Viol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Violul este un delict pedepsit de lege, care se referă la un act sexual care are loc împotriva voinței unuia din partneri.

Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal românesc, infracțiunea de viol constă în "Actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința".[1]

Acest fenomen este cunoscut deja din antichitate, prin violarea sclavilor. Violurile au avut loc și în majoritatea războaielor când, în afară de femei, au fost violați și copii. Violurile au uneori loc în închisori sau lagăre. Persoana violată este traumatizată psihic, iar traumele pot dura toată viața.

Prin Decizia nr. II din 23 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României s-a stabilit că raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, constituie atât infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal și alin. 2 lit. b1) din același articol (dacă victima locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul), cât și infracțiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, în concurs ideal.[1]

Violul marital[modificare | modificare sursă]

Violul marital (denumit și viol conjugal), ca formă a violenței sexuale exercitată împotriva femeii, a fost și continuă să fie perceput ca un act aparținând sferei normalității prin prisma tradiției patriarhale ce a influențat și sfera juridică.[2]

Violul marital este mai dificil de identificat și legiferat din cauza concepțiilor legate de căsătorie conform cărora este de „datoria“ femeii să întrețină relații sexuale cu soțul ei ei ori de câte ori acesta dorește, dorința ei fiind minimalizată.[3]

Deși violul marital a fost incriminat de legislația românească prin Legea 197/2000 care a modificat Articolul 175, alin. 1 lit. C, din Codul Penal, este încă nevoie de timp pentru a accepta că instituția căsătoriei nu este o cetate în interiorul căreia soțul are imunitate. Conform noilor reglementări, în articolul 217, aliniat 1 se precizează că “actul sexual de orice natură, cu un membru al familiei, prin constrângerea acestuia sau profitând de imposibilitatea lui de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”. La aliniatul 2 se adaugă: “Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă victima este membru de familie – prin membri de familie se înțelege soțul sau alte rude apropiate”.[2]

Aceste prevederi referitoare la membrii de familie nu se mai regăsesc în noul Cod penal , art. 218, ci doar referința la rudă în linie directă, la frate și la soră.[4]

Pedepse[modificare | modificare sursă]

În Codul Penal de pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, în limbajul juridic al vremii, se prevedea că "Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primpregiurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veșnica lui nefolosire".

Perspectiva feministă[modificare | modificare sursă]

Violul se referă la actul sexual (vaginal, anal, oral) impus cuiva – adult sau copil, femeie sau bărbat – prin violență, amenințare sau constrângere. Violul reprezintă, alături de hărțuirea sexuală și violența domestică, o experiență predilect feminină. Refuzul victimei, lipsa consimțământului acesteia constituie diferența esențială dintre viol și actul sexual voit. În centrul discuțiilor purtate în societate și în tribunale se află însă ideea de credibilitate a victimei; aceasta trebuie să dovedească celorlalți că a fost vorba de un “viol real” (Estrich, 1987), adică nu și-a încurajat prin diverse mijloace agresorul/agresorii.

Alături de omor și furt, violul reprezintă una dintre cele mai vechi infracțiuni. Abia în secolul al XVIII-lea se face însă trecerea de la rapt (răpire) la viol, trecere care “presupunea o atenție mai mare acordată vătămării suferite de femeie, decât prejudiciului adus «proprietarului” ei” (Vigarello, 1998: 330). Jurisprudența societății secolelor al XIX-lea și al XX-lea a manifestat o mai mare exigență în definirea brutalității și o creștere continuă și gradată a intoleranței față de violența sexuală, dar a definit, în continuare, violul în funcție de viziunea masculină asupra sexualității umane.

Violul reprezintă o expresie a sexismului și a inegalității existente între bărbați și femei (MacKinnon, 1987: 81). Armele bărbatului sunt date de forța lui fizică și frica femeii (Brownmiller, 1975: 4-5). Astfel, violul sau amenințarea violului devin o modalitate eficientă de control social al femeilor, negându-li-se acestora dreptul de control asupra propriului corp și limitându-le libertatea de mișcare.

Pentru femei, violul reprezintă o experiență traumatizantă, motiv pentru care încă din copilărie sunt “socializate pentru viol” (Brownmiller, 1975), ele “învățând” o serie de reguli privind locurile sau persoanele pe care le pot frecventa, măsurile de evitare a pericolelor la care se expun dacă circulă neînsoțite seara sau în timpul nopții ș.a.m.d.

În ceea ce privește violul, în societatea contemporană continuă să existe mai multe prejudecăți, care nu fac altceva decât să inducă ideea că întreaga vină pentru agresiunea suferită revine femeii:

  1. femeile spun “nu”, dar înțeleg “da” ;
  2. violul reprezintă o fantezie sexuală pe care o au, în egală măsură, atât femeile cât și bărbații;
  3. bărbatul a fost “provocat” de comportamentul sau vestimentația femeii.
  4. Aceste prejudecăți sunt întărite și perpetuate de imaginile pornografice difuzate de mass-media; pornografia este cea care susține, între altele, că femeile incită la, încurajează, cer și chiar au nevoie de violență sexuală (Dworkin, 1999: 166).

Cel mai răspândit mit în legătură cu violul este acela că femeile sunt agresate de maniaci sexuali necunoscuți, care le acostează în locuri puțin umblate, de preferință seara sau noaptea. Totuși, aproximativ jumătate din violuri sunt comise de bărbați pe care femeia îi cunoaște și în care are încredere: un prieten, o rudă, soțul. (MacKinnon, 1987: 81).

În cazul violului între soți, situația nu a fost încă reglementată juridic decât în puține țări din lume. Din punctul de vedere al evoluției moravurilor, feministele radicale consideră chiar că “instituția căsătoriei are la origine practica violului” (Dworkin, 1999: 19), făcând referire la obiceiul răpirii femeii și transformării ei în soție proprie(tate). Violul conjugal (marital) a fost luat în discuție în mod public abia în ultimele două-trei decenii. Până atunci se considera că nu se poate vorbi de viol în cadrul căsătoriei, pentru că soția are îndatorirea conjugală de a avea relații sexuale cu soțul său, legătura căsătoriei garantând în principiu consimțământul părților. În acest context, de exemplu, în România, conform Codului Penal încă în vigoare, în fața justiției, căsătoria cu agresorul îl exonerează pe acesta de vină; căsătoria după viol este considerată de unii juriști ca fiind “în unele cazuri o reală reparație morală” (fragment dintr-un document semnat de Sorin Moisescu, pe atunci președinte al Curții Supreme de Justiție, sursa: Evenimentul Zilei, nr. 1942, 12 nov. 1998: 6).

Codul Penal român definește, deocamdată, violul, ca fiind raportul sexual al unui bărbat cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea sa de a se apăra sau de a-și exprima voința. Pentru viol este prevăzută pedeapsa cu închisoarea, dată în funcție de gravitatea faptei, de vârsta, starea fizică și psihică a victimei etc. Nu se face însă nici o referire la violul produs în cadrul cuplului. O problema majoră o constituie însă modalitatea de dovedire (probațiune) a violului. Jurista Monica Macovei (1995: 62) a constatat faptul că, în general, “virginitatea sau statutul de «femeie cinstită» (determinat prin verificarea vieții intime a femeii, având importanță statutul marital, cercul de prieteni, studiile, încadrarea în muncă, opiniile vecinilor) conferă suport susținerilor victimei cu privire la constrângere; neîncadrarea în una din cele două categorii lipsește afirmațiile femeii de credibilitate, din perspectiva celor care investighează cauza, iar șansele de incriminare a autorului violului sunt minime, considerându-se că raportul sexual a avut loc cu consimțământul femeii.” Lipsurile sistemului nostru juridic, combinate cu sentimentele de teamă, rușine și vină ale victimelor duc inevitabil la un număr destul de mic de procese penale, femeile preferând să ascundă faptul că au fost violate.

Literatură[modificare | modificare sursă]

  • Brison, Susan J.: Vergewaltigt. Beck, Juli 2004 - ISBN 3-406-52199-1
  • Brownmiller, Susan: Gegen unseren Willen. Vergewaltigung und Männerherrschaft. Frankfurt a. M., 1980, ISBN 3-596-23712-2
  • Estrich, Susan, 1987, Real Rape. How the Legal System Victimizes Women who Say No, Cambridge, MA: Harvard University Press.
  • Gerber, Daniel: Fünfzehn Dollar für ein Leben. Basel, Brunnen 2005, ISBN 3-7655-3843-4
  • Greuel, Luise: Polizeiliche Vernehmung vergewaltigter Frauen. Weinheim 1993
  • Heynen, Susanne: Vergewaltigt – die Bedeutung subjektiver Theorien für Bewältigungsprozesse nach einer Vergewaltigung. Weinheim, 2000
  • Leuenberger, Peter M.: Vergewaltigungsmythen in der Literatur von 1980–2000 zum Thema Vergewaltigung. Solothurn 2003
  • MacKinnon, Catherine, 1987, Feminism Unmodified. Discourses on Life and Law, Cambridge, MA: Harvard University Press.
  • Macovei, Monica, 1995, “Violența împotriva femeilor” în Laura Grünberg, Mihaela Miroiu (coord.) Gen și societate. Ghid de inițiere, București: Ed. Alternative.
  • Palmer, Craig T. und Randy Thornhill: A Natural History of Rape: Biological bases of sexual coercion. Cambridge, Mass.: MIT Pr. , 2000 - ISBN 0-262-20125-9
  • Simon and Schuster, Dworkin, Andrea, 1981, Pornography: Men Possesing Women, London: The Women’s Press.
  • Schliermann, Brigitte: Vergewaltigung vor Gericht. Hamburg 1993, ISBN 3-89458-123-9
  • Balthasar, Susanne: Die Tatbestände der Vergewaltigung und sexuellen Nötigung. Eine rechtsvergleichende Betrachtung des deutschen und österreichischen Rechts mit Schwerpunkt im 20. Jahrhundert. Linz 2001, ISBN 3-85487-251-8
  • re.ACTion (2007): Antisexismus_reloaded. Zum Umgang mit sexualisierter Gewalt - ein Handbuch für die antisexistische Praxis. Münster. ISBN 978-3-89771-301-7
  • Vigarello, Georges, 1998, Histoire du viol, XVIe – XXe siècle, Paris: Éditions du Seuil. (în rom. Istoria violului. Secolele XVI – XX, trad. de Beatrice Stanciu, Timișoara: Ed. Amarcord.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b DECIZIA Nr. II din 23 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
  2. ^ a b Violența domestică: violul marital (rezumat teză de doctorat)
  3. ^ Inegalitatea de gen:violența invizibilă (Ghid de lucru pentru conștientizarea și eliminarea violenței împotriva femeilor)
  4. ^ Legea nr. 286/2009 privind Codul penal publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1, Nr. 510 din 24 iulie 2009, art. 218

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Romina Surugiu

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viol