René Guénon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
René Guénon
Rene-guenon-1925 (cropped).jpg
Date personale
Născut[3][4] Modificați la Wikidata
Blois, Q88521114⁠(d), Franța Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani)[3][4] Modificați la Wikidata
Cairo, Regatul Egiptului⁠(d) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (1794–1815, 1830–1974, 2020–present).svg Franța Modificați la Wikidata
Religieislam Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
metaphysician[*][[metaphysician (philosopher who specializes in metaphysics)|​]]
filozof
orientalist[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Alte numeAbdel Wahed Yahia[1]
Sheikh Abdel Wahed Yahia[1]  Modificați la Wikidata
Alma mater collège-lycée Jacques-Decour[*][[collège-lycée Jacques-Decour (school located in Paris, in France)|​]]
cité scolaire Augustin-Thierry[*][[cité scolaire Augustin-Thierry |​]]
Universitatea din Paris  Modificați la Wikidata
Premii concours général[*][[concours général (annual French academic competition for 11th and 12th grade students)|​]] ()[2]
Semnătură
Assinatura Rene.svg

René Guénon (n. 15 noiembrie 1886 - d. 7 ianuarie 1951), pe numele complet René Jean-Marie-Joseph Guénon, a fost un filosof și un gânditor francez ce a adus contribuții importante în studiul mentalității tradiționale, metafizicii, ezoterismului, simbolismului și ritualurilor de inițiere. După ce a experimentat de-a lungul vieții mai multe tradiții religioase a decis în cele din urmă să se convertească la islam și să se mute definitiv în Egipt, luându-și numele de Abdul Wahid Yahia.

Biografie[modificare | modificare sursă]

René Guénon s-a născut la 15 noiembrie 1886, în Blois, pe malul stâng al Loirei. În 1904, a venit la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematică. Cu toate acestea, tânărul era mult mai interesat de practicile și tradițiile religioase, dar și de ezoterism. În 1908, Guénon era deja implicat în frecventarea tuturor școlilor ezoterice ale epocii. Prima școală importantă în care s-a inițiat a fost Ordinul Martinist al lui Gérard Encausse, supranumit Papus, o mișcare ezoterică de inspirație hermetică și creștină. Cu toate acestea, Guénon a părăsit ordinul din cauza unor neînțelegeri doctrinare, considerând că în cadrul său nu poate obține o cunoaștere autentică. În replică, Guénon a fondat Ordinul Renovat al Templului pe care îl desființează la scurt timp.

În 1909, Rene Guénon a ajuns membru al Bisericii Gnostice a Franței fondată de către Léonce Fabre des Essarts (1848-1917), luându-și numele de frate Palingenius. În cele din urmă, a părăsit și aceast ordin, concentrându-se pe studiul tradițiilor orientale. În scurt timp, Guénon a ajuns inițiat în hinduism și în daoism. Din anul 1912, Rene Guénon s-a atașat, într-un final, de tradiția islamică, convertindu-se la această religie și luându-și numele de "slujitorul Unicului", Abdul Wahid Yahia.

În toată activitatea și în scrierile sale de după anul 1920, Guénon militează pentru restaurarea tradițiilor spirituale în Occident. El considera că toate acestea își au originea într-o înțelepciune sacră primordială din care au derivat toate tradițiile sacre ale lumii. Restaurarea spiritualității și a tradiției în Occident devine o prioritate pentru el. Este un critic acerb al modernismului antitradițional, al ocultismului și al filosofiilor și mișcărilor pseudo-reglioase ce îi îndepărtează pe europeni de tradițiile autentice. Pe de altă parte, este tot mai convins că activitatea sa în Occident nu va reuși să convertească mentalitatea acestuia spre Tradiție și Sacru; de aceea, la 5 martie 1930, după moartea soției, a părăsit definitiv Franța, stabilindu-se pentru tot restul vieții la Cairo, în Egipt. Din acest moment va adopta toate riturile și cutumele musulmane, fără a-și abandona funcția universală. În 1934 s-a căsătorit cu Fatima, fiica cea mare a șeicului Mohammad Ibrahim pe care l-a cunoscut în moscheea pe care o frecventau împreună. Au patru copii, două fete și doi băieți, ultimul născut dupa moartea lui Guénon. Deși "sihăstrit" în Egipt, Guénon a continuat să exercite o înfluență peremptorie asupra Occidentului. Articolele lunare ce apăreau în "Etudes Traditionnelles", corespondența de o vastitate uluitoare și cărțile scrise în perioada celui de-al Doilea Război Mondial au completat Opera sa. La biroul său din camera de lucru din Cairo, Guénon citea răbdător toate cărțile trimise spre recenzare, toate scrisorile primite de la diverși corespondenți, oricât de inepte ar fi fost aceste cărți și scrisori. Și cu răbdare de maestru spiritual, răspundea tuturor.

Deși a declarat răspicat că nu acceptă discipoli, Rene Guénon a influențat pe mulți prin opera sa, punând bazele Școlii Tradiționaliste. Cel mai valoros colaborator, cel care și-a schimbat întreaga viață și operă datorită lui Guénon, a fost Ananda Coomaraswamy. Scrierile acestuia sunt, după ale lui Guénon, cele mai puternice și mai sincere din domeniul tradițional, cele care pot fi luate ca referință fără nici o ezitare. Dar cea mai mare speranță (din punct de vedere inițiatic) Guénon și-a pus-o în Frithjof Schuon, care, trecut la islam, a instituit o "cale inițiatică" pentru Europa. Acestei căi i s-au atașat românii Mihai Vâlsan și Vasile Lovinescu. Dintre alți "învățăcei" mai cunoscuți, îi vom menționa pe Titus Burckhardt și Martin Lings. Mihai Vâlsan, convertit la islam, a devenit, după moartea lui Guénon, redactorul șef al revistei "Etudes Traditionnelles", și a început publicarea operei postume a acestuia.

Pe lângă Mihail Vâlsan și Vasile Lovinescu, Guénon a întreținut o vastă corespondență și cu un al treilea gânditor român, Marc-Mihail Avramescu.

După o suferință fizică intensă, Rene Guénon a decedat la 7 ianuarie 1951 la Cairo, în Egipt. Corpul său a fost adăpostit în mausoleul familiei soției.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Deși opera sa, ca esență spirituală dar și ca expunere discursivă, era deja formată, abia după zece ani Rene Guénon a început să-și publice cărțile. Primul Război Mondial l-a împiedicat să se manifeste mai repede, și doar în 1921 îi apare prima carte, despre tradiția hindusă- Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse. În deceniul următor, el și-a publicat toate scrierile fundamentale, și tot acum devine "inima" și "intelectul" revistei "Etudes Traditionnelles". Lucrările sale au adus contribuții majore privind studiul tradițiilor, al religiilor, al metafizicii, al ezoterismului, simbolismului și ritualurilor de inițiere.

Opere publicate antum[modificare | modificare sursă]

  • Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (1921)
  • Orient și Occident (1924)
  • Omul și devenirea sa potrivit Vedantei (1925)
  • Esoterismul lui Dante (1925)
  • Regele lumii (1927)
  • Autoritate spirituală și putere temporală (1929)
  • Criza lumii moderne (1931)
  • Simbolismul crucii (1931)
  • Stările multiple ale ființei (1932)
  • Metafizica orientală (1939)
  • Domnia cantității și semnele timpului (1945)
  • Marea Triadă (1946)
  • Tratat desppre inițiere (1946)
  • Principiiile calcului infinitezimal (1946)

Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]

  • Inițiere și realizare spirituală (1952)
  • Tratat asupra ezoterismului creștin (1954)
  • Simboluri fundamentale ale științei sacre (1962)
  • Forme tradiționale și cicluri cosmice (1970)
  • Studii despre hinduism (1970)
  • Studii despre francmasonerie și companionaj (1970)
  • Puncte de vedere despre ezoterismul islamic și taoist (1973)

Note[modificare | modificare sursă]

„Scrisul lui René Guénon este idiomatic: complex, arborescent, cu precizări, reveniri și nuanțări, practic, infinit recesive. Scrisul lui dezvăluie în aceeași măsură în care ocultează. Nu e o scriitură ușor de urmărit, mai ales astăzi, când a fi succint în exprimare a devenit, din nefericire, o virtute.” (Augustin Ioan, „Liternet.ro”)

„Persoana care a contribuit mai mult decât oricine la restaurarea înțelepciunii tradiționale în Occident, a fost René Guénon. Departe de a fi fondat prima școală, în timp ce proclama eternul, universalul Adevăr ce stă la baza tuturor religiilor, a preferat să rămână în umbră.” (Arthur Osborne, „Chemarea”)

„René Guénon este un gânditor singular cu un uriaș impact în secolul trecut, o personalitate aflată, întreaga viață, în căutarea unei revelații majore.” (Simona-Grazia Dima, „Cultura”)

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • René Guénon, Autoritate spirituală și putere temporală, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2010, 144 p., ISBN: 978-973-111-152-0
  • René Guénon, Omul și devenirea sa după Vedānta, Traducere din limba franceză: Teodoru Ghiondea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 208 p., ISBN: 978-973-111-268-8
  • René Guénon, Simbolismul crucii, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 208 p., ISBN: 978-973-111-270-1
  • René Guénon, Ezoterismul creștin, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 176 p., ISBN: 978-973-111-350-0
  • René Guénon, Stările multiple ale ființei, Traducere din limba franceză: Daniel Hoblea, Editura Herald, Colecția Philosophia Perennis, București, 2012, 160 p., ISBN: 978-973-111-287-9

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ http://www.lespectacledumonde.fr/index.php?option=com_content&view=article&catid=36:coupdecoeur&id=487:coupdecoeur586  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b René Guenon, GeneaStar 

Legături externe[modificare | modificare sursă]