Simon Petru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sf. Apostol Petru
Petersinai.jpg
Sfântul Petru (icoană din sec. al VI-lea)
Date importante
Născut/ă ca. 1 î.Hr.–1 d.Hr.[1], Betsaida
Decedat/ă ca. 67 d.Hr.[2], Roma, Italia
Venerat/ă în Întreaga creștinătate
Rămășițe pământești Bazilica Sfântul Petru din Roma
Sărbătoare 29 iunie
Însemne Crucea cu capul în jos și cheile raiului
Patronaje Italia și Siria
Alte informații Fratele Sf. Apostol Andrei și primul papă al Romei

Gloriole.svg Sfinți

Statuia Sfântului Petru din fața Bazilicii Sf. Petru, reprezentat cu cheile Raiului.

Simon Petru, cunoscut ca Sfântul Petru, în folclor Sânpetru, (n. ?- d. cca. 67) a fost un pescar din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi El Aradsch, Siria), unul din primii discipoli al lui Isus din Nazaret. Simon Petru este considerat în mod tradițional ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei.

Viața[modificare | modificare sursă]

În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret din Galileea. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra și soția sa (în acest sens Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38). Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său Andrei ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44).

Discipol al lui Isus din Nazaret[modificare | modificare sursă]

Numele său inițial a fost Simon (în ebraică שמעון, citește "Șimon"). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit "piatră" (în aramaică "Chefa", "Kepha"), nume consemnat sub forma Πετρος și tradus în latină ca Petrus.

După moartea lui Isus pe cruce[modificare | modificare sursă]

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob fratele lui Isus și Ioan). A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 d.Hr. de către regele Aggripa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat în mod miraculos de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr, a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (azi în Turcia), după care i s-a pierdut pentru o vreme urma.

Ultimii ani și martiriul[modificare | modificare sursă]

Ajuns la Roma în jurul anului 57 d.Hr., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al acestuia în fața împăratului Nero (54-68 d.Hr.), ceea ce le-a atras arestarea. După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr. Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera constă din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 î.Hr. „Tullianum”). (Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” - „Sf. Petru în Carceră”.)

Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați.

Mormântul lui Petru[modificare | modificare sursă]

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și a lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc. Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

Cercetările din anii patruzeci ai secolului al XX-lea[modificare | modificare sursă]

O cruce a Sfântului Petru este o cruce latină inversată

Papa Pius XII a dispus în anul 1939 efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

  • nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane
  • reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma.

Petru la Roma[modificare | modificare sursă]

Scaunul papal este conform tradiției fondat de către Petru și Pavel, care l-au investit cu autoritate apostolică. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția catolică primară susține o astfel de prezență.[3]

Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a stat prea mult la Roma.[4][5][6] În general așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt mai degrabă fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice,[7][8] lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.[9] Hagiografiile, in special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții,[10] mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale.

Faptul că Petru a fost episcop al Romei este coroborat atât de dovezi pozitive cât și de dovezi negative.[11] Totuși, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară.[4][5][6][12][13] Totuși, cei mai mulți cercetători catolici și protestanți,[14] și în general mulți cercetători,[15] conchid că Petru a fost într-adevăr martirizat la Roma sub domnia lui Nero.[7]

Relicve[modificare | modificare sursă]

În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată, spre a face loc actualei Bazilici San Pietro. În bazilica "San Pietro in Vincoli" („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul[16] de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”. Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

„Quo vadis?“[modificare | modificare sursă]

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat"). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Activitate[modificare | modificare sursă]

Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a "Catedrei lui Petru de la Antiohia"). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și astfel drumul în slujba Evangheliei. De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar "catedra" episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă.

Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii, de pildă Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca "cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; ... întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel", adăugând: "Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni" (Adversus haereses III, 3, 2-3). De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu.

Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la "catedra" lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii: "Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica" (Epistole, I, 15, 1-2).

Biserici închinate Sfântului Petru[modificare | modificare sursă]

  • Bazilica San Pietro din Roma
  • Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - după accentul galilean - de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe El. În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa.
  • Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral.
  • Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.
  • Biserica Sfântul Petru din Cluj
  • Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu
  • Catedrala Episcopală a Hușilor

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Petrus (Apostel)” (în germană). Integrated Authority File. http://d-nb.info/gnd/118593323/about/html. Accesat la 12 aprilie 2013. 
  2. ^ O'Connor, Daniel William (2013). „Saint Peter the Apostle” (în engleză). Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online. http://www.britannica.com/EBchecked/topic/453832/Saint-Peter-the-Apostle. Accesat la 12 aprilie 2013. 
  3. ^ "Peter, St. " F. L., Cross, The Oxford dictionary of the Christian Church, Oxford University Press, 2005
  4. ^ a b Brown, Raymond E. and Meier, John P. (1983). Antioch and Rome: New Testament Cradles of Christianity. Paulist Press. p. 98. ISBN 0809103397. „As for Peter, we have no knowledge at all of when he came to Rome and what he did there before he was martyred. Certainly he was not the original missionary who brought Christianity to Rome (and therefore not the founder of the church of Rome in that sense). There is no serious proof that he was the bishop (or local ecclesiastical officer) of the Roman church—a claim not made till the third century. Most likely he did not spend any major time at Rome before 58 when Paul wrote to the Romans, and so it may have been only in the 60s and relatively shortly before his martyrdom that Peter came to the capital.” 
  5. ^ a b Cullmann, Oscar (1962). Peter: Disciple, Apostle, Martyr, 2nd ed.. Westminster Press. p. 234. „"In the New Testament [Jerusalem] is the only church of which we hear that Peter stood at its head. Of other episcopates of Peter we know nothing certain. Concerning Antioch, indeed… there is a tradition, first appearing in the course of the second century, according to which Peter was its bishop. The assertion that he was Bishop of Rome we first find at a much later time. From the second half of the second century we do possess texts that mention the apostolic foundation of Rome, and at this time, which is indeed rather late, this foundation is traced back to Peter and Paul, an assertion that cannot be supported historically. Even here, however, nothing is said as yet of an episcopal office of Peter."” 
  6. ^ a b Chadwick, Henry (1993). The Early Church, rev. ed.. Penguin Books. p. 18. „No doubt Peter's presence in Rome in the sixties must indicate a concern for Gentile Christianity, but we have no information whatever about his activity or the length of his stay there. That he was in Rome for twenty-five years is third-century legend.” 
  7. ^ a b Sean McDowell, Did the Apostles Really Die as Martyrs for their Faith?, Biola Magazine, Fall 2013.
  8. ^ Jacques Berlioz, “Exempla: A Discussion and a Case Study, I. Exempla as a Source for the History of Women,” in Medieval Women and the Sources of Medieval History, ed. Joel T. Rosenthal (Athens, Georgia: The University of Georgia Press, 1990), 37 apud Jennifer M. Burns, MEDIEVAL QUEENS AS HOLY MOTHERS: SANCTITY IN THE IMAGE OF MARY, QUEEN OF HEAVEN HISTORIOGRAPHY: http://www4.wittenberg.edu/academics/hist/alivingstone/411/historiography/BurnsHistoriography.doc
  9. ^ „Hagiografie”, sensul 3. Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000.
  10. ^ Davies, S. (2008). Archive and manuscripts: contents and use: using the sources (3rd ed.). Aberystwyth, UK: Department of Information Studies, Aberystwyth University. p. 5.20. ISBN 978-1-906214-15-9
  11. ^ Vidmar, John (1 iulie 2005). The Catholic Church through the ages: a history. Books.google.com. ISBN 9780809142347. http://books.google.com/books?id=zENJHwQqSy0C&printsec=frontcover&dq=John+Vidmar#v=onepage&q=Both%20Catholic%20and%20Protestant%20scholars%20agree&f=false. Accesat la 12 septembrie 2010. „The evidence that Peter was "bishop" of Rome is corroborated by both positive and "negative" evidence. Positively, Clement's letter to the Corinthians situates Peter in Rome by mentioning his death there. Ignatius of Antioch writes to the Romans and says, "I do not command you as Peter and Paul did." The lists of Roman bishops given by Irenaeus and Tertullian support this, as does the honor given Peter's supposed burial place on Vatican Hill. Eamon Duffy's text for a BBC production, Saints and Sinners, soft-pedals the position of Peter as bishop. Duffy claims that there were five Christian neighborhoods in Rome, and that Peter could not possibly have been supervisor over all of them. One argument against this is the fact that the historical letters (from Paul, Ignatius, and Clement) are all addressed to "the Romans," and not one particular community in Rome. Historians cite negative evidence as well, namely that there is no rival tradition. No other city claims Peter as its bishop except Antioch, and even it conceded that Peter had moved on to Rome.” 
  12. ^ J.N.D. Kelly, Oxford Dictionary of the Popes (Oxford University Press, 1996), p. 6. "Ignatius assumed that Peter and Paul wielded special authority over the Roman church, while Irenaeus claimed that they jointly founded it and inaugurated its succession of bishops. Nothing, however, is known of their constitutional roles, least of all Peter's as presumed leader of the community."
  13. ^ Building Unity, Ecumenical Documents IV (Paulist Press, 1989), p. 130. "There is increasing agreement that Peter went to Rome and was martyred there, but we have no trustworthy evidence that Peter ever served as the supervisor or bishop of the local church in Rome."
  14. ^ "most scholars, both Roman Catholic and Protestant,concur that Peter died in Rome" Keener, Craig S., The Gospel of Matthew: A Socio-Rhetorical Commentary, p. 425, n. 74, 2009 Wm. B. Eerdmans Publishing Company
  15. ^ "[M]any scholars… accept Rome as the location of the martyrdom and the reign of Nero as the time." Daniel William O’Connor, "Saint Peter the Apostle." Encyclopædia Britannica. 2009. Encyclopædia Britannica Online. 25 Nov. 2009 [1].
  16. ^ Tabernacul (conf. DEX online): Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bamm, Peter. Frühe Stätten der Christenheit, München, 1964
  • Calvocoressi, Peter. Who's who in der Bibel, München, 1990
  • Deschner, Karlheinz. Abermals krähte der Hahn, Stuttgart, 1962
  • Faber-Kaiser, Andreas. Jesus starb in Kashmir, Berlin, 1998
  • Flusser, David. Jesus, Hamburg, 1968
  • von Glasenapp, Helmuth. Die nichtchristlichen Religionen, Frankfurt am Main, 1957
  • Gordon, Thomas. The trial - The life and inevitable crucification of Jesus, Londra, 1987
  • Grant, Michael. Jesus, Londra, 1977
  • Grant, Michael. Saint Paul, Londra, 1976
  • Hanselmann, Johannes. Kleines Lexikon kirchlicher Begriffe, München, 1969
  • Hoffmann, Hans-Detlef et alii Von Aaron bis Zypern – Lexikon biblischer Eigennamen, Gütersloh, 1983
  • Hörmann, Werner. Gnosis – Das Buch der verborgenen Evangelien, Augsburg, 1995
  • Keller, Hiltgart L. Reclams Lexikon der Heiligen und der biblischen Gestalten, Stuttgart 1991
  • Lanczkowski, Johanna. Lexikon des Mönchtums und der Orden, Wiesbaden, 1997
  • Läpple, Alfred. Das Hausbuch der Heiligen und Namenspatrone, München, 1984
  • Lehmann, Johannes. Das Geheimnis des Rabbi J., München, 1990
  • Lincoln, Henry, Baigent, Michael și Leigh, Richard. The holy blood and the holy Grail, Londra, 1982
  • Lincoln, Henry, Baigent, Michael și Leigh, Richard. The Messianic Legacy, Londra, 1986
  • Obermeier, Siegfried. Starb Jesus in Kashmir?, Viena, 1983
  • Prause, Gerhard. Die kleine Welt des Jesus Christus, Hamburg, 1981
  • Rienecker, Fritz. Lexikon zur Bibel, Wuppertal, 1960
  • Rosenberg, Alfons. Jesus der Mensch, München, 1986
  • Ryzl, Milan. Die biblischen Wunder, München, 1990
  • Schöps, Hans-Joachim. Die grossen Religionen der Welt, Zürich, 1968
  • Staufer, Ethelbert. Jerusalem und Rom, Berna, 1957
  • Wolandt, Holger. Jesus – Ein kritisches Lesebuch, München, 1993
  • Damian, Sorin Dan, “Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, Editura Herald, București, România, 2010 (163 pagini), ISBN 978-973-111-161-2;

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Simon Petru

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor Simon Petru Succesor
Nu este
Listă de papi
Linus