre Carpați si Dunăre, dar și Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeș este înființată și prima monetărie a țării de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 - 1377), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia și orașele din Transilvania și a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeș pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înființată și prima școală locală, unde învățau fii orășenilor.

Monumente[modificare | modificare sursă]

Biserica Sân Nicoară[modificare | modificare sursă]

Biserica Sân Nicoară sau „Biserica Sf. Nicolae cel Mic“, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domnească, a fost clădită pe un platou înalt, probabil împreună cu prima curte domnească, începutul secolului al XIV-lea. Arhitectura este tipică pentru recepția artei bizantine în Balcani, așa cum este ea reprezentată de cetatea Severinului. Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat în pronaos și naos, încheiat în partea estică cu o absidă semicirculară. Aceasta este însoțită de două absidiole pentru pastoforii. Se spune ca ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara, mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Aici își avea așezarea, cândva, Episcopia catolică. Turnul înalt, care domină așezarea, era folosit și ca foișor de foc și post de observație, între el și turnul-donjon al Cetății Poienari existând un sistem de comunicare la distanță. De aici, prin intermediul unor făclii aprinse, era semnalizată apropierea dușmanilor către ultimul refugiu al domnilor români, aflat la 25 de kilometri depărtare. În vremurile îndepărtate exista un tunel, care astăzi este accesibil numai până la jumatăte, de acces între acest edificiu și Biserica Domnească, ce trece pe sub drumul ce le desparte, șoseaua de legătura Pitești-Curtea de Argeș-Transfăgărășan.

Biserica Domnească[modificare | modificare sursă]

În centrul orașului se află vestigiile Curții Domnești, întemeiată probabil în secolul XIII și reînnoită către anul 1340. Incinta patrulateră neregulată era mărginită de ziduri de piatră. Din acest ansamblu s-au păstrat două pivnițe de case domnești. Biserica Domnească inițială, Sf. Nicolae din secolul XIII, a fost o construcție pe plan de cruce liberă care a fost înlocuită în 1352 de o ctitorie a lui Basarab I, singurul monument religios de mare amploare care s-a păstrat în Țara Românească din secolul al XIV-lea. Planul său aparține tipului „cruce greacă înscrisă“, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Pronaosul impozantei clădiri rămâne îngust și este boltit în semicilindru transversal, având în mijloc o cupolă elipsoidală. Naosul pătrat este în schimb foarte mare și are un sistem de boltire în care patru semicilindri axiali sunt orânduiți sub forma unei cruci "grecești" cu brațe egale. Boltirea este susținută de patru stâlpi de secțiune pătrată din mijlocul naosului, peste care se înalță o turlă monumentală. Pictura murală a bisericii datează în mare parte din vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1366) aparținând stilului paleolog, dar s-au păstrat și fragmente de frescă din secolul XVIII. Aspectul exterior este dominat de zidăria aparentă cu piatră de râu și cărămidă, cu rosturi de mortar sclivisit. Biserica a servit mult timp ca necropolă domnitorilor munteni, ea adăpostește de pildă mormântul lui Vlaicu Vodă, și a fost renovată în secolul XVIII. Din această perioadă datează ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor. În mormântul lui Vlaicu Vodă s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului XIV, printre care și „paftaua de la Argeș“.

Mănăstirea Curtea de Argeș, cromolitografie de pe o carte poștală din 1907

Biserica episcopală[modificare | modificare sursă]

Biserica episcopală, cunoscută mai bine sub denumirea de Mănăstirea Curtea de Argeș, o ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1517), este caracterizată printr-un naos larg și turla înaltă deasupra naosului. Fațada de vest este de asemenea încununată cu turle. În biserica episcopală se găsesc mormintele regilor Carol I și Ferdinand I (împreună cu soțiile lor), iar in anul 2003 a fost repatriat si Regele Carol al doilea impreuna cu Elena Lupescu, aceasta fiind inhumata in cimitirul manastirii.

Legenda cunoscutei Mănăstiri spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meșterul Manole să o construiască. Însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meșterul visă un înger ce îi spuse că trebuie sa își sacrifice soția, Ana, pe care ar urma să o clădească în zidurile Mănăstirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă mâncare, a zidit-o, și astfel, Mănăstirea a putut să fie construită.

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Olari[modificare | modificare sursă]

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Olari, datată ante 1687. Reprezintă o îmbinare originală de modele cu inovații locale: un plan dreptunghiular, similar unor biserici moldovenești, terminat în abside poligonale. Are un pronaos poligonal, acoperit cu o boltă perforată de lunete cilindrice, în timp ce peste naos se află o cupolă în secțiune frântă. Frescele exterioare au fost executate de un meșter local în 1869.

Biserica Sfântul Gheorghe[modificare | modificare sursă]

Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată între anii 1934-1936, după planurile arhitectului D.Berechet, pe locul unei biserici din 1793 distrusă de un incendiu în 1913. Plastica arhitecturală reia, cu modificări, modelul bisericilor muntenești de secol XVII: plan trilobat, cu turlă pe naos și pronaos și fațadă în două registre de nișe, separate printr-un brâu.

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

  • Franța Nevers, Franța, 1992
  • Italia San Giuliano Milanese, Italia, 2003

Galerie de imagini, monumentele istorice din Curtea de Argeș[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • BRĂTULESCU, Victor, Curtea de Argeș, Institutul de arte grafice „Marvan”, S.A.R., s.a.
  • CONSTANTINESCU, Nicolae, Curtea de Argeș (1200-1400) asupra începuturilor Țării Românești, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1984.
  • DRĂGHICEANU, Virgiliu N., Curtea de Argeș. Călăuza vizitatorului monumentelor orașului, CVLTVRA NAȚIONALĂ, s.a.
  • DRĂGUT, Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București 2000, p. 166-169.
  • IONESCU, Grigore, Curtea de Argeș, Istoria orașului prin monumentele lui, București, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, 1940.
  • MOISESCU, Nicolae, Curtea de Argeș, Muzeul municipal Curtea de Argeș, 1998.
  • NEAGOE, Manole, Curtea de Argeș, București, Editura Tineretului, 1968.
  • Studii și comunicări, vol I-IV, Curtea de Argeș, 1980, 1987, 1990, 1992.
  • ȘERBAN, Constantin, MOISESCU, Nicolae, Curtea de Argeș în documente, București, Editura Sport-Turism, 1980.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Curtea de Argeș

Etnografie