Antichitatea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Piramida lui Khafra și Sfinxul din Gizeh (aprox. 2500 I.H, sau posibil înainte)

Antichitatea este cea de-a doua epocă a istoriei. A început în jurul anului 3000 î.Hr., când a fost inventată scrierea cuneiformă, și a durat până în jurul anului 476, când a căzut Imperiul Roman de Apus. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații.

Perioade ale antichității[modificare | modificare sursă]

Antichitatea se împarte în 3 mari perioade:

  • Perioada veche
  • Perioada clasică
  • Perioada târzie

Epoca bronzului: Primele orașe-state[modificare | modificare sursă]

Acum patru milenii, un poet necunoscut descria orașele prospere ale epocii bronzului, cu "grânare pline, case bine clădite, negustorii străini ce umblau ca păsările exotice, despre cei ce se veseleau în curți de sărbătoare".Bătrânii erau chibzuiți și buni sfătuitori, iar copii se jucau veseli."

Zalabiya,Eufrat
Conuri introduse in ipsos
Uruk
Tigru, Diyarbakır - Punctul de pornire a Semilunii Fertile
Bol
Stindardul din Ur

Irakul este locul unde a luat naștere civilizația : civilizația sumeriană. Tărâmul dintre cele două fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm muntos și arid, cu lagune și mlaștini, denumit de greci ca "Mesopotamia",este considerată de istorici ca fiind leagănul civilizației. În sudul Irakului, acum 5000 de ani, a avut loc un boom al orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagas, Eridu ce au prosperat. În Uruk locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși Ghilgamesh, fiind descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din cărămizi arse, cu grădini, pământuri în afară , și un templu dedicat zeiței Ishtar. Au fost ridicate 12 clădiri publice, temple, palate sau săli de adunare, cu mozaicuri din conuri ce acopereau pereții. Zidurile de cărămidă erau acoperite cu ipsos, iar conurile erau introduse în ipsos, astfel, li se vedeau baza îmbibată în culoare roșie sau neagră, formând modele geometrice, romburi, pătrate concentrice de diferite culori. Locuitorii Urukului ocupau un loc restrâns, ceea ce ducea la dificultăți ce erau rezolvate prin investiții în infrastructură sau în crearea de locuri de muncă în construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost expusă violențelor și conflictelor cu alte orașe-state. În războaie era utilizate arcul și alte arme din bronz. Orașele erau cucerite sau incendiate, iar prizonierii erau legați, orbiți, li se puneau căluș în fața noilor stăpânitori.

Vasul Warka
Preot sumerian
Coliere si bijuterii
Registru ce consemneaza alocarea berii
Gudea de Lagash
Stela lui Naram Sin

Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind precipitații, săparea irigațiilor era necesară. Agricultura, cultivarea cerealelor a apărut și s-a intensificat, luând amploare. Cultivarea câmpurilor necesită colaborarea dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de organizare a muncii. Cooperarea a avut consecințe profunde. Unii erau responsabili pentru săparea solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și curățarea canalelor sau cu construirea digurilor și caselor, sau producerea uneltelor. Un alt leagăn important al civilizației este în Siria, în orașele nou descoperite situate lângă site-ul arheologic Tell Brak din nordul Mesopotamie, de o suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă centrală, unde s-au găsit fragmente ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii despre modul de organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și modelate repede cu o matrițe. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție. Autorititate centrală conducea forța de muncă și culegea roadele muncii, pe care le redistribuia printr-un sistem de raționalizare. Instituțiile le ofereau muncitorilor grâne pentru a le plăti munca. Dar recolta obținută depășea nevoile, creându-se un surplus, păstrat pentru săraci. Se produceau produse nealimentare și materii prime ce erau schimbate cu materialele altor centre. Erau meșteșugari care țeseau, produceau vase din ceramică, băteau metale și negustorii care importau și exportau produsele. Surplusul a permis diversificarea și specializarea societăților, marcând începuturile comerțului, meșteșugurilor, domeniului militar, precum și a altor specializări: soldați, constructori, muzicieni, medici, ghicitori, artiști, prostituate, astfel apar clasele. În vârful sistemului erau stăpânii de oi sau de grâne ce se îmbogățeau. Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea stratificată, ce reprezintă copaci și apă în prima bandă, în banda următoare turme de animale, apoi muncitori goi ce trudeau și nobili ce aduceau ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea uneori la războaie civile în care mureau sute de oameni datorită creșterii demografice și diferențelor sociale, ceea ce amenință stabilitatea. Însă religia îi reuneau. Religia explică lucrurile și fenomenele neînțelese, ca inundațiile. Preoții îi calauzau pe oameni spre paradis. Fără protecția divină, totul putea fi distrus. De aceea, toate clădirile și roadele erau dedicate zeilor. Omul chiar luase viață din lut, iar acesta, în semn de recunostiinta, trebuia să-i hrănească pe zei cu ofrande. Statuile zeilor aveau forme antropomorfe și caracteristicile umane. Templele au devenit instituții puternice ale interactiuniilor umane pe plan social și economic. În temple s-a dezvoltat scrierea ce a devenit piatră de temelie a civilizațiilor. Primele dovezi ale scrierii țineau de economia tot mai complexă. Fiind mult nămol, din el făceau tăblițe în formă de pernițe pe care imprimau urme cu stilul. În multe orașe au fost imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste cu nume, registre. În câteva secole, screrea a devenit tot mai dezvoltată. Au apărut școli specializate ce instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile acceptate ale sistemului de comunicare. Treptat, erau scrise descântece și leacuri, instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de leagăn și de dragoste, rugăciuni și poeme. Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine că regii, nașterile, bătăliile. Documentul "Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și rege și despre originea regalității ce descindea din cadrul divinităților. În Sumer, suveranul era denumit "Lugal"-Omul Mare. Regii erau diferiți de ceilalți oameni în viață și în moarte. Au fost descoperite 15 morminte regale ce se distingeau prin arhitectură, ritualuri și inventare. Erau incluși slujitori, precum și animale în camerele exterioare din mormintele regilor și reginelor. În camera interioară era îngropat un singur personaj central înconjurat de obiecte de lux. Supușii își urmau stăpânii în viață, în moarte și în războaie. Sargon de Akkad a format primul imperiu, cucerind părți ce se întindeau de la Golful Persic până la Marea Mediteraneană. Nepotul sǎu, Naram-Sin a moștenit imperiul și trebuia să lupte că să-și sporească moștenire,a a adunat titluri și teritorii. Și-a luat denumiri ca "regele celor patru zări" și "regele universului". Era primul rege ce se zeificase, devenind unul dintre zeii țării, punându-și în față numelui sau caracterul reprezentativ al zeilor. Tot în Mesopotamia a fost inventată roata-olarului ce a ușurat transportul și a intensificat raporturile comerciale.

Agricultura in Egipt
Nilul

Orașele-state din Mesopotamia aveau să între în competiție cu Egiptul, țară cu arhitectură monumentală și regi divini ce erau preocupați de moarte. Având că avantaj poziția sa geografică și Nilul, acesta a prosperat. Doar 4% din solul Egiptului era cultivabil, de aceea, egiptenii depindeau de revărsările anuale ale Nilului din iunie până în septembrie. Apele Nilului creșteau, ieșeau din albie și kilometrii întregi de câmpie erau inundate.Solul era imbimbat cu apă și fertilizat cu noroi. De aceea, egiptenii au zeificat Nilul.

Abu Simbel
Piramidele de la Giza
Hicsosi
Faraonul Narmer loveste un strain

Faraonul era zeificat, fiind întruchiparea divină a zeului Horus pe pământ, fiind recunoscut de Egiptul de Sus și Egiptul de Jos. Pentru a avea asigurat drumul spre viață de apoi, i se construia o mastaba, chiar o piramidă construită din blocuri de calcar și granit. Blocurile de piatră erau transportate cu plutele pe Nil, și debarcate pe țărm, erau trase cu frânghii și pârghii, târâte pe rampă. Piramida în sine reprezenta movila primordială ce s-a înălțat din apele întunecate pe care s-a născut Atum, zeul solar. Soarele de asemenea avea o simbolistica importantă în mitologia egipteană. Soarele reprezenta viață, căldură, lumina, iar egiptenii își închipuiau traseul Soarelui ca pe un zeu, Ra, ce răsărea și ajungea la zenit, ca apoi să apună și să străbată lumea de dincolo pe o barcă cerească până când răsărea din nou. Egiptenii de rând credeau cu tărie în viață de după moarte, considerând că vor munci, vor mânca și vor face dragoste, însă în cadrul unei vieți mult mai bune și mai îmbelșugate. Cu fluviul la dispoziție și fiind izolați de lume prin deșert, egiptenii erau un popor insular de conservatori, xenofobi, mândrii și curioși. Produceau vase din ceramică și metale din bronz. Îi priveau pe străini că fiind josnici și respingători. Statuile și frizele egiptene aveau să înfățișeze asta prin redarea luptelor și cuceririlor. Basoreliefurile împodobeau porțile și pereții clădirilor înalte de 10 metri înălțime, în care inamicii erau apucați de pǎr și loviți cu putere de divinul faraon sau pe pereții mormintelor în care stăteau înșirați că să aducă tribut faraonului. În timpul Dinastiei a XI-a, prin mileniul al II-lea i.e.n., străinilor li s-au permis să se stabilească în Egipt, ca asiaticii din Palestina și Siria, cunoscuți ca hicsoși sau păstori de oi, cu binecuvântarea faraonilor.

Amhose I ii alunga pe hicsosi
Pumnale din bronz, 2200-1600 i.en.

Hicsoșii și-au sporit influență, iar dinastiile egiptene și-au pierdut puterea. Hicsoșii au ajuns să stăpânească nord-estul Deltei Nilului și au condus Egiptul de Jos un secol până când au fost alungați de faraonul Kamose I ce mobilizase egiptenii furioși și umiliți. Alungarea hicsoșilor s-a încheiat sub faraonul Amhose I. Semiluna Fertilă cuprindea varietăți de populații ce luptau între ele pentru ceva ce nu aveau și pentru materii prime ca metalul ce definea epoca: bronzul, un aliaj dintre cupru și staniu. Din bronz se produceau unelte ascuțite și rezistente, cu diferite forme și mărimi, de la topoare la artefacte. Bronzul avea o calitate estetică pe lângă valoarea practică și deținerea lui definea elita aristocratică. Dar ca să obțină cantități sufiente, se practică negoțul.

Batalia de la Kadesh
Tratatul de la Kadesh

În Kanish, ce avea un centru administrativ, s-au găsit ruinele unor ateliere din port. Kanish era o colonie a expatriaților din Assur, Anatolia, care au venit în vest să se îmbogățească din comerț. Negustorii locuiau în zona Karemului, făcând negoț cu anatolienii. Karemul avea legi comerciale stabilite, negustorii plătind impozite regilor ce răspundeau de siguranță acestora. Catârii porneau încărcați cu bronz regulat de la Assur la Kanish pe o distanță de 1500 km, iar soldații regelui îi păzeau pe negustori. Au fost găsite obiecte de artă, inele, sigilii, pietre de hematit ce aparțineau negustorilor și erau utilizate ca monede de schimb. S-au format rute ce se întindeau din Siria până în Afghanistan și Iran,prin intermediul cărora comercianții făceau negoț cu cositor și țesături. Negustorii asirieni cumpărau cositor din Iran și îl vindeau regatelor din Anatolia și cumpărau în schimb lână și țesături. Au fost descoperite 22 000 de tăblițe cu scriere cuneiformă, majoritatea fiind scrisori între negustori și nevestele și fii lor. Deși în ultima instanțǎ se recurgea la confruntări militare, s-a recurs și la diplomație. La Hattutas, capitală imperiului hitit, s-au găsit fragmente a 70 de tratate de pace, printre care și cea dintre regele hitit și faraonul Ramses al II-lea în urmă Bătăliei de la Kadesh, comemorată și pe pereții Templului de la Abu Simbel. Bătălia de la Kadesh a fost cea mai mare bătălie de care din istorie, fiind implicate 5000-6000 de care. Deși Ramses susține că a câștigat bătălia, niciunul n-a câștigat în realitate și s-a încheiat un tratat de pace, jurat pe zeul soarelui egiptean și pe zeul hitit al furtunior. Principala îngrijorare o constituiau conflictele din interior și stabilitatea ,și astfel, cele două superputeri antice asigurau sprijin reciproc. Datorită centralizării, zonele periferice erau tot mai neglijate și au loc mișcări sociale ce vor duce la dispariția societăților.

Pe coasta Siriei, Ugarit, locuit de zeci de oameni, ce era un centru comercial prosper, cu multe depozite si temple,ce unea orasele Mesopotamiei cu lumea mediteraneana, a fost distrus in urma invaziei "popoarelor mǎrii" in 1200 i.e.n. Epoca bronzului s-a încheiat catastrofal, civilizația intrând într-o epoca întunecată.

Epoca de Fier: negustori și rǎzboinici[modificare | modificare sursă]

Popoarele Mării, alcătuite din indivizi deposedați și disperați în a obține pământ, au cotropit orașe și culturi din Egipt, Siria, Anatolia și Creta, distrugând civilizații că cea egipteană, hitită și cea minoică. După prăbușirea epocii bronzului, supraviețuitorii aveau să rivalizeze pentru supremație în cadrul epocii fierului.

Fenicienii au marcat nouă etapă a antichității prin intermediul Marii Mediterane ce a unit culturi diferite și a stat la baza formării și declinului multor civilizații prin negoț, transport, schimbând tehnologii și idei, Marea Mediterana fiind o adevărată rețea. Lângă coasta sud-estică a Turciei a fost găsită o epava de la Uluburun cu peste 17 tone de artefacte, 15 000 de obiecte și lingouri de zece tone de cupru, lemn sudanez din sudul Egiptului, cositor din Afghanistan, vase de ceramică miceniene din Cretă, un topor de piatră de pe Dunăre, atestă amploarea negoțului în faa finală a epocii bronzului. Căpitanul vasului era un canaanit după cum arată sabia și pumnalul ce le purta, iar greutățile în formă de animale, talerul și tăblițele de scris le aparțineau negustorilor aflați la bord, proveniți din Siria, precum și tăblițe ce conțineau scrisori despre descrierea distrugerii orașului Ugarit de "popoarele marii" ce ardeau satele și comiteau nelegiuiri, și cum era lipsit de apărare, atacat de corăbiile "popoarelor marii" bine-echipate, având la bord razboincii ce debarcau și incendiau orașele, dispărând în câteva ore. Fiindcă înfruntau foametea și sărăcia, și lipsa de teritorii, aceștia erau nevoiți să cotropească că să obțină teritorii. În Egipt, armatele lui Ramses al III-lea au respins invadatorii în conformitate cu comemorările de pe fațadele templelor sale. Dar nu toate formațiunile statale au avut norocul Egiptului, în Grecia, multe orașe că Pilos, Sparta ,Atena sau Micene, sau în Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit, precum și Qatna, Kadesh, Lachis sau Megiddo fiind devastate sau nimicite. Deși rețeaua comercială părea complexă și rafinată ,civiliatia bronzului era fragilă și vulnerabilă. De asemenea, civilizația egeeană a fost extrem de afectată. Orașele au dispărut, agricultură a decăzut, orizontul vieții s-a îngustat, iar comerțul s-a prăbușit. Dar civilizația a supraviețuit, începând un proces de schimbare: epoca fierului. Inițial folosit pentru unelte, din el se făceau arme mult mai bune și mai dure, unelte mult mai practice. Fierul a democratizat războiul, devenind accesibil tuturor. Apar centre de putere mai mici, dar mobile, ceea ce va relansa comerțul. Fenicienii, creatori a unor figurine și ofrande votive găsite în Byblos, aveau să ducă civilizația mai departe. Pe laturile sarcofagului lui Ahiram s-a descoperit primul exemplu de alfabet. Spre deosebire de scrierile anterioare cu multe simboluri și lipsit de logică, alfabetul era mai ușor de asimilat că o înregistrare a vorbirii, fiind accesibil tuturor. Alfabetul fenician constă doar din consoane și era utilizat pentru comerț. Byblos a prosperat că un oraș comercial după ce a fost supus de egipteni, după cum ne arată Templul Obeliscurilor dedicat lui Ra construit în 1300 i.en. După prăbușirea epocii bronzului, Egiptul pierde controlul Nubiei, sursă aurului sau, și era divizat politic în două formațiuni. De asemenea, nu mai avea acces nelimitat la pădurile de cedri din Liban, ce era o sursă de lemn rezistent și parfumat din belșug. După venirea popoarelor marii, egiptenilor nu li s-a mai permis să obțină cedrul gratuit. Fenicienii nu se mai temeau de marile puteri, iar prăbușirea și criză epocii bronzului a însemnat o eliberare economică cea dus la dispariția birocrației și a favorizat apariția primelor afaceri. Ierarhia s-a restabilit, iar negustorul avea un rol tot mai prioritar, ceea ce a dus la apariția unei noi clase sociale. Împărțirea socială nu mai era dată de armata sau de rege, ci de economie. S-au format primele asociații, rețele având la baza familii extinse. Suveranul lor, ales de consiliu, era un fel de director general ce supraveghea afacerile și își asumă riscurile. Fenicienii exploatau la maximum Marea Mediterană, fiind reputați navigatori și constructori de corăbii de cedri rezistente și dure cu care puteau desfășura comerțul și se puteau îndepărta destul de mult de țărm. Arta navigării le-a permis să creeze o rețea economică care lega Armenia, Asia Mică, Cipru, insulele egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orientul Apropiat, de la un țărm la altul. Deseori, erau cunoscuți pentru vopseaua lor purpurie, cu care vopseau pânzeturi prețioase și apreciate atunci. Sursă vopselei era Murex. De aceea, grecii îi numeau "phoinikes"-oamenii pânzei regale purpurii . Cetatea-port Tyr a înflorit sub regele Abi-Baal, find înconjurat de ziduri puternice și cuprizand clădiri etajate. Hiram, fiul lui Abi-Baal a constuit edificii religioase. Fenicienii aveau un zeu suprem, El, și un zeu polivalent, Baal, ceea ce indică o ierarhie firească divină. El era o divinitate distanță, iar Baal conducea zi de zi lumea. Hiram a introdus un nou zeu, Melqart, pentru a-și consolida puterea în Tyr. S-a debarasat de vechii zei și a construit un templu dedicat acestui zeu, reglând balandat puterii între templul preoților și palatul condus de el, că reprezentant al zeului. Vecinii se temeau și îi invidiau pe fenicienii ce importau argint, fier, cositor și plumb din Tarsis, fildeș, abanos, paturi de cai din Dedan, mirodenii și pietre scumpe din Saba și vin scump din Damasc. Sursele bliblice îi demonizează pe fencieni datorită bogăției și desfrâului.

Teritoriile din sudul Palestinei erau stăpânite de evrei, un popor profund religios, a căror capitală era Ierusalimul. Regatul Israel a fost întemeiat de regele David, că pe o formațiune unificată și puternică. După Solomon, au existat două regate: regatul lui Israel în nord și Regatul lui Iuda din sud. Ambele au fost supuse cotropirii marilor puteri ale epocii fierului, ce foloseau violență sistematică, că asirienii.

Salmasar al III-lea a fost unul dintre ultimii regi asirieni ce a extins și dezvoltat Imperiul Asirian, conducând campanii militare în cea mai mare parte a lungii sale domnii, atacând vecinii. A creat o armata profesionistă, de arcași pricepuți și razboinci cruzi și nemiloși. A extins imperiul între câmpiile Mesopotamiei și munții din nord. Războiul era baza economiei, societății și civilizației asiriene. Neavând materii prime, cotropeau alte teritorii pentru a le obține. Obțineau biruri jefuind, iar violena era un instrument al politcii de stat. Șocul și groază era urmată de încătușare și tortură. Conform tăblițelor, regi că tatăl lui Salmasar jefuiau zeci de care de lupta, cu harnașament, sute sau mii de cai, oi și vite, precum și metale prețioase în cantități mari, țesături fine, divane de fildeș încrustate de aur, mobilier, fiicele nobililor și zestrea lor, precum și zeci de mii de sclavi. Apoi impuneau tributuri anuale prin care cereau animale, grâne, aur și argint, așa cum indică obeliscul negru de la British Museum, în care Iehu, regele Israel se supune și se închină regelui Asiriei. După ce Regatul Israel a renunțat la statutul de vasalitate și s-a aliat cu Egiptul, asirienii s-au răzbunat brutal, nimicind regatul în mai puțin de o decadă. Procedeele de pedepsire erau foarte brutale, constând în decapitări și jupuirea inamicilor, transmițând un avertisment pentru toate populațiile cucerite pentru a menține imperiul unit. Curând, au supus și Regatul Iuda. Însă Ezechia a pregătit o strategie de apărare și a înălțat un zid de apărare de 6 metri, fortificând Ierusalimul și reorganizând economia, construind și un tunel subteran de 500 de metri săpat în roca orașului, asigurând apă potabilă în caz de asediu. Pe basoreliefurile de la Ninive este înfățișat asediul cetății Lichis cu mașinăria de asediu și pedestrași asirieni.În urmă ocupării orașului, mulți oameni importanți din garnizoană de apărare a orașului erau trsi în țeapă sau jupuiți. 1500 de trupuri de femei, bărbați și copii ședeau laolaltă, iar restul populației a fost deportată după ce Lachisul a fost incendiat.

Treptat, asirienii cereau tribut fenicienilor ce constă în 5 tone de aur. Asirienii aveau un scop bine definit pentru menținerea stabilității și îmbogățirii, recurgând la teamă, ura și teroare. Fenicienii erau nevoiți să se îndrepte spre Occident în căutare de piețe noi și noi surse de materii prime, în Malta, Sardinia, norudl Africii, Sicilia, Insulele Baleare și în sudul Spaniei, unde au găsit o mare mînă de argint în răul Tento. Fenicienii extrăgeau argintul și plăteau asirienilor că tribut pentru a întreține maiestuoasele palate, biblioteca de tăblițe de argilă construită de Assurbanipal și a-și plăti slujitorii și soldații. Plătirea treptată a tributului cu argint către asirieni duce la un excedente de argint, prețul acestuia prăbușindu-se. Asirienii iau măsuri pentru restrângerea autonomiei fenicienilor, iar regele Tyrului devine o marionetă. Dar în curând, asirienii, prin secolul al VII-lea, regii babilonieni au încheiat o alianța cu mezii și rapid, orașele asiriene Assur,Ninive, Haran și Carchemis au fost atacate și distruse. Imperiul Asirian a intrat în declin și s-a prăbușit după moartea lui Assurbanipal.

Babilonienii, sub Nabucodonosor, au format un alt mare imperiu, Imperiul Babilonian alcătuit din teritorii din Asia Mică, Palestina și Irak, ce avea că centru Babilonul ce era înconjurat de ziduri puternice, cu multe turnuri și porți, printre care și Poarta lui Ishtar, cuprinzând edificii, temple ca Zigguratul lui Marduk sau Grădinile Suspendate. Dar acesta se stinge repede, căci perșii, sub conducerea lui Cyrus, s-a unit cu mezii și au format un imperiu colosal ce cuprindea Lydia, Asia Mică, Palestina, Irakul, Iranul, Afghanistanul, ulterior și Egiptul și hotarele nord-vestice ale Indiei.

La expansiunea acestora au asistat grecii, abia ieșiți din epoca homerică întunecată. Sunt însă dovezi care indică faptul că epoca nu a fost atât de "întunecată", că mormântul de la Lefkandi ce datează din anii 1000 i.e.n. În mormântul numărul 86 zace o femeie îngropată, având podoabe de par aurite, fibule și obiecte de bronz, inele de aur, puse deasupra unu bol de bronz aurit, provenite din Cipru, Levant și Egipt și aduse în Grecia continental aduse de fenicieni În Ischia, în golful Napoli a fost găsită cupa lui Nestor ce datează din secolul VIII i.en., pe care este scris un poem de dragoste în alfabetul grec, preluat după alfabetul fenician, ce avea cinci vocale în plus, pentru a ușura citirea textelor, surprinzând melodia și ritmul vorbirii, al poeziei și actelor de mărfuri. Astfel, au apărut scrieri de teatru, drama și dialoguri filosofice.


Epoca clasicǎ: Polis și Culturǎ[modificare | modificare sursă]

Grecii aveau în comun cultura, religia, limba, obiceiurile, deși nu erau organizați într-un stat, ci în mai multe orașe-state.Arta, teatrul, democrația, filosofia sunt elemente ce au fost moștenite de la civilizația greacă și se manifestă și azi.

Prima manifestare culturală a fost lucrările literare ale lui Homer: Iliada și Odiseea ce istoriseau desfășurarea Războiului Troian. Explorează viețile războinicilor ce luptau pentru onoare, răzbunare, câștig personal, eroism și victorie. Mosternirea Iliadei a fost o moștenire a Greciei arhaice ce reprezenta o cale de rezolvare a disputelor pe cale violență. Mici orașe individuale s-au constituit în secolele VIII-V i.e.n. numite polisuri, formate din triburi ce au renunțat la propria autonomie și au recunoscut o autoritate centrală politică. După intensificarea comerțului, multe comunități s-au supus sub comandă unui singur polis. Polisurile își acordau importantă poziției geografice și plasării strategice ce le ofereau o bună apărare datorită dealurilor și munților. Cea mai importantă zona a polisului era Agora, o piață publică și un loc de adunare a cetățenilor greci ce interacționau și se angajau în viață politică. Orașul-stat a devenit adaptiv și a prosperat. Au luat ființă 1500 de orașe-state în Grecia, precum și în coloniile din Spania, Italia, Africa, sudul Franței, Asia Mică și chiar și în Afghanistan. Iubirea față de polis a devenit chiar o dorința sexuală de a trăi în oraș-himeros. Cetățenii unui oraș se considerau cu adevărat civilizați de restul indivizilor din afară considerați "barbari"-hoi barbaroi. Orașele au devenit centre ale dezvoltării științei și filosofiei. Dar au devenit și fronturi de lupta dintre oligarhi și democrații ce își disputau supremația în societatea greacă. Pe plan artistic, se dorea căutarea perfecțiunii: bărbații erau reprezentați prin statui de marmură, înfățișați că fiind goi, perfecți, idealizați, bântuiti de fantomă lui Ahile. De asemenea, se punea accent pe concurență și obținerea gloriei. Erau manifestate prin competențe că luptele organizate i cadrul unui eveniment: pankration. Olimpiadele nu ofereau premii de consolare, de astfel, cei de pe locul secundar erau batjocoriți și disprețuiți. Templele din Olympia de astfel erau pline de suvenire ale atleților dedicate zeilor. Legătură dintre dibăcia de pe terenul de sport și cea de pe câmpul de lupta era strânsă. La olimpiade nu există un echipament de sport. Toți participanții erau goi. În război, grecii aveau un echipament complex: armură, cască, scutul (hoplonul) ce îi proteja jumătate din trup și sulița. Hopliții luptau în formații strânse denumite "falanga", astfel, cu ajutorul scutului, aceștia își protejau apropiatul și pe el. Falanga trebuia menținută la înaintare. În momentul luptei dintre două falange, nu erau lupte eroice individuae că cele din Iliada. Luptau laolaltă, la câțiva metri distanță și atacau cu sulitele pentru a străpunge părțile sensibile ale hopliților din falanga inammica. Se împingeau unii pe ceilalți cu scuturile, imbrancindu-se și izbindu-se, continuând să înjunghie inamicii, rândurile din spate avansând și impingandu-i pe cei din față spre inamic, până îi făceau pe celălalt să cedeze, să rupă rândul, rănindu-i pe adversari, fie infricosandu-i. Hopliții nu erau doar nobili, erau și oameni de rând ce își puteau permite achiziționarea echipamentului, luptând laolaltă cu cei mai bogați aristocrați. După lupta, se întorceau la viață politică.

Lumea elena era un laborator de creare a ideilor, teoriilor și regimurilor ce există și astăzi. Orașele-state erau conduse de diverse tipuri de guvernare: aristocrație, democrație, monarhie. Grecii erau dispuși să aleagă orice sistem care le asigura autorhia, adică ordinea și autoritatea. Monarhia a devenit treptat o relicvă a trecutului îndepărtat. Doar Spartă mai era un oraș-stat monarhic, condus de doi regi. Nu avea legi scrise,centru politic sau clădiri publice, fiind lăcătuită dintr-o derie de aglomerări de sate neîngrădite de ziduri. Dar scopul ei era menținerea stabilității, bazată pe egalitatea tuturor cetățenilor de sex masculin "homoioi". Idealul era întărit de coduri stricte de comportament ce înlătura orice semn de statut și bogăție. Militau pentru o viață austeră, autodisciplină și dezinteresul pentru materialism. Se apropiau foarte mult de idealurile lui Aristotel ce susținea că fiecare cetate trebuia să-și procure doar cele necesare, iar atingerea idealului spartan de ordine și autonomie avea un preț pe care aveau să-l plătească vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de aceea au cucerit populațiile locale invecinnate, obținând o populație de "iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de drepturi civile, având datoria de a furniza hrană și mijloace de trăi pentru familiile spartane. Orașul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau trimiși de la vârstă de șapte ani la "agoge" unde începeau o perioada de 13 ani de instrucție brutală, învățați să lupte în condiții dificile și să triasca și să moară în lupta . Nu făceau nimic altceva decât să se antreneze pentru lupta. Înainte să plece la lupta, războinicii spartani primeau de la mamele sau nevestele lor scuturile, spunându-le: să vină înapoi cu scutul sau pe scut, adică învingător sau mort. Scutul era cel mai apropiat însoțitor din viață unui spartan și încă de mici copii, erau legănați în scuturi și dormeau în aceștia, ba chiar era folosit și că targă pe câmpul de lupta. Bărbații se antrenau și luptau împreună, iar relațiile homosexuale erau o necesitate. Femeile aveau o libertate economică socială, sexuală și educațională. Mariajul nu era exclusiv. Femeile măritate chiar puteau întreține relații sexuale și să aibă copii cu alți bărbați spartani ce se dovedeau mai puternici că soții lor. Familiaritatea reciprocă inexistentă era atenuată de o serie de ritualuri. Mireasă era rasă pe cap, și îmbrăcată cu o cămașă masculină în noaptea nunții pentru că bărbații erau obișnuiți din timpul instrucției să întrețină relații cu alți bărbați. Tradițiile și obiceiurile trebuiau menținute cu strictețe pentru că societatea spartană să se mențină.

În Atena, cetățenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu oligarhi. Lucrurile s-au complicat. S-au realiniat cu restul lumii prin colonizare și comerț. Bogații s-au îmbogățit tot mai mult. Au izbucnit o serie de conflicte între oligoi și polloi.Doar 10% din opulatia orașului era înstărită și 90% trăiau din subzistență. Multe familii, pentru că nu-și permiteau achitarea unor datorii, se puneau în slujba unui aristocrat că sclavi. Polloi nu aveau drepturi politice și juridice și sufereau sub jugul aristocrației. Pe Aeropagul din Atena se întrunea consiliul format din aristocrați care decidea problemele. Erau autoalesi și izolați de deciziile celor din Agora. Sclavia a sporit, iar membrii consiliului simțeau nevoia să schimbe sistemul. În 594 i.en., Aeropagul l-a ales pe aristocratul Solon că arhonte-magistat șef. Era recunoscut că un om drept și era omul care avea să aducă schimbarea și reforme. A interzis vânzarea oamenilor că sclavi și a militat pentru obținerea drepturilor politice a celor săraci. A temperat guvernarea, racandu-o răspunzătoare. A favorizat ideea egalității sociale în față legii. Însă tiranii stăteau la panda. La 30 de ani după Solon, Pisistrate s-a proclamat tiran, dar a avut un rol major în dezvoltarea politică și economică a Atenei. A considerat că oamenii ar fi mai fericiți dacă ar fi răsplătiți. A comis trei tentative de a prelua puterea. Prima dată s-a rănit singur și a apărut în public pretinzându-se erou de război afișându-și rana și susținea că nu trebuia tratat astfel. A primit o garda personală și a încercat imediat să preia guvernarea. Dar a fost exilat rapid so dipa câțiva ani, a revenit pe un car, alături de o femeie înalta costumată că zeiță Atena, iar crainicul strigă că zeiță îl aduce pe viitorul conducător al Atenei, justificându-și astfel conducerea . Dar a fost exilat din nou la scurt timp. După un deceniu s-a întors la Atena cu o armata de mercenari și a preluat puterea. A impus reforme economice, a reeditat Iliada lui Homer, a stimulat comerțul, a construit primul Panteon, făcând din Atena un centru cultural. Lucrările sale publice și populismul l-au ajutat să înființeze o dinastie . Hippias, fiul și succesorul sau , i-a ucis pe Harmodius și iubitul sau, Aristogeiton, numiți "eliberatori" după ce aceștia i-au ucis fratele. După o lungă criză politică, Hippias a fost alungat. Oligarhii au revenit la putere și i-a oferit demosul un rol major în politică, începând tranziția spre o societate egalitaristă politic. Astfel, a fost ales Clistene ce a creat un sistem politic reprezentativ Atenei. Satele din jurul Atenei își trimiteau reprezentanții la centrul aenian și toți locuitorii aveau un cuvânt de spus în timpul adunărilor publice.

Deși cetățile erau dinstincte, o mare amenințare de la est i-a determinat să se unească. Imperiul Persan s-a extins, devenind un imperiu colosal. Coloniștii greci înființaseră orașe în Asia Mică . Perșii au presat aceste cetăți la plătirea unui tribut. Revotele ioniene au stârnit astfel lungul conflict dintre greci și perși. La începutul secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive personale să părăsească oraele din vestul Asiei Mici, rasculandu-se împotriva imperiului. A recrutat câteva orașe ioniene. Fiind conștient că avea nevoie de ajutor, a cerut sprijin de la spartanii care l-au refuzat și de la atenienii care i-au triis câteva trupe.Au cucerit Sardesul și l-au incendiat. Dar distrugerea templului zeiței Cybele i-a mâniat pe perși. Atenienii s-au temut și s-au retras, lăsându-i pe ionieni să înfrunte furia regelui Darius ce jurase că îi va pedepsi și pe atenieni. Milet a fost distrus, iar populația masacrată de perși în 494 i.en. În 490 i.en., trupele persane au debarcat în Grecia, la Marathon, că să-i infunte pe hopliții atenieni. Atenienii i-au atacat și învins pe perși. A survenit un al doilea val de atac persan condus de succesorul lui Darius, Xerxes. La Termopile s-au sacrificat 300 de spartani și 1500 de hopliți că să îi țină pe loc pe perși. Atena a fost incendiată de perși. Dar în golul Salamina, flota ateniană a învins decisiv flota persană. În 479 i.en., spartanii i-au învins pe perși la Plateea. Orașele-state greci și-au menținut libertatea și autonomia și au rezistat unui mare imperiu prin consolidarea relațiilor. Au lăsat ruinele templelor distruse de perși că un memorial al războiului. Atena, plină de adrelanina de pe urmă victoriei, a inițiat experimente în cultură, democrație și în constituirea unui imperiu comercial. Sub Pericle, a cunoscut o înflorire a artei, arhitecturii, teatrului, științei și filosofiei. S-au construit clădirile de pe Acropola, printre care și Panteonul. S-a dezvoltat tragedia greacă și valorile filosofiei. Alegeriile în funcție de avere au fost abolite și toate posturile au fost ocupate prin tragere la sorți de către cetățeni ce puteau candida pentru a servi că funcționar timp de un an, în consilii și jurii. Noblii au donat bani unui tezaur comun pentru a fi construită o mare flota. Dar luau bani de la insule și colonii pentru a le asigura protecție. 170 de state s-au alăturat Atenei, formând-se Liga de la Delos. Deși în teorie, cetățile erau egale în cadrul alianței, doar unele orașe-state erau privilegiate, iar Atena impunea un monopol, punând bazele unui imperiu ce evita să poarte denumirea de imperiu, considerându-se o confederație de state. Spartanii au urmărit cu neliniște extinderea influenție ateniene. Atenienii chiar deplângeau situația iloților lipsiți de drepturi politice. Revoltă iloților și intervenția eșuată a atenienilor a destrămat relația cu Spartă. În 431 i.en. a început un lung război de 27 de ani lungi și însângerați, denumit în istoriografie că "Războiul Peloponesiac", implicând multe orașe-state ce s-au alăturat Atenei sau Spartei.

Multe informații despre istoria orașelor-state grecești și raboaiele pe care le-au traversat le avem datorită istoricilor Herodot, Tucidide care a definit orice dezbatere despre moralitatea războilui și realitatea politică-Dialogul Melian sau Xenofon. În 415 i.en., Atena a încercat să supună insula Melos și le-a dat cetățenilor de ales: fie li se alăturau, fie aveau să fie distruși. Melos a refuzat și atenienii l-au devastat în mod brutal. Un comandant spartan, aflat în Siracuza, deși a respins atacul atenian și a trimis pradă Spartei, el a păstrat o mare parte din ea, îmbogățindu-se, fiind găsit vinovat de corupție.

În războiul peloponesiac, corupția, imoralitatea și tirania germinau în inima polisurilor. Războiul s-a încheiat în Dardanele, generalul spartan Lisandru blocând și distrugând flota ateniană. Acesta a câștigat cu sprijinul perșilor, vechiul inamic. Atena a capitulat. Zidurile orașului au fost dărâmate, oligarhii au preluat puterea, iar democrații au fost executați. Epoca de Aur se sfârșise cu sinuciderea filosofului Socrate, condamnat de regimul de atunci pentru învățătură și activitatea sa considerată "neconformistă" Dorința unicității polisurilor a rămas o dorința neîmplinită si nerealizată.


Elenismul: elenitate și orientalism[modificare | modificare sursă]

Dintr-un mic regat al secolului IV i.en., un mare cuceritor va făuri un imperiu în numai într-o decadă. Nu încerca să făurească doar un imperiu, ci o lume nouă, o globalizare pre-modernă.

Civilizația grecească a orașelor-state se află în plină criză după lungile războaie interne și cele dintre orașe. Între timp, Macedonia, o lume a regilor munteni și păstorilor, ce păstrau un stil de viață eroic și arhaic și virtuțile tradiționale ale vânătorii, călăriei și luptelor, se extindea, amenințând autonomia orașelor-state epuizate de războaie,desfășurându-se ascensiunea de la periferie la o putere. Această adopta elemente grecești: simpozionul, banchetul, dar toate manifestate prin exces. Cele două personalități ce au marcat cursul istoriei Macedoniei, Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, au adus o serie de inovații pe plan militar, precum sarisă-sulițe lungi de 4-6 metri și falangele impenetrabile. Filip a suspus întreagă lume grecească. Liga de la Corint disprețuia autoritatea Macedoniei, prin intermediul lui Demostene care îl vedea că pe o amenințare asupra lumii grecești și că pe un "barbar". Filip a îndreptat ura grecilor asupra vechilor inamici, perșii. Filip, invandand Persia, va uni cetățile grecești. Dar n-a apucă, fiind asasinat în 336 i.en. într-un teatru de la Aigai, la propria nuntă. Însă Alexandru, la 20 de ani, având experiență și educația oferită de tutorele sau, Aristotel, a respins noțiunea negativă de non-greci și avea o idee de elenitate diferită. Și-a consolidat puterea, a supus cetățile grecești și a asediat Teba, distrugând-o pentru că nu s-a predat. Sfidătorii nu mai puteau fi salvați. Acesta folosea Iliada lui Homer că pe un ghid pentru aventură să militară, sperând că îl va depăși pe Ahile. Cu grecii uniți sub stindardul panelenic, Alexandru și-a putut îndrepta atenția spre Persia, traversând Dardanelele din Europa în Asia Mică în 334 i.en., a luat cârma trierei regale, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, că un erou homeric ce se întorcea în Troia. A imitat relataria sosirii primului războinic pe coastele Asiei Mici. A înfipt sulița în pământ, simbolinzand dobândirea pământului Asiei. A vizitat un presupus mormânt a lui Ahile. Consideră că cea mai mare șansă de a câștigă o bătălie e lupta fără reținere. Știa că va avea o viață scurtă, dar o faima nemuritoare. În șase luni, armatele sale au cucerit orașele din Asia Mică. În septembrie 333 i.en., l-a confruntat pe Darius la Issus obținând o victorie tactică strălucitoare cu armata macedoneană aflată în formația de falanga. A nimicit contigentele persane aflate în spatele sau ce aveau să-l învăluiască și să-l împingă spre câmpie unde putea fi depășit numeric. Și-a trimis cavaleria peste râu spre armata persană, iar falanga cu sarisele sale și-a croit drum în mijlocul armatei regelui persan. Darius, neavând experiență și temându-se pentru viață să, a fugit de pe câmpul de lupta. A ocupat Egiptul fără rezistență, fiind primit de egipteni cu bucurie care nu agreau stăpânirea persană. S-a dus la Memphis pentru a intră în grațiile preoților, fiind declarat un faraon uns de zei. Aventură să a devenit un pelerinaj, călătorind spre oazele din Siwa, în mijlocul Saharei, în templul lui Amon, parcurgând 400 de km prin deșert, îndurând furtunile de nisip și o căldură pârjolitoare. A ajuns la templu unde a consultat oracolul ce i-a spus că Amon era tatăl sau, nu Filip. Amon fiind zeul suprem, Alexandru s-a considerat a fi fiul lui Zeus, zeul suprem din panteonul grec. Avea de gând să ajungă până la capătul lumii și să conducă lumea întreagă. A obținut o victorie meratea la Gaugamela, în 331 i.en. Darius a fugit din nou, fiind ucis de proprii săi oameni. Alexandru a ajuns la Persepolis și conform mărturiilor, oamenii acestuia au incendiat palatul de la Persepolis pentru a răzbună atrocitățile comise de perși cu un secol în urmă. Dar Alexandru nu se consideră distrugătorul perșilor, ci moștenitorul lui Darius, adoptând vestimentația persană, eticheta de curte și manierele și obiceiurile orientale. Orientalizarea adoptată de către Alexandru era probabil un act politic pentru a-și consolida stăpânirea asupra perșilor, însă o practică și cu pasiune.Cert e că multor ofițeri macedoneni le-au displăcut politică să autoritară și stil de viață oriental, mulți încercând să conspire și să-l ucidă. A pus bazele nu unui imperiu ce nu avea să fie durabil, ci unei civilizații îndelungate. Și-a condus armatele prin Persia, Afghanistan și India în următorii șapte ani, mergând în locuri în care n-a mai călcat niciun grec, dorind cu ardoare să ajungă la capătul lumii. A început să-și piarsa însă încrederea și a devenit tot mai capricios și schimbător, iar cine îl contrazicea, critică sau îl ofensă, era ucis, așa cum a procedat cu Cleitus ce îi nega originea "divină".

După ce i-a învins pe indieni la Hydaspes, dorea să meargă și mai departe de fluviul Gange, dar soldații săi s-au revoltat. Alexandru a fost nevoit să ordone retragerea, ajungând la Babilon, capitală imperiului sau care nu mai putea fi definitivat și extins căci murise prematur la vârstă de 33 de ani, în anul 323 i.en., răpus de traumele psihologice din trecut, rănile fizice, epuizarea din campaniile militare, excesul de băutură, climă aspră din orient, toate acestea aducându-i o moarte lentă și chinuitoare. Nu a luat nicio măsură administrativă pentru menținerea imperiului în viitor și nici nu a avut un moștenitor apt pentru a conduce imperiul. La scurt timp a izbucnit un lung război dintre ofițerii macedoneni ce se considerau adevărații "moștenitori". Dar nimeni nu avea suficientă putere pentru a obține întreg imperiul. Casandru a preluat Grecia și Macedonia, Tracia și Asia Mică era condusă de Lisimah, Asia era condusă de Seleucus, iar Egiptul a fost obținut de Ptolemeu ce a furat trupul lui Alexandru ce era dus spre țară natală și aducându-l în Egipt. Ptolemeu a ridicat taxele, a aliungat rivalii și a pus bazele unei noi dinastii. A preluat instituțiile grecești și sistemul monetar grecesc, reușind cel mai bine să combine elementele grecești cu cele orientale. Nu a reușit cu geniul unui războinic, cu cu răbdare și inteligență. Alexandria, oraș fondat de Alexandru, a ajuns un mare centru antic, cu 500 000 de locuitori, cu o infrastuctura avansată și bine planificată în aprovizionarea cu hrană și apă, cu bulevarde largi, biblioteca și temple . A fost săpat un canal pentru a adapă orașul cu apele Nilului, alimentând o rețea de canale subterane boltite. Zilnic, 300-400 de tone de cereale hrăneau populația. A fost construit un port cu un far ce ghida vasele comerciale, fiind unul dintre cele șapte minuni ale lumii. Ptolemeu era un propagndist priceput, folosindu-se de artă și iconoclasmul egiptean. A creat o nouă zeitate, Serapis , ce era apreciat de egipteni și de greci, cu origini egiptene, dar cu o înfățișare redată în sculptură pe stilul grecesc, devenind un zeu mântuitor universal cu trei secole înaintea lui Isus Christos.

Marea Bibliotea cuprindea cărți antice, suluri din papirus, păstrând 250 000 volume colectate din întreagă lume. A fost distrus la finele antichității. Cărțile erau aduse de vasele comerciale pentru a fi copiate de scribi și returnate. În Alexandria erau cărturari invitați că poeți, gramaticieni, savanți, medici, astronomi, ramurile științifice dezvoltându-se în Alexandria. De asemenea, au fost testate invenții că motorul de aburi a lui Heron, care a scris "Pneumatica". Eratostene a estimat circumferința planetei cu o eroare de 500 de km, creând prima harta a lumii, considerând că toate marile sunt unite și ar fi posibil navigarea în jurul lumii. S-a autoproclamat faraon și a pus bazele unei dinastii îndelungate ce se va încheia în anul 30 i.en., odată cu cucerirea Egiptului de către romani.

În Bactria, Demetrius a fondat un regat indo-grec ce s-a menținut două secole, a cărei moștenire a lăsat urme în Sirpak, oraș construit după stil grecesc. Religii că zoroastrismul, religia greacă, hinduismul și budismul au coexistat, iar Demetrius chiar a devent budist. Majoritatea susțin că principiile budiste au fost inspirate după filosofia greacă.

In Imperiul Seleucid s-a mentinut elenismul, cultura persana si cea greceasca coexistand. S-au fondat orase cu nume grecesti ca Antioch. Grecii colonizau teritorii din orient. Multe orase orientale au fost nevoite sa adopte filosofia greaca, relgia greaca si politica, asta in timp ce conducatorii seleucizi incorporau religia babiloniana pentru a avea sprijin. A incercat sa se extinda spre vest, in Grecia, dar a infruntat noua putere: Roma. Din secolul II i.e.n., a traversat un lung declin, colapsand in anul 63 i.en.

În 146 î.en., întreaga Grecie este supusa de romani după o serie de războaie romano-macedonene, legiunea romană învingând supremația falangei macedonene în bătălia de la Pydna. Roma se configurase ca o nouă putere a ultimei faze a antichității.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Civilizații[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • O istorie a lumii antice, Horia C. Matei, Editura Albatros, 1984
  • Mic dicționar al lumii antice: țări, popoare, orașe, Horia C. Matei, Editura Albatros, 1986
  • 99 personalități ale lumii antice, Iohanna Șarambei, Nicolae Șarambei, Editura Semne, 1997
  • Atlasul lumii antice, Simon Adams, Editura Enciclopedia RAO, 2007

Legături externe[modificare | modificare sursă]