Valter Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Valter Roman
Valter Roman.jpg
Generalul-maior Valter Roman

 Șeful Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei
În funcție
1946 – ?

 Șeful Direcției Superioare Politice a Armatei
În funcție
1947 – 1951

Ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor
În funcție
1951 – 1953

Director al Editurii Politice
În funcție
1957 – 1983

Născut(ă) 7 octombrie 1913
Oradea, Austro-Ungaria
Nume la naștere Ernő Neuländer
Decedat(ă) 11 noiembrie 1983 (70 de ani)
București, Republica Socialistă România
Premii 1. A fost decorat în 1945 de Uniunea Sovietică cu ordinul "Steaua roșie"
2. Ordinul Muncii clasa I-a, 1963
Partid politic Partidul Comunist din România
Soție Hortensia Vallejo
Copii Carmen, Petre Roman, Raul și Mirela (adoptați)
Alma mater Universitatea tehnică germană din Brno
Profesie politician comunist, militar
Naționalitate română
Etnie evreiască

Valter Roman, ortografiat uneori Walter Roman, născut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea - d.11 noiembrie 1983) a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania. A fost tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.

Familia și studiile[modificare | modificare sursă]

Numele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer.[1][2] S-a născut într-o familie de evrei de proveniență hasidică[3] stabilită la Oradea. Tatăl său, funcționar la o bancă, era evreu. Valter Roman a devenit inginer, în urma studilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mișcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia.

După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă. În cursul războiului a fost rănit la plămâni. După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Divizia Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr. A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul "Steaua roșie". În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat funcții odată cu îndepărtarea "grupului Luca-Pauker-Georgescu"). Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost "marginalizat" de regim.

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman "ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie"[4]. Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României[4].

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta. După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov,vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București. Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria și judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei.[5]

Opere selective[modificare | modificare sursă]

  • URSS în război. Direcțiunea efortului principal, 1946
  • Despre teoria războiului, 1948
  • Despre războiul contemporan, 1948
  • Probleme militare contemporane, 1949
  • Despre fizica modernă și perspectivele utilizării energiei atomice, 1954
  • Știința și socialismul, 1958
  • Știința și tehnica în epoca trecerii societății de la capitalism la comunism, 1962
  • Revoluția industrială în dezvoltarea societății, 1965
  • Revoluția științifică și tehnică și implicațiile ei asupra desvoltării social-politice contemporane, 1968
  • Eseuri despre revoluția științifică și tehnică, 1970
  • Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții, în care elogiază revoluția comunistă din URSS, 1970
  • File din trecut, evocări, 1971
  • Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței, Amintiri, memorii de front, 1972

Distincții[modificare | modificare sursă]

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gh. Dej și statul polițienesc (lb. maghiară)
  2. ^ Revista Korunk, oct. 2006 (lb. maghiară)
  3. ^ [http://tismaneanu.wordpress.com/2011/09/04/dialectical-insomnias-o-povestire-despre-walter-roman V.Tismăneanu „Dialectical Insomnias” 2004
  4. ^ a b Cristina Vohn - Transilvania, în planurile URSS, articol în Jurnalul Național din 14 februarie 2006
  5. ^ Tibor Méray: Budapesta 1956. Atunci și după 44 de ani, Editura Compania, 376 pagini, ISBN 973-8119-11-1
  6. ^ Decretul 614/1963 pentru conferirea „Ordinului Muncii” clasa I tovarasului Valter Roman, legestart.ro, accesat 2010-08-16

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ziarul Ziua, Nr. 3723 de vineri, 8 septembrie 2006
  • Jurnalul Național, Marti, 5 Decembrie 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]