Viața de apoi

Viața de apoi (sau viața de după moarte, lumea cealaltă) este o ipoteză conform căreia mintea sau conștiința umană continuă să existe undeva anume, prin mijloace naturale sau supranaturale, după ce moartea corpului a avut loc. În multe viziuni populare, această existență continuă se petrece adesea într-un tărâm imaterial sau spiritual. Principalele opinii despre viața de apoi provin din mitologie, religie, ezoterism și metafizică.

Egiptul Antic

Când Khnum a modelat oamenii pe roata sa de olar, le-a insuflat nu doar un trup, ci și energie vitală numită „ka” și un suflet, o personalitate denumită „ba”, adesea reprezentată cu trup de pasăre și cap de om. Cele trei elemente coexistă în timpul vieții, alături de ren (numele), sheut (umbra) și sekhem (care nu sunt însă la fel de importante, deoarece omul nu mai are nevoie de ele după moarte). După deces sufletul și energia vitală se desprind de corp și devin nemuritoare, în timp ce trupul se descompune. Pentru a obține viața de apoi, similar cu zeul Osiris, omul trebuie să dețină toate cele trei componente. De aceea, vechii egipteni îmbălsămau și mumificau trupurile pentru a le păstra intacte cât mai mult timp posibil. Ceremonia de mumificare era extrem de lungă și complexă, fiind accesibilă doar regilor, reginelor, vizirilor și personalităților importante. Se spune că Anubis, zeul morții, a fost cel care a inventat mumificarea, de la el învățând-o preoții egipteni. Animale sacre precum pisica sau babuinul erau de asemenea mumificate, fiind protejate de zeii Bastet și Thot, respectiv.

Grecia Antică

În mitologia greacă, Hades era zeul lumii subterane, fiul lui Cronos și al Rheei. Hades domnea peste tărâmul umbrelor, pe care îl guverna alături de soția sa, Persefona. Odată ajunse acolo, sufletelor nu le era permis să vadă din nou lumina zilei. Anticii evitau să pronunțe numele lui Hades, considerându-l aducător de ghinion. Adesea, îl invocau sub numele de Pluton (Zeul bogat), o aluzie la comorile nemăsurate ascunse în adâncurile pământului. Conform diverselor surse mitologice, această împărăție includea Tartarul, o prăpastie adâncă unde erau aruncați titanii și alți criminali monstruoși; Câmpia Asfodelelor, un loc lipsit de bucurie unde rătăceau sufletele celor obișnuiți; și Elysium sau Câmpiile Elizee, un tărâm paradisiac destinat eroilor celor favorizați de zei și sufletelor oamenilor virtuoși.

Budism și hinduism

Reîncarnarea ─ renașterea sufletului într-un corp diferit ─ este un concept central în anumite religii, inclusiv budismul și hinduismul.

În hinduism, la moarte, sufletul, numit atman, părăsește corpul fizic, dar nu moare. El continuă să existe într-un corp subtil numit kosha astral (corp astral). Acest corp astral există într-o dimensiune non-fizică numită plan astral. Aici, atman continuă să acumuleze experiențe, karma, până când se renaște într-un alt corp fizic, în viața următoare, sub forma unui copil.^[1]

Caracteristici

Oamenii au credințe diverse despre ce se întâmplă după moarte. Cei mai mulți cred într-o existență ulterioară, fie în raiul sau iadul. Creștinismul,^[2] islamul și jainismul sunt doar câteva exemple de religii care promit o viață de apoi cu recompense sau pedepse.

Alții, precum animiștii africani, cred în reîncarnare sau în transformarea sufletelor în spirite sau fantome.

Există și cei care nu cred în nicio formă de viață de apoi. Ei consideră că moartea este sfârșitul existenței umane, iar ateismul este o viziune bazată pe respingerea divinității și a conceptelor legate de viața de după moarte.

Filozofie

Filozofia modernă

Individualismul deschis, o perspectivă filozofică bazată pe întrebarea identității personale, susține că experiența conștientă individuală este iluzorie. Conform lui Daniel Kolak^⁠(d), autorul acestei teorii, deoarece conștiința continuă după moarte în toate ființele conștiente, noi nu murim cu adevărat. Această idee ar fi fost susținută de fizicieni precum Erwin Schrödinger și Freeman Dyson.^[3]

Cu toate acestea, noțiunea continuității personale după moarte ridică anumite probleme. Peter van Inwagen^⁠(d), în cadrul argumentului său legat de înviere, subliniază că materialismul necesită un fel de continuitate fizică.^[4] De asemenea, John Hick în cartea sa Death and Eternal Life („Moartea și viața veșnică”), ridică întrebări legate de identitatea personală, folosind exemplul unei persoane care încetează să existe într-un loc, în timp ce o replică exactă apare în altul. Conform lui Hick, dacă replica ar avea toate experiențele, trăsăturile și aspectul fizic al primei persoane, am tinde să atribuim a doua replică aceeași identitate.^[5]

Filozofia procesului

Modelul panenteist al filozofiei procesului^⁠(d) și teologiei, propus de scriitori precum Alfred North Whitehead și Charles Hartshorne^⁠(d), respinge ideea că universul este alcătuit din substanță. În schimb, ei susțin că realitatea este compusă din experiențe vii (momente de experiență). Conform lui Hartshorne, oamenii nu experimentează o nemurire subiectivă (sau personală) în viața de apoi, ci doar o nemurire obiectivă, deoarece experiențele lor continuă să existe pentru totdeauna în Dumnezeu, care conține tot ce a fost. Totuși, alți filozofi ai procesului, precum David Ray Griffin^⁠(d) susțin că oamenii pot avea o experiență subiectivă și după moarte.^[6]^[7]^[8]^[9]

Perspective științifice

Din perspectiva științifică, nu există dovezi empirice că conștiința continuă să existe după moartea biologică sau după moartea cerebrală. Neuroștiința consideră în general că procesele mentale și conștiința sunt dependente de structura și activitatea creierului, iar încetarea ireversibilă a funcțiilor cerebrale implică și încetarea stărilor conștiente.^[10]^[11]

În medicina modernă, moartea este adesea definită prin conceptul de moarte cerebrală, care reprezintă pierderea totală și ireversibilă a funcțiilor creierului, inclusiv a activității necesare menținerii conștiinței și a funcțiilor vitale. Din acest punct de vedere, conștiința nu poate persista în absența activității cerebrale.^[12]^[13]

Un domeniu de interes științific conex îl reprezintă experiențele aproape de moarte (NDE), relatate de persoane resuscitate după stop cardiac sau aflate în situații limită. Aceste experiențe pot include senzații de detașare de corp, percepții vizuale intense sau alte trăiri subiective asociate cu moartea iminentă. Unele interpretări din neuroștiință sugerează că NDE pot fi explicate prin factori neurofiziologici precum hipoxia cerebrală, hipercapnia, activitatea anormală a lobilor temporali, efectele medicamentelor sau stresul extrem.^[14]

Interpretarea acestor experiențe rămâne disputată în literatura de specialitate: în timp ce unele abordări le consideră fenomene neuropsihologice asociate cu procesele de moarte sau resuscitare, altele le interpretează în contexte religioase sau spirituale. Până în prezent, nu există consens științific că experiențele aproape de moarte constituie dovezi ale unei existențe conștiente după moarte.

Note

↑ Satguru Sivaya Subramuniyaswami, "Ten Questions people ask About Hinduism …and ten terrific answers!" (p. 4) Arhivat în 11 aprilie 2007, la Wayback Machine.
↑ CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE
↑ Kolak, Daniel (2005). I Am You: The Metaphysical Foundations for Global Ethics. Springer. ISBN 978-1-4020-2999-8.
↑ Peter van Inwagen. „I Look for the Resurrection of the Dead and the Life of the World to Come”. Arhivat din original la 10 iunie 2007.
↑ Hick, John (1994). Death and eternal life. Westminster/J. Knox Press. pp. 279–294. ISBN 978-0-664-25509-1. OCLC 878755693.
↑ Charles Hartshorne, Omnipotence and Other Theological Mistakes (Albany: State University of New York, 1984) p. 32–36
↑ David Griffin, "The Possibility of Subjective Immortality in Whitehead's Philosophy," in The Modern Schoolman, LIII, November. 1975, pp. 39–51.
↑ What Is Process Theology? by Robert B. Mellert Arhivat în 9 ianuarie 2013, la Wayback Machine.
↑ A Whiteheadian Conception of Immortality by Forrest Wood, Jr. Arhivat în 5 decembrie 2011, la Wayback Machine.
↑ Kandel, ER; Schwartz JH; Jessell TM; Siegelbaum SA; Hudspeth AJ. Principles of Neural Science (2012).
↑ Squire, L. et al. Fundamental Neuroscience, 4th edition (2012).
↑ „Brain death”. Encyclopedia of Death and Dying.
↑ Young, G Bryan. „Diagnosis of brain death”. UpToDate.
↑ Blanke, Olaf; Dieguez, Sebastian. Leaving Body and Life Behind: Out-of-Body and Near-Death Experience (2009).

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de viața de apoi

Stewart Salmond - The Christian Doctrine of Immortality
Dictionary of the History of Ideas: Death and Immortality Arhivat în 11 martie 2007, la Wayback Machine.
The Destiny of the Soul: A Critical History of the Doctrine of a Future Life la Proiectul Gutenberg
Versiune Online a Heaven and Hell de Emanuel Swedenborg (traducere nouă din 2002)

[1] Satguru Sivaya Subramuniyaswami, "Ten Questions people ask About Hinduism …and ten terrific answers!" (p. 4) Arhivat în 11 aprilie 2007, la Wayback Machine.

[2] CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE

[3] Kolak, Daniel (2005). I Am You: The Metaphysical Foundations for Global Ethics. Springer. ISBN 978-1-4020-2999-8.

[4] Peter van Inwagen. „I Look for the Resurrection of the Dead and the Life of the World to Come”. Arhivat din original la 10 iunie 2007.

[5] Hick, John (1994). Death and eternal life. Westminster/J. Knox Press. pp. 279–294. ISBN 978-0-664-25509-1. OCLC 878755693.

[6] Charles Hartshorne, Omnipotence and Other Theological Mistakes (Albany: State University of New York, 1984) p. 32–36

[7] David Griffin, "The Possibility of Subjective Immortality in Whitehead's Philosophy," in The Modern Schoolman, LIII, November. 1975, pp. 39–51.

[8] What Is Process Theology? by Robert B. Mellert Arhivat în 9 ianuarie 2013, la Wayback Machine.

[9] A Whiteheadian Conception of Immortality by Forrest Wood, Jr. Arhivat în 5 decembrie 2011, la Wayback Machine.

[10] Kandel, ER; Schwartz JH; Jessell TM; Siegelbaum SA; Hudspeth AJ. Principles of Neural Science (2012).

[11] Squire, L. et al. Fundamental Neuroscience, 4th edition (2012).

[12] „Brain death”. Encyclopedia of Death and Dying.

[13] Young, G Bryan. „Diagnosis of brain death”. UpToDate.

[14] Blanke, Olaf; Dieguez, Sebastian. Leaving Body and Life Behind: Out-of-Body and Near-Death Experience (2009).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]