Lupoaia, Sălaj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Lupoaia
—  Sat  —
Lupoaia se află în România
Lupoaia
Lupoaia
Lupoaia (România)
Localizarea satului pe harta României
Coordonate: Coordonate: 47°11′35″N 23°15′4″E / 47.19306°N 23.25111°E / 47.19306; 23.2511147°11′35″N 23°15′4″E / 47.19306°N 23.25111°E / 47.19306; 23.25111

ȚarăFlag of Romania.svg România
Regiune de dezvoltareRegiunea de dezvoltare Nord-Vest
JudețSalaj county coat of arms.jpg Sălaj
ComunăCreaca

SIRUTA140743
Atestare documentară1469

Altitudine215 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total316 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal457097
Prefix telefonic+40 x60[1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Lupoaia în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
Lupoaia în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Lupoaia (în maghiară: Farkasmező) este un sat în comuna Creaca din județul Sălaj, Transilvania, România.

Note[modificare | modificare sursă]

Scurt istoric

Pe malul drept al Agrijului în dreptul satului Creaca se află satul Lupoaia. După cum îi spune și numele, acesta vine de la cuvântul lup, dovadă fiind și particula farkas (care în maghiară înseamnă lup) ce apare în componența numelui satului în secolele de dominație ungurească.  Este pomenit prima oară în documente în anul 1469 și se numea  Farkasmezew. O altă consemnare a satului o avem din anul 1602 când denumirea este de Farkas Pataka și Farkaspataka.

Ca și în cazul celorlalte localități din Transilvania, primele recensăminte făcute de autoritățile statului și apoi de cele bisericești apar la începutul secolului al XVIII-lea. Primul este cel din anul 1715 și care se repetă cinci ani mai târziu, în 1720. Acesta s-a numit Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21. Datele prelucrate ale acestuia au fost publicate de Acsády Ignácz  în lucrarea ,,Magyar statistikai közlemények” apărută la Budapesta în 1896. Deși celelalte sate din zonă sunt pomenite în acest recensământ, totuși Lupoaia nu apare sub niciuna din denumirile cunoscute și pomenite mai înainte. Apare însă câțiva ani mai târziu, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein din anul 1733 când satul apare sub denumirea de Lupoje iar aici trăiau  18 familii, adică aproximativ 90 locuitori, dacă aplicăm regula unanim acceptată că fiecare familie de la acea vreme avea în medie 5 membri. (Augustin Bunea, Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein, Sibiu 1908, pag. 309). În anul 1750 se face o nouă Conscripție (Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris), care, în capitolul dedicat ,,Cottus Szolnok Doboka”, la pagina 286, arată că satul Farkasmezö  avea un număr de 159  locuitori.

Din recensământul din anul 1784 aflăm că la acel moment existau în Lupoaia 45 de case, 53 gospodării și 325 locuitori, 11 dintre ei fiind plecați din sat la momentul recenzării. 171 erau bărbați ( 59 căsătoriți, 112 necăsătoriți), 154 erau femei. Dintre bărbați unul era preot, 3 erau proprietari de terenuri (nemeși), 21 țărani, 26 moștenitori ai țăranilor, 31 zilieri (jeleri), 1 intelectual și 15 aparținând altor categorii sociale. Dintre băieți 47 aveau vârsta între 1-12 ani și 26 între 13-17 ani. Comparativ cu celelalte sate din zonă, structura socială a populației din Lupoaia era mai complexă aici apărând și proprietari de teren dintre localnici.

În 1837 în Lupoaia erau 52 de case în care trăiau 293 de locuitori, dintre aceștia 14 fiind proprietari de pământ(nemeși) iar restul de 279 nefiind proprietari, lucrau pământul nemeșilor.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX lea, atât autoritățile statale cât și cele bisericești întocmesc recensăminte la intervale de câțiva ani între ele. Astfel că, Arhidieceza Albei Iulii și Făgărașului publică o dată la câțiva ani niște documente numite șematisme în care erau prezentate date statistice despre biserică și școală. Concomitent, autoritățile ungare și apoi cele austro-ungare au efectuat recensăminte ale populației dar și ale locuinței precum și recensăminte agricole. Date ale acestora au fost traduse, sistematizate și apoi publicate în seria de cinci volume ,,Studia Censualia Transsilvanica”  apărute în anii ᾽90 la editura Staff. Sunt prezentate date ale recensămintelor din Transilvania în anii 1850, 1857, 1880, 1900 și 1910.

Sintetizate, datele din documentele pomenite mai înainte se prezintă în felul următor( în paranteze este menționată pagina din șematismul anului respectiv unde apar respectivele date):

1850: Farkasmezö avea 53 case, 72 locuințe, 331 locuitori, 169 bărbați (105 necăsătoriți, 59 căsătoriți, 5 văduvi), 162 femei (83 necăsătorite, 59 căsătorite, 20 văduve), 297 români, 11 maghiari, 4 țigani, 19 evrei; după religie, aici erau: 301 greco-catolici, 6 romano-catolici, 5 reformați, 19 izraeliți. Sătenii dețineau în acel an 14 cai și 238 vaci.

1857: Farkasmezö avea 59 case, 63 locuințe, 317 locuitori, 159 bărbați (101 necăsătoriți, 51 căsătoriți, 7 văduvi), 158 femei (93 necăsătorite, 51 căsătorite, 15 văduve), 302 români, 13 unguri, 3 evrei. Religia locuitorilor: 302 greco-catolici, 5 romano-catolici, 8 reformați, 3 izraeliți.

1865: Farkas mezö, 320 locuitori (pag. 106)

1869: Farkas mezö, 322 locuitori (303 greco-catolici, 3 romano-catolici, 1 reformat, 15 izraeliți)

1871:  Farkasmezö, 239 locuitori (pag. 91)

1876:  Farkasmezö , Lupoia, 265 locuitori, (pag. 94)

1880: Farkasmezö, Lupoaia, 62 case, 255 locuitori (227 români, 24 unguri, 4 de alte naționalități), dintre aceștia 231 greco-catolici, 2 reformați, 22 izraeliți);

1886:  Farkasmezö, Lupoia, 254 locuitori (pag. 111)

1890:  Farkasmezö, Lupoi᾽a, avea 73 de case cu 325 locuitori (295 români, 26 unguri, 4 de alte naționalități) din care 276 greco-catolici, 12 ortodocși, 5 romano-catolici, 9 reformați, 5 unitarieni și 18 izraeliți.

1895: 85 gospodării, 480 iugăre de pământ arător, 14 iugăre de grădini, 227 iugăre de fânețe, 2 iugăre de vii, 102 iugăre de pășuni, 372 iugăre de păduri și 24 de teren neproductiv; 1 atelaj cu 2 cai și unul cu 3 cai, 1 cu 2 boi și 6 cu 2 vaci; 118 vaci și viței, 36 juncani și boi, 2 bivoli, 12 capre, 86 de porci, 235 oi, 393 păsări de curte, 18 coșnițe de albine; 240 de meri, 84 peri, 3 cireși, 2 vișini, 13 piersici, 675 pruni, 9 nuci, 3 culturi de muri și căpșuni; În 1900 hotarul satului cuprindea următoarele terenuri: Șes, Sub Margine, Chiriac, Groapa dosului, Sub Cetățea, La Gardul Țarinii, Poeni, Dosul lui Vereș, Pe Poduri, Valea Lupului, Pe Sor (Petri Mor, Szilagy varmegye monographiaja).

1896:  Farkasmezö, Lupoi᾽a, 325 locuitori, (pag. 114) 

1900:  Farkasmezö, 77 case, 317 locuitori (295 români, 22 unguri), 287 dintre ei erau greco-catolici, 13 ortodocși, 8 reformați și 9 izraeliți

1906:  Farkasmezö, 349 locuitori, (pag116-117),

1910: Farkasmezö, Lupoaia avea 91 case, 382 locuitori (319 români, 39 unguri, 14 germani, 8 slovaci, 1 rutean, 1 de altă naționalitate); erau 314 greco-catolici, 5 ortodocși, 37 romano-catolici, 18 reformați, 2 unitarieni și 6 izraeliți

1911:  Farkasmezö , 391 locuitori (pag. 97).

După unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918,  datele demografice apar în recensămintele periodice realizate de-a lungul timpului pe teritoriul țării noastre. Primul dintre aceste recensăminte a avut loc în anul 1930 iar ultimul în anul 2011.

1920: 375 locuitori (358 români, 8 unguri, 4 germani, 5 evrei), 91 de case

1930: 641 locuitori (500 români, 133 unguri, 8 evrei); 477 erau greco-catolici, 22 ortodocși, 47 romano-catolici, 82 reformați, 13 izraeliți

1941: 548 locuitori (433 români, 109 unguri, 1 german, 1 evreu, 5 slovaci, 1 de altă naționalitate); doar 6 erau ortodocși, 428 erau greco-catolici, 38 romano-catolici, 68 reformați, 5 izraeliți

1956: 520 locuitori           

1966: 463 locuitori

1977: 383 locuitori (365 români, 18 țigani)

1992: 315 locuitori (309 români, 1 ungur, 5 țigani); 221 erau ortodocși, 2 greco-catolici, 1 reformat, 13 baptiști și 69 penticostali. 

2002: 295 locuitori (149 bărbați și 146 femei); erau 237 români și 57 țigani

2011: 316 locuitori               

2016: 146 case, 275 locuitori

Bibliografie: Traian Ience, Monografia școlilor din comuna Creaca, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2016, ISBN 978-606-914-017-8

  1. ^ x indică operatorul telefonic; 2 pentru Romtelecom; 3 pentru alți operatori de telefonie fixă