Căsătorie între persoane de același sex

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Căsătorii între persoane de același sex
La nivel național

Țările de Jos (2001)
Belgia (2003)
Spania (2005)
Canada (2005)
Africa de Sud (2006)
Norvegia (2009)
Suedia (2009)
Portugalia (2010)
Islanda (2010)
Argentina (2010)
Danemarca (2012)
Brazilia (2013)
Franța (2013)
Uruguay (2013)
Noua Zeelandă (2013)

Căsătoria între persoane de același sex (cunoscută și sub numele de căsătorie gay sau căsătorie homosexuală) este căsătoria între două persoane de același sex, legal sau biologic. Prima țară din lume care a legalizat căsătoria între două persoane de același sex a fost Olanda, în data de 1 aprilie 2001.[1][2] La data scrierii acestui articol, (29 iunie 2014) 16 țări legalizaseră acest tip de uniune, respectiv (în ordine alfabetică): Africa de Sud, Argentina, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca(mai puțin Ins. Faroe și Groenlanda), Franța, Islanda, Marea Britanie (mai puțin Irlanda de Nord), Noua Zeelandă (mai puțin Tokelau, Niue și Ins. Cook), Norvegia, Olanda (mai puțin Aruba, Curaçao și St. Maarten), Portugalia, Spania, Suedia, Uruguay. De asemenea, câteva state din SUA și Mexic. În Marea Britanie, legea va intra în vigoare în cursul anului 2014.[3] În marea majoritate a acestor țări, adoptarea acestor legi s-a făcut fără consultarea populației prin referendum, în general de către guverne cu orientare socialistă. În alte țări, precum Africa de Sud, s-a considerat că adoptarea acestei legi va diminua numărul îmbolnăvirilor de SIDA, boală endemică în această țară, cu un număr de 5,7 milioane de persoane seropozitive la o populație de 48 de milioane de locuitori.[4] În alte țări, precum Spania și țările scandinave, adoptarea acestor legi s-a decis în momentul în care peste 50% din totalul populației, în urma unei propagande bine orchestrate în mass-media, a fost în favoarea legalizării sau s-a declarat indiferentă. Una din ultimele țări care a decis să legalizeze căsătoriile între persoane de același sex a fost Franța, în 18 mai 2013. [5] Legea a fost adoptată în ciuda marșurilor de protest a milioane de oameni în toate marile orașe ale țării. Sondaje de opinie repetate, făcute acum un deceniu, au arătat că doar 48% din francezi erau de acord cu căsătoria între persoane de același sex, în timp ce 33% se opuneau categoric.[6] Actualmente, sondajele au arătat că cca. 61% din francezi sunt de acord cu căsătoria între persoane de același sex, în timp ce 50% se declară de acord cu acordarea acestora a dreptului de a înfia și crește copii.[7] Cu toate acestea, există un procent deloc neglijabil de cetățeni care se declară categoric împotriva legalizării căsătoriei între persoane de același sex, ca și a dreptului de a înfia și crește copii. Este una din explicații pentru căderea cotei de popularitate a președintelui François Hollande la 23%, cea mai scăzută atinsă vreodată de un președinte al Republicii Franceze.[8]

Atunci când discutăm despre legiferarea căsătoriei între persoane de același sex, ne referim la căsătoria civilă. Cum în majoritatea statelor, libertatea religioasă este garantată prin Constituție, rămâne la latitudinea autorităților religioase dacă să accepte sau nu căsătoria religioasă. Budismul, precum și anumite secte iudaice și creștine acceptă căsătoria între persoane de același sex. Bisericile creștine, ortodoxă și catolică, și islamismul nu acceptă astfel de căsătorii.

Terminologie[modificare | modificare sursă]

În termeni juridici se poate vorbi despre "căsătoria civilă între persoane de același sex", expresie care acoperă toată gama de posibilități ce se pot ivi în practica curentă și juridică. În mass-media, se utilizează adesea termenul de "căsătorie homosexuală" sau, și mai des, cel de "căsătorie gay". Mulți consideră termenul de "căsătorie homosexuală" sau cel de "căsătorie gay" restrictivi, argumentând că nu se referă în mod explicit decât la homosexuali, excluzând lesbienele, bisexualii și persoanele transgender (transsexualii), în ciuda faptului că ambii termeni se referă la orice altă orientare sexuală, alta decât cea heterosexuală. În plus, activiștii homosexuali consideră că referirea însăși la practicile lor sexuale private constituie o formă de discriminare, astfel că în unele țări occidentale au impus adoptarea unor legi contra "discursului încărcat de ură" (engl. hate speech bills), astfel încât, chiar folosirea termenului de "homosexual" sau a derivatelor sale, într-un anumit context, poate constitui o infracțiune. De exemplu, în Franța, folosirea termenului pédé (termen extrem de popular, prezent în toată literatura sec.19-20, prescurtare a termenului pédéraste, termen cu conotații medicale și juridice mai degrabă, nicidecum injurios) se poate pedepsi cu 6 luni închisoare sau cu o amendă de 22500 €.(Loi du 29 juillet 1881 sur la liberté de la presse - Modifié par Loi n°2004-1486 du 30 décembre 2004 - art. 21/22 JORF 31 décembre 2004) Se utilizează de asemenea termenul de "căsătorie LGBT" sau cel de "căsătorie LGBTQ" (LGBT - de la lesbian, gay, bisexual, transgender, Q de la queer, în engleză, straniu, ciudat), termen mult prea schematic și cu șanse mici să se impună în vocabularul curent. S-a căutat prin propunerea acestei expresii, mascarea comportamentului sexual prin orientarea sexuală a partenerilor. În consecință, pentru evitarea situațiilor neplăcute care se pot solda cu o condamnare penală, se recomandă folosirea de expresii acoperitoare, cea mai potrivită dovedindu-se "căsătoria între persoane de același sex" (preluată din engleză : "same-sex marriage"), expresie neutră, care acoperă toate necesitățile, atât în vorbirea curentă, cât și în practica juridică. Mulți au ripostat că aceste "hate speech bills" constituie un atac asupra limbajului și la adresa libertății de exprimare. S-a argumentat că acestea constituie o "acțiune afirmativă" menită să instituie anumite "minorități protejate".[9] În Franța s-a utilizat de asemenea expresia metaforică "căsătoria pentru toți"( fr. marriage pour tous), un slogan mai degrabă, care s-a impus în mass-media, imposibil însă de utilizat în practica juridică. Concomitent, s-au operat modificări ale termenului de "căsătorie" în dicționare, Merriam-Webster adăugând noul sens de "uniune consensuală între persoane de același sex, similar căsătoriei tradiționale", iar Larousse a adăugat la uniunea dintre bărbat și femeie, "sau dintre două persoane de același sex, în unele țări", urmărind să realizeze un compromis cu cei ce acuză pe militanții homosexuali că urmăresc redefinirea conceptului de căsătorie. DEX menține aceeași definiție, căsătoria fiind definită ca "uniunea legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii".

Istoric[modificare | modificare sursă]

Antichitate[modificare | modificare sursă]

Primele mențiuni privind căsătoria între persoane de același sex apar încă din antichitate, în perioada romană. Se spune că împăratul Nero s-ar fi căsătorit de două ori, cu doi barbați. Informațiile provin de la istoricii Suetoniu și Tacit, jumătate de secol mai târziu, în plină epocă anti-neroniană. [10][11] Prima căsătorie ar fi fost cu unul din liberții săi, Pythagoras, Nero fiind “mireasă”.[12] Ulterior, de această dată în calitate de “mire”, împăratul s-ar fi căsătorit cu un anume Sporus, un sclav tânăr, castrat în prealabil, care-i amintea de una din concubinele sale adolescente, pe care o omorâse.[13][14][15] Căsătoria ar fi fost celebrată atât la Roma, cât și în Grecia, prin ceremonii extravagante.[16] Este posibil ca toate aceste istorii să fi fost extravaganțe ale lui Nero, la fel cum foarte bine s-ar putea să fie falsuri. Ceea ce se știe însă sigur, este că acesta a fost căsătorit de trei ori, prima dată în 53 AD cu sora sa vitregă Claudia Octavia, apoi cu Poppaea Sabina (decedată în 65 DC), în anul următor, căsătorindu-se cu Statilia Messalina. Multe din aserțiunile lui Tacit și Suetoniu, făcute la jumătate de secol după moartea împăratului, dar și cele ale lui Dio Cassius, făcute un secol mai târziu, s-au dovedit a fi false, adevărate “legende urbane”, precum asasinarea lui Britannicus, incendierea Romei sau utilizarea creștinilor drept torțe vii. Astăzi se știe că Nero a fost unul din cele mai calomniate personaje istorice, mulți istorici încercând să re-evalueze domnia acestuia, astfel încât cele două căsătorii “homosexuale” stau sub semnul întrebării.[17] Trebuie menționat că dreptul roman prevedea numai căsătoria dintre un bărbat și o femeie, cetățeni romani liberi, astfel încât căsătoria dintre doi bărbați, fără a mai vorbi de cea dintre un împărat și un sclav castrat, nu era recunoscută legal, deci nu putea avea nici măcar o utilitate simbolică.[18][19] Deși relațiile homosexuale erau ceva comun în Roma acelei epoci, istoricii sunt sceptici cu privire la căsătoriile între persoane de același sex.[20] Alt împărat roman despre care se povestește că s-ar fi căsătorit de asemenea, de două ori, cu doi bărbați, este Elagabalus(Heliogabal). Despre acesta se afirmă că se referea adesea la conducătorul cvadrigei sale, un sclav blond, pe nume Hierocles, originar din Caria, ca la soțul său.[21] S-a căsătorit ulterior cu un atlet, pe nume Zoticus, în cadrul unei ceremonii extravagante, fiind aclamat de cetățenii Romei.[22][23][24] Elagabalus, ca și Nero, este și el un mare calomniat. Până să fie asasinat în 11 martie 222AD, pe când era în vârstă de 18 ani, a fost căsătorit de 5 ori. Trei dintre soțiile sale se cunosc, respectiv Julia Cornelia Paula, a doua, Julia Aquilia Severa, o vestală, și a treia, Annia Aurelia Faustina, pe care a abandonat-o în scurt timp, întorcându-se la a doua. Conform celor menționate de Dio Cassius, cea mai stabilă relație ar fi fost cu sclavul său blond, Hierocles. Tot Dio Cassius afirmă că împăratul s-ar fi epilat, și-ar fi vopsit ochii și ar fi utilizat o perucă pentru a se prostitua într-un lupanar.[25] Sursa majorității acestor aserțiuni privind viața de desfrâu a lui Elagabalus este Istoria Augusta, care include multe informații a căror veridicitate este discutabilă.[26] Istoria Augusta a fost scrisă mult mai târziu, prin sec.4, în timpul lui Theodosius I, așa că multe informații par a fi “legende urbane”. Dio Cassius, contemporan cu Elagabalus, a petrecut mult timp departe de Roma, astfel încât multe informații au ajuns la el sub formă de zvonuri.

Epoca medievală[modificare | modificare sursă]

În 1980, John Eastburn Boswell (1947-1994), profesor de istorie la Yale University, a publicat lucrarea intitulată “Creștinătate, toleranță socială și homosexualitate”.[27] În lucrarea sa, istoricul încearcă să demonstreze că de-a lungul istoriei sale timpurii, până prin sec. 12, Biserica Catolică nu numai că nu ar fi fost contra homosexualității, dar chiar ar fi și binecuvântat un număr de căsătorii homosexuale. Cartea a primit premiul National Book Award (a nu se confunda cu American Book Awards, premiu pe care l-a primit, la categoria istorie, în 1981), devenind în scurtă vreme o lucrare “de referință”, în viziunea celor ce doresc să răstoarne dogma bisericii privind homosexualitatea. Boswell, el însuși homosexual și activist pentru drepturile homosexualilor, va muri în urma unor complicații provocate de SIDA în 1994. Aceleași teorii sunt reluate de Boswell în lucrarea din 1994, “Uniuni între persoane de același sex în Europa pre-modernă”,[28] în care printre altele, afirmă că Isus ar fi avut o “aventură homosexuală” cu apostolul Ioan. Adoptate cu entuziasm de mass-media de senzație, inclusiv în România,[29] afirmațiile lui Boswell au suscitat numeroase controverse, atât în mediul academic cât și printre teologi. Mulți au relevat faptul că aceste lucrări au fost destinate să susțină așa-zisa agendă gay. Specialiști de marcă în istoria medievală au remarcat că interesul principal al lui Boswell a fost să “descopere” documente care să justifice că homosexualitatea este ceva “normal” și ”acceptabil”, pe care doar “intoleranța” bisericii catolice o împiedică să se afirme. S-a relevat faptul că Boswell a tradus într-o manieră tendențioasă termeni cheie din textele vechi, interpretând faptele dintr-o “perspectivă homosexuală”,[30][31][32] “făcându-se” că uită faptul cert că în Evul Mediu, sodomia, care includea și relațiile sexuale homosexuale, era considerată un păcat capital, pedepsit prin ardere pe rug.

Alte surse menționează că în data de 16 aprilie 1061, în Galicia, Spania, în localitatea Rairiz de Veiga, ar fi avut loc o “căsătorie homosexuală”, între doi indivizi, pe nume Pedro Díaz și Muño Vandilaz. Documentele ce atestă această “descoperire” s-ar fi găsit în arhivele mânăstirii San Salvador de Celanova. Știrea a apărut în coloanele unui obscur ziar de provincie din Spania, informația, senzațională de altfel, nefiind confirmată din alte surse.[33]

Epoca modernă[modificare | modificare sursă]

Marcela Gracia Ibeas și Elisa Sanchez Loriga - fotografie după nuntă.

Se mai citează cazul a două femei din Epoca Victoriană, care locuiau împreună, “menajul” lor fiind denumit căsătoria din Boston.[34] Nici în acest caz, ca și în cel precedent, nu se găsesc alte referințe, astfel încât veridicitatea acestor cazuri este discutabilă.

Cu toate acestea, o căsătorie între persoane de același sex a avut loc realmente, în Spania, în localitatea A Coruña din Galicia, Spania, în data de 8 iunie 1901, când s-au căsătorit două învățătoare, Marcela Gracia Ibeas și Elisa Sanchez Loriga.[35] Pentru a se putea căsători, Elisa Sanchez a adoptat o identitate masculină, Mario Sánchez, nume pe care a fost de fapt emis certificatul de căsătorie, travestindu-se în bărbat.[36] Ceremonia nupțială a avut loc în biserica parohiei St. Jorge din localitate.[37][38] Preotul paroh a descoperit toată istoria, dar certificatul de căsătorie nu a fost niciodată anulat.[39] Vestea s-a răspândit în toată Spania, cele două fiind concediate și excomunicate. În vederea excomunicării, preotul paroh a cerut ca Elisa (Mario) Sánchez să fie examinată de un medic, ceea ce aceasta a acceptat, declarând că este hermafrodită, diagnosticată la Londra.[40] Imediat după verdictul doctorului, un mandat de arestare a fost emis pe numele celor două femei, care au reușit totuși să fugă și să se ascundă în Argentina.[41] Odată cu dispariția celor două, cazul a fost clasat de către autorități.

Epoca contemporană[modificare | modificare sursă]

Spre sfârșitul sec.20, dat fiindcă opoziția față de căsătoria homosexuală era încă extrem de puternică, militanții homosexuali au decis să ceară mai întâi legalizarea unui așa-zis “parteneriat civil”, care în termeni juridici este de fapt o relație de concubinaj. Danemarca a fost prima țară care a recunoscut astfel de parteneriate pentru cuplurile de același sex, în anul 1989.[42] Prima țară care a legalizat căsătoria între persoane de același sex a fost însă Olanda, în anul 2001.[43] Au urmat Belgia în 2003[44], Spania și Canada în 2005, Africa de Sud în 2006, Norvegia și Suedia în 2009, Portugalia[45], Islanda și Argentina în 2010, Danemarca în 2012, Brazilia, Franța, Uruguay și Noua Zeelandă în 2013, și în fine, Marea Britanie în 2014. În Mexic, căsătoria între persoane de același sex este recunoscută în toate cele 31 de state, singura municipalitate însă care încheie astfel de căsătorii fiind cea din Mexico City. În Nepal, astfel de căsătorii sunt recunoscute legal, dar nu sunt încă legalizate.[46] În Statele Unite ale Americii, 18 state și districtul Columbia permit căsătorii între persoane de același sex, primul stat care a legalizat astfel de uniuni fiind Massachusetts în 2004.[47][48]

Polemici și controverse[modificare | modificare sursă]

Dezbaterile în jurul căsătoriei între persoane de același sex sunt complexe și nu se duc între două tabere clar delimitate. În general, adepții și susținătorii acestei idei aparțin elitelor liberale de stânga, în timp ce oponenții sunt de regulă, tradiționaliști și conservatori.

Contra[modificare | modificare sursă]

Există patru argumente importante contra căsătoriei între persoane de același sex, care vin din partea tradiționaliștilor și conservatorilor, plus încă unul, care vine din partea militanților homosexuali.

  • Primul argument și cel mai important este că prin definiție, căsătoria este între un bărbat și o femeie, conform art.12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În consecință, nu se poate vorbi de o căsătorie între doi bărbați sau între două femei. Ca atare, activiștii homosexuali pun în dezbatere definiția însăși a casatoriei, susținând că a face apel la o definiție existentă nu constituie în sine un argument. Militanții pentru căsătoria între persoane de același sex cer ca definiția să fie schimbată, întrucât ar fi discriminați față de cuplurile heterosexuale. În primul rând trebuie menționată utilizarea abuzivă a termenului de discriminare, întrucât discriminarea în sens juridic se referă doar la un drept câștigat deja. De asemenea, trebuie precizat că este vorba numai despre căsătoria civilă, care din punct de vedere istoric, este de dată recentă, fiind instituită de Revoluția Franceză în 1792, în timp ce căsătoria religioasă creștină se pierde în negura vremurilor. Prin introducerea căsătoriei civile obligatorii, cununia religioasă fiind facultativă, respectiv o chestiune de conștiință în spiritul revoluționarilor francezi, biserica a fost nevoită să ia măsuri, astfel că practic, din punct de vedere canonic, nici o căsătorie civilă nu este recunoscută fără binecuvântarea bisericii. Fundamentul acestei poziții se regăsește în textele biblice, căsătoria fiind instituită de Dumnezeu, Mântuitorul întărind acest fapt prin participarea sa la nunta din Cana Galileii. O căsătorie civilă, chiar dacă respectă toate legile în vigoare, nu poate fi recunoscută din punct de vedere creștin, fără binecuvântarea bisericii, fiind considerată concubinaj. În consecință, redefinirea conceptului de căsătorie civilă ar intra în contradicție cu preceptele bisericii. Activiștii homosexuali refuză să discute despre morala relațiilor sexuale homosexuale deoarece nu pot accepta argumentele de sorginte religioasă, care în esență sunt categorice și indubitabil în defavoarea practicilor sexuale homosexuale. Istoric vorbind, reținerea față de homosexualitate are în bună măsură argumente religioase și, din acest motiv, odată cu secularizarea societății se poate observa o deschidere mai mare către astfel de practici. De asemenea, acest fenomen este mai accentuat în țările în care biserica este instituție de stat, iar monarhul este capul bisericii, așa cum este cazul țărilor din Scandinavia și al Marii Britanii. În țările în care biserica își păstrează autonomia, respectiv în țările majoritar ortodoxe sau catolice, reținerea față de homosexualitate și căsătoria între persoane de același sex este mai pronunțată, fără a mai vorbi de țările islamice sau cele în care religia islamică este predominantă, unde nici măcar nu se poate ridica această problemă. Mulți adaugă și insistența cel puțin “dubioasă” față de această idee, a căsătoriei între persoane de același sex la început de secol 21, când instituția căsătoriei și a familiei tradiționale s-au erodat considerabil. Din această perspectivă, încercarea de redefinire a noțiunii de căsătorie (unirea dintre un bărbat și o femeie) apare destul de inoportun în contextul în care situația vieții de familie este și așa destul de precară în țările dezvoltate. În mod categoric, pentru a fi puternică, societatea are nevoie de familii puternice, în consecință, “alternativa” homosexuală nu este de dorit.[49]
  • Un al doilea argument important ține de unul din scopurile principale ale căsătoriei, procrearea. În mod normal, un cuplu format din două persoane de același sex nu poate avea copii. Homosexualii înșiși sunt creați în urma unui contact sexual heterosexual, ei nu pot exista decât “parazitând” un cuplu heterosexual, atât prin propria geneză cât și prin prisma copiilor adoptați. Dreptul la căsătorie fiind unul relativ, statul și în ultimă instanță, societatea majoritar heterosexuală, își poate rezerva dreptul de a legifera numai ceea ce-i este util. Cei care se opun căsătoriei între persoane de același sex argumentează că o astfel de uniune nu are nici o utilitate socială, sau cel puțin, nu a dovedit-o până în prezent. Numai anchete sociologice riguros științifice pot demonstra sau infirma acest fapt, anchete care până în prezent au avut mai mult un rol propagandistic. Unii mai argumentează și că legalizarea căsătoriei între persoane de același sex ar conduce în timp la scăderea populației. Argumentul nu este valabil atâta vreme cât căsătoria cuplurilor sterile sau a celor care au trecut de vârsta la care mai pot procrea nu ridică probleme nicăieri.[50]
  • Al treilea argument important, care decurge din precedentul, este că legalizarea căsătoriei între persoane de același sex deschide calea spre adopția de copii de către astfel de cupluri. Practic, în unele din țările în care s-au legalizat astfel de uniuni, s-a legalizat și adopția copiilor de către acestea. Propaganda în favoarea adopției a căpătat atât accente pro, încercând bunăoară să “demonstreze” inteligența “superioară” a copiilor crescuți de cupluri homosexuale sau exact contrariul.[51][52], cât și contra, mass-media fiind plină de știri privind cazuri de copii exploatați sexual de către părinții lor adoptivi homosexuali.[53] Biserica se opune și ea, argumentând că Dumnezeu a făcut familia pentru scopul procreării. Așadar, familia nu poate fi bazată pe o relație homosexuală. La toate acestea se mai adaugă un argument legat de dreptul copilului de a crește într-o familie “normală” și faptul că din start, copilul nu are posibilitatea acestei opțiuni, de a alege să crească într-o familie heterosexuală sau într-una homosexuală. Sociologii relevă pericolul uriaș pe care-l reprezintă aceste inginerii sociale ale căror roade se vor vedea după câteva decenii. 
  • Al patrulea argument afirmă că, imediat ce va fi legalizată căsătoria între persoane de același sex, vor trebui legalizate și căsătoriile incestuoase, căsătoriile poligame, cu animale, etc... O dată ce pragul căsătoriei între persoane de același sex va fi depășit, nimic nu va mai sta în calea acestor uniuni. Argumentul presupune de fapt o lipsă de discernământ aberantă din partea legiuitorului. Realitatea arată însă că și pedofilii și zoofilii parcurg în prezent aceleași etape pe care le-au parcurs activiștii homosexuali în vederea legalizării căsătoriei între persoane de același sex.[54][55] În Danemarca, campioană a “toleranței”, Niklas Aarhus și Sofie , frate și soră, sunt căsătoriți și au copii.[56]
  • Ultimul argument contra, în mod paradoxal, vine din partea militanților homosexuali. Aceștia susțin că odată cu legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, împreună cu dreptul ce decurge din aceasta, de a adopta și crește copii, ar însemna sfârșitul luptei pentru eliminare a “discriminării” la care ar fi supuși homosexualii. Legiferarea căsătoriei între persoane de același sex pe fundalul unei homofobii latente nu înseamnă prea mult, iar aceasta ar însemna că odată cu aceasta, ei vor pierde statutul de “minoritate”, echivalent cu anumite privilegii conferite de “discriminarea pozitivă” menită să compenseze secolele de “oprimare”. Practic, sfârșitul statutului de minoritate privilegiată ar însemna sfârșitul luptei pentru putere a “elitelor gay”.[57]

Pro[modificare | modificare sursă]

  • Principalul argument al militanților homosexuali în favoarea legalizării căsătoriei între persoane de același sex se referă la dreptul la căsătorie de care ar fi lipsiți, fiind “discriminați” în raport cu cuplurile heterosexuale. Argumentul nu stă în picioare, atâta vreme cât căsătoria rămâne o instituție definită ca fiind între un bărbat și o femeie, în concordanță cu art.16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Nici utilizarea termenului de discriminare nu este corectă, atâta vreme cât din punct de vedere juridic, discriminarea se referă la un drept câștigat deja. Din această perspectivă, atâta vreme cât CEDO a respins toate pretențiile acestora. (vezi procesul Schalk & Kopf v. Austria (Application 30141/04), derulat în iulie 2010) În consecință, se susține că homosexualii ar fi discriminați în raport cu cei din țările în care s-au legalizat deja căsătoriile între persoane de același sex. Nici acest argument nu stă în picioare, dat fiindcă din punct de vedere juridic, discriminarea nu se poate exercita decât în raport cu un drept existent în țara de origine a celui discriminat. Ceea ce este legal într-o țară a Uniunii Europene, nu se poate legaliza în mod automat în alta, doar prin mimetism transfrontalier. Pretenția de “aliniere” la “normele” și “valorile” europene nu se justifică, cel puțin în cazul de față. Iar Uniunea nu poate obliga nici o țară să adopte această politică, așa cum în mod fals se susține în mass-media. De asemenea, faptul că alții au legalizat căsătoria între persoane de același sex, fără nici o bază legală, după cum s-a văzut, prin extinderea abuzivă a noțiunii de discriminare pe criterii sexuale și a conceptului juridic de drept al omului, nu are nici o relevanță în cazul de față.
  • Un al doilea argument se referă la drepturile de care ar beneficia cuplurile căsătorite, în raport cu cuplurile formate din persoane de același sex, care ar fi discriminate. Este un caz similar cu precedentul în ceea ce privește folosirea abuzivă și tendențioasă a termenului de “discriminare”. Adversarii căsătoriei între persoane de același sex argumentează că statul legiferează doar ceea ce este util majorității, și că utilitatea socială a căsătoriei între persoane de același sex n-a fost demonstrată.
  • Al treilea argument se referă la chestiuni pecuniare, respectiv la posibilitatea cuplurilor căsătorite de a obține credite avantajoase, posibilitatea de moștenire și de transcriere a contractului de închiriere pe numele soțului supraviețuitor în cazul decesului celuilalt, și alte asemenea. Argumentele acestea sunt neconvingătoare, atâta vreme cât băncile oferă instrumente de creditare extrem de flexibile, moștenirea se poate rezolva printr-un testament inatacabil, etc…
  • Ultimul argument este că nerezolvarea acestei situații ar determina apariția unor grave tensiuni sociale. Realitatea însă arată că tocmai legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, în momentul în care societatea nu este încă suficient pregătită să le accepte, conduce la grave tensiuni sociale, așa cum s-a întâmplat de curând în Franța, unde legea a fost aprobată cu o minimă majoritate, în ciuda protestelor masive ale populației.
  • În ceea ce privește procrearea, se argumentează că și homosexualii pot avea copii, prin folosirea unei mame surogat, sau prin inseminare artificială, în cazul lesbienelor. Oponenții subliniază că din nou acești copii sunt procreați prin “parazitarea” unor indivizi aparținând majorității heterosexuale, copiii nefiind altceva decât “produsul final” al unor manevre tehnice medicale, proces “inițializat” de o masturbare în ultimă instanță, departe de tot de iubirea dintre două ființe umane care dă naștere vieții. În plus, atât inseminarea artificială, cât mai ales, utilizarea de mame surogat, dă adesea naștere la numeroase complicații etice, juridice și morale, chiar dacă aceste procedee sunt strict reglementate. Ultima observație pe care o fac adversarii căsătoriei între persoane de același sex, este că rezolvarea “problemelor” homosexualilor, în loc să rezolve problemele cu care se confruntă o minoritate, sunt generatoare de reacții în lanț, care multiplică problemele cu care trebuie să se confrunte societatea, cu consecințe imposibil de prevăzut pe termen lung.


Cadrul legislativ[modificare | modificare sursă]

Documente fundamentale[modificare | modificare sursă]

Dreptul la căsătorie este unul din drepturile fundamentale ale omului. Documentul de referință care definește fără echivoc acest drept este Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată la Roma în 4.11.1950 sub numele de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, conținutul fiind preluat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Textul cu privire la căsătorie se găsește în art. 12, respectiv:

„Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.”

Acest text este baza juridică pentru reglementarea dreptului la căsătorie în toate statele UE, el fiind înscris în Constituție și în Codul Familiei. Curtea europeană a drepturilor omului (CEDO), în calitate de organ internațional de control, are sarcina de a verifica dacă dreptul de a se căsători este corect reglementat de legislația națională a statelor părți la Convenție și dacă există obstacole cu privire la exercițiul lui. Adoptată în 1950, Convenția e în vigoare în cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei. CEDO este autoritatea supremă în interpretarea Convenției, iar deciziile ei, în mare parte, pot deveni obligatorii pentru toate țările din Consiliul Europei.

Mai există un document ce decurge din primul, respectiv Carta Drepturilor Fundamentale al Uniunii Europene adoptată în 2000 prin Tratatul de la Nisa, care a intrat în vigoare în Decembrie 2009 odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona. Spre deosebire de Articolul 12 din Convenție, Articolul 9 al Cartei nu face distincție între sexe în definirea dreptului la căsătorie, ci doar afirmă că “dreptul la căsătorie și de a forma o familie e garantat în conformitate cu legile naționale care reglementează exercitarea acestor drepturi.”

Clarificări necesare[modificare | modificare sursă]

Din formularea fără echivoc a art.12, rezultă următoarele :

  • căsătoria nu poate fi interzisă pe criterii de rasă, naționalitate sau religie. Nu există sintagma orientare sexuală. În plus, apar clar termenii de bărbat și femeie.
  • formularea lasă în mod implicit la discreția statelor membre ale Uniunii Europene să definească căsătoria heterosexuală (dintre un bărbat și o femeie) așa cum doresc, în conformitate cu tradiția, istoria, cultura și civilizația lor.
  • formularea permite statele membre să respingă poligamia și căsătoria între persoane de același sex.

Poziția oficială a ONU[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 2004, ONU a recomandat țărilor membre să-și ajusteze legislația privind căsătoria, în vederea recunoașterii căsătoriei între persoane de același sex. Recomandă deci, nu obligă, dat fiindcă diferențele de cultură, civilizație, religie și tradiții între țările membre sunt încă destul de mari. ONU a emis această recomandare în baza unor studii pretins științifice, elaborate prin anii ’80 ai secolului trecut, privind determinismul homosexual, “studii” care n-au fost niciodată validate în practică, “cercetări” ce urmăreau descoperirea unei așa-zise “gene homosexuale”, care urmăreau să demonstreze că homosexualitatea este un dat genetic, încă din perioada intrauterină a fătului. Teoriile respective nu pot explica însă cum este posibil ca identitatea sexuală să se schimbe, homosexuali care devin heterosexuali și invers, fără a mai vorbi de bisexuali. Cercetarile privind originea genetică a homosexualității nu au ajuns la nici o concluzie clară, motiv pentru care legislația nu le poate folosi ca argument. În consecință, singurul document juridic fundamental privind dreptul la căsătorie rămâne art. 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv Art.12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Punctul de vedere juridic[modificare | modificare sursă]

Pentru a înțelege aspectele juridice legate de dreptul la căsătorie trebuie luate în considerare alte câteva concepte fundamentale. În accepțiunea generală, drepturile civile și cele politice sunt drepturi fundamentale de prim rang și constituie esența noțiunii de drepturi ale omului. Ele includ dreptul la viață, dreptul de a nu fi supus relelor tratamente, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții private și de familie, ori dreptul la respectarea corespondenței. Din punct de vedere juridic, la nivel internațional, se face distincție între drepturi absolute și drepturi relative, mai precis drepturi cărora autoritățile statului nu le pot aduce atingere în absolut nici o situație și drepturi al căror exercițiu poate fi restrâns cu respectarea unor anumite condiții. Întrebarea cheie este dacă dreptul la căsătorie, și implicit dreptul la căsătorie între persoanele de același sex, este sau nu un drept absolut. Din perspectiva articolului 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care repetă același drept și aceeași definiție a căsătoriei și familiei enunțate de articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, apare ca evident că dreptul la căsătorie este un drept relativ, cele două documente fundamentale lăsând la dispoziția statelor membre modul în care reglementează acest drept. Activiștii homosexuali susțin că noțiunea de ”căsătorie” a evoluat în mod radical din 1950, când Convenția a fost adoptată inițial. În esență, ei neagă în prezent faptul că procrearea și creșterea copiilor ar mai fi niște factori decisivi în definirea căsătoriei ori familiei, prezentând căsătoria între persoane de același sex ca un drept civil fundamental care le este refuzat homosexualilor, în scopul de a atrage susținerea publică.

Procesul Schalk & Kopf v. Austria[modificare | modificare sursă]

Cazul în speță, Schalk & Kopf v. Austria (Application 30141/04), derulat la CEDO în iulie 2010, este important prin faptul că a pus capăt speculației privind pretinsa obligativitate a statelor membre ale UE de a legifera căsătoria între persoane de același sex. Practic, cu 6 voturi la 1, CEDO a respins toate pretențiile formulate de un cuplu de homosexuali austrieci, astfel:

  • Articolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi interpretat într-o manieră care ar putea recunoaște un drept la căsătorie între persoane de același sex. Cu alte cuvinte, dreptul la căsătorie este rezervat de Convenție doar persoanelor de sex opus.
  • Fiecare stat parte la Convenție are autoritatea să determine pentru el însuși definiția căsătoriei și a familiei în conformitate cu tradiția, istoria, civilizația și cultura lui.
  • CEDO a reafirmat că nu are autoritatea să își substituie propria definiție a căsătoriei și familiei definițiilor statelor contractante.
  • CEDO a respins pretenția homosexualilor că statele membre în Consiliul Europei sau în Uniunea Europeană ar avea obligația să emită legislații interne care să permită căsătoriile sau parteneriatele între persoane de același sex.
  • În final, CEDO a respins și argumentul că nerecunoașterea unui drept la căsătorie între persoane de același sex ar constitui o discriminare la adresa homosexualilor.

O falsă problemă : discriminarea homosexualilor[modificare | modificare sursă]

Indiferent de argumentele pro sau contra, de sorginte morală sau religioasă, o chestiune este clară : singurul document în baza căruia este reglementat dreptul la căsătorie este articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. O chestiune pe care atât activiștii homosexuali, cât și oponenții acestora o ignoră, este faptul că textul fundamental se referă la sex și nu la orientarea sexuală. În consecință, esențial din punct de vedere juridic este ca cei doi indivizi care se căsătoresc să fie de sex diferit. Motivația celor doi indivizi care decid să se căsătorească nu interesează pe legiuitor. Poate fi afectivă sau mercantilă, nu contează câtuși de puțin. De asemenea, textul nu specifică nimic cu privire la orientarea sexuală, care de asemenea, în viziunea legiuitorului, nu are absolut nici o importanță. În consecință, textul art.12 îi include și pe homosexuali. Nimeni nu le interzice homosexualilor să se căsătorească, dacă sunt de sex diferit, ca atare, un homosexual se poate căsători cu o lesbiană fără probleme. Din această perspectivă, afirmația că art.12 îi discriminează pe homosexuali apare ca absolut falsă.

Baza științifică[modificare | modificare sursă]

Câteva studii sociologice[modificare | modificare sursă]

Un studiu din 2010, realizat de Mailman School of Public Health, de la Universitatea Columbia, având drept scop cercetarea efectelor discriminării instituționalizate asupra sănătății psihice a persoanelor LGB (lesbiene, gay și bisexuali) a relevat o creștere peste medie a numărului cazurilor de tulburări psihice, inclusiv o creștere a gradului de anxietate la indivizii ce trăiau în state care nu permiteau căsătoria între persoane de același sex. Studiul a subliniat importanța abolirii oricărei forme de discriminare instituțională, inclusiv a acelora care produc disconfortul persoanelor LGB, prin limitarea accesului la beneficiile și resursele pe care le oferă societatea.[58][59] Activistul homosexual Jonathan Rauch a argumentat că statutul de persoană căsătorită este benefic pentru orice bărbat, indiferent de orientarea sexuală, heterosexual sau homosexual, deoarece responsabilitățile pe care le implică noul statut social, conduc la scăderea agresivității și promiscuității.[60][61] Alte studii au relevat că nu există diferențe psihosociale semnificative între familiile compuse din parteneri de același sex și cele tradiționale. De asemenea, au arătat că influența orientării sexuale a părinților este nesemnificativă în raport cu posibilitatea de a asigura copiilor o viață lipsită de privațiuni, căsătoria între persoane de același sex având aceleași efecte benefice ca și cea tradițională.[62] În 2009, un studiu efectuat de doi economiști de la Universitatea Emory a sugerat o legătură între statele în care nu era legalizată căsătoria între persoane de același sex și creșterea ratei de infectare cu virusul HIV.[63][64] Studiul a demonstrat că nelegalizarea căsătoriei între persoane de același sex a condus la creșterea numărului de infectări cu HIV, cu cel puțin 4 cazuri la 100,000 de locuitori.[65]

Sondaje de opinie[modificare | modificare sursă]

Atât în ultima decadă a sec.20, cât și în prima decadă a sec.21, au fost efectuate numeroase sondaje de opinie pentru a testa opinia publică cu privire la căsătoria între persoane de același sex, dar și pentru a evalua efectul campaniei din mass-media în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. S-a constatat o tendință în creștere a opiniei favorabile față de această formă de uniune, cu precădere în țările dezvoltate.[66][67][68][69][70] Un sondaj efectuat în SUA în 2005, care solicita răspuns cu da sau nu la întrebarea dacă trebuie sau nu legalizate căsătoriile între persoane de același sex, cu conferirea acelorași drepturi ca și căsătoriilor tradiționale, 28% au fost pentru, în timp ce 68% au fost categoric contra, 4% nu au știut ce să răspundă. La același sondaj, repetat în 2013, 50% s-au declarat pentru, 41% au fost împotrivă, restul de 9% au fost indeciși. [71] Astfel de sondaje sunt absolut necesare pentru legislativ, pentru a stabili în mod exact momentul în care să se poată schimba legislația cu privire la căsătoria între persoane de același sex. Studii pe categorii de vârstă au arătat că tinerii s-au dovedit a fi mult mai favorabili legalizării căsătoriei între persoane de același sex decât cei mai în vârstă.[72][73][74][75][76]

Primele efecte[modificare | modificare sursă]

Deși au trecut doar 13 ani de la legalizarea în premieră a căsătoriei între persoane de același sex, au fost efectuate o serie de studii pentru a evalua efectele acestei măsuri legislative. Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, dacă e să privim prin comparație căsătoria tradițională, ale cărei origini se pierd în negura vremurilor, pare doar un experiment în curs de desfășurare. Istoric vorbind, până în prezent nici o societate nu a îngăduit atât de multă libertate pentru o minoritate sexuală. Cu toate acestea, numărul cuplurilor care se căsătoresc rămâne extrem de mic, ceea ce sugerează mai degrabă că presiunile pentru legalizarea căsătoriei cuplurilor de homosexuali nu au urmărit eliminarea unei discriminări sau îmbunătățirea stării psihice a homosexualilor, cum confirmau studiile citate anterior, cât forțarea societății pe cale legală, de a accepta stilul lor de viață ca ceva normal și firesc. Biroul național de statistică al SUA a raportat 71,165 căsătorii gay începând din 2004, când statul Massachusetts a legalizat primul căsătoriile între persoane de același sex.[77] Reluând datele oferite de recensământul american din anul 2000, în acel an existau în jur de 601,209 de cămine de parteneri necăsătoriți de același sex. Rezultă că la un număr de 71,165 căsătorii încheiate, fără a lua în calcul și divorțurile, despre care nu avem date, ar rezulta un procent de 11,8% între 2004 și 2014, adică un maxim de 1,18% anual. Studiile anterior citate, dar și multe altele, se dovedesc a nu fi decât propagandă, care să ofere o falsă bază “științifică” legalizării căsătoriei între persoane de același sex. Studiile citate nu sunt credibile, dat fiindcă, după cum se știe, o bună parte a elitelor intelectuale (mai ales de stânga) pleacă de la premisa că homosexualitatea este un comportament absolut normal, echivalent din toate punctele de vedere cu heterosexualitatea. Presiunile asupra cercetării științifice sunt inimaginabile, având în vedere că există un curent cultural în mass-media extrem de favorabil mișcărilor homosexuale. Astfel, chiar dacă ar exista dovezi covârșitoare care să dovedească impactul social negativ al “drepturilor” homosexualilor, ele tot n-ar putea intra în atenția publică. În ceea ce privește copii adoptați de cuplurile homosexuale, este prea devreme pentru a evalua impactul acestei “inginerii sociale”. Studii însă s-au făcut, cu rezultate extrem de contradictorii, exact datorită presiunii uriașe la care sunt expuși cercetătorii de către militanții homosexuali și de adepții acestora. Ceea ce este însă absolut clar, este că toate studiile făcute până în prezent arată că un copil se dezvoltă cel mai bine, din punct de vedere psihosomatic, alături de un bărbat și de o femeie, ideal părinții săi biologici. Copiii crescuți de două persoane de același sex, cresc cu deficiențe de identitate, dezvoltând o confuzie în ceea ce privește rolul social al bărbatului și al femeii.

Punctul de vedere religios[modificare | modificare sursă]

Marile religii, creștinismul și islamul sunt categoric împotriva homosexualității. Fundamentul acestei poziții se regăsește în textele biblice ale Vechiului și Noului Testament, precum și în Quraan și Sharia. Textele care condamnă homosexualitatea sunt extrem de clare și nu lasă loc de absolut nici un dubiu. În consecință, căsătoria între persoane de același sex este exclusă. Concubinajul, de aemenea. Încercări de a reinterpreta textele biblice, au fost desființate de istorici și teologi. Creștinismul consideră că familia este o unitate umană diferențiată și complementară, cu alte cuvinte, o unitate conjugală. Ființa umană este o ființă conjugală. Oamenii primordiali, Adam și Eva, erau o pereche conjugală. Aceasta era căsătoria paradisiacă, avându-și baza în natura umană duală.[78] Din această perspectivă, pretenția anumitor activiști homosexuali, ca biserica să se “modernizeze” apar ca aberante.

Nu toate bisericile creștine au aceeași poziție față de homosexualitate și căsătorie între persoane de același sex. Biserica luterană, dar și anumite secte și culte neo-protestante acceptă sau sunt nevoite să accepte astfel de uniuni și practici sexuale, dat fiindcă unele din ele sunt puternic legate de stat, practic, preoții fiind slujbași ai statului. Încă din 1536, în Danemarca, Luteranismul este Biserică de Stat, devenind în 1848, ”Biserică a poporului”, parte a aparatului administrativ de Stat, monarhul și Parlamentul fiind autoritatea conducătoare în Biserică.

În 8 februarie 1973 un preot danez (Harald Søbye) a oficiat slujba de căsătorie a unui cuplu de bărbați, la provocarea taboidului Ekstra Bladet, care, în goană după audiență, a titrat „Prima căsătorie gay din lume”. Apoi, în 25 februarie 1973 a făcut același lucru pentru un cuplu de lesbiene, dar de data aceasta într-un studio de televiziune. Autoritățile au investigat situația și au declarat că ceea ce a făcut preotul nu este ilegal, în virtutea statutului său clerical. Așa că, în următorii 15 ani, clericul danez a mai oficiat 210 slujbe de căsătorie (sau simple binecuvântări) pentru cupluri de același sex.[79] În 1989, Danemarca a fost prima țară din lume care a legalizat parteneriatele civile între persoane de același sex. Imediat s-a pus problema dacă Biserica, în calitate de „serviciu al stării civile”, poate acorda sau nu binecuvântarea cuplurilor formate din persoane de același sex. După 10 ani de discuții, în 1997, episcopii danezi au declarat că o căsătorie se poate oficia doar între un bărbat și o femeie, dar acest fapt nu poate fi afectat de realitatea socială conform căreia anumite persoane aleg să trăiască în comuniune responsabilă și aprobată de societate, cu persoane de același sex. Prin urmare, Biserica daneză a decis să acorde doar o binecuvântare acestor cupluri, menținând opoziția față de instituirea unei slujbe oficiale în acest sens.

Poziția Parlamentului European[modificare | modificare sursă]

În data de pe 14 ianuarie 2009, “Rezoluția Catania” a fost aprobată de Parlamentul European. În principiu, rezoluția propune, printre altele, standardizarea statutului legal al căsătoriilor homosexuale în toate țările membre ale Uniunii Europene. Inițiată de comunistul italian Giusto Catania în ianuarie, rezoluția cere țărilor membre UE să garanteze accesul la “drepturile sexuale și de reproducere”, sintagmă prin care se înțeleg avortul, sterilizarea, precum și recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex. Rezoluția Catania reprezintă un pas înainte al activiștilor homosexuali în procesul de a sili statele europene să implementeze o legislație pro-homosexuală la nivelul întregii Europe. În octombrie 2008, o declarație a europarlamentarului britanic Sharon Bowles cerea statelor membre “cu legislații care recunosc parteneriatele de același sex să recunoască acordurile altor state membre care au de asemenea prevederi pentru parteneriatele de același sex”. Declarația lui Bowles cerea, de asemenea, ca toate țările membre UE să recunoască căsătoriile și parteneriatele civile homosexuale ale tuturor celorlalte țări membre, ca parte a libertății de mișcare prevăzute de UE. Declarația este rezultatul acțiunilor de lobby ale Asociației Internaționale a Gay-ilor și Lesbienelor (ILGA – Europe) care a cerut Parlamentului European să recunoască parteneriatele civile homosexuale ca un aspect al “libertății de mișcare și recunoaștere mutuală al relațiilor familiale de tip LGBT în UE”. Bowles a admis într-un interviu din luna august 2008 că și-a redactat declarația “cu participarea Asociației Internaționale a Gay-ilor și Lesbienelor din Europa”. Articolul 75 al Rezoluției Catania, care își bazează argumentele pe Carta Europeană a Drepturilor Omului, cheamă statele membre UE care deja recunosc căsătoriile sau uniunile homosexuale “să propună recomandări pentru recunoașterea mutuală a legislației existente între Statele Membre pentru a garanta ca libertatea de mișcare în interiorul Uniunii Europene pentru cuplurile homosexuale se aplică sub condiții egale cu cele aplicabile cuplurilor heterosexuale”.[80]

Monseniorul Ignacio Barreiro, liderul biroului din Roma al Human Life International, un avocat cu mulți ani de experiență în diplomația internațională la ONU, a afirmat pentru LifeSiteNews.com ca presiunea de a obliga recunoașterea parteneriatelor de același sex în interiorul UE este un indiciu al “degradării constante a instituțiilor Uniunii Europene”. “Această rezoluție”, a afirmat Berreiro, “este un indiciu clar că Parlamentul European se îndepartează de la rădăcina creștină a Europei și de la legea naturală”. Monseniorul Barreiro a explicat că presiunea pentru recunoașterea căsătoriei homosexuale, care își atinge culmea în cea mai mare parte a țărilor vestice, își are ca ultim țel dizolvarea căsătoriei naturale și, la modul general, dizolvarea fundamentului creștin al societăților vestice.[81]

În România[modificare | modificare sursă]

Căsătoria între persoane de același sex nu este legală în România. În ultimii ani, în urma legalizării acestora în cîteva țări din comunitatea europeană, asociația Accept, care reprezintă interesele persoanelor LGBT în România, a cerut în repetate rânduri legalizarea căsătoriei între persoane de același sex.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

  • Aflat în campanie electorală, Președintele Traian Băsescu a declarat că nu are nimic împotriva căsătoriilor între persoane de același sex, declarație pe care a repetat-o ulterior.
  • Într-un memoriu din 2007, Asociația ACCEPT forțează interpretarea inversă a art.16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, susținând că termenii de bărbat și femeie fac referire la egalitatea de șansă în privința căsătoriei, nu la căsătoria heterosexuală. Textul respective, repetat și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este fără echivoc, astfel încât cererea a fost respinsă.
  • În 23 februarie 2008 senatorul UDMR, Péter Eckstein-Kovács a afirmat că statul român ar trebui să acorde anumite drepturi cuplurilor formate din persoane de același sex,[82] propunând legalizarea unei uniuni (parteneriat civil), care să acorde anumite drepturi cuplurilor necăsătorite de același sex, dar și celor de sex opus, afirmând că vechiul Cod Civil, adoptat cu jumătate de secol în urmă, nu mai reflectă realitatea socială de azi.[83] Proiectul de lege a fost depus la Senat în 23 iulie același an, dar discutarea lui a fost amânată din cauya alegerilor parlamentare din 2008.
  • Un proiect de lege similar a fost depus de către Viorel Arion, deputat PDL, la Senat în februarie 2011. Deși proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Comisia Legislativă a Camerei Deputaților, a fost respins de guvernul de atunci, Guvernul Boc, întrucât Codul Civil nu recunoaște decât căsătoria între un bărbat și o femeie.
  • În aprilie 2013, deputatul PV, Remus Cernea a inițiat o propunere legislativă de parteneriat civil, care ar acorda atât cuplurilor de același sex aceleași drepturi ca și cuplurilor de sex opus. Propunerea legislativa a fost respinsă în unanimitate de Comisia Juridică în Martie 2014, Remus Cernea sesizând ulterior conducerii camerei că decizia a fost luată ilegal în lipsa cvorumului și că votul a fost falsificat.[84]

Demn de remarcat este faptul că toate aceste propuneri legislative, vizând legalizarea unei forme de uniune, care presupune anumite drepturi și îndatoriri pentru persoanele necăsătorite de același sex, uniune numită parteneriat civil, formă de uniune legalizată deja în majoritatea statelor din Europa, vizează și cuplurile formate din parteneri de sex diferit, pretextând o așa-zisă legalizare a concubinajului, chestiune pe care cuplurile formate din persoane de sex diferit, deși mult mai numeroase decât cele de același sex, nu au cerut-o niciodată. Aceste parteneriate civile, purtând denumiri extrem de diferite de la țară la țară, sunt extrem de populare în țările occidentale și în SUA, dat fiindcă formalitățile la căsătorie și divorț sunt simplificate, și mai ales, datorită faptului că obligațiile partenerilor, unul față de celălalt, în special cele de natură materială, sunt mai restrânse față de cele pe care le implică o căsătorie tradițională. Bunăoară, parteneriatul civil încetează odată cu decesul unuia din parteneri, sau odată cu decizia unuia de a se căsători, sau de comun acord, printr-o simplă consemnare notarială. Responsabilitatea partenerilor, unul față de celălalt, este de asemenea, mult mai redusă. În plus, în majoritatea cazurilor, parteneriatul civil nu permite adopția de copii.

Poziția BOR[modificare | modificare sursă]

„Biserica Ortodoxă nu poate susține pretenția ca homosexualii să fie recunoscuți de societate și de autoritățile acesteia, ca meritând același respect ca bărbații și femeile uniți prin Taina Cununiei. Societatea și valorile sale religioase și sociale au anumite solicitări legitime față de membrii ei, în special în acest domeniu atât de vital cum este sexul, de care depind nu numai supraviețuirea, ci și calitatea societății. Nimeni nu are dreptul să facă ce vrea cu corpul său și încă să pretindă recunoaștere și respect din partea societății. Biserica Ortodoxă afirmă că homosexualitatea trebuie tratată de societate ca o perversiune imorală și periculoasă, iar de religie ca un păcat. În ambele cazuri este nevoie de îndreptare.”

(Declarație creștin-ortodoxă cu privire la homosexualitate)

Citate[modificare | modificare sursă]

„Căsătoria dintre homosexuali este un lucru cât se poate de simplu și care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal și de clar pe cât este distrugerea instituției familiei. Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt și de drept o minciună, o diversiune, în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunși în acel punct – mințim când spunem că instituția familiei nu se va schimba. ”

Masha Gessen (Maria Alexandrovna Gessen), activistă pentru drepturile homosexualilor, jurnalist la New York Times și Washington Post. Discurs la Sydney Writer’s Festival, Australia.[85]

„…să luptăm pentru căsătoriile dintre persoanele de același sex și pentru privilegiile care urmează din aceasta și, odată obținut acest drept, să reproiectăm complet instituția căsătoriei, să cerem dreptul de a ne căsători nu ca pentru a adera la normele morale ale societății, ci de fapt pentru a demonta un mit și a transforma radical o instituție învechită. Cea mai subversivă acțiune pe care o pot face homosexualii și lesbienele – acțiune de care posibil va beneficia întreaga societate – este să schimbe complet noțiunea de familie. Aceasta este unealta finală care ne va ajuta să demontăm toate prejudecățile împotriva sodomiei, să obținem în școli predarea lecțiilor educative despre homosexualitate și SIDA, și în final, să schimbăm în mod radical felul cum societatea ne privește și ne tratează.”

Michelangelo Signorile, activist pentru drepturile homosexualilor, jurnalist la "New York Times". Citat din articolul de fond al revistei Out, numărul din decembrie 1993, reluat în Huffington Post.[86]

„În marea lor majoritate, instituțiile Puterii sînt și ele impregnate de același spirit homofob. Aparent, nu există nici un politician homosexual în România.”

Cristian CERCEL, Homofobia, brand de țară?, articol în "Observatorul Cultural".[87]

„Lucrurile stau așa - parteneriatul civil ar putea fi acceptat de un număr relativ mare de parlamentari. Nu știu dacă de o majoritate, dar de un număr mare, în timp ce căsătoria ar fi acceptată de un număr foarte mic pentru că este asociată cu posibilitatea de a adopta copii.”
„Conform recensământului din 2002, sunt peste 800.000 de cetățeni care trăiesc în astfel de familii, (homosexuale) astfel de cupluri. Sondajele arată creștere până la peste un milion... (de homosexuali)”

Remus Cernea, deputat în Parlamentul României, în circ. electorală nr. 14, Constanța. (din 2012)[88]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gay Marriage Goes Dutch”. CBS news. 1 aprilie 2001. http://www.cbsnews.com/stories/2001/04/01/world/main283071.shtml. Accesat la 6 martie 2011. 
  2. ^ Same-Sex Marriage Legalized in Amsterdam”. CNN. 1 aprilie 2001. http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/0104/01/sm.10.html. 
  3. ^ Same-sex marriage becomes law in England and Wales”. BBC News. 17 iulie 2013. http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-23338279. Accesat la 17 iulie 2013. 
  4. ^ page 214” (PDF). http://data.unaids.org/pub/GlobalReport/2008/jc1510_2008_global_report_pp211_234_en.pdf. Accesat la 15 mai 2011. 
  5. ^ Hollande Signs French Gay Marriage Law
  6. ^ Les Français et les droits des couples homosexuels”. Institut français d'opinion publique. 10 martie 2004. Arhivat din original la 26 august 2004. http://web.archive.org/web/20040826064139/http://www.ifop.com/europe/sondages/OPINIONF/droitshomo.asp. Accesat la 9 octombrie 2009. 
  7. ^ Les catholiques français et les évolutions de la société
  8. ^ Le Nouvel, Observateur. „SONDAGE. Record d'impopularité pour François Hollande. http://tempsreel.nouvelobs.com/politique/20130922.OBS7989/la-popularite-de-francois-hollande-au-plus-bas.html. Accesat la 22 septembrie 2013. 
  9. ^ Katheryn Russell-Brown (1998). The color of crime: racial hoaxes, white fear, black protectionism, police harassment, and other macroaggressions. Critical America. NYU Press. pp. 80. ISBN 9780814774717 
  10. ^ Suetonius, The Lives of Twelve Caesars, Life of Nero 49.
  11. ^ Tacitus, The Annals.
  12. ^ Williams, CA., Roman Homosexuality: Second Edition, Oxford University Press, 2009, p. 284.
  13. ^ Ancient History Sourcebook: Suetonius: De Vita Caesarum--Nero, c. 110 C.E.
  14. ^ Cassius Dio Roman History: LXII, 28 - LXIII, 12-13
  15. ^ Smith, William (1849). Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology. 3. C. C. Little and J. Brown; [etc., etc. ]. pp. 1411, 2012 
  16. ^ Dio Cassius Epitome 62.28, 62.13. Old Translation of passage at: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/62*.html
  17. ^ Warmington, Brian Herbert. Nero: Reality and Legend. London: Chatto & Windus, 1969 (hardcover, ISBN 0-7011-1438-X); New York: W.W Norton & Company, 1970 (paperback, ISBN 0-393-00542-9); New York: Vintage, 1981 (paperback, ISBN 0-7011-1454-1).
  18. ^ Corbett, The Roman Law of Marriage (Oxford, 1969), pp. 24–28; Treggiari, Roman Marriage (Oxford, 1991), pp. 43–49.; "Marriages where the partners had conubium were marriages valid in Roman law (iusta matrimonia)" [Treggiari, p. 49]. Compare Ulpian (Tituli Ulpiani) 5.3–5: "Conubium is the capacity to marry a wife in Roman law. Roman citizens have conubium with Roman citizens, but with Latins and foreigners only if the privilege was granted. There is no conubium with slaves"; compare also Gaius (Institutionum 1:55–56, 67, 76–80).
  19. ^ Treggiari, Susan : 'Roman Marriage (Oxford, 1991), p. 5.
  20. ^ Eskridge, William N. (1 octombrie 1993). „A History of Same-Sex Marriage”. Virginia Law Review 79 (7). „The Romans may have accorded some same-sex unions the legal or cultural status of marriage.”. 
  21. ^ Bunson, M., Encyclopedia of the Roman Empire,Infobase Publishing, 2009, p. 259.
  22. ^ Dio Cassius Epitome 80.5, 80.14, 80.15, 80.16; Herodian Roman History 5.6.1–5.6.2. Old Translation of passage at: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/80*.html http://www.tertullian.org/fathers/herodian_05_book5.htm
  23. ^ Scarre, Chris (1995). Chronicles of the Roman Emperors. London: Thames and Hudson Ltd. p. 151. ISBN 0-500-05077-5. http://books.google.com/books/about/Chronicle_of_the_Roman_Emperors.html?id=s1tspwAACAAJ 
  24. ^ Augustan History, Life of Elagabalus 10
  25. ^ Cassius Dio, Roman History LXXX.13
  26. ^ Syme, Ronald (1971). Emperors and biography: studies in the 'Historia Augusta'. Oxford: Clarendon Press. p. 218. ISBN 0-19-814357-5 
  27. ^ Boswell, John : Christianity, Social Tolerance, and Homosexuality: Gay People in Western Europe from the Beginning of the Christian Era to the Fourteenth Century, University of Chicago Press; New edition edition (November 1, 2005, ISBN-10: 0226067114, ISBN-13: 978-0226067117.
  28. ^ Boswell, John : Same-Sex Unions in Premodern Europe' (1994), Villard Books, ISBN 0-679-43228-0.
  29. ^ Evul Mediu, perioada în care căsătoriile între homosexuali erau legale”. Adevărul. 14 mai 2012. http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/evul-mediu-perioada-casatoriile-homosexuali-erau-legale-1_50aec6807c42d5a663a04102/index.html#. 
  30. ^ Shaw, Brent (1 iulie 1994). „A Groom of One's Own?”. The New Republic: 43–48. Arhivat din original la 7 mai 2006. http://web.archive.org/web/20060507014622/http://www.learnedhand.com/shaw_boswell.htm. Accesat la 25 iunie 2009. 
  31. ^ Woods, David (2000). "The Origin of the Cult of SS. Sergius and Bacchus". From The Military Martyrs. Retrieved June 25, 2009.
  32. ^ Young, Robin Darling (1 noiembrie 1994). „Gay Marriage: Reimagining Church History”. First Things 47: 43–48. http://www.leaderu.com/ftissues/ft9411/articles/darling.html. Accesat la 25 iunie 2009. 
  33. ^ Carlos Callón. „Callón gaña o Vicente Risco de Ciencias Sociais cun ensaio sobre a homosexualidade na Idade Media” (în gl). http://www.galiciae.com/nova/78210.html. Accesat la 1 martie 2011. 
  34. ^ Ruth loved Naomi as Adam loved Eve”. wouldjesusdiscriminate.org. http://www.wouldjesusdiscriminate.org/biblical_evidence/ruth_naomi.html. Accesat la 10 iulie 2013. 
  35. ^ El primer matrimonio gay en España” (în Spanish). 20 minutos. 8 iunie 2006. http://www.20minutos.es/museo-virtual/historia/128859/. Accesat la 20 mai 2007. 
  36. ^ El primer matrimonio gay en España” (în Spanish). 20 minutos. 8 iunie 2006. http://www.20minutos.es/museo-virtual/historia/128859/. Accesat la 20 mai 2007. 
  37. ^ García Solano, Manuel (30 iunie 2002). „SON DOS MUJERES Y SE CASARON EN 1901” (în Spanish). El Mundo. http://www.elmundo.es/2002/06/30/cronica/1172762_imp.html. Accesat la 17 iunie 2007. 
  38. ^ Rivas, Manuel (9 martie 2007). „Sae da sombra a poesía amatoria de Blanco Amor” (în Spanish). El País. http://www.elpais.com/articulo/Galicia/Sae/da/sombra/poesia/amatoria/Blanco/Amor/elpepuespgal/20070309elpgal_30/Tes. Accesat la 17 iunie 2007. 
  39. ^ Marcela y Elisa: Maestras náufragas, por Espido Freire” (în Spanish). Campus. 7 iunie 2006. http://www.elmundo.es/suplementos/campus/2006/460/1149693623.html. Accesat la 17 iunie 2007. 
  40. ^ La boda homosexual que la Iglesia olvidó anular” (în Spanish). La Opinión. 24 septembrie 2006. Arhivat din original la 27 septembrie 2007. http://web.archive.org/web/20070927231045/http://www.milhomes.es/documentos/MarcelaElisa_Opinion2.jpg. Accesat la 17 iunie 2007. 
  41. ^ Arzobispado de Pamplona – Resumen Diario de Prensa” (în Spanish). Iglesia Navarra. 9 mai 2002. Arhivat din original la 28 septembrie 2007. http://web.archive.org/web/20070928144230/http://www.iglesianavarra.org/hemeroteca/20020509.htm. Accesat la 17 iunie 2007. 
  42. ^ Rule, Sheila (2 octombrie 1989). „Rights for Gay Couples in Denmark”. New York Times. http://www.nytimes.com/1989/10/02/world/rights-for-gay-couples-in-denmark.html. Accesat la 19 august 2013. 
  43. ^ Same-sex marriage around the world”. CBC News (Toronto). 26 mai 2009. http://www.cbc.ca/world/story/2009/05/26/f-same-sex-timeline.html. Accesat la 6 octombrie 2009. 
  44. ^ Legislative record of the same-sex marriage bill (in Dutch)”. senaat.be (Belgian Senate). http://www.senaat.be/www/?MIval=/dossier&LEG=2&NR=1173&LANG=nl. Accesat la 25 septembrie 2012.  and Legislative record of the same-sex marriage bill (in French)”. senaat.be (Belgian Senate). http://www.senaat.be/www/?MIval=/dossier&LEG=2&NR=1173&LANG=fr. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  45. ^ Portugal's president signs gay marriage bill”. CBC News. Associated Press (Toronto). 17 mai 2010. http://www.cbc.ca/world/story/2010/05/17/portugal-gay017.html. Accesat la 5 noiembrie 2010. 
  46. ^ Nepal approves same-sex marriage”. Hindustan Times (New Delhi). 19 noiembrie 2008. http://www.hindustantimes.com/StoryPage/StoryPage.aspx?sectionName=NLetter&id=7c190914-f498-427c-ad0b-97559a3aae71&Headline=Nepal+SC+approves+same-sex+marriage. Accesat la 5 noiembrie 2010. 
  47. ^ Carcamo, Cindy (14 mai 2013). „Minnesota becomes 12th state to embrace same-sex marriage”. Los Angeles Times. http://www.latimes.com/news/nation/nationnow/la-na-nn-ff-minnesota-gay-marriage-20130514,0,5868259.story. Accesat la 14 mai 2013. 
  48. ^ History and Timeline of the Freedom to Marry in the United States”. Freedom to Marry. http://www.freedomtomarry.org/pages/history-and-timeline-of-marriage. Accesat la 23 decembrie 2012. 
  49. ^ Andryszewski, Tricia: Same-Sex Marriage: Moral Wrong or Civil Right?, 2007.
  50. ^ 10 motive: De ce “casatoria” homosexuala este daunatoare”. Alianta familiilor. http://parteneriat-civil.ro/argumente-contra/10-motive-de-ce-casatoria-homosexuala-este-daunatoare/. 
  51. ^ McDonough, Katie (5 iunie 2013). „World’s largest study on gay parents finds the kids are more than all right”. Salon. http://www.salon.com/2013/06/05/worlds_largest_study_on_gay_parents_finds_the_kids_are_more_than_all_right/. 
  52. ^ How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structures Study, Social Science Research, 41: 752-770
  53. ^ Depraved man and his partner bought a Russian boy for $8,000 and began sexually abusing him on film from the age of ONE”. Daily Mail. 4 iulie 2013. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2355194/U-S-Australian-citizen-sentenced-40-years-buying-boy-sole-purpose-exploitation.html. 
  54. ^ Adult incest should be legalised”. DateWise. http://debatewise.org/debates/215-adult-incest-should-be-legalised/. 
  55. ^ Winn, Pete (1 decembrie 2011). „Senate Approves Bill that Legalizes Sodomy and Bestiality in U.S. Military”. CNS News. http://cnsnews.com/news/article/senate-approves-bill-legalizes-sodomy-and-bestiality-us-military. 
  56. ^ Søskende, der elsker med hinanden”. Information. 27 octombrie 2012. http://www.information.dk/315139. 
  57. ^ Carpenter, Dale: “Bad Arguments against Gay Marriage,”7 Fla. Coastal L. Rev. 181 2005-2006, 181-220.
  58. ^ Hasin, Deborah. „Lesbian, gay, bisexual individuals risk psychiatric disorders from discriminatory policies”. Columbia University Mailman School of Public Health. http://www.eurekalert.org/pub_releases/2010-03/cums-lgb030210.php. Accesat la 20 septembrie 2012. 
  59. ^ Dr. Brian Mustanski (22 martie 2010). „New study suggests bans on gay marriage hurt mental health of LGB people”. Psychology Today. http://www.psychologytoday.com/blog/the-sexual-continuum/201003/new-study-suggests-bans-gay-marriage-hurt-mental-health-lgb-people. Accesat la 8 noiembrie 2010. 
  60. ^ Rauch, Jonathan. „For Better or Worse? The Case for Gay (and Straight) Marriage”. The New Republic via jonathanrauch.com. http://www.jonathanrauch.com/jrauch_articles/gay_marriage_1_the_case_for_marriage/. Accesat la 20 septembrie 2012. 
  61. ^ Rauch, Jonathan (2004). Gay Marriage: Why It Is Good for Gays, Good for Straights, and Good for America. New York, NY: Henry Holt and Company, LLC.
  62. ^ Herek, Gregory M. "Legal recognition of same-sex relationships in the United States: A social science perspective." American Psychologist, Vol 61(6), September 2006, 607–621.
  63. ^ Contact: Elaine Justice: 404.727.0643. „Study Links Gay Marriage Bans to Rise in HIV infections”. Emory University. http://www.emory.edu/home/news/releases/2009/06/study-links-gay-marriage-bans-to-rise-in-hiv-rate.html. Accesat la 5 noiembrie 2010. 
  64. ^ Peng, Handie. „The Effect of Same-Sex Marriage Laws on Public Health and Welfare”. academia.edu. http://emory.academia.edu/HandiePeng/Papers/430809/The_Effects_of_Same-Sex_Marriage_Laws_on_Public_Health_and_Welfare. Accesat la 11 februarie 2012. 
  65. ^ Francis, AM; Mialon, HM (1 martie 2010). „Tolerance and HIV”. Journal of Health Economics 29 (2): 250–267. doi:10.1016/j.jhealeco.2009.11.016. PMID 20036431. http://userwww.service.emory.edu/~hmialon/Tolerance_and_HIV.pdf. Accesat la 19 iulie 2010. 
  66. ^ Newport, Frank. „For First Time, Majority of Americans Favor Legal Gay Marriage”. Gallup. http://www.gallup.com/poll/147662/First-Time-Majority-Americans-Favor-Legal-Gay-Marriage.aspx. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  67. ^ Public Opinion: Nationally”. australianmarriageequality.com. http://www.australianmarriageequality.com/wp/who-supports-equality/a-majority-of-australians-support-marriage-equality/. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  68. ^ Gay Life in Estonia”. globalgayz.com. http://www.globalgayz.com/europe/estonia/gay-life-in-estonia/. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  69. ^ Jowit, Juliette (12 iunie 2012). „Gay marriage gets ministerial approval”. The Guardian (London). http://www.guardian.co.uk/society/2012/jun/12/gay-marriage-receive-ministerial-approval. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  70. ^ Most Irish people support gay marriage, poll says”. PinkNews. 24 februarie 2011. http://www.pinknews.co.uk/2011/02/24/most-irish-people-support-gay-marriage-poll-says/. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  71. ^ Law and Civil Rights”. PollingReport.com. POLLING REPORT, INC. 2013. http://www.pollingreport.com/civil.htm. Accesat la 27 aprilie 2013. 
  72. ^ Survey – Generations at Odds: The Millennial Generation and the Future of Gay and Lesbian Rights”. Public Religion Research Institute. http://publicreligion.org/research/2011/08/generations-at-odds/. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  73. ^ Pew Forum: Part 2: Gay Marriage”. Pew Research Center. http://www.pewforum.org/PublicationPage.aspx?id=647. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  74. ^ Poirier, Justine. „Same-Sex Marriage: Let's Make a Change”. Montréalités Justice. http://www.montrealites.ca/justice/same-sex-marriage-lets-make-a-change.html. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  75. ^ Data Points: Support for Legal Same-Sex Marriage”. The Chronicle of Higher Education. 16 martie 2010. http://chronicle.com/article/Chart-Support-for-Legal/64683/. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  76. ^ Support for Same‐Sex Marriage in Latin America”. Vanderbilt University. http://www.vanderbilt.edu/lapop/insights/I0844.enrevised.pdf. Accesat la 25 septembrie 2012. 
  77. ^ Desilver, Drew. „How many same-sex marriages in the U.S.? At least 71,165, probably more. http://www.pewresearch.org/fact-tank/2013/06/26/how-many-same-sex-marriages-in-the-u-s-at-least-71165-probably-more/. Accesat la 26 iunie 2013. 
  78. ^ Stan, dr. George : Teologie și bioetică – Homosexualitatea, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001.
  79. ^ Harald Søbye – præst og oprører, erindringer, Eget Forlag (en udgave), omslag: Erik Hagens, 1996, ISBN 87-985985-0-3.
  80. ^ “Catania Report” – European Parliament resolution of 14 January 2009 on the situation of fundamental rights in the European Union 2004-2008”. ILGA. http://www.ilga-europe.org/home/how_we_work/european_institutions/be_bothered/election_campaign/what_can_you_do/get_to_know_the_candidates_and_their_position_on_human_rights_and_lgbt_issues/summary_of_voting_records_of_members_of_the_european_parliament_recent_resolutions_relevant_to_the_rights_of_lgbt_people_2004_2009/catania_report_european_parliament_resolution_of_14_january_2009_on_the_situation_of_fundamental_rights_in_the_european_union_2004_2008. Accesat la 14 ian. 2009. 
  81. ^ Catholic leaders say Pope will be remembered for marriage defense”. Estefania Aguirre. http://www.catholicnewsagency.com/news/catholic-thinkers-pope-will-be-remembered-for-marriage-defense/. Accesat la 15 februarie 2013. 
  82. ^ Eckstein: Statul român ar trebui să acorde drepturi civile cuplurilor de homosexuali”. Gândul.info. 22 februarie 2008. http://www.gandul.info/stiri/eckstein-statul-roman-ar-trebui-sa-acorde-drepturi-civile-cuplurilor-de-homosexuali-2407774. Accesat la 15 ianuarie 2014. 
  83. ^ Ziare.com, UDMR cere drepturi pentru cuplurile de homosexuali, 28.02.2008.
  84. ^ DeCe News, Protestul lui Cernea privind parteneriatul civil, trimis la Comisie, 22 APR, 2014
  85. ^ Dasteel, Johanna. „Homosexual activist says gay ‘marriage’ isn’t about equality, it’s about destroying marriage”. Life Site News, 1 May 2013. http://www.lifesitenews.com/news/homosexual-activist-says-gay-marriage-isnt-about-equality-its-about-destroy#./homosexual-activist-says-gay-marriage-isnt-about-equality-its-about-destroy?&_suid=140394668364501275541458864064. Accesat la 29 iunie 2014. 
  86. ^ Signorile, Michelangelo. „How We Got to the Supreme Court”. Huffington Post, 03/25/2013. http://www.huffingtonpost.com/michelangelo-signorile/how-we-got-to-the-supreme_b_2947931.html. Accesat la 29 iunie 2014. 
  87. ^ Cercel, Cristian. „Homofobia, brand de țară?”. Observatorul Cultural, nr. 663, martie 2013. http://www.observatorcultural.ro/Homofobia-brand-de-%C4%8C%E2%80%BAara*articleID_28269-articles_details.html. Accesat la 29 iunie 2014. 
  88. ^ Parteneriatul civil: Remus Cernea a dus cupluri de homosexuali in Parlament”. Ziare.com. http://www.ziare.com/articole/cupluri+parlament+romania. Accesat la 29 iunie 2014.