Nero

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nero
Al cincilea Împărat Roman
Nero 1.JPG
Bustul lui Nero de la Musei Capitolini, Roma
Domnie 13 octombrie 54 - 9 iunie 68 (&&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani, &&&&&&&&&&&&&240.&&&&&0240 zile)
Nume complet De la naștere până la adopție: Lucius Domitius Ahenobarbus
De la adopție până la accesiune: Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus
Ca și împărat: Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus
Născut 15 decembrie 37
Decedat 9 iunie 68 (30 de ani)
în afara Romei
Predecesor Claudius
Succesor Galba
Căsătorit cu Claudia Octavia
Poppaea Sabina
Statilia Messalina
Urmași Claudia Augusta
Casa Regală Dinastia iulio-claudiană
Tată Gnaeus Domitius Ahenobarbus
Mamă Agrippina Minor Iulia
Dinastii imperiale romane
Dinastia Iulio-Claudiană
Cronologie
Cezar August 27 î.Hr.14 d.Hr.
Tiberius 1437
Caligula 3741
Claudius 4154
Nero 5468
Familii
Gens Iulia
Gens Claudia
Arbore genealogic
Categorie:Dinastia iulio-claudiană
Succesiune
Precedată de
Republica Romană
Urmată de
Anul celor patru împărați
Nero

Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15 decembrie 37 - d.9 iunie 68) a fost al cincilea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene.
Se presupune că a dat foc Romei. Era bănuit ca ar fi violat-o pe mama lui.
Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Doar în Grecia au existat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru Pausanias, Nero era un exemplu pentru justețea afirmației lui Platon, conform căreia marea nedreptate "nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită".

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Nero s-a născut la 15 decembrie 37, în Antium, un orășel italic de la malul marii. Tatăl sau, Gnaeus Dimitius Ahenobarbus, era membru al uneia dintre familiile de vază din vremea republicii. Nero era cunoscut datorită mamei sale, Agrippina, fiica lui Germanicus și sora lui Caligula. Tatăl lui Nero a murit când el avea doar trei ani, iar mama lui a fost exilată de către Caligula pe insulele Ponziane. Însă în anul 41, Claudius, odată cu ascensiunea să la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei doi s-au căsătorit în 49, iar între anii 50-51, Nero a fost adoptat și numit moștenitor. În 53, s-a însurat cu fiica lui Claudius, Octavia. În 54, la moartea lui Claudius, Nero, la 16 ani, a fost acceptat că împărat fără opoziție.

Domnia[modificare | modificare sursă]

Nero și Agripina
Remușcările împăratului Nero după moartea mamei sale - de John William Waterhouse
Nero împărat

Nero a oferit o donație enormă gărzii pretoriene și a ținut un discurs în față senatului prin care promitea întoarcerea la principiile lui Augustus. Rolul senatului în cadrul guvernării avea să crească, iar senatorii aveau să se bucure de mai multă libertate în exprimarea opiniilor. Discursurile sale au fost scrise de Seneca, un dinstins filosof stoic, exilat în Corsica de Claudius și rechemat să se ocupe de Nero, că preceptor, alături de Afranius Burrus, perfectul pretoriului. Britannicus, fiul lui Claudius, a fost otrăvit la o cină în anul 55. Mama să, Agrippina, a exercitat o enormă influență asupra fiului sau, prin intermediul căruia speră să conducă imperiul. Nero a tratat-o cu considerație și chiar mama să l-a sedus pentru a-l controla mai bine. Dar la începutul anului 55, garda i-a fost retrasă, iar ea alungată din palat. În 59, Nero a poruncit să fie suprimată. După tentative eșuate, a fost în cele din urmă ucisă. Împăratul colinda seara prin oraș, mergând din cârciumă în carciuna cu prietenii săi, jefuiâ oamenii în plină stradă, atacă femeile și fra din magazine și tarabe. Siluia femei măritate și băieți născuți liberi. S-a căsătorit cu amanții săi, Pitagora și Sporus, un copil castrat. Era pasionat de muzică, și îi plăcea să cânte propriile compoziții, acompaniindu-se singur la lira. L-a angajat că profesor pe Terpnus, cel mai mare cântăreț de lira, și organiza concerte private pentru prieteni. Debutul sau public a avut loc în 64, la Napoli, iar teatrul în care organizase recitalul a fost lovit de un cutremur și s-a prăbușit. Suetonius spune că nero avea o voce slabă și înfundată, Dio Cassius îi califică glasul drept leșinat, dar poate era un muzician talentat și priceput. Nero se costumă că un actor de tragedie, susținând un al doilea recital în față plebei interpretând un cântec despre Niobe și alte arii, feminine și masculine, cu soldatil din garda pretoriană standu-i alături, gata să-i poarte lira. Spectacolul s-a întins până seară târziu. Nero se imagina poet și scria poezii.

În 58, Nero s-a îndrăgostit de Poppaea Sabina, căsătorită cu unul dintre tovarășii apropiați lui Nero, Otho Marcus. Otho a fost numit guvernator al Lusianiei, iar Poppaea a ajuns în patul împăratului. A divorțat în 62 de Octavia și s-a căsătorit cu Poppaea. Octavia a fost trimisă în Campania, izolată în Pandateria și acuzată fals de adulter, a fost ucisă, capul ei fiind adus la Roma pentru că Poppaea să se desfete privindu-l. În 63 i-a născut lui Nero o fiica, dar care a murit la 4 luni. În 65, într-un acces de manie, Nero și-a omorât soția însărcinată a două oară în bătaie. S-a însurat cu Statilia Messalina, dar apoi, a început o relație amoroasă cu Sporus, având o asemănare fizică cu Poppaea. A pus să fie castrat și îmbrăcat în veșminte femeiești. Când i s-a cerut să semneze prima sentința la moarte, Nero a comentat "de n-aș fi învățat să scriu niciodată". După moartea lui Burrus, în 62, influență lui Seneca s-a diminuat,fiind dominat de Poppaea și Ofonius Tigellinus, succesor la comandă gărzii pretoriene. Pentru că banii erau pe sfârșite, Nero a mărit dările, momeda s-a depreciat, iar averile bogaților au fost confiscate pentru a îngroșa veniturile împăratului. În 64, Roma a fost devastată de un mare incendiu, izbucnind în apropiere de Circus Maximus. A cuprins 10 din cele 14 cartiere ale orașului, tot centrul Romei și o parte din reședința imperială de pe Colină Palatină.

Incendiul, persecuțiile și complotul[modificare | modificare sursă]

Executarea creștinilor
Nero la Baiae

Nero se afla la Antium când a izbucnit incendiul, dar s-a întors degrabă la Roma pentru a află despre amploarea dezastrului. A ajutat sinistrații, a transformat uneel edificii publice în adăposturi și a oferit grâne ieftine populației. A oferit bani pentru reconstrucție și a impus măsuri stricte pentru reducerea riscului de repetare a incendiilor. Lumea credea că Nero însuși ar fi provocat incendiul că să facă loc pentru Domus Aurea. În toiul incendiului, privea pârjolul din turunul lui Mecenas și se bucură de frumusețea flăcărilor, cântând "Arderea Troiei" și puțini au fost păcăliți atunci când a aruncat vină asupra creștinilor. Acuzat că ar fi ordonat marele incendiu de la Roma , Nero a aruncat vină asupra creștinilor, urmând un val de procese sumare. Mulți creștini au fost crucificați și arși, ca și cum ar fi torțe vii, pentru a ilumina jocurile de circ. Printre victimele persecuției se numără și Sfinții Petru și Pavel ce au fost uciși prin anul 66.

Indiferent de autor, marele incendiu l-a impovorat financiar pe Nero când veniturile erau deja insuficiente. A reluat procesele pentru trădare și s-a ajuns la exiluri, execuții și sinucideri, frică și indignarea raspandindu-se printre senatori și curteni. Un grup format din senatori, printre care și ofițeri din garda imperială, condus de Gaius Calpurnius Piso, a plănuit să-l asasineze în timpul Jocurilor de la Circus Maximus din aprilie 65. Complotul a fost descoerit, astfel, 19 oameni fiind uciși și 13 exilați. Chiar și Seneca a fost acuzat de complicitate la conspirația pisoniana și a fost obligat să se sinucidă. A mai fost dată în vileag o altă conspirație pe când Nero se află în drum spre Grecia, fiind implicați senatori de vază, ca Gnaeus Domitius Corbulo.

„Campionul” și „artistul”[modificare | modificare sursă]

Nero era fascinat de cultură grecească și a întreprins o călătorie. A ținut că Jocurile Olimpice și Nemeene să fie organizate mai devreme. El a ieșit învingător la toate întrecerile, mituind arbitrării și competitorii. Spectatorii au avut interdicția de-ași părăsi locurile cât timp se află pe scenă, și ținea recilaturi ore întregi. S-a întâmplat că femeile să nască în incinta teatrului, alții s-au prefăcuți morți că să fie scoși afară, iar viitoru împărat, Vespasian, a adormit în timpul interpretării, fiind exlus din anturajul împăratului. Tinerii talentați sunt repede reduși la tăcere iar statuile învingătorilor sunt distruse. Participând la cursa cu un car tras de zece cai , dar este aproape ucis după ce cade din acesta. La final este declarat învingător în uralele celor 5000 de însoțitori aduși special de la Roma ca să îl aplaude.

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

Pe plan militar, generalul Gaius Suetonius Paulinus a înăbușit o revoltă a icenilor condusă de Boudica în Britania în 61 și Corbula a purtat ictorii asupra părților în Armenia. La întoarcerea la Roma din 67, relațiile dintre Nero și Senat s-au înrăutățit. Fiindcă a impus impozite împovărătoare, era pe cale să-și piardă susținerea provinciilor. În martie 68, a izbucnit revoltă lui Iulius Vindex, guvernatorul Galiei Lugdunensins, câștigând adeziunea lui Galbă, guvernatorul Hispaniei Tarraconensis. Armatele de la Rin l-au învins pe Vindex la Besancon, în mai 68. L-au proclamat însă împărat pe Verginius Rufus, care a refuzat. Galbă a devenit soluția alternativă. Galbă aștepta în Spania, în timp ce agenții lui au retras toată susținerea de care se mai bucură Nero. Pe 8 iunie, Nero a fugit, fiind abandonat de comandantul pretorian, Nymfidius Sabinus. A sperat că se va îmbarca la Ostia să caute asapost în provinciile orientale. Dar pretorienii au refuzat să-l ajute. L-au părăsit și servitorii. A ieșit în stradă din palat alături de Sporus, și s-a întâlnit cu Faon, unul dintre libertii săi, care l-a pus să se deghizeze și l-a condus la vila să, la câțiva km de oraș. Nero se ascundea într-o cameră din spatele casei, când soldații au venit să-l aresteze. A ales să se sinucidă. L-a chemat pe Epafroditus, secretarul său personal, să-l ajute să se înjunghie în gât, exclamând în același timp "Ah, ce artist piere odată cu mine!". Nero a murit la 9 iunie 68, la numai 30 de ani. Trupul sau a fost depus în mormântul Domitiilor de pe Colină Pinciana. A fost așezat într-un sarcofag de profir și i s-a construit un altar de marmură montat pe o balustradă de piatră. A rămas popular în rândul plebei, mormântul sau fiind decorat cu flori, încă mulți ani după moarte.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nero


Predecesor:
Claudius
Împărat Roman
54 - 68

Succesor:
Galba