Sari la conținut

Mircea Eliade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mircea Eliade
Date personale
Născut[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
București, România[7] Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani)[8][9][10][11][12] Modificați la Wikidata
Chicago, Illinois, SUA[13] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatOak Woods Cemetery[*][[Oak Woods Cemetery (cimitir în SUA)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale Modificați la Wikidata
Căsătorit cuNina Mareș,
Christinel Cotescu
Cetățenie Regatul României
 Republica Socialistă România
 Statele Unite ale Americii (–) Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Română Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric al religiilor, filosof al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar
Limbi vorbitelimba franceză[14]
limba engleză[14]
limba română[15]
limba germană
limba italiană
limba persană
limba ebraică
limba sanscrită
limba bengaleză
Limba pali Modificați la Wikidata
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din Calcutta
Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor1921-1986
Limbilimba franceză
limba română
limba engleză  Modificați la Wikidata
Mișcare/curent literarMișcarea Legionară,
Școala de istorie a religiilor din Chicago,
Criterion
Trăirism
PatronajUniversitatea din Chicago
Universitatea din București  Modificați la Wikidata
Subiectefantasy, autobiografie, istoria religiilor
Specie literarăpoezie, nuvelă, roman, eseu
Operă de debutpovestirea „Cum am găsit piatra filosofală”, romanul Romanul adolescentului miop, eseul Yoga.
Influențe
Honoré de Balzac, Surendranath Dasgupta, Julius Evola, James George Frazer, André Gide, René Guénon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aldous Huxley, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Carl Jung, Rudolf Otto, Giovanni Papini, Gerardus van der Leeuw, Miguel de Unamuno, Joachim Wach
A influențat pe
Ioan Petru Culianu, Wendy Doniger, Gilbert Durand, Sergiu Al-George, Andrei Oișteanu, Mariana Șora, Mihail Șora,
Note
PremiiGordon J. Laing Award[*][[Gordon J. Laing Award |​]]
Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​
doctorat honoris causa de l'université Paris-Sorbonne[*][[doctorat honoris causa de l'université Paris-Sorbonne |​]][1]  Modificați la Wikidata
Membru post-mortem al Academiei Române
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mircea Eliade (n. , București, România – d. , Chicago, Illinois, SUA)[16] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și, din 1957, profesor la Universitatea din Chicago, iar din 1962, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery; naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume. Din 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.[17]

Copilăria și adolescența

[modificare | modificare sursă]

Născut în București, ca fiul lui Gheorghe (Ieremia) Eliade[18][19] și al Jeanei.[20] Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui - „Eliade” nu este un nume de răzeși moldoveni.[21] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.[22]

Familia s-a mutat între Tecuci și București, stabilindu-se în capitală în 1914[18] unde și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian) la nr.1, unde Eliade a locuit până târziu în adolescență.[23]

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[18] Eliade a fost elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica[19] și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
S-a interesat de științele naturii, de chimie și, de ocultism,[19] și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.[24] Ignorând insistențele tatălui, care era îngrijorat de faptul că-și pereclitează vederea slabă, Eliade citește cu pasiune[19] Honoré de Balzac,[19][24] nuvelele lui Giovanni Papini și studiile social-antropologice ale lui James George Frazer,[24] pentru care a învățat italiana și engleza și, în particular persana și ebraica.[18][24] A fost interesat de filosofie și a studiat lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie, în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu.[24] Prima sa publicație a fost un articol publicat în 1921 „Dușmanul viermelui de mătase”, în „Ziarul științelor populare și al călătoriilor” nr. 21[25] urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”.[24] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său autobiografic de debut, „Romanul adolescentului miop”.[24]

Eliade, gânditorul

[modificare | modificare sursă]

Mircea Eliade avea o serioasă formație filosofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca „șef al generației” sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, iar ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian. A devenit asistent onorific al lui Nae Ionescu în 1933.

Casa în care a trăit Mircea Eliade între anii 1934-1940, Bulevardul Dacia, București

Influența italiană

[modificare | modificare sursă]

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri [necesită citare]. În 1929 își ia licența la Universitatea București cu o teză intitulată „Contribuții la filosofia Renașterii”.

India secretă

[modificare | modificare sursă]

După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Cu o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd.Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi

[modificare | modificare sursă]

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor.[26] Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească

[modificare | modificare sursă]

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a aderat la Mișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire”, dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.[27]

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă.[28] În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. În urma unui un atac de hemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni.[28] A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.[29]

Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole antisemite[30], a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura [31],[32] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice,[necesită citare]. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu [33].

Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.[34]

Anii de maturitate

[modificare | modificare sursă]

În toamna anului 1945 se mută în Franța, la Paris, alături de Adalgiza (Giza) Tătărăscu, fiica din prima căsătorie a Ninei Mareș.

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”.[35] Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.[36] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.[37]

Eliade, artistul

[modificare | modificare sursă]

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade

[modificare | modificare sursă]
Chipul lui Mircea Eliade pe un timbru din Republica Moldova
Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul Floreasca din București
Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fața bisericii Mântuleasa din București.[38]

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. noiembrie 1944), cu care s-a căsătorit în 1934,[39][40][41] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit, la Paris, în 9 ianuarie 1950.[39][42]

Opere literare

[modificare | modificare sursă]

Lucrările publicate în limba română

[modificare | modificare sursă]
  • Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat la Editura Muzeul Literaturii Române abia în anul 1988, ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
  • Solilocvii, 1932
  • Maitreyi, 1933, roman indian
  • Oceanografie, 1934,
  • Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Incercarea labirintului , roman
  • Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
  • Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • Șarpele, 1937
  • Fragmentarium, 1938
  • Nuntă în cer, 1938
  • Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Mitul reintegrării, 1942
  • Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
  • Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
  • Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
  • Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
  • Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
  • Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma „Revista scriitorilor Români”, 1976 în „Secolul XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura „Destin” din Deva
  • Noaptea de Sânziene, 1971
  • În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
  • Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
  • Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
  • Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Lucrările publicate în limbi străine

[modificare | modificare sursă]
  • Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză
  • Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba portugheză
  • Tehnici ale Yoga, 1948
  • Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
  • Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
  • Imagini și simboluri, 1952
  • Yoga. Nemurire și libertate, 1954
  • Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
  • Forgerons et alchimistes (Făurari și alchimiști), 1956, în limba franceză
  • Mythes, rêves et mystères, (Mituri vise și mistere), 1957, în limba franceză
  • Initiation, rites, sociétés secrètes (Nașteri și renașteri), 1958, în limba franceză
  • Mefistofel și androginul, 1962
  • Patañjali et le Yoga (1962), în limba franceză
  • Aspects du mythe (1963), în limba franceză
  • The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
  • De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
  • Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
  • Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions (1976), în limba engleză
  • Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
  • Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981
  • Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6
  • Symbolism, the sacred, and the arts, 1985
  • Briser le toit de la maison, 1986

Opere memorialistice

[modificare | modificare sursă]
  • Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
  • Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
  • Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
  • Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
  • Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Ecranizări

[modificare | modificare sursă]

In memoriam

[modificare | modificare sursă]

Mai multe școli și străzi din multiple orașe din țara sa natală îi poartă numele.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ MM. EDWARD HEATH ET YEHUDI MENUHIN DOCTEURS "HONORIS CAUSA" DE PARIS-SORBONNE (în franceză), Le Monde, , p. 7 
  2. ^ Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Internet Speculative Fiction Database 
  4. ^ The Fine Art Archive, accesat în  
  5. ^ Gran Enciclopèdia Catalana 
  6. ^ Opća i nacionalna enciklopedija 
  7. ^ „Mircea Eliade”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ Mircea Eliade, BD Gest', accesat în  
  9. ^ The Fine Art Archive, accesat în  
  10. ^ Mircea Eliade, Internet Philosophy Ontology project, accesat în  
  11. ^ BeWeB, accesat în  
  12. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  13. ^ „Mircea Eliade”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  14. ^ a b CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  15. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  16. ^ În Memorii, Humanitas, 1991, Mircea Eliade scrie: „M-am născut la București, la 9 martie 1907 (25 februarie stil vechi)”. O notă de subsol a editurii menționează că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în „Revista de istorie și teorie literară” în 1983
  17. ^ „Membrii post-mortem ai Academiei Române”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ a b c d Biografie, in Handoca
  19. ^ a b c d e Silviu Mihai, "A doua viață a lui Mircea Eliade", în Cotidianul, 6 februarie 2006; accesat 31 iulie 2007
  20. ^ Călinescu, p.956
  21. ^ Vezi Memorii
  22. ^ Nostalgia după România - interviu cu Sorin Alexandrescu, 24 iunie 2006, Simona Chițan, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
  23. ^ es Sergio Vila-Sanjuán, "Paseo por el Bucarest de Mircea Eliade" ("Prin Bucureștiul lui Mircea Eliade")[nefuncțională], în La Vanguardia, 30 mai 2007; accesat 16 ianuarie 2008
  24. ^ a b c d e f g Ion Hadârcă, "Mircea Eliade la începuturi", În Revista Sud-Est, 1/2007; accesat 21 ianuarie 2008
  25. ^ Biografie, la Handoca
  26. ^ A se vedea, de exemplu, romanele Elle et lui, de George Sand, și Lui et elle, de Alfred de Musset.
  27. ^ Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 208-209
  28. ^ a b Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 209
  29. ^ Jeni Acterian, Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Humanitas, 1991, p. 248
  30. ^ Iliescu 2004.
  31. ^ Țurcanu Florin, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Humanitas, 2003
  32. ^ Laignel-Lavastine, Alexandra "Eliade, Cioran, Ionesco.Uitarea Fascismului", Bucuresti:Editura EST, 2004.
  33. ^ Oișteanu
  34. ^ „Mihai Șora și triumful Anei Pauker”. DW.COM. . Accesat în . 
  35. ^ Ecaterina Tzaralunga, Enciclopedia identității românești. Personalități. Articolul Mircea Eliade. Editura Litera, Chișinău, 2011, p. 291
  36. ^ In 1986 Ioan Petru Culianu nu avea doctoratul de Stat el aflându-se la Chicago ca profesor invitat din Olanda să țină două conferințe. Abia în 1990 Culianu va depune actele să fie angajat ca profesor asociat la Chicago Divinity School, fiind însă ucis înainte de a primi cartea verde necesară angajării (v. biobiblografia din 1990 scrisă de Culianu, apărută în L.A.I., 18 mai 1992).
  37. ^ http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=112 (Vezi răspunsul lui Stelian Pleșoiu la întrebarea "De ce credeți că ambii soți Eliade au voit, prin testament, să fie incinerați și nu îngropați, după obiceiul creștin-ortodox?")
  38. ^ Mircea Eliade are statuie în cartierul Mântuleasa
  39. ^ a b "O iubire asa de mare ucide"[nefuncțională], 16 februarie 2004, Jurnalul Național, accesat la 8 iulie 2012
  40. ^ „Povestea vieții lui Mircea Eliade - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ 10 ani din viața lui Eliade
  42. ^ Ultimul mister al unei familii celebre

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Dorin David, De la Eliade la Culianu. I, Bucuresti, Editura Eikon, 2010; editia a II-a: 2013
  • Dorin David. Mircea Eliade: la marginea labirintului: corespondențe între opera științifică și proza fantastică. Bucuresti, Editura Eikon, 2014.
  • Florin Țurcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, traducere din limba franceză de Monica Anghel și Dragoș Dodu, București, Editura Humanitas, 2005; ediția a II-a revăzută, 2007 - recenzie
  • Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2000; ediția a III-a, 2002
  • Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2004
  • Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian Roots, 1907-1945, New York, Columbia University Press, 1998; versiunea românească, Editura Criterion Publishing, 2005
  • Mihai Posada, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. I, București, Criterion Publishing, 2006; idem, Opera publicistică a lui Mircea Eliade, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Iași: Tipo Moldova, 2013.
  • Alexandra Laignel-Lavastine, Eliade, Cioran, Ionesco. Uitarea fascismului, București, Editura EST, 2004
  • Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, între ortodoxism și zamolxism în Observator cultural, nr. 127, 30 iulie 2002, pp. 11–13
  • Andrei Oișteanu, Religie, politică și mit. Texte despre Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, Iași, Editura Polirom, 2007 (editia a doua, revazuta, adaugita si ilustrata, Ed. Polirom, Iasi, 2014)
  • Andrei Oișteanu, Mihail Sebastian și Mircea Eliade: cronica unei prietenii accidentate, în 22, nr. 49, 4 decembrie 2007
  • Andrei Oișteanu, Mircea Eliade, de la opium la amfetamine, în 22, nr. 896, 8 mai 2007, pp. 16–17; Vezi si Andrei Oisteanu, volumul Narcotice in cultura romana. Istorie, religie si literatura, Ed. Polirom, Iasi, 2014, capitolul „De la Eliade la Culianu”, pp. 457-517.
  • Ovidiu Șimonca, Mircea Eliade și „căderea în lume”, recenzie a cărții lui Florin Țurcanu, Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire, în Observator cultural, nr. 305, 26 ianuarie 2006
  • Iliescu, Adrian-Paul (). „Cum nu trebuie aparat Mircea Eliade”. Observator Cultural (208). Accesat în . 
  • William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 7, nr. 1, 1995, pp. 42–55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, anul 42, nr. 10, 1995, pp. 921–928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében, în Magyar Filozófiai Szemle, nr. 1-2-3, 1996, pp. 274–291)
  • Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj, Editura Dacia, 1980
  • Mircea Handoca, Mircea Eliade: câteva ipostaze ale unei personalități proteice, București, Editura Minerva, 1992
  • Cornel Ungureanu, Mircea Eliade și literatura exilului, București, Editura Viitorul Românesc, 1995
  • Matei Călinescu, Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții, ediția a II-a, revazută și adaugită, Iași, Editura Polirom, 2002
  • Eugen Simion, Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
  • Doina Ruști, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade Arhivat în , la Wayback Machine., București, Editura Corint, 1997
  • Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Universității din București, 2009
  • Marcello De Martino, Mircea Eliade esoterico, Roma, Edizioni Settimo Sigillo, 2008
  • Dumitru Micu, Mircea Eliade: viața ca operă, opera ca viață, București, Editura Constelații, 2003
  • Iulian Băicuș, Mircea Eliade, literator și mitodolog. În căutarea Centrului pierdut, București, Editura Corect Books, 2012, e-book
  • en Rennie, Bryan S., The Diplomatic Career of Mircea Eliade: A Response to Adriana Berger. pp. 375–392, Religion 22, 1992.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, Editura Humanitas, 2006 - fragmente
  • Andreea Răsuceanu, Bucureștiul lui Mircea Eliade - Elemente de geografie literară, Editura Humanitas, 2013 - recenzie1 Arhivat în , la Wayback Machine. - recenzie2
  • Întâlniri cu Mircea Eliade, Editura Humanitas, 2007
  • Ricketts, Mac Linscott. Mircea Eliade: The Romanian Roots, 1907-1945, vol. I. Boulder & New York: Columbia University Press, 1988.
  • Bogrea, Vasile. “Domnul Mircea Eliade, ‘Student Filosofie’ și Essai de synthèse de l’histoire de l’humanité al dlui N. Iorga sau Ce n-a cetit d. Iorga și a cetit d. Mircea Eliade. O glumă tristă” [Mister Mircea Eliade, ‘Philosophy Student’ and Mr. Iorga’s Essai de synthèse de l’histoire de l’humanité or What Mr. Iorga Didn’t Read but Mr. Eliade Did. A Sad Joke]. În: Societatea de mâine III, no. 33-34, August 15 and 22, 1926, 557.
  • Călinescu, Matei. Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecții. București, Editura Humanitas, 2023, 324 p., ISBN 978-973-50-7929-1
  • Gheorghe Glodeanu, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009
  • Gheorghe Glodeanu, Istoria prozei fantastice românești, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Mircea Eliade.

Articole biografice

Interviuri

Multimedia


v • d • m
Opera literară a lui Mircea Eliade
Romane
Romanul adolescentului miop (scris în anii 1920, publicat în 1989)  · Gaudeamus (1928)  · Maitreyi (1933)  · Întoarcerea din rai (1934)  · Huliganii (1935)  · Nuntă în cer (1938)  · Noaptea de Sânziene (1971)  · Nouăsprezece trandafiri (1980)
Nuvele*
Domnișoara Christina (1936)  · Șarpele (1937)  · Secretul doctorului Honigberger (1940)  · Nopți la Serampore (1940)  · Un om mare (1945)  · Douăsprezece mii de capete de vite (1952)  · Fata căpitanului (1955)  · Ghicitor în pietre (1959)  · O fotografie veche de 14 ani (1959)  · La țigănci (1959)  · Podul (1963)  · Adio!... (1965)  · Pe strada Mântuleasa... (1967)  · Uniforme de general (1971)  · Tinerețe fără tinerețe (1976)
Memorii
Lucrări
științifice
Ecranizări
La nuit Bengali (1988)  · Domnișoara Christina (1992)  · Șarpele (1996)  · Eu sunt Adam! (1996)  · Tinerețe fără tinerețe (2007)  · Domnișoara Christina (2013)
Notă: * Nuvelele scrise în exil sunt ordonate după anul scrierii și nu după cel al publicării.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Eliade&oldid=16645667