Timoc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Români din Iabucovăţ (Serbia) în costume populare
Români din satul Zdrelo (Serbia)
Românii din Serbia și Bulgaria (1910)

Timocul, Valea Timocului sau Craina Timocului (în sârbește Тимочка Крајна / Timočka Krajina) este o regiune situată în nordul peninsulei Balcanice (în estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc și în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din județele sârbești Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaječar, precum și regiunea bulgară Vidin. Uneori, regiunea este numită în mod savant « Tribalia » (după tribali, o ramură a dacilor din antichitate care a trăit în nord-vestul Bulgariei de azi). În această regiune trăiește o importantă populație românească, numită de către slavi „vlasi” (vlahi). Conform recensamantului sarbesc din 2011, aceasta comunitate numără 35.330 de persoane [1].

O altă importantă comunitate românească din Serbia este cea a românilor din Voivodina. Aceștia însă, contrar situației celor din Timoc, se bucură de multe drepturi.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În sec. IV, Valea Timocului făcea parte din Dioceza Dacia, respectiv din provincia Dacia Ripensis. Anterior, vaile Timocului si ale Moravei au facut parte din provincia romana Moesia. In total, aceasta zona a facut parte din Imperiul Roman timp de aproximativ 500 de ani, adica de 3 ori mai mult decat zona de la nord de Dunare
Estul Serbiei este o parte a vetrei străromâne
Regiunea dintre râurile Timoc şi Morava în 1740
Anexiunile teritoriale ale Serbiei din 1833 în raport cu frontierele stabilite în 1817
Limitele Serbiei medievale. Timocul nu a aparţinut niciodată în întregime Serbiei, iar vestul regiunii doar pentru o scurtă perioadă de timp. Graniţa răsăriteană a statului a fost, de regulă, râul Morava

În mileniul I î.Hr., regiunea Morava-Timoc a fost populată de diverse triburi de traci, printre care tribalii. În secolul al IV-lea î.Hr. populației autohtone i s-au adăugat celții scordisci. În perioada 60 - 44 î.Hr, teritoriul este inclus statului dac condus de Burebista. În anul 29 î.Hr. zona este cucerită de către romani și inclusă provinciei Moesia. O importantă consecință a stăpânirii romane este romanizarea populației autohtone. După retragerea administrației romane din teritoriile de la nord de Dunăre în 271 („Retragerea aureliană”), cea mai mare parte a regiunii este inclusă noii provincii Dacia Ripensis. Aici s-a așezat o parte din populația fostei provincii Dacia.

Împăratul roman de origine dacă Galerius s-a născut în aceasta regiune, în apropiere de actualul oraș Zaicear.

Prin evoluția Imperiului Roman de Răsărit spre un stat creștin de limbă cu precădere greacă, și prin invazia slavilor din secolele al V-lea - al VII-lea, se conturează perioada zisă bizantino-slavă. Liturghia ortodoxă își însușește atunci limba slavonă, zona fiind sub obediența patriarhatelor de la Peć și Ohrid.

Populația romanizată s-a menținut în zonele muntoase (numite de slavi Vlasi, Vlaši, Vlašić, Vlašina, Vlahina, Stari Vlah, Romanija planina ș.a.) pe durate diferite, slavizându-se între secolele al XIV-lea și al XIX-lea în majoritatea acestor zone, dar dăinuind până până în ziua de azi în bazinul Timocului, în care se vorbește limba daco-română. A urmat stăpânirea țaratelor bulgar, vlaho-bulgar și a celui bulgăresc din Vidin (Diiu - denumirea românească). Ulterior, principele sârb Stefan Uroš IV. Dušan (1331-1355) reușește să aducă sub stăpânirea Serbiei, pentru scurt timp, regiunea dintre râul Morava și masivul muntos Homolije.

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, regiunea a intrat complet sub stăpânirea Imperiului Otoman. Stăpânirea otomană a fost întreruptă doar de o scurtă perioadă habsburgică (1718-1739). Până în 1817, anul reînființării statului sârbesc, românii timoceni trăiau într-o unitate administrativă comună care se numea „Provincia Morava-Lom“ și care era situată pe o mare parte a teritoriului vechii provincii Moesia Superior si pe teritoriul Daciei Aureliene.

Unii istorici sârbi și bulgari scriu că, în Antichitate, în Peninsula Balcanică trăiau trei mari popoare: celții, traco-dacii și ilirii. Celții din Balcani au dispărut fără urmași (însă au intrat în compoziția etnică a popoarelor din această zonă), din iliri au apărut albanezii (idee contestată de o parte din istorici), iar prin romanizarea dacilor a apărut poporul român, în timp ce vlahii ar fi nu traci, ci slavi romanizați. Alți istorici precizează că Serbia modernă a apărut abia în perioada 1718-1739, ca o creație a politicii austriece care căuta sa facă un pas în Peninsula Balcanică. Serbia nu avea autonomie națională sau locală. Inițial Serbia se întindea doar în apropierea Pașalâcului de la Belgrad, care era sub stăpânire otomană. În timpul primei răscoale sârbești împotriva turcilor (1804-1806) eroul Caragheorghe, pentru a putea face legătura cu trupele rusești din zona Vidinului, a cerut să se răscoale și populația din județele timocene, care aparțineau Pașei de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însă nu au avut multe de câștigat din acest tip de politică. Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoale, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrović. Caragheorghe împreună cu o armată de 3.000 de oameni a desființat atunci satele „neascultătoare” locuite de români, aceștia fiind alungați spre răsărit, și cerând încă din anul 1809 ca granița răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc. La Pacea de la București din mai 1812, sultanul turc a refuzat sa cedeze județele Timocul Negru și Craina. Astfel, până în 1833, granița răsăriteană a Serbiei era masivul muntos Omolia (Homolije), neexistând astfel vecinătate cu Țara Românească.

Miloș Obrenovici, un erou național sârb, reia mișcarea de eliberare a poporului său, și obține în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pașalâcului de Belgrad, reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est și Timoc, însă nu cucerește Timocul și Craina. La Pacea de la Adrianopole din 1829 și prin Hatișeriful de la 1830, Miloș Obrenovici solicită anexarea județelor majoritar românești, Timoc și Craina. Printr-o intervenție militară trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească.

Obrenovici inițiază un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Procesul de asimilare forțată a românilor din Timoc a durat zeci de ani, și a crescut în intensitate și complexitate.

Ultima expansiune teritorială a Serbiei în spațiul timocean are loc în 1919, când în urma tratatului de la Neuilly sur Seine sunt anexate Bulgariei mai multe teritorii, printre care și o mică regiune situată între râul Timoc și Munții Balcani, pe care bulgarii o denumeau Timoško și care era alcătuită din 8 localități (dintre care 7 erau curat românești și una bulgărească). Această regiune revine pentru o scurtă perioadă în componența Bulgariei între 1941 și 1947.

La recensământul bulgăresc din 1924 au fost numărați 42.184 români în regiunea Vidin.

Comunitățiile române din Serbia au continuat să tipărească însă ziarul Vorba Noastră, la Zăiecar (dar acesta a fost interzis începând cu anul 1948, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pojarevăț). În aceași perioadă, în recensământurile oficiale, comunitatea română scade în importanță de la 93.444 locuitori în 1948 la 1.369 în 1961.

Majoritatea populației din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupație principală în trecut creșterea animalelor, negoțul cu lemne, vanătoarea și extragerea cărbunelui. După cel de-al Doilea Război Mondial, această zonă trece printr-un proces de industrializare rapidă. Sunt create mine de cupru și aur, iar cea mai mare parte a populației, neavând studii, a fost angajată ca personal necalificat. Personalul calificat era adus din marile orașe, fiindu-le oferite locuințe și diverse beneficii. Industrializarea rapidă a zonei a ridicat nivelul de trai, iar muncitorii au început să-și construiască locuințe și să investească în agricultură (achiziționând utilaje) pentru a-și spori producția.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Arealul din estul Serbiei în care românii sunt majoritari.

Regiunea Timoc este străbătută de râurile Timoc și Morava (ambii afluenți de dreapta ai Dunării). Cel mai mare oraș este Bor. La răsărit de râul Timoc, încep Munții Balcani (Haemus). Geografic, Valea Timocului este amplasată în Serbia central-sudică, la granița cu Bulgaria. Administrativ, această regiune este formată din județele Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaječar, pe teritoriul Serbiei și regiunea Vidin, pe teritoriul Bulgariei. Deja acum vlahii (românii) din Serbia au post de radio în limba vlahă (română) (și prin satelitul Eutelsat w2 la Freq: 12726 Ghz, Polarisation: Vertikal, Symb: 30 000, FEC: 3/4). Postul de radio se numește KISS EXTRA.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1861
Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1898
Harta interferenţelor etnice româno-sârbeşti în regiunea Dunării. Conform statisticii oficiale (anii 1930-1931)

Serbia[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Evoluția demografică a românilor din Serbia

Harta localităţilor din Timocul sârbesc locuite de români, după evaluări româneşti din 1941. Harta are la bază datele culese de la prizonierii sârbi de origine română cantonaţi în Banat.

Timocul sârbesc are o populație de 712.050 de locuitori. Majoritatea populației este oficial de etnie sârbă, însă există un grup reprezentativ de români (împărțiți în statisticile oficiale în vlahi și români), care numără 35.330 de persoane (5.9%) [2]. Anumiți lingviști și oameni de știință, precum și organizațiile românești din Estul Serbiei ridică însă numărul românilor la 250.000 de locuitori [3][4]. Aceste estimări se bazează pe faptul că recensămintele sârbești din secolul 19 consemnau peste 150.000 de români, adică 10% din populația Serbiei și majoritatea absolută a estului Serbiei. La acestea se adaugă sporul natural demografic, precum și considerarea că nu a existat niciodată un exod a populației românești din zonă.

Vlahilor din Valea Timocului (Serbia), vorbitori de limbă română, nu le sunt conferite drepturi deși numără aproximativ 35.330 de oameni conform recensământului din 2011 [5], cu mult mai mult față de românii din Voivodina. Statisticile și politica guvernului sârb comit o segregație între românii din Voivodina și cei din Valea Timocului. În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că "membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta originii lor românești. Reprezentanții minorității vlahe susțin originea lor română", însă încă se face o diferență majoră între cele două grupuri etnice. Conform recensământului amintit mai sus vlahii constituie o minoritate reprezentativă în plasele Kucevo (28,3%), Boljevac (26,7%), Zagubica (22,4%), Bor (18,2%), Majdanpek (12,2%), Petrovac (10,9%), Golubac (9,9%), Negotin (7,5%), Zajecear (4,8%). România încearcă de un timp încoace să deschidă un consulat la Bor, însă autoritățile sârbe nu au permis acest lucru.

În unele zone locuite de români, au fost instalați refugiați sârbi din foste provincii iugoslave, intervenindu-se asupra proporțiilor naționale, în defavoarea românilor.

Timocul sârbesc are o populație de 712.050 de locuitori. Majoritatea populației este oficial de etnie sârbă, însă există un grup reprezentativ de români (împărțiți în statisticile oficiale în vlahi și români), care numără apromixmativ 40.000 de persoane (5.9%). Anumiți lingviști și oameni de știință, precum și organizațiile românești din Estul Serbiei ridică însă numărul românilor la 250.000 de locuitori [6][7]. Aceste estimări se bazează pe faptul că recensămintele sârbești din secolul 19 consemnau peste 150.000 de români, adică 10% din populația Serbiei și majoritatea absolută a estului Serbiei. La acestea se adaugă sporul natural demografic, precum și considerarea că nu a existat niciodată un exod a populației românești din zonă.

Vlahilor din Valea Timocului (Serbia), vorbitori de limbă română, nu le sunt conferite drepturi deși numără aproximativ 40.000 de oameni conform recensământului din 2011, cu mult mai mult față de românii din Voivodina. Statisticile și politica guvernului sârb comit o segregație între românii din Voivodina și cei din Valea Timocului. În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că "membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta originii lor românești. Reprezentanții minorității vlahe susțin originea lor română", însă încă se face o diferență majoră între cele două grupuri etnice. Conform recensământului amintit mai sus vlahii constituie o minoritate reprezentativă în plasele Kucevo (28,3%), Boljevac (26,7%), Zagubica (22,4%), Bor (18,2%), Majdanpek (12,2%), Petrovac (10,9%), Golubac (9,9%), Negotin (7,5%), Zajecear (4,8%). România încearcă de un timp încoace să deschidă un consulat la Bor, însă autoritățile sârbe nu au permis acest lucru.

În unele zone locuite de români, au fost instalați refugiați sârbi din foste provincii iugoslave, intervenindu-se asupra proporțiilor naționale, în defavoarea românilor.

Bulgaria[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a Bulgariei conform recensămâtului din 1892
Harta localităţilor din Timocul bulgăresc locuite de români, din 1941.

Regiunea bulgară Vidin are o populație de 130.074 locuitori, din care câteva mii sau mai mult sunt români (exemplu satul Gâmzova, populat aproape exclusiv de români, care singur are cateva mii de locuitori). Si aici, drepturile românilor nu sunt bine respectate, desi autoritățile bulgare promit un sprijin important comunității românești, în înființarea de școli și dezvoltarea mass-mediei. Totuși, nici una din aceste promisiuni nu s-a concretizat până astăzi. Datorită lipsei învățământului în limba maternă, tot mai mulți copii nu mai vorbesc românește. În 2007, Bulgaria a aderat împreună cu România la Uniunea Europeană, ceea ce va permite stabilirea unor legături mai strânse între comunitățile românești din cele două țări. De asemenea, podul Calafat-Vidin, inaugurat in 2013, ar putea spori legăturile dintre Timocul bulgăresc și România.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX, Ștefan Meteș, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977 - recenzie1 - recenzie2
  • Românii din Timoc: Românii dinitre Dunăre, Timoc și Morava, C. Constante, Anton Galopenția, Tip. "Bucovina" I. E. Torouțiu, 1943

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Despre Timocul sârbesc[modificare | modificare sursă]

Despre Timocul bulgăresc[modificare | modificare sursă]