Mariana Șora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mariana Șora
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Budapesta, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedată (94 de ani) Modificați la Wikidata
München, Germania Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic literar[*]
traducătoare
eseistă[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București  Modificați la Wikidata

Mariana Șora (n. 26 mai 1917, Budapesta, Regatul Ungariei - d. 19 decembrie 2011, München, Germania) a fost o scriitoare română, care s-a remarcat în special ca eseist și critic literar.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mariana Șora s-a născut în Budapesta la 26 mai 1917, în familia funcționarului și directorului de bancă Rudolf Klein și al soției sale, Elisabeta (născută Fischer), primind la naștere numele Marianne Klein. Părinții săi erau originari din Timișoara și se refugiaseră la Budapesta în timpul războiului.[1]

Familia Klein s-a întors la Timișoara în anul 1919, iar Marianne, care avea ca limbi materne germana și maghiara, a început să învețe limba română odată cu începerea studiilor primare.[2] A urmat școala primară, în limba germană, la Institutul catolic „Notre Dame” din Timișoara, studii secundare la Liceul „Carmen Sylva”, pe care le-a absolvit ca șef de promoție (1934), apoi studii universitare la Universitatea din București (1934-1938), încheiate cu două licențe, una în filosofie (teză cu prof. Dimitrie Gusti, la Catedra de sociologie) și alta în filologie (specialitate principală – germana, secundară – franceza).[1] I-a avut ca profesori în facultate pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția și Mircea Eliade.[3]

În ianuarie 1939 s-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora, cu care a avut trei copii, Andrei, Sanda și Tom.[2] Cei doi tineri soți au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. Mariana Șora a obținut o diplomă în limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940),[4] apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble (1940-1944), după ce se refugiase, din cauza ocupației germane, în sudul Franței. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române (Eugène și Rodica Ionesco, Emil Cioran).[3] Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, unde au avut o situație materială precară.[1] Aflat într-o vizită în România în anul 1948, Mihai Șora nu a mai putut să se întoarcă în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat și ea pentru a-i fi alături.

Mariana Șora a lucrat ca asistentă la Catedra de germană a Facultății de Litere și Filozofie din București (1950-1952), fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A fost nevoită apoi să lucreze ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană (Nicolae Filimon, I.L. Caragiale, Barbu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Zaharia Stancu, Mihail Sebastian, Vasile Voiculescu - în germană - și Max Blecher, Ioan Slavici - în franceză -) în limbile germană și franceză,[4] traducând, de asemenea, din germană, franceză și maghiară (Jakob Wassermann, Franz Kafka, Karl May, Eugen Ionescu, Thomas Mann, Heinrich Böll etc.) în limba română și din literatura maghiară (István Nagy, András Sütő, Károly Balla) în limba germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese, la Editura Minerva din București, în 1973.[2]

A debutat ca publicist în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare despre I.L. Caragiale, Ion Creangă, Lucian Blaga, Thomas Mann, Jacob Wassermann, Robert Musil, Franz Kafka, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Heinrich Böll și Günter Grass, ce au fost publicate ulterior în volumul Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole (1969).[1] A colaborat, de asemenea, cu articole în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Secolul 20”, „Manuscriptum”, „România literară” etc.[4] A scris mai multe volume de eseistică, memorialistică și critică literară precum Heinrich Mann. Omul și opera (1966), Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole (1969), Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga (1970), Gândirea lui Goethe în texte alese (1973) și Despre, despre, despre… (1995, 2000).

În 1977 s-a stabilit în Germania, mai întâi la Köln și apoi la München, colaborând la BBC (cu sprijinul lui Ion Negoițescu) și la ziarul Curentul (condus de V. Dumitrescu). Un articol despre Emil Cioran, pe care-l cunoscuse în timpul studiilor din Franța, a fost transformat apoi într-un volum ce a fost publicat la Paris (Cioran jadis et naguère, 1988).[1] A mai publicat în România două romane (Rătăcire, 1995; Mărturisirile unui neisprăvit, 1999), proză scurtă de factură psihologică (Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, 2000),[4] jurnale și memorii (O viață în bucăți, 1992; Cenușa zilelor. Jurnal, 1997-2001, 2002; Două jurnale față în față, 2009).

A murit la 19 decembrie 2011, la München.[2][4]

Activitatea memorialistică[modificare | modificare sursă]

Mariana Șora a fost o admiratoare a lui Goethe, Thomas Mann și Ernst Jünger, cărora le invidia vitalitatea fizică și disciplina intelectuală.[3] Scriitoarea își pune deseori problema rolului omului în univers: „Ce caut aici? Ce caut pe acest pământ? Vast, de necuprins, cel puțin pentru noi, furnici gânditoare, și el minuscul punct în necuprinsul universului prezent cu prezența sa înfricoșătoare de câte ori căutăm cu privirea repere fixe în vastitatea nemărginită: stele fixe, constituind forme fixe ce ne devin prietene prin denumirile inventate pentru ele de antici. De oameni ca noi care au trăit cândva, în vremuri de demult. Ce ar fi o minte omenească fără aportul minților celorlalte, multe, multe, care au tot țesut de-a lungul veacurilor la pânza vaporoasă a tuturor celor știute, țesătura întrucâtva accesibilă singuraticului ce se minunează, nesătulului care vrea să mai știe, să știe despre tot ce ne înconjoară și tot ce suntem. În vastitatea înfricoșătoare a nemărginitului, reperele preluate de la antici, Perseu și Andromeda, Lebăda și Orionul, Câinii de vânătoare și Cloșca cu Pui, Carul Mare și cel Mic punctează spațiul, transformând incomensurabilitatea sa abstractă într-un câmp al miturilor, într-o hartă a terenurilor familiare”.[5]:p. 149

Ea detectează existența unui sentiment al supraviețuirii în așteptarea unor noi „invazii barbare”:[3] „Acum supraviețuim. Viețuim într-o epocă în care suntem străini... Nu numai eu sunt chemată să dispar în curând, ci toată viața asta întru spirit și cultură pe care am iubit-o, eu și alți nebuni de teapa mea. Dar o vom iubi în continuare, expunându-ne râsetelor și apoi uitării, a căror victima devine cu timpul ea însăși”.[5]:pp. 240; 243 Omul are datoria de a-și salva amintirile și de a le transmite urmașilor ca un ghid pentru generațiile următoare,[3] de „a salva de la înec scânteile, luminile, misterele la care noi... am avut acces în momentele privilegiate ale istoriei noastre, chiar dacă știm că și cele păstrate și reactualizate vor fi la fel de pieritoare”.[5]:p. 290

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Heinrich Mann. Omul și opera, Editura pentru Literatură Universală, București, 1966;
  • Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Editura pentru Literatură, București, 1969;
  • Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, Editura Minerva, București, 1970;
  • Gândirea lui Goethe în texte alese, Editura Minerva, București, 1973;
  • Cioran jadis et naguère, Editions de L'Herne, Paris, 1988;
  • O viață în bucăți, Editura Cartea Românească, București, 1992 (ed. a II-a, 2001; ed. a III-a, 2007);
  • Despre, despre, despre…, eseuri, Editura Nemira, București, 1995 (ed. a II-a, 2000);
  • Rătăcire, roman, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995;
  • Mărturisirile unui neisprăvit, roman, Editura Cartea Românească, București, 1999;
  • Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, Editura Elion, București, 2000;
  • Cenușa zilelor. Jurnal, 1997-2001, Editura Albatros, București, 2002;
  • Două jurnale față în față, Editura Cartea Românească, București, 2009.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Traduceri în limba germană[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 663. ISBN: 973-697-758-7
  2. ^ a b c d I.C. (), „Scriitoarea Mariana Șora a încetat din viață, la vârsta de 94 de ani - Cultura”, HotNews.ro, accesat în  
  3. ^ a b c d e Aurelian Crăiuțu, „Punți peste timp: Mariana Șora la 90 ani”, în Revista 22, 4 iunie 2007.
  4. ^ a b c d e ***, „In Memoriam: Mariana Șora”, în România literară, anul XLIII, nr. 51-52, 23-31 decembrie 2011.
  5. ^ a b c Mariana Șora, Cenușa zilelor. Jurnal, 1997-2001, Editura Albatros, București, 2002.