Zăcământ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mină din Pachuca, Mexic

Zăcămintele sunt concentrații naturale de substanțe minerale utile în scoarța terestră, a căror calitate și cantitate permite extragerea lor rentabilă pentru a fi folosite în economia mondială. Zăcămintele se pot localiza sub formă de straturi, lentile, filoane, cuiburi sau corpuri neregulate în roci, diferite după proveniență și vârstă.

Clasificări[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele formate odată cu rocile în care sunt include sunt numite singenetice (de exemplu, straturile de cărbuni, de bauxite, sare gemă, localizate în roci sedimentare), iar cele ce iau naștere după formarea rocilor în care sunt cuprinse sunt numite epigenetice (de exemplu, zăcămintele filoniene de plumb, zinc). Zăcămintele se clasifică după principiul genetic, morfologic sau mineralogic-tehnologic (după compoziția chimică a zăcămintelor și utilizarea lor în industrie). Cea mai utilizată este clasificarea genetică, conform căreia se deosebesc zăcăminte:

sedimentogene: magmatogene: metamorfogene.
– de alterare; – magmatice;
– aluvionare; – pegmatitice;
– sedimentare: – de contact;
  – detritice; – hidrotermale;
  – chimice;
  – biochimice;
  – vulcanogene;

Zăcăminte sedimentogene[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele sedimentogene se formează în urma proceselor chimice, biochimice și diferențierii mecanice a substanțelor minerale din scoarța terestră datorită acțiunii agenților modificatori ai atmosferei, hidrosferei și biosferei. Zăcămintele sedimentogene se împart în zăcăminte de alterare, aluvionare și sedimentare.

Zăcăminte de alterare[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele de alterare se formează în scoarța de alterație a Pământului prin concentrarea produselor de alterare a rocilor sau a zăcămintelor preexistente. Ele pot fi:

  • reziduale – acumulări se substanțe minerale insolubile în zona de oxidare de la suprafața scoarței terestre, formate în urma evacuării compușilor minerali solubili. Astfel iau naștere unele zăcăminte de fier, mangan, bauxită, caolin, aur, staniu, plumb, nichel ș.a.
  • de infiltrație – zăcăminte formate în urma acțiunii apelor de infiltrație care spală mineralele utile din straturile superioare ale scoarței terestre, transportându-le și concentrându-le în straturile inferioare ale acesteia. Drept exemplu pot servi unele zăcăminte de uraniu, cupru, fier, sulf.

Zăcăminte aluvionare[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele aluvionare iau naștere în urma concentrării produselor de dezagregareale rocilor sau ale zăcămintelor primare, În ele se pot concentra, în special, mineralele cu greutate specifică mare, rezistente la acțiunea chimică și fizică, de exemplu aur, platină, diamant, granat, topaz, zirconiu, monazit sau corindon.

Zăcăminte sedimentare[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele sedimentare se formează prin acumularea în bazinele acvatice a produselor de alterare a rocilor și a zăcămintelor preexistente și prin precipitarea chimică sau biochimică a sedimentelor din soluții apoase. După natura proceselor de concentrare a substanțelor minerale utile se deosebesc zăcăminte:

Zăcăminte magmatogene[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele magmatogene se formează datorită acțiunii proceselor magmatice din scoarța terestră sub influența energiei interne a Pământului. Din acest grup fac parte zăcămintele:

Zăcăminte metamorfogene[modificare | modificare sursă]

Zăcămintele metamorfogene rezultă prin transformarea intensă a rocilor și a zăcămintelor preexistente la adâncimi mari în scoarța terestră, datorită presiunii și temperaturii înalte. De exemplu, zăcămintele de limonit de origine sedimentară se transformă, după metamorfozare, în zăcăminte de magnetit sau hematit, hidroxizii de mangan (psilomelan, manganit) se transformă în oxizi anhidri de mangan (braunit, hausmanit), bauxitele în corindon, calcarele în marmură, rocile silicioase în jaspuri, unele substanțe organice în grafit etc.

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Enciclopedia sovietică moldovenească, vol. 3, pag. 24-25, Chișinău, 1972
  • Краткий курс месторождений полезных ископаемых (din rusă Scurtă introducere în locurile de geneză ale substanțelor minerale utile), Moscova, 1967
  • V. I. Smirnov: Геология полезных ископаемых (din rusă Geologia substanțelor minerale utile), Moscova, 1969

Legături externe[modificare | modificare sursă]