Limba protoromână
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Limba protoromână, numită şi română comună[1], română primitivă (comună)[2], străromână, romano-balcanică sau -oarecum impropriu- "traco"-romanică este considerată de lingvişti o limbă unitară din care s-au desprins ulterior limbile romanice de est actuale : româna, aromâna, meglenoromâna şi istroromâna, sau, după alţi lingvişti[3], dialectele limbii române : dacoromân, aromân, meglenoromân şi istroromân.
Neexistând documente care s-o ateste, această limbă este reconstituită pe baza trăsăturilor comune limbilor actuale romanice (neo-latine) de est.
Protoromâna consta dintr-un amalgam de dialacte şi graiuri care proveneau direct din latina rustică provincială din Imperiul Roman de Răsărit. Aceste diverse dialecte latine numite şi vulgare au intrat în Antichitatea târzie şi în Evul mediu timpuriu în contact cu slava şi greaca, de unde au intrat un anumit număr - relativ redus - de cuvinte, mai ales pe filieră ecleziastică. Cu toate acestea, sintaxic si morfologic, protoromâna era esenţial latina care s-a vorbit o perioadă de timp îndelungată pe teritoriul Imperiului Bizantin.
[modifică] Ipoteze
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
După încheierea cuceririi romane a circa 60 - 65% din teritoriul total al Daciei[necesită citare], în 106, şi până la retragerea trupelor imperiale romane la sud de Dunăre din anul 275, populaţia locală dacică a fot supusă unui proces de romanizare. Cu toate acestea, s-a argumentat că intervalul de 169 de ani nu ar fi fost un timp suficient pentru schimbarea completă, într-un teritoriu relativ întins, a caracterului lingvistic local. Unul din argumente ar fi că în arii lingvistice mai restrânse şi unde dominaţia romană a fost mai îndelungată, acest fapt nu s-a petrecut (de exemplu Anglia, Grecia).
Mai mult, din consideraţii socio-lingvistice, se consideră că proporţia militarilor şi administratorilor romani la nord de Dunăre în comparaţie cu existenţa în provincia Dacia romană a unui număr foarte redus de vorbitori ai limbii latine culte a împiedicat impunerea acestora din urmă în faţa vorbitorilor de latină vulgară. Acest lucru ar fi determinat existenţa în întreg bazinul Dunării de Jos a unei limbi proto-româneşti, care ar fi funcţionat ca o "lingua franca", o limbă unică, comună tuturor dialectelor române.
[modifică] Note
- ^ Al. Rosetti, Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
- ^ Al. Philippide, Originea românilor, Iaşi, vol. I, 1923, vol. II, 1928.
- ^ Gustav Weigand, Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc.
[modifică] Bibliografie
- Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
|
||||||||||||||||||||||||||
