Richard von Krafft-Ebing

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Richard von Krafft-Ebing
Richard v. Krafft-Ebing .jpg
Născut 14 august 1840
Mannheim, Germania Germania
Decedat 22 decembrie 1902
Graz, Austria Austria
Naționalitate austriac

Richard Freiherr von Krafft-Ebing (numele complet Richard Fridolin Joseph Freiherr Krafft von Festenberg auf Frohnberg, von Ebing) (n. 14 august 1840, Mannheim – d. 22 decembrie 1902, Graz) a fost un neurolog și psihiatru austro-ungar, născut la Mannheim. A studiat medicina la Universitatea din Heidelberg, unde s-a specializat în psihiatrie. A practicat în aziluri și spitale psihiatrice din Austria și a predat psihiatria, criminalistica și hipnoza la universitățile din Graz, Strasbourg și Viena. A devenit celebru după publicarea lucrării Psychopathia sexualis, în 1886.

Viața[modificare | modificare sursă]

Krafft-Ebing a fost primul din cei cinci copii ai unui înalt magistrat al Marelui Ducat de Baden, Friedrich Karl Conrad Christophe von Krafft-Ebing. Mama sa, Klara Antonia Carolina, era fiica celebrului jurist Carl Joseph Anton Mittermaier.

Titlul de noblețe din partea tatălui, conferit de Maria-Tereza I în 1770, este ridicat la ragnul de baronie de către împăratul Francisc I de Austria în 1805.

După studii de medicină, se specializează în psihiatrie, avându-l ca profesor pe Wilhelm Griesinger la Zurich. Și-a exersat profesia în numeroase instituții psihiatrice, până când a ajuns la concluzia că modul lor de funcționare nu-i permitea să înțeleagă natura problemelor pe care le trata. Alege cariera didactică și începe să predea: la Strasbourg, Graz și Viena unde devine expert în medicină legală. Contribuie în mod decisiv la popularizarea psihiatriei, ținând conferințe și demonstrații publice asupra practicii hipnozei.

A lucrat apoi la Clinica privată din Mariagrün, situată pe colina Rosenberg, în apropiere de Graz, până la sfârșitul vieții. Întemeiată în 1885, Clinica se va numi ulterior Sanatoriul Krafft-Ebing, în memoria aceluia care i-a creat o reputație exemplară chiar și dincolo de frontierele Austriei.

Opera[modificare | modificare sursă]

Psychopathia sexualis, 1886

Krafft-Ebing a scris și publicat numeroase articole de specialitate în domeniul psihiatriei, dar cea mai importantă lucrare a sa rămâne Psychopathia Sexualis: eine Klinisch-Forensische Studie ("Psychopathia sexualis: Studiu medico-legal pentru medici și juriști")[1]. Lucrarea, publicată pentru prima oară în 1886 și concepută ca manual de referință pentru medicii legiști și magistrați, este redactată într-un limbaj academic, iar Introducerea insistă asupra alegerii titlului în latină, menit să descurajeze profanii. În același scop, o serie de pasaje sunt scrise în latină. Este vorba de studiul a 238 de cazuri de comportament sexual omenesc.

În pofida acestor precauții, cartea cunoaște un imens succes popular. Este reeditată în mai multe rânduri și tradusă în numeroase limbi străine. Mai mult, edițiile succesive ale lucrării se îmbogățesc cu noi mărturii: Krafft-Ebing va primi un număr impresionant de scrisori din partea multor cititori care declară că s-au "regăsit" în multe din cazurile enumerate de autor[2]. De altfel, în epoca sa, cartea a căpătat valoare de autoritate de referință medico-legală în domeniul patologiei sexuale.

Psychopathia Sexualis se numără printre primele cărți despre practicile sexuale care abordează homosexualitatea. Krafft-Ebing preferă totuși, în majoritatea cazurilor tratate, termenul de "invertit"/"inversiune" pentru a caracteriza tipologia formelor de homosexualitate.

Prima ediție a Psychopathiei Sexualis (1886) prezintă patru categorii pe care Krafft-Ebing le denumește "nevroze cerebrale":

  • paradoxia — pulsiune sexuală la o vârstă nepotrivită
  • anesthesia — pulsiune sexuală insuficientă
  • hyperesthesia — pulsiune sexuală excesivă
  • paraesthesia — pulsiune sexuală anormal orientată (e.g., homosexualitatea, fetișismul, sadismul, masochismul, pedofilia

De altfel, cartea a popularizat pentru prima oară termenii de "sadism" (derivat din practicile sexuale brutale descrise în romanele scriitorului francez Marquis de Sade) și "masochism" (derivat din numele Leopold von Sacher-Masoch), chiar dacă este probabil ca acești termeni să fi existat înaintea publicării acestei lucrări.[3]

Ca un bun austriac al vremii sale (1840–1902) și un credincios catolic, Krafft-Ebing considera procreația ca fiind unicul scop al pulsiunii sexuale, iar orice altă formă de delectare sexuală drept o perversiune a instinctului sexual. Cu toate acestea, a stârnit ostilitatea autorităților Bisericii Austriece romano-catolice în momentul în care a asociat, din punct de vedere al comportamentului psihologic, "martiriul" (ca dorință de sanctificare prin suferință auto-indusă sau imaginară) cu "masochismul" și "isteria".

Dat fiind că procreația era unicul scop al actului sexual, Krafft-Ebing a ajuns la concluzia că homosexualii ar suferi de o perversiune sexuală, în măsura în care practicile homosexuale nu pot conduce la procreație. În anumite cazuri, libido-ul homosexual este calificat drept viciu moral indus din practica timpurie a masturbației.[4]Pe de altă parte, el percepea femeile ca fiind exclusiv pasive în actul sexual, trăgând această concluzie din absența oricărui caz de sadism sau fetișism întâlnit în rândul lor de-a lungul cercetării efectuate de el.

Krafft-Ebing a propus o teorie a homosexualității având la origine o anomalie biologică din stadiul embrionic și fetal al gestației, care ar evolua într-o inversiune sexuală a creierului. În 1901, într-un articol din Jahrbuch für sexuelle Zwischenstufen (Anuar al formelor sexuale intermediare), el a înlocuit termenul biologic de "anomalie" cu "diferențiere".

Concluziile lui Krafft-Ebing referitoare la homosexualitate sunt astăzi perimate, parțial datorită succesului lui Sigmund Freud, ale cărui teorii s-au bucurat cu precădere de favoarea medicilor praticieni care consideră homosexualitatea ca relevând de o sferă eminamente psihologică, nu biologică. De altfel, Freud a adăugat o notă, la ediția din 1915 a lucrării sale Trei Eseuri asupra teoriei sexualității (1905), în care îndemna ca homosexualii să nu fie segregați, cu atât mai mult cu cât tendințele lor sexuale nu au vreo influență asupra comportamentului lor general.[5]

Opera lui Krafft-Ebing mai comportă și alte lucrări, dintre care cele mai semnificative sunt:

  • Die Melancholie: Eine klinische Studie (Melancolia, un studiu clinic), 1874,
  • Grundzüge der Kriminalpsychologie für Juristen (Bazele psihologiei criminale, pentru juriști), a II-a ediție, 1882,
  • Die progressive allgemeine Paralyse (Paralizia generală progresivă), 1894,
  • Nervosität und neurasthenische Zustände (Nervozitatea și stările neurastenice), 1895.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Richard von Krafft-Ebing, Psychopathia sexualis, (1886), trad. 8ème édition allemande (1893), É. Laurent et S. Csapo, G. Carré, Paris, 1895.
  2. ^ În total, Krafft-Ebing va număra 20.000 de observații, conform Harry Oosterhuis, Stepchildren of Nature, Krafft-Ebing, Psychiatry, and the Making of Sexual Identity, Chicago, University of Chicago Press, 2000. Autorul monografiei a avut acces la cvasi-totalitatea observațiilor, în mare parte nepublicate, păstrate de către familia baronului.
  3. ^ Cutler, Bert (2003), Partner selection, power dynamics, and sexual bargaining in self-defined BDSM couples, San Francisco: The Institute for Advanced Study of Human Sexuality, p. 100, „Când este vorba de chestiuni sexuale, comunitatea academică din spatele profesiilor medicale și psihiatrice s-a dovedit a fi extrem de naivă. Astfel i s-a creditat lui Krafft-Ebing stabilirea terminologiei de “sadism” și “masochism”, când de fapt Krafft-Ebing nu a făcut decât să pună pe hârtie jargonul folosit deja de o bună bucată de vreme de specialiștii vremii pentru a caracteriza deviațiile respective, din punct de vedere medical.” 
  4. ^ Psychopathia Sexualis, pp. 185–192.
  5. ^ Freud, 1915.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Les Formes du masochisme. Psychopathologie de la vie sexuelle (I), ediție stabilită și prefațată de André Béjin, Paris, Payot, coll. Petite bibliothèque Payot, 2010, ISBN 2228905712
  • Psychopathia Sexualis (1886), reeditată de Bloat Books, 1999; ISBN 0-9650324-1-8. Tradusă în franceză și prefațată de Pierre Janet și completată în 1928 de Albert Moll, cu această completare, lucrarea trece de la 592 la 907 de pagini.
  • Stepchildren of Nature, Oosterhuis, Harry. (2000), University of Chicago Press. ISBN 0-226-63059-5

Legături externe[modificare | modificare sursă]