Uranus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Uranus (dezambiguizare).
UranusUranus symbol.svg
Uranus2.jpg

Uranus se înfățișează ca un disc lipsit de trăsaturi în această poză facută de Voyager 2 în 1986
Numit după zeul grec Uranus
Date generale
Descoperire William Herschel
(13 martie 1781)
Nr. sateliți 27
+ 13 inele
Sateliți Titania
Oberon
Umbriel
Ariel
Miranda
Caracteristicile orbitei (cf. J2000)
Semiaxa mare 2 876 679 082 km
(19,229 411 95 u.a.)
Distanța la periheliu 2 748 938,461 km
(18,375 518 63 u.a.)
Distanța la afeliu 3 004 419 704 km
(20,083 305 26 u.a.)
Excentricitatea 0,044 405 586
Argumentul periheliului 96,541 318°
Perioada siderală 30 799,095 zile
(84,323 326 ani)
Perioada sinodică 369,66 zile
Viteza medie pe orbită 6,81 km/s
Înclinarea față de ecliptică 0,772 556°
Înclinarea față de ecuator Soarelui 6,48°
Longitudinea nodului ascendent 73,989 821°
Anomalie medie 142,955 717°
Date fizice
Raza medie 25 559 km
(4,007 raze terestre)(ecuatorială)
24 973 km
(3,929 raze terestre)
(polară)
Aria suprafeței 8,115 6×109 km2
(15,91 arii terestre)
Volumul 6,833×1013 km3
(63,086 volume terestre)
Masa 8,681×1025 kg
(14,53 mase terestre)
Densitatea medie 1,27 g/cm3
Accelerația gravitațională la suprafață 8,69 m/s2
(0,886 g)
Viteza de eliberare 21,3 km/s
Perioada rotației siderale 0,718 33 zile
(17 h 14 min 24 s)
(retrogradă)
Înclinarea ecuatorului pe orbită 97,77°
Ascensia dreaptă a polului nord 17 h 9 min 15 s
(257,311°)
Declinația polului nord −15,175°

Albedo 0,300 (Bond)
0,51 (geometric)
Temperatura la suprafață 68 K (−205,2°C) (medie)
Presiunea atmosferei 120 000 Pa
Magnitudine aparentă între 5,9 și 5,32
Diametru unghiular 3,3"–4,1"
Date despre atmosferă
Compoziție ~83% hidrogen (H2)
~15% heliu (He)
~2,3% metan (CH4)
~0,01% amoniac (NH3)
~0,009% HD
~0,00025% etan (CH3-CH3)

Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun.

Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Uranus este zeitatea greacă ancestrală a Raiurilor, un zeu suprem timpuriu. Uranus a fost fiul și partenerul Gaiei tatăl lui Cronos (Saturn) și al ciclopilor și titanilor (predecesorii zeilor olimpici).

Uranus, prima planetă descoperită în vremurile moderne, a fost descoperită de William Herschel în timp ce scruta sistematic cerul cu telescopul personal pe 13 martie 1781. A fost de fapt văzută de mai multe ori, fiind însă ignorată, deoarece era considerată o altă stea obișnuită (cea mai timpurie semnalare a sa a fost făcută în 1690 când John Flamsteed o considera 34 Tauri). Herschel a numit-o „Georgium Sidus” (Planeta Georgiană) în onoarea patronului său, Regele George al III-lea al Angliei; alții i-au zis „Herschel”. Numele de „Uranus” a fost propus pentru prima dată de Bode în conformitate cu numele altor planete inspirate din mitologia clasică, însă nu a intrat în uz până în 1850.

Uranus a fost vizitată doar de o navă, Voyager 2 pe 24 ianuarie 1986.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Mărimea lui Uranus comparată cu a Pământului

Majoritatea planetelor se învârt pe o axă aproape perpendiculară pe planul eliptic, însă axa lui Uranus este aproape paralelă cu ecliptica. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct înspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepționează mai multă energie de la Soare decât regiunile ecuatoriale. Uranus este totuși mai caldă la ecuator decât la poli. Mecanismul care stă la baza acestor fapte este necunoscut.

Ba chiar este neclar care dintre polii lui Uranus este polul nord. Fie înclinația axei sale este puțin peste 90 de grade și atunci rotația sa este directă, fie este puțin sub 90 de grade și rotația este retrogradă. Problema este că trebuie trasă o linie despărțitoare „undeva”, pentru că în cazul lui Venus de exemplu, nu este clar dacă rotația este chiar retrogradă (și nu cumva o rotație directă cu o înclinație de aproape 180 de grade). Este posibil ca acest fenomen să fi fost provocat de o ciocnire cu un obiect cosmic imens.

Datorită orientării sistemului uranian și a traseului lui Voyager 2 prin el, descoperirile navetei s-au produs în același interval de timp. Un strat înalt de dispersie de fum și praf gen smog au fost găsite în zona polului luminat de soare al planetei. Oamenii de știință au numit radiația ultravioletă emanând din această zonă „strălucire de zi”.

Uranus este compusă în mare parte din stânci și felurite ghețuri, cu doar 15% hidrogen și puțin heliu (în contrast cu Jupiter și Saturn care conțin mai mult hidrogen). Uranus (și Neptun) sunt în multe privințe similare sub aspectul miezului cu Jupiter și Saturn mai puțin stratul imens de hidrogen metalic lichid. S-ar zice că Uranus nu ar avea un miez stâncos ca și Jupiter și Saturn, dar mai degrabă materialul său este mai mult sau mai puțin distribuit uniform.

Atmosfera lui Uranus este de aproape 83% hidrogen, 15% heliu și 2% metan.

Ca și celelalte planete gazoase, Uranus are grupări de nori care se deplasează rapid. Dar sunt foarte mici, vizibile numai printr-o mărire semnificativă a imaginilor luate de pe Voyager 2. Observații recente ale Telescopului Spațial Hubble (HST) arată nori mai mari și mult mai bine pronunțați. Observații HST ulterioare arată chiar mai multă activitate. Uranus nu mai este planeta plictisitoare și seacă pe care a văzut-o Voyager. Acum este clar că diferențele au apărut datorită efectelor sezoniere, din moment ce Soarele se află în prezent la o latitudine uraniană mai joasă, care ar putea cauza efecte mai pronunțate asupra vremii de la zi la noapte. Până în 2007 Soarele va fi direct deasupra ecuatorului lui Uranus.

Culoarea albastră a lui Uranus se datorează absorbției culorii roșii a metanului în atmosfera superioară. Ar putea să existe benzi de culoare ca pe Jupiter însă sunt ascunse vederii de stratul protector de metan.

Modelul de centuri latitudinale din atmosferele altor planete gigant se menține și la Uranus în ciuda orientării sale. Câțiva nori de metan din atmosferă au indicat prezența unor vânturi de aproape 374 mi/h (aproape 160 m/s) la latitudini medii.

Câmpul magnetic al lui Uranus prezintă o ciudățenie și anume: nu este centrat în centrul planetei, ci, dimpotrivă, este înclinat cu aproape 60 de grade față de axa de rotație. Este generat cel mai probabil de o mișcare la adâncimi relativ reduse în interiorul lui Uranus.

Uranus este uneori abia vizibil cu ochiul liber pe un cer nocturn senin; este însă ușor de reperat cu un binoclu (dacă știi unde să te uiți exact). Un telescop astronomic va arăta un disc mai mic. Există câteva site-uri web care arată poziția curentă a lui Uranus (și a altor planete) pe cer, dar pentru a o găsi cu adevărat e nevoie de hărți mult mai precise. Astfel de hărți pot fi create cu un program planetar cum ar fi Starry Night.

Sateliții lui Uranus[modificare | modificare sursă]

Uranus are, oficial, 27 de sateliți care au fost botezați după personaje din piesele lui William Shakespeare și Alexander Pope.

Voyager 2 a descoperit 10 sateliți mai mici, în completare la cei 5 mai mari, cunoscuți deja.

Ei formează trei clase distincte: 10 foarte întunecați descoperiți de Voyager 2, cei 5 foarte mari, și cei proaspăt descoperiți situați însă la distanțe mult mai mari.

Marea parte a lor au orbite aproape circulare în planul ecuatorului lui Uranus (și deci la un unghi mare față de planul ecliptic); cei 4 exteriori sunt mai mult eliptici.

Cei mai importanţi sateliţi ai planetei Uranus
Satelit Distanță (mii km) Rază (km) Masă (kg) Descoperitor Dată
Cordelia 50 13 ? Voyager 2 1986
Ofelia 54 16 ? Voyager 2 1986
Bianca 59 22 ? Voyager 2 1986
Cressida 62 33 ? Voyager 2 1986
Desdemona 63 29 ? Voyager 2 1986
Julieta 64 42 ? Voyager 2 1986
Portia 66 55 ? Voyager 2 1986
Rossalinda 70 27 ? Voyager 2 1986
Belinda 75 34 ? Voyager 2 1986
1986U10 76 40 ? Karkoschka 1999
Puck 86 77 ? Voyager 2 1985
Miranda 130 236 6,30 × 1019 Kuiper 1948
Ariel 191 579 1,27 × 1021 Lassell 1851
Umbriel 266 585 1,27 × 1021 Lassell 1851
Titania 436 789 3,49 × 1021 Herschel 1787
Oberon 583 761 3,03 × 1021 Herschel 1787
Caliban 7169 40 ? Gladman 1997
Stephano 7948 15 ? Gladman 1999
Sycorax 12213 80 ? Nicholson 1997
Prospero 16568 20 ? Holman 1999
Setebos 17681 20 ? Kavelaars 1999
Ferdinand 20901 10 5.4 × 1015 Holman 2003

Inelele lui Uranus[modificare | modificare sursă]

Inelele lui Uranus

Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are un sistem de inele, descoperit de sondele spațiale încă din 1977. Acestea sunt foarte întunecate, ca și cele ale lui Jupiter, însă sunt compuse, pe lângă praful fin, din particule destul de mari, ca și cele ale lui Saturn, ajungând la diametre de până la 10 m. Are 11 inele cunoscute, toate slab conturate; cel mai cunoscut este inelul Epsilon. Inelele lui Uranus au fost descoperite primele după cele ale lui Saturn. Acest fapt s-a dovedit extrem de important, relevând faptul că inelele sunt caracteristici ale planetelor gazoase și nu doar lui Saturn.

Inel Distanță (km) Lungime (km)
1986U2R 38000 2,500
6 41840 1-3
5 42230 2-3
4 42580 2-3
Alpha 44720 7-12
Beta 45670 7-12
Eta 47190 0-2
Gamma 47630 1-4
Delta 48290 3-9
1986U1R 50020 1-2
Epsilon 51140 20-100

Notă: distanța este exprimată de la centrul lui Uranus până la partea interioară a inelului