Partidul Democrat (România)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Partidul Democrat
Sigla Partidului Democrat
Președinte Emil Boc (2004 - 2007) (dizolvarea partidului)
Traian Băsescu (2000 - 2004)
Petre Roman (1993 - 2000)
Fondat 1993 (PD) și 2007 (fuziune PD-PLD)
Membri {{{membri}}}
Sediu Aleea Modrogan, 1 - 10
București
Ideologie politică Social Democrata ; Populară (dupa 2005)
Poziție politică Stânga (1993 - 2005)
Centru-dreapta (2005 - 2007)
Afiliație internațională Internaționala Socialistă (1996 - 2005)
Afiliație europeană Partidul Popular European (2006 -2007)
Grup europarlamentar Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) și al Democraților Europeni (sau PPE-DE)
Culori Portocaliu
Albastru
Site web www.pd.ro
Vezi și Politica României

Partide politice
Alegeri

Partidul Democrat, de multe ori cunoscut sub acronimul PD, a fost un partid politic din România, care a existat între 1993 și 15 decembrie 2007, până la fuzionarea sa cu Partidul Liberal Democrat, prin care cele două partide au format Partidul Democrat Liberal.[1] Este succesorul direct al Frontului Salvării Naționale și al partidelor cu care PD a fuzionat prin absorbție.[2]

Partidul Democrat a luat ființă în anul 1993. A fost înregistrat ca persoană juridică prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului București. Convenția Națională Extraordinară din 28 - 29 mai 1993 de la Constanța a fostului FSN a aprobat noul statut. Sigla Partidului Democrat a rămas trandafirul, sub care a fost plasată prescurtarea PD, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțurile rotunjite.

În 1996 Partidul Democrat a fost primit ca membru cu drepturi depline în Internaționala Socialistă, organizație din care s-a retras în 2005. Un an mai târziu PD a devenit membru al Partidului Popular European.

Rezultate electorale[modificare | modificare sursă]

La alegerile din 1996 a candidat împreună cu Partidul Social Democrat Român (Sergiu Cunescu) sub sigla USD și s-a plasat pe locul al treilea, cu 12,93% din voturile pentru Camera Deputaților.

Activități în Internaționala Socialistă[modificare | modificare sursă]

Între 5-6 februarie 1999 PD a organizat la București întrunirea Comitetului Internaționalei Socialiste pentru Europa Centrală și Răsăriteană, care s-a pronunțat pentru lărgirea Uniunii Europene și pentru introducerea formelor de maximă autonomie în provincia Kosovo.[3]

Președinți[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Negoita Liviu Gheorghe Vicepresedinte Frunzaverde Sorin Vicepresedinte Boagiu Anca Daniela Vicepresedinte Hava Mircea Gheorghe Vicepresedinte Petru Filip Vicepresedinte Oltean Ioan Vicepresedinte Romeo Raicu Marius Vicepresedinte Preda Cezar Florin Vicepresedinte Scripcaru George Vicepresedinte Falca Gheorghe Secretar Executiv Florea Dorin Secretar Executiv Canacheu Costica Secretar Executiv Berceanu Radu Mircea Ministru Stanisoara Mihai Secretar Executiv Udrea Elena Gabriela Secretar Executiv Marinescu Marian Jean Presedinte CNSEL Albu Gheorghe Presedinte CNRC Barbu Sulfina Presedinte OF-PDL Moldovan Sorin Dan Presedinte OS-PDL Murg Calin Presedinte OOA-PDL

Istoric P.D.[modificare | modificare sursă]

Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvării Naționale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unității Social Democrate, al Frontului Democrat Român și al Partidului Alianța pentru România, partide cu care P.D. a fuzionat prin absorbție.

Apărut ca o largă mișcare de masă în timpul Revoluției din decembrie 1989, F.S.N. își începe existența documentară la 23 decembrie 1989 prin declarația program redactată de Consiliul F.S.N. Președinte al F.S.N. a fost desemnat Ion Iliescu.

Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.

Prin decizia nr. 2 din 6 februarie 1990, Tribunalul Municipiului București a înregistrat F.S.N. ca “mișcare politică”, calitate care a permis participarea F.S.N. la alegerile locale și legislative din 1990.

Conferința Națională a F.S.N. (8 aprilie 1990) l-a ales pe Ion Iliescu Președinte al partidului, a fixat strategia electorală, a elaborat documentele programatice și a propus candidatura Președintelui F.S.N. pentru alegerile prezidențiale.

La alegerile din 20 mai 1990, F.S.N. a obținut o victorie categorică: 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputaților și 67,01% din voturile pentru Senat, trimițând în forurile legislative 263 deputați și 91 senatori, din totalul de 387, respectiv 119.

Candidatul partidului, Ion Iliescu, a obținut 85,07% din voturi devenind Președinte al României.

La 17 iunie 1990 a fost investit primul guvern legitim postdecembrist, format în majoritate din membri ai F.S.N. Prim Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider național al F.S.N. În august 1991 s-a efectuat o remaniere prin cooptarea unui ministru liberal.

Prima Convenție Națională a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 în București. Delegații la Convenție urmau să voteze una din cele 3 moțiuni susținute de grupările din partid. Moțiunea “Viitorul azi”, susținută de gruparea Roman cumulează cele mai multe voturi și devine programul politic al F.S.N..

Totodată, conform Statutului, Petre Roman, susținătorul moțiunii adoptate devine Președinte F.S.N. Situația nu este acceptată de gruparea Iliescu care se desprinde din F.S.N.

Divergentele din interiorul F.S.N. privind ritmul și caracterul reformei au dus la conturarea treptată a două grupări: gruparea Roman și gruparea Iliescu. Guvernul Roman se afla într-o opoziție din ce în ce mai accentuata cu majoritatea parlamentara.

Fără o motivație întemeiata, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt aduși în capitală pentru a răsturna Guvernul. Dezordinea provocată de aceștia a durat până la 27 septembrie 1991 când Primul Ministrul își depune mandatul, gest interpretat de către Președintele tarii drept demisie.

Fără a emite un document prin care să legifereze înlăturarea Guvernului Roman, Parlamentul investește un nou Guvern: Guvernul Stolojan.

Alegerile locale din mai 1992 definesc dimensiunile F.S.N. după scindare. Partidul se menține între primele 3 formațiuni politice din România.

Alegerile generale din același an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii (43 deputați și 18 senatori). Respingând condițiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece în opoziție. La 11 mai 1993, F.S.N. își schimba denumirea în Partidul Democrat, înregistrat ca persoana juridică prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului București. Convenția Naționala Extraordinară din 28-29 mai 1993 de la Constanța aprobă aceasta fuziune și precum și modificarea Statutului.

Din inițiativa P.D., la 1 iulie 1993 este creată Alianța Social Democrată în scopul unirii forțelor politice care doresc cu sinceritate aplicarea perceptelor social-democrate moderne.

Din A.S.D. făceau parte: Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat Tradițional, Partidul Revoluției Române și Partidul Democrat al Muncii.

Convenția Naționala din 24-25 octombrie 1994 de la Cluj adopta moțiunea “Pentru o noua Românie a muncii și a dreptății” și îl realege pe Petre Roman Președinte al P.D.. Totodată delegații la Convenție aproba fuziunea prin absorbție la P.D. a P.D.M. și reactualizarea Statutului. La 27 septembrie 1995 se constituie Uniunea Social Democrata, alianța electorala a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român. Alegerile locale din mai 1996, indică o creștere a audienței partidelor aflate în opoziție. În septembrie 1996 U.S.D. și C.D.R. semnează protocolul de susținere reciprocă în turul 2 al alegerilor prezidențiale și de alianța la guvernare. U.S.D. a obținut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. P.D. trimite în Parlament 42 deputați și 21 senatori. Candidatul U.S.D. la Președinția României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul 3. Conform protocolului, în al doilea tur de scrutin pentru Președinție, U.S.D. a susținut candidatul C.D.R. care era plasat pe locul 2. Grație sprijinului P.D., Emil Constantinescu devine Președintele României.


P.D. intra la guvernare alături de C.D.R., U.D.M.R. și P.S.D.R., deținând, proporțional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale. Convenția Națională din 29-30 august 1997 desfășurată la Iași, adoptă moțiunea “Partidul Democrat – un partid care privește spre viitor” și îl reinvestește pe Petre Roman în funcția de Președinte al partidului. Convenția a ratificat și o “Rezoluție privind actuala guvernare” și modificările aduse statutului (Biroul Executiv este înlocuit de Biroul Permanent Național cu cele două componente: Consiliul Politic și Consiliul Executiv). Tot în această Convenție Națională a fost aprobată fuziunea prin absorbție a P.D. cu Partidul Unității Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român (Timișoara).

Remanierea Guvernului Ciorbea operată în decembrie 1997 a constituit o dezamăgire pentru Partidul Democrat care aștepta o remaniere de fond, asumarea eșecurilor din 1997 și un program clar de acțiune pentru 1998. La 28 ianuarie 1998, Președintele României anunța demisia miniștrilor P.D. În fața atitudinii categorice a conducerii C.D.R. în a-l menține pe Victor Ciorbea în fruntea Guvernului, Biroul Permanent Național al P.D. primește la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci - C.C.N.) de a acționa pentru o nouă coaliție de guvernare. La 29 martie 1998, P.D. inițiază o moțiune de cenzură care, mai înainte de a fi depusă, determină demisia lui Victor Ciorbea din funcția de prim-ministru. Deși nu era implicită, Victor Ciorbea depune și demisia din funcția de primar general al Capitalei.

Partidul Democrat reintră în Guvern la 17 aprilie 1998, alături de C.D.R., U.D.M.R. și P.S.D.R. după semnarea unui protocol de guvernare care prevede explicit sarcinile fiecărui ministru. Aceasta revenire în Guvern, cu aceiași miniștri și alături de aceiași aliați, aduce Partidului Democrat o scădere semnificativă de credibilitate. În consecință, candidatul P.D. la funcția de Primar general al Capitalei, Alexandru Sassu, obține penibilul scor electoral de 3%. Înlocuirea Prim Ministrului Radu Vasile cu Mugur Isărescu, petrecută la 21 decembrie [[1999], nu aduce nici o modificare în echipa P.D. trimisă în Guvern, cu excepția lui Petre Roman care acceptă numirea sa în fruntea Externelor, renunțând la a doua funcție în stat, aceea de Președinte al Senatului. Convenția Națională din 18-19 februarie 2000 adoptă moțiunea « Încredere în fiecare – șanse pentru toți » prezentata de Petre Roman. Acesta este reales Președinte al P.D. Alegerile locale și generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat în cea mai mare pierdere de imagine. Uzura datorată guvernării este cu atât mai adânca cu cât toți membrii Consiliului Politic au ocupat posturi de miniștri. Nu trebuie neglijat nici efectul demoralizator al înlăturării din fruntea partidului a unui număr semnificativ de vicepreședinți (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Dutu) Daca partidul reușește un 7% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru președinție. Partidul Democrat trece în opoziție. Petre Roman inițiază demersurile pentru « Alternativa 2004 » alianța electorală PD – PNL –ApR. Inițiativa lui Traian Băsescu de a candida pentru președinția P.D. a fost singura modalitate de a relansa partidul. Victoria în alegerile pentru primăria capitalei îl legitima pe Traian Băsescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat. În Colegiul Director (Național) din ianuarie 2001, întrunit pentru a iniția convocarea unei Convenții Naționale Extraordinare, s-a pus problema modificării Statutului înainte de Convenția Națională, pentru a permite în termini reali prezentarea mai multor moțiuni în Convenția Națională (o moțiune avea nevoie de susținerea a peste jumătate dintre organizațiile județene pentru a fi adusă în Convenție, ceea ce elimina din start ce-a de-a doua moțiune.) Aproape se ajunsese la votul pentru convocarea Convenției după modificarea statutului, când Traian Băsescu a intervenit: “Acesta e statutul după care noi am ales președintele. și nu doar o data. Statutul acesta are girul anterioarei Convenții Naționale. El este în vigoare. Chiar daca statutul mă dezavantajează, vreau să candidez în conformitate cu acest statut. Nu trebuie să modificam statutul ca să se aleagă o anumită persoană.”

În aceeași ședință, Petre Roman a încercat să stabilească condițiile pe care P.D. le pune P.D.S.R. pentru a semna protocolul de colaborare. Băsescu a intervenit abia în final: “Suntem în opoziție. Nu susținem în nici un fel partidul aflat la putere. Îl criticăm la fiecare greșeală. Chiar dacă face bine, noi tot îl criticam. Asta e șansa noastră. Nu semnăm nici un protocol! Noi vom crește numai dacă facem o opoziție fermă.“ În ședința C.N.C. din februarie 2001, cei 740 de delegații aveau de optat între convocarea C.N.E. în mai, propunere Băsescu, sau convocarea acesteia în septembrie, propunere Roman. Diferența între cele două propuneri consta în viteza, anvergura și direcția schimbării, de care toți erau conștienți ca e inevitabilă. S-a votat pentru luna mai. La 11 martie 2001, spre surprinderea tuturor, Simona Marinescu (pe atunci senator P.D.) convoacă o conferință de presa la Senat în care anunță ca va candida pentru președinția P.D. Prin hotărâre a Comisiei de Organizare a CNE, condusă de Vasile Blaga, moțiunea Roman a fost avansată către C.N.E. fără a avea liste de susținere din partea organizațiilor județene sau a membrilor C.C.N., deoarece constituia Programul Politic aflat în vigoare. Roman a avut doar de reactualizat tabelul celor 35 de membri ai grupului de promovare a moțiunii. Deși statutul pretindea fie semnăturile unei treimi dintre membrii C.C.N., fie susținerea a jumătate plus una dintre organizațiile județene, echipa Băsescu a reușit sa îndeplinească ambele condiții. Convenția Națională extraordinară a Partidului democrat a avut loc la 18-19 mai 2001 în Palatul Parlamentului. A fost adoptată moțiunea “România puternică – România Social Democrată” susținută de grupul de promovare al lui Traian Băsescu. Totodată, C.N.E. a adoptat și modificarea Statutului. O modificare semnificativă a statutului a condus la creșterea numărului de locuri în conducerea centrală. Numărul de vicepreședinți s-a dublat de la 6 la 12 pentru a acoperi toate domeniile care interesau funcționarea partidului. Cu tot cu secretarii executivi și responsabilii regionali, Biroul Permanent Național a ajuns sa cuprindă 45 de membri, față de cei 19 de dinainte de C.N.E. De fapt, cea mai importantă modificare a Statutului a constat în desființarea Consiliului Politic, structură care a blocat funcționarea B.P.N. Statutar, în termen de o lună de la C.N.E., la 15 iunie 2001 C.N.C. a ales Biroul Permanent Național, actualmente aflat în funcție. Alegerile pentru conducerile locale și județene au avut loc în intervalul iulie – octombrie 2001. Prin Hotărâre C.N.C., la aceste alegeri candidaturile pentru ocuparea oricărei funcții în partid nu au fost condiționate de vechimea în partid. Fuziunea P.A.N.R. la P.D., decisă în B.P.N. la 25 iunie 2001, a fost desăvârșită prin hotărâre judecătoreasca la 14 august 2001.

În perioada septembrie 2001 – aprilie 2002, o serie dintre filialele județene ale ApR, opunându-se fuziunii cu P.N.L., inițiată de conducerea ApR, fuzionează cu filialele județene ale P.D. Consiliul Național de Coordonare a hotărât la 26 septembrie 2003 realizarea alianței politice “Dreptate și Adevăr PNL –PD”. Până la 13 octombrie, conform calendarului convenit între cele două partide, structurile de conducere ale alianței au fost definite, atât la nivel central cât și la nivel teritorial.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]