Sparta

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sparta
Σπάρτα

Blank.png

Secolul al XI-lea î.Hr. – 371 î.Hr. Blank.png
 
Blank.png
 
Blank.png
Localizarea Spartei
Teritoriul Spartei antice
Capitală Sparta
Limbă/limbi greaca veche
Formă de guvernare Monarhie
Epoca istorică Antichitate
 - Invazia doriană Secolul al XI-lea î.Hr.
 - Liga Peloponezului 546-371 î.Hr.
 - Pacea de la Callias 371 î.Hr.

Sparta (în greacă Σπάρτη, Sparti, în dialectul atic și Σπάρτα, Sparta, în dialectul doric), sau Lacedemonia (Λακεδαίμων, Lakedaimon) a fost un oraș-stat din Grecia antică, în peninsula Peloponez, situat pe râul Eurotas.

Sursele care alimentează istoriografia spartană sunt presărate cu viziuni idealizate.[1] Sparta a fost înființată în sec. VIII î.Hr. de dorieni în regiunea Laconia. Era organizată ca stat militar, având o armată de sol puternică. Societatea era alcătuită din: parieci (locuiau în jurul orașului Sparta și se ocupau cu agricultura, meșteșugurile, negustoria), hiloți (făceau parte din populațiile cucerite de spartani), aristoi (cei care dețineau puterea și participau la conducerea statului), spartani (cetățenii originari din Sparta).

Statul spartan era condus de 2 regi (considerați șefi militari supremi și preoți) de „Sfatul bătrânilor” (gerusia) și de „Adunarea poporului” (apella), formată din spartanii majori. Organul cel mai important al statului spartan era „Colegiul celor cinci efori”, având drept de control asupra tuturor activităților.

Sparta era caracterizată de o cultură războinică. Pământurile din Sparta erau cultivate de sclavi, periecii, supravegheați intens, de vreme ce erau mai numeroși decât spartanii, cea ce a provocat diverse revolte. Spartanii erau caracterizați prin capa roșie și barba stufoasă.[necesită citare] Nou-născuții bolnavi sau cu diferite deficiențe erau asasinați într-un mod teribil, fiind acceptați numai copiii capabili de a face față războiului.[necesită citare]

O problemă a Spartei era lipsa marinei,[necesită citare] motiv pentru care în bătălia de la Termopile a fost nevoită să recurgă la inamicul său, Atena. Prima derută a spartanilor a fost înregistrată în această bătălie contra Imperiul Persan. Sparta nu a trimis decât câteva sute de răzoinici sprijiniți de marina greacă.

O legendă spune că 300 de spartani au reușit să țină în frâu mai mult de 1.000.000 de persani pentru 3 zile și 3 nopți. Această ispravă a dat curaj grecilor, care au reușit să învingă imensa armată a persanilor.

Sparta a obținut hegemonia Greciei în Războiul peloponesiac (431 - 404 î.Hr.,) în detrimentul Atenei. Așa-zisa hegemonie și succesul Spartei a fost încheiat de Teba în bătălia de la Leuctra (iulie 371 î.Hr.), când mare parte din populația masculină spartană a murit.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Sparta și Grecia clasică[modificare | modificare sursă]

În al doilea război messenian, Sparta devine o putere locală, în Peloponez și în restul Greciei. De a lungul secolelor, Sparta își formează o reputație de mare putere militară terestră. În 480 î.Hr., un mic contingent format din aproximativ 300 de spartani, 700 de tespieni și 400 de tebani, conduși de regele spartan, Leonida, a înfruntat o uriașă armată persană în bătălia de la Termopile, provocându-le mari pierderi oștii ahemenide, curajul lor fiind un exemplu pentru celelate cetăți grecești. Armamentul, strategiile și armurile de bronz de calitate superioară a hopliților grecești și-au spus cuvântul în bătălia de la Plateea, unde o armata grecească spulberă armata și ideile persane de expansiune în Grecia și Europa.

În perioada clasică târzie, Sparta, Atena, Teba și Persia vor fi puterile ce se vor lupta pentru supremația asupra celorlalte. Ca rezultat a războiului peloponesiac, Sparta a devenit o putere navală, supunând multe polisuri importante, ca într-un final să înfrângă Atena și flota sa experimentată. La sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., odată cu supunerea Ligii de la Delos și a Atenei, Sparta a devenit cea mai mare putere a Greciei și Mării Egee.

În timpul războiului Corintic, Sparta a trebuit să facă față unei alianțe dintre Teba, Atena, Corint și Argos. Alianța a fost sprijinită inițial de Imperiul Persan, ce dorea să își recupereze teritoriile ioniene ocupate de spartani și să stopeze expansionismul acesteia. Sparta a obținut o serie de victorii terestre, dar mare parte a navelor sale de război au fost distruse în bătălia de la Cnidus, unde a înfruntat o flotă ateniano-persană. Acest eveniment a clătinat poziția acesteia de putere navală, dar nu a oprit aspirațiile spartane de a invada Persia, însă, Conon, un atenian, a făcut ravagii de a lungul coastei Spartei și a provocat o revoltă a hiloților.

După câțiva ani de lupte înverșunate, în 387 î.Hr., se semnează Pacea lui Antalcidas, prin care toate orașele ioniene sunt reocupate de perși. Efectele războiului au fost să reafirme abilitatea Persiei de a influența politica polisurilor din Grecia. Declinul Spartei a fost inevitabil după dezastruoasa înfrângere în bătălia de la Leuctra în fața Tebei. Aceasta a fost prima înfrângere a unei mari armate spartane într-o bătălie terestră.

Sparta elenistică și romană[modificare | modificare sursă]

Aceasta va continua să existe ca putere locală, deoarece nu s-a putut reface total după bătălia de la Leuctra și revoltele heloților. Aceasta a fost inclusă în sfera de influență a Macedoniei în timpul lui Filip al II-lea. După asasinarea regelui macedonean de către căpitanul propriei gărzi de corp, Pausanis, Sparta (precum traciii, ilirii și celelalte polisuri grecești) se va ridica împotriva Macedoniei, dar acesta nu va fi asediată și distrusă de Alexandru, cum a fost în cazul Tebei.

În timpul campanilor lui Alexandru din Persia, regele spartan, Agis al III-lea va trimit o oaste în Creta în 333 î.Hr. pentru a o ocupa. Dupa aceaia, Agis în fruntea unei forțe grecești va ataca Macedonia, care a obținut, inițial, o serie de succese. Dar o armată macedoneană condusă de generalul Antipater va înfrânge oastea spartană, bătălie în care vor muri 5.300 de spartani și aliați și 3.500 de macedoneni. Agis este ucis de un javelin, iar Sparta este obligată să se alăture Ligii de la Corint

Deși declinul cetății continua, Sparta nu a renunțat la titlul de „apărător a elenismului”. Când Filip a creat Liga de la Corint sub pretextul apărării Greciei în fața Persiei, spartanii au ales să nu se alăture, ei au considerat că nu au nici un interes de a se uni cu ceilalți greci, dacă uniunea nu era condusă de Sparta.

În timpul războaielor punice, Sparta a fost un aliat a Republicii Romane. Independența politică spartană este stopată, când această este obligată să intre în Liga Aheană. În 146 î.Hr., Grecia a fost cucerită de generalul roman Lucius Mummius. După cucerirea romană, orașul a devenit o atracție turistică pentru elita Romei ce doreau să observe cultura spartană.

Sparta medievală și modernă[modificare | modificare sursă]

De a lungul Evului Mediu și Epocii Moderne, Sparta a fost sub ocupația imperiilor bizantin, latin de Constantinopol și otoman. În acord cu sursele bizantine, parți ale regiunii Laconia au rămas păgâne până în secolul al X-lea î.Hr., iar dialectul doric a supraviețuit în Tsakonia. În Evul Mediu, Mystras a fost centrul politic a Laconiei. Moderna municipalitate, Sparti, a fost refondată în 1834, din decretul regelui Otto al Greciei.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]