Diamant

Diamant
	; Briliant
Date generale
Formula chimică:	C
Clasa mineralului:
Sistem de cristalizare:	cubic
Culoare:	incolor în stare pură
Urma:	albă
Duritate:	10
Masa specifică:; (g / cm³)	3,52
Luciu:	diamantin
Spărtura:	sidefie, aschioasă
Clivaj:	perfect {111}
Habitus:	octaedric
Cristale gemene:	după regula spinelului
Punct de topire:; (°C)	3550
Proprieţăţi optice
Indice de refraţie:	n = 2,4175 - 2,4178
Birefrigenţă:	n-are fiind izotrop
Pleocroism:
Alte caracteristici
Radioactivitate:
Magnetism:

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Spectrul diamantului, numerele sunt exprimate în Ångströmi

Diamantul este un mineral nativ şi în acelaşi timp o piatră preţioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele de existenţă ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) şi fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic şi poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs, duritatea variind însă în funţie de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durităţii ridicate, cristalele de diamant pot fi şlefuite numai cu pulbere de diamant şi din fulerită.

[modifică] Etimologie

Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας, "de neînvins", "indestructibil". În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea "irra", iar in sanscrită i se spunea "vajira", cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau "al-mas" - adică "cel mai dur", de unde vine şi denumirea slavă de "almaz" (diamant).

[modifică] Istorie

800 î.Hr. - descoperirea primelor diamante.

320-296 î.Hr. - Cea mai veche mărturie scrisă asupra diamantului ce face parte dintr-o însemnare budistă, numită" Anguttara Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor preţioase). Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut şi de greci, de la care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, în chip de ochi, două diamante neşlefuite, obiectul putînd fi admirat astăzi în vitrina de la British Museum din Londra. În această perioadă diamantele erau folosite ca si talismane.

327 î.Hr. - Alexandru Macedon aduce primele diamante în Europa din India.

1074 - Crearea unuia din primele exemple de bijuterie cu diamante, coroana reginei ungare.

1456 - Lodewyk van Berken, un tăietor de diamante din Anvers, creează primul diamant tăiat in faţete.

1477- Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant Mariei de Borgogna, începând astfel tradiţia inelului de logodna.

1642 - reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste Tavernier.

1726 - Diamantul este descoperit în Brazilia, ce devine principalul producător de diamante din lume.

1797 - Chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format din carbon, "arzând" un diamant într-un mediu de oxigen şi găsind doar resturi de dioxid de carbon.

1867 - Depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în Africa de Sud.

martie 1888 - "South Africa's Kimberley Central Mining Company" şi "De Beers Mining Company" se unesc şi formează "De Beers Consolidated Mines Limited."

26 ianuarie 1905 - Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate.

1958 - diamantul Hope este donat Institutului Smithsonian din Washingtonde către Harry Winston. Valoarea actuală a acestui diamant, considerat ca fiind un purtator de ghinion, este estimată în jurul cifrei de 250 milioane de dolari

1958 - Diamantul se descoperă în Siberia.

1967 - Diamantul Darya-i-Nur, un diamant de culoare roşie ce cântărea între 175-195 carate este purtat de ultimul şah al Iranului la încoronarea sa.

1990 - Numeroase depozite de diamant sunt descoperite în nord-vestul Canadaei.

mai 2000 -După o serie de reuniuni interguvernative, guvernul din Africa de Sud creează "Kimberley Process" pentru a discuta şi a înfrunta problema "diamantelor de conflict"( numite şi "diamante de sânge")

5 iulie 2000 - Consiliul de Siguranţă al Naţiunilor Unite votează pentru a impune un control riguros al comerţului cu diamante provenite din Sierra Leone, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susţinerea războaielor din zonă.

[modifică] Caractere

Structura cristalină cubică (fcc) a diamantului. Fiecare atom de carbon are o legătură uniformă covalentă stabilă cu ceilalţi patru atomi de carbon învecinaţi.

Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând cu 0,200 grame.

Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se pot întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite Lonsdaleit, unii consideră, aceste diamante s-au format în medii nefavorabile. Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă simetrică dintre atomii de carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o temperatură de 720 °C, iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt, crom,titan, platină, paladium şi alte metale asemănătoare. Pe motivul reactivităţii reduse (datorată structurii stabile) a suprafeţei cristalului, prin iradiere cu neutroni creşte gradul lui de duritate.

[modifică] Formare

Condrit carbonic

Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) şi presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a diamantului sunt Peridotit şi Eklogit sau in vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite şi Lamproite; acestea transportă la erupţia vulcanului şi diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarţei pământului. Formându-se în aceste condiţii, grafitulul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul de răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoţitoare prin minerit de exemplu Namibia, Africa de sud sau se separă din aluviunile (depunerile) apelor curgătoare (deşertul, sau ţărmul african).

Microdiamantele iau naştere la căderea meteoriţilor mari pe Pământ (ex. craterul Barringer), creându-se condiţiile necesare pentru formarea diamantului, prin existenţa unor presiuni şi temperaturi ridicate şi prezenţa dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar şi diamante mai noi, care au vârsta de câteva sute de milioane de ani.

Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică, de un carat.

[modifică] Criterii de evaluare

Criteriile de bază ale evaluării diamantelor, denumite "Cei 4 C"( dupa inţialele cuvintelor din limba engleză), sunt:

1.Greutate în carate

2.Culoare (color)

3.Claritate (Clarity),

4.Tăietura (Cut)

Sistemul celor patru C a fost stabilit în anii ’50 de Institutul American de Pietre Preţioase (Gemological Institute of America – GIA) şi este acceptat ca atare de gemologi şi oameni de afaceri.

[modifică] Greutate în carate

Greutatea în carate defineşte mărimea unui diamant. Termenul "carat" provine din greaca veche unde "keration" era denumirea sâmburilor de roscovă, folosiţi în trecut ca şi greutăţi etalon pentru cântărirea în balanţe a diferitelor mărfuri de greutăţi relativ mici, inclusiv metalele preţioase. Aceste seminţe au rara proprietate de a avea toate aceeaşi greutate şi dimensiune.

La începutul anilor 1900 "caratul" este standardizat ca unitate de măsură internaţională pentru diamante, echivalând cu 1/5 dintr-un gram, sau 0,20 grame. Caratul are ca subdiviziune "punctele". Asfel 1 carat este format din 100 de puncte. În 1911 România adoptă această unitate de măsură.

[modifică] Culoare

În funcţie de culoare diamantele sunt împărţite în două grupe principale: colorless (incolore) si fancy. Cele mai des folosite în bijuterii sunt diamantele incolore. Acestea au diferite nuanţe începând cu "D" care este cel mai puţin colorat dintre toate până la "Z" care este "cel mai" galben sau maroniu. Orice diamant care are o nuanţă mai închisă decât "Z" este considerat ca fiind de tipul "fancy". Diamantele incolore sunt mai rare în natură si din acest motiv sunt mai valoroase. Clasificarea culorii conform standardelor GIA (Gemmological Institute of America) începe cu litera D, urmând valorile descrescătoare din alfabet. După litera J, diamantul capătă o nuanţă gălbuie. Diferenţele între fiecare literă este foarte mică, iar compararea culorilor diamantelor se face sub lumină specială. Atunci cand sunt privite frontal, orice persoană tinde să "clasifice" diamantele ca fiind între I si J.

Scala culorilor diamantului conform standardelor GIA (Gemmological Institute of America):

D= cel mai ridicat grad de culoare al diamantului

E-F= aproape incolor+

G= aproape incolor

H= alb (incolor)

I-J= incolor cu uşoare tente de culoare

K= galben pal

M, N-O, P, S-Z= colorat

D este bineînţeles cea mai bună, cea mai rară şi cea mai scumpă culoare. Unele diamante intră în zona de sfârşit a scării culorilor, către Z (de culoare galben deschis), nefiind însă culori speciale. Dintre culorile cele mai disponibile, cei mai multi cumpărători optează pentru culorile de la D la J, după sistemul GIA. Astfel, D-E-F sunt gradele "incolore", iar G-H-I-J sunt cele "aproape incolore".

Scala culorilor conform standardelor SDN ( Scandinavian Diamond Nomenclature):

River- incolor

Top Wesselton- aproape fără culoare

Wesselton- alb (incolor)

Top Crystal- alb pal

Crystal- nuanţă gălbuie

Top Cape- galben pal, foarte deschis

Cape- galben foarte deschis

Light Yellow- galben deschis

Yellow- galben

[modifică] Diamantele Fancy

Diamantele în culori speciale, unice sunt numite oficial "Fancy", fanteziste, şi sunt foarte rare. Ele nu fac parte din scala standardizată a culorilor diamantului. Cele mai rare culori sunt roşu şi violet, precum şi combinaţiile acestor 2 culori. Galben şi maroniu sunt cele mai comune culori ale diamantelor, dar diamantele incolore sunt cele mai cunoscute şi apreciate în industria bijuteriilor. În categoria diamantelor Fancy intră renumitele diamante albastre ("Hope"), verzi ("Dresden"), galben-portocaliu ("Incomparable"), roşii ("Hancock") sau roz (provenite din mina australiană Argyle).

[modifică] Claritate

Claritatea unui diamant face referire la gradul de impurităţi pe care il poate avea un diamant studiat cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe care măreşte de 10 ori. Specialiştii denumesc aceste impurităţi, "incluziuni". Tipul, numărul si locaţia incluziunilor poate deseori identifica individual diamantele. Cu cât are mai puţine impurităţi cu atât diamantul este mai valoros.

Standarde de claritate:

FL (Flawless): Fără incluziuni interne sau puncte externe. Reprezintă nivelul maxim de claritate şi corespunde diamantelor rare si foarte scumpe

IF (Internally flawless): Fără incluziuni în interor dar cu posibile minuscule imperfecţiuni externe

VVS-1 (Very Very Small inclusion 1): De obicei este vorba despre o singură, mica incluziune, vizibilă cu o lupă de 10X doar de un ochi expert.

VVS-2 (Very Very Small inclusion 2): Incluziunile sunt foarte greu de observat cu lupa de 10x.

VS (1-2)* (Very Slightly Imperfect): Incluziunile se pot vedea cu lupa de 10x dar nu cu ochiul liber.

SI (1-2)* (Slightly Imperfect): Incluziunile se pot vedea cu usurinţă cu lupa de 10x.

I (1-2-3)* (Imperfect): Incluziuni vizibile cu ochiul liber.

Există, de asemenea, diamante „Eye Clean”: fără incluziuni vizibile cu ochiul liber

[modifică] Tăietura

Instrument pentru şlefuirea diamantelor, cu un diamant monocristalin

Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul şi îi conferă acestuia strălucire. Se referă la proporţiile şi finisajul diamantului. Dintre cei 4 C, tăietura este singura contribuţie adusă de mâna omului, transformând o piatră preţioasă brută, neşlefuită într-un diamant faţetat şi şlefuit în diverse forme. După mii de experimente de-a lungul anilor, folosind formule matematice precise, tăietorul-şlefuitorul de diamante transformă în ziua de azi un diamant brut într-o piatră strălucitoare care reflectă şi refractă lumina.

În 1919 Marcel Tolkowsky descoperă cel mai bun compromis teoretic datorită căruia modul de tăiere al unui diamant îi poate conferi acestuia strălucire deosebită.

[modifică] Moduri de tăieturi

ideal

optim

bun

standard

mediocru

[modifică] Forme

Briliant tip Eppler

Forma este rezultatul final al procesului de tăiere şi şlefuire a diamantului. Există numeroase forme:

Briliant

Smerald

Baquette

Marquise

Trillion

Princess

[modifică] Răspândire pe glob

Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante sunt: Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra Leone, Ghana, Tanzania şi Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în Arhangelsk.

[modifică] Utilizare

Diamant neşlefuit

Criteriile stabilirii valorii unui diamant sunt: - densitatea - duritatea - dispersia şi refracţia luminii - conductibilitatea termică - strălucirea - puritatea. Spectroscopia (absorbţia unor radiaţii) poate stabili dacă culoarea diamantului este naturală sau realizată ulterior. Diamantul care va fi şlefuit cu faţete multe se numeşte briliant (Brillant) (care are mai multe variante). Producţia diamantelor naturale pe glob a atins cantitatea de 20 de tone anual. La această cantitate se adaugă diamantele sintetice (pentru prima oară fabricate din grafit în 1955) care în cea mai mare parte au utilizare în industrie. Prin acoperirea altor substanţe cu un strat de câţiva microni (tratare cu plasmă) se va forma aşa numitul strat de carbon asemănător diamantului (DLC: diamond-like carbon). Această tehnologie fiind mai departe perfecţionată producându-se diamante magnetice cu dimensiuni de ordinul nanometrului în Troy, care probabil vor fi folosite în medicină. Diamantul are unghiul de refracţie ridicat, de aceea străluceşte intens, ceea ce a dus la utilizarea principală a diamantelor naturale ca pietre preţioase, azi aceste unghiuri a faţetelor unui cristal sunt simulate prin programare asistată de ordinator, determinând unghiul optimal pentru o strălucire maximă, astfel unghiul de şlefuire a cristalului fiind automatizat.

Forme de diamant şlefuit intrate în istorie

Un diamant pur este incolor, actual sunt procedee tehnice cu ajutorul laserului prin care se îndepărtează impurităţile din cristal, iar prin iradieri a cristalului (în reactoare atomice) s-a reuşit ca diamante cu o valoare inferioară să fie transformate în cristale cu o culoare stabilă verde sau albastră. Aplicaţiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv, instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuţite şi dure. În medicină (chirurgie), o aplicaţie tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.

[modifică] Diamante renumite

Nume	Greutate brută	Anul găsirii	Ţara	Notări
	in Karat
Cullinan	3106	1905	Africa de Sud	Până în prezent diamantul cel mai mare, din el s-au obţinut 105 bucăţi, din care 9 se găsesc în coroana regală britanică, printre care se află si diamantul "Steaua Africii" de 530,20 carate.
Excelsior	995,20	1893	Africa de Sud	Din el s-au obţinut 22 de pietre prin despicare.
Star of Sierra Leone	968,90	1972	Sierra Leone	Din el s-au obţinut 17 pietre.
Incomparable	890	1980	Congo	şlefuit are 407,5 Karate
Großmogul	797,5	1650	India	Diamant albăstrui; din anul 1739 a dispărut.
Preşedintele Vargas	726,8	1938	Brazilia
Jonker	726	1934	Africa de Sud
Orloff	189,62	necunoscut	India	în Sceptrul ţarului; azi în Kremlin (Moscova)
Koh-i-Noor	186	ca. 3000 v. Chr.	evt. India	cel mai vechi diamant cunoscut; azi in Tower of London
Florentiner	137,27	necunoscut	evt. India	Diamant galben; a aparţinut lui Karl I. (Austroungaria), vândut lui Sondheimer , de la care probabil obţinut prin înşelăciune de Bruno Steiner de atunci s-a pierdut urma.
Regent sau Pitt	136,75	um 1700	India	azi în Luvru
Diamantul Hope	44,6	necunoscut	India	Diamant albastru; descoperit în anul 1642, azi la Smithsonian Institute in Washington
Shah	86	necunoscut	necunoscut	cu Gravura regelui (Shah Janan); azi in Kremlin
Sancy	55	necunoscut	India
Dresden Diamant	41	in 1743	India	Diamant verde; azi in Camera verde din Dresda

[modifică] Vezi şi

Listă de minerale

[modifică] Bibliografie

"Diamond grading ABC- Manuale per la classificazione del diamante"- Verena Pagel-Theisen. G.G.,F.G.A, prima ediţie în limba italiană, 2008, Ed. Gemmarum Lapidator

[modifică] Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Diamant