Emil Petrovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
0
Sigla academia romana.gif Membru titular al Academiei Române
Emil Petrovici

Lingvistul Emil Petrovici
Născut(ă) 4 ianuarie 1899
Begheiți, anterior Toracul Mic, Voivodina
Deces 7 octombrie 1968, (69 de ani)
Crăciunelu de Jos, Republica Socialistă România
Naționalitate  România
Educație Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității Daciei Superioare din Cluj, Sorbona, Universitatea din Sofia
Ocupație lingvist
Lucrări remarcabile Atlasul lingvistic român
Influențat de Sextil Pușcariu
Cunoscut(ă)
pentru
studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave
Premii Om de știință emerit, Premiul de Stat

Emil Petrovici (n. 4 ianuarie 1899, Begheiți, anterior Toracul Mic, Voivodina - d. 7 octombrie 1968, Crăciunelu de Jos, Blaj) a fost un lingvist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a ocupat de studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave. A urmat cursurile liceale la Brașov și Oradea (1908-1916), apoi Seminarul Teologic Ortodox de la Arad (1916-1918). Înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității Daciei Superioare din Cluj, aparține primei promoții de studenți de după Marea Unire. Își completează studiile ca bursier în Franța, la Sorbona, obținând licența în litere (1926). Devine apoi asistent la Laboratorul de fonetică experimentală de pe lângă Muzeul Limbii Române din Cluj, ulterior conducător al acestuia. Își susține, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, teza de doctorat intitulată De la nasalité en Roumain (1930). Urmează studii de specializare în slavistică la Universitatea din Sofia. Profesor la catedra de slavistică a Universității clujene, șef de catedră la Universitatea din București și apoi la cea din Cluj, director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj. Lucrarea sa de căpătâi rămâne Atlasul lingvistic român, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de Ștefan Pașca și Theodor Capidan). După dispariția sa tragică într-un accident de tren, publicarea materialului dialectal rezultat din ancheta pe care a efectuat-o a fost reluată de către elevii săi, Ioan Pătruț și Ion Mării.

Lucrări reprezentative[modificare | modificare sursă]

  • Graiul carașovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională (1935).
  • Folclor din Valea Almăjului (Banat) (1935).
  • Folclor de la moții din Scărișoara (1939).
  • Note de folclor de la românii din Valea Mlavei (1942).
  • Texte dialectale (1943).
  • Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940).
  • Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940).
  • Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-VII (1956-1972).
  • Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-IV (1956-1981).
  • Studii de dialectologie și toponimie, volum îngrijit de I. Pătruț, B. Kelemen și I. Mării (1970).

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Fondator și redactor responsabil al revistelor „Cercetări de lingvistică” (1956) și „Romanoslavica” (1963).
  • Membru fondator și președinte al Asociației Slaviștilor din România (1956-1968).
  • Membru corespondent (1945) și membru titular al Academiei Române (1948).
  • Membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe.
  • Membru al Comitetului Internațional al Slaviștilor.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Om de știință emerit.
  • Premiul de Stat (1953, 1963).

Vezi și[modificare | modificare sursă]