Muzeul Luvru

Muzeul Luvru Musée du Louvre
Curtea Napoleon a Muzeului Luvru și piramida, la apus
Fondat	1793
Adresă	Musée du Louvre R. Am. de Coligny - 75001 Paris 48°51′40″N 2°20′09″E
Tip	Antichități orientale Antichități egiptene Antichități grecești, etrusce și romane Artă Islamică Sculpturi Obiecte de artă Picturi Arte grafice
Vizitatori	8 500 000 (2008)
Director	Henri Loyrette
Transport public	Stația de metrou: Palais-Royal - Musée du Louvre
Sit web	www.louvre.fr

Muzeul Luvru (franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m² dintre care 60.600 m² destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din antichitate până la 1848 și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

Palatul Regal

Cetatea Luvru
Pictură de Fraţii de Limbourg, Les Très Riches Heures du duc de Berry, Octobre, detaliu, 1412-1416

La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72m, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având doua căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea partea din avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. Odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată în 1317 la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franței în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru este la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.

În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură ce este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă constă în Marea Galerie ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).

Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea si decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri precum Poussin, Romanelli sau Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat până în secolul al XVIII-lea când o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă ce va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.

Istoric

Începuturi

Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regești (fr. Bâtiments du Roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

Luvru şi Arcul de Triumf Carrousel, inaugurat în 1808

În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arc de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra este plasată o statuie antică din bronz, reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția și care va fi returnată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries este completată prin adăugarea de clădiri noi realizate de Hector-Martin Lefuel (după planuri de Louis Visconti); alte clădiri sunt adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural ce devine din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul este incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel este nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit, iar după mai mulți ani de deliberare, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care va funcționa Ministerul de Finanțe.Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu abia la decizia președintelui francez François Mitterrand în 1981.

Marele Luvru

În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței, la data de 26 ianuarie 1981, acesta ia decizia de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Este începutul proiectului numit Marele Luvru (fr. Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra proiectului Marele Luvru a fost încredințat EPGL (fr. Etablissement Public du Grand Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost încredințate de EPGL arhitectului american de origine chineză, Ieoh Ming Pei celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției piramidei.(vezi mai jos)

La 9 decembrie 1986 este inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul va găzdui operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 și până la nașterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziția între Muzeul Luvru – preia de la acesta din urmă operele artiștilor născuți între 1820 și 1870 – și Muzeul de Artă Modernă.

Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către Ieoh Ming Pei este inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulație a palatului Luvru fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție din care se permite accesul vizitatorilor la restul complexului.

În anul 1997 muzeul va suferi din nou modificări de amenajare importante în jurul Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene, ce dublează astfel suprafața de expoziție a acestui departament. În 1998, Școala Luvrului (fr. L’Ecole du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000m²), aripă în care se găseau vechile colecții de sculptură.

Colecții

Muzeul Luvru prezintă opere ale artei occidentale din Evul Mediu până la 1848, ale civilizațiilor antice care au precedat-o și influențat-o și ale artei islamice. Colecțiile sunt repartizate celor opt departamente ce își au fiecare istoria proprie legată de curatori, colecționari și donatori.

Icoane și picturi creștine

• Maiestatea Sa, Cimabue, circa 1280 (tempera pe lemn);
• Sfântul Francisc primește stigmatele, Giotto, circa 1300 (tempera pe lemn);
• La Grande Pietá ronde, Jean Malouel, circa 1400 (tempera pe lemn);
• Retablul Sfântului Denis, Henri Bellechose, 1416 (pictură pe lemn transferată pe pânză);
• Buna vestire, Rogier van der Weyden, circa 1432-1435 (ulei pe lemn);

Legături externe

• Vizită virtuală a muzeului
• fr en ja Louvre.fr