Gheorghe Brancovici al Serbiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Brancovici
Despot al Rașkei
Lord al Albaniei
Djuradj Esfigmen.jpg
Domnie 1427 - 1456
Născut 1377
Decedat 24 decembrie 1456
Predecesor Ștefan Lazarevici
Succesor Lazăr Brancovici
Tată Vuk Brancovici

Gheorghe Brancovici (sârbă: Đurađ Branković, maghiară: Brankovics György; 1377-24 decembrie 1456) a fost despot al Serbiei între 1427-1456 și baron în Regatul Ungar. A fost primul despot al Serbiei din familia Brancovici. În timpul domniei sale, capitala sârbă a fost mutată de la Smederevo (lângă Belgrad), după a doua bătălie de la Kosovo.

Ascensiunea[modificare | modificare sursă]

După ce a fost numit succesor pentru unchiul său, despotul Ștefan Lazarevici, domnia lui Brancovici a fost marcată de conflicte și căderea provinciilor Kosovo și Metohia în fața Imperiului Otoman. Brancovici s-a aliat cu Regatul Ungariei, unde se va refugia după capturarea otomană a Smederevo, în 1439. În Regatul Ungariei, deținea moșii întinse, care includeau Zemun, Slankamen, Kupinik, Mitrovica, Stari Becej, Kulpin, Čurug, Sveti Petar, Perlek, Peser, Petrovo Selo, Becej, Arac, Veliki Bečkerek, Vârșeț și multe altele.

Cruciada de la Varna[modificare | modificare sursă]

În urma conflictelor care s-au încheiat 1443, Brancovici a avut un rol important în facilitarea păcii de la Szeged (1444) între Regatul Ungariei și Imperiul Otoman. Murad al II-lea, care dorea, de asemenea, pacea, s-a căsătorit cu fiica lui Brancovici, Mara.[1] Pe 6 martie 1444, Mara a trimis un emisar la curtea lui Brancovici. Astfel, au început negocierile de pace cu Imperiul Otoman.[2] Pe 22 august 1444, acesta a preluat pașnic conducerea orașului evacuat a lui Smederevo.

Pacea, însă, a fost rupt în același an de către Iancu de Hunedoara și regele Vladislav în timpul cruciadei de la Varna. Din aceasta cauza, și-a înstrăinat aliații săi din Ungaria. O armată cruciată condusă de însuși Iancu de Hunedoara a fost învinsă de către forțele sultanului Murad al II-lea la Kosovo Polje în 1448. Aceasta a fost ultima încercare medievală de a-i elimina pe otomani din sud-estul Europei. Ungaria, în ciuda înfrângerii de la Kosovo Polje, a reușit să-i sfideze cu succes pe otomani în timpul vieții lui Iancu de Hunedoara, regatul prăbușindu-se în secolul al XVI-lea.

Moartea[modificare | modificare sursă]

Datorită victoriei lui Iancu de Hunedoara asupra lui Murad în fața zidurilor Belgradului pe 14 iulie 1456, a urmat o perioadă de pace relativă în regiune. Sultanul s-a retras la Adrianopol, iar Brancovici și-a recâștigat posesiunile din Serbia. Înainte de sfârșitul anului, Brancovici a murit la o vârstă înaintată. Independența Serbiei a mai supraviețuit un singur an, moment în care Imperiul Otoman a anexat oficial aceste pământurile în urma certurilor între văduva și cei trei fii ai săi. Lazăr, cel mai mic, și-a otrăvit și-a exilați frați, țara a fost subjugată sultanului.[3]

Familia[modificare | modificare sursă]

Părinții săi a fost Vuk Brancovici și Mara, fiica cneazului Lazăr Hrebeljanovici, cunoscut ca țarul Lazăr. Soția sa a fost o prințesă bizantină, Eirene Cantacuzino, nepoata împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino.

Urmașii[modificare | modificare sursă]

Gheorghe și Eirene Cantacuzino au avut șase copii:[4]

  • Teodor Brancovici (d. înainte de 1429). Nu a fost menționat în manuscrisul Masarelli, probabil a decedat înainte.
  • Grgur (Gregorie) Brancovici (n. cca. 141516/17 octombrie 1459). A fost primul menționat în manuscrisul Masarelli.
  • Mara Brancovici (n. cca. 1416 – d. 14 septembrie 1487). A fost a doua menționată în manuscrisul Masarelli. S-a mărit cu sultanul Murad al II-lea al Imperiului Otoman.
  • Ștefan Brancovici (n. cca. 1417 – d. 1476). Al doilea amintit în manuscrisul Masarelli. A cerut tronul Serbiei după moartea fratelui său Lazăr.
  • Catherine Cantacuzena (n. cca. 1418 – d. 1490). S-a măritat cu Ulrich al II-lea de Celje. A fost al patrulea notat în manuscrisul Masarelli.
  • Lazăr Brancovici (n. cca. 1421/142720 ianuarie/20 iunie 1458). Amintit al cincilea și ultimul în manuscrisul Masarelli.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Florescu, Radu R.; Raymond McNally (1989). Dracula, Prince of Many Faces: His Life and His Times. Boston: Little, Brown & Co. 
  2. ^ Imber, Colin (1 iulie 2006). „Introduction” (PDF). The Crusade of Varna, 1443-45. Ashgate Publishing. pp. 9–31. ISBN 0-7546-0144-7. http://www.ashgate.com/subject_area/downloads/sample_chapters/Crusade_of_Varna_Intro.pdf. Accesat la 19 aprilie 2007 
  3. ^ Miller, William (1896). The Balkans: Roumania, Bulgaria, Servia, and Montenegro. London: G.P. Putnam's Sons. http://books.google.com/books?id=J98DAAAAYAAJ. Accesat la 8 februarie 2011 
  4. ^ Đurađ, Accesat august 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]