Carol cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pagina „Charlemagne” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Charlemagne (dezambiguizare).
Carol cel Mare
Charlemagne denier Mayence 812 814.jpg
Date personale
Născut[5][6] Modificați la Wikidata
Imperiul Franc Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[2][7][8][9] Modificați la Wikidata
Aachen, Imperiul Franc[10][11][12][13] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatDomul din Aachen[11][2] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiboală Modificați la Wikidata
PărințiPepin cel Scurt[14][2]
Bertrada of Laon[*][[Bertrada of Laon (Frankish queen)|​]][14] Modificați la Wikidata
Frați și surori Gisèle[*][[Gisèle (Roman Catholic nun and abbess)|​]][15]
Adelais[*][[Adelais (frankish princess daughter of Pepin the Short)|​]][16]
Chrothais[*][[Chrothais (frankish princess daughter of Pepin the Short)|​]][16]
Carloman Ier[*][[Carloman Ier (King of the Franks (r. 768–771))|​]][15][17]
Pepin[*][[Pepin (frankish prince son of Pepin the Short)|​]][16] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuDesiderata ()[18][19]
Hildegard of Vinzgouw[*][[Hildegard of Vinzgouw (Queen of the Franks and Blessed (c. 771 – 783))|​]] ()[20][2][21]
Fastrada[*][[Fastrada (Wife of Charlemagne)|​]] (din )[22]
Luitgard[*][[Luitgard (wife of Charlemagne)|​]] (din )[22]
Himiltrude[*][[Himiltrude (mother of Charlemagne's first-born son Pippin the Hunchback)|​]]
Liutperga () Modificați la Wikidata
CopiiPippin cel Cocoșat[*][23]
Carol cel Tânăr[*][23]
Rotrude[*][[Rotrude (second daughter of Charlemagne from his marriage to Hildegard)|​]][24]
Bertha[*][[Bertha (daughter of Charlemagne (c. 780 - after 824))|​]][25]
Pepin de Italia[3]
Ludovic cel Pios[1][21]
Gisela[*][[Gisela (daughter of Charlemagne)|​]][26]
Theodrada[*][[Theodrada (Daughter of Charlemagne)|​]]
Drogon[*][[Drogon (illegitimate son of Frankish emperor Charlemagne by the concubine Regina)|​]][27]
Hugh[*][[Hugh (abbot of Saint-Quentin, son of Charlemagne)|​]]
...încă 9 Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică
creștinism Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh
suveran[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[28] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege al francilor ()[1][2]
rege al lombarzilor ()[3]
Împărat roman ()
Familie nobiliarăDinastia Carolingiană[4]
Duce al Bavariei Modificați la Wikidata
Rege al francilor Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorPepin cel Scurt
SuccesorLudovic cel Pios
Rege al lombarzilor Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorDesiderius al longobarzilor
SuccesorBernard de Italia
Carolingian Roman emperor[*][[Carolingian Roman emperor (emperor of the Carolingian Empire)|​]] Modificați la Wikidata
Domnie –
Predecesornimeni
SuccesorLudovic cel Pios
Semnătură
Karldergrossesignatur.jpg

Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; (n. , Imperiul Franc – d. , Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței, cât și al Germaniei. Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.[29]

Originea[modificare | modificare sursă]

Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm, unde ar fi trăit mama sa, Bertrada. Tatăl său, Pepin cel Scurt, provine din familiile Merovingiană și Carolingiană de lângă Lüttich (Liège), Belgia de azi.

Pippin Mijlociul
(* în jur de 635, † 714),
majordom[30] francon
Chalpaida
( † vor 714), așa-zisul Friedelehe
NN NN Martin, ducele de Laon,
(* în jur de 660, † 680)
Bertrada cea în vârstă,
(* 660, † nach 721), fondatoarea mănăstirii din Prüm
Childerich II.
(* în jur de 655, † toamna 675), rege merovingian al Francilor
Bilchide, fiica lui Sigibert III.
Charles Martel
(* în jur de 689, † 741), majordom francon
Chrodtrud
(* 690, † 724)
Heribert von Laon,
(* 680, † 747)
Conte de Laon
Gisele de Aquitania
Pippin cel Tânăr
(* 714, † 768), rege al Francilor
Bertrada cea Tânără
(* um 725, † 783)
Carol cel Mare (* 748, † 814),
împărat și fondator al Imperiului Carolingian

Carol domnește singur - 771[modificare | modificare sursă]

Carol cel Mare și Papa Adrian I

La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Sachsen, azi Germania de nord, saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sud longobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre nord, iar în est apare pericolul invaziei avare, toate acestea amenințând Imperiul Franc.

Războiul cu saxonii - 772[modificare | modificare sursă]

Carol cel Mare este încoronat ca Împărat al Occidentului de către Papa Leon al III-lea.

În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani. După aceste războaie, Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții Harz respectiv între Elba și Rin.

Înfrângerea longobarzilor - 774[modificare | modificare sursă]

În martie 773 lui Carol i se cere ajutor de către legatul papal trimis la curtea sa, împotriva longobarzilor care trăiau în nordul Italiei de azi și amenințau Roma papală. Carol pornește o expediție militară din martie 773 până în vara anului 774, când reușește să-l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.

Carloman, fratele mort și fostul rival a lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil cu Carol I un pact de alianță. Desiderius pornește o incursiune militară împotriva papei Adrian I pentru ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort (Carloman), care primiseră azil la curtea lui Desiderius. Carol înfrânge însă oastea lui Desiderius, proclamându-se la Pavia rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei, iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală (stato pontificio, sau stato de la Santa Chiesa).

Războaiele contra maurilor - 778[modificare | modificare sursă]

Moartea lui Roland, Pictură din secolul al XV-lea

Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre arabi și franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.

Bavaria își pierde independența - 788[modificare | modificare sursă]

În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor. Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis II von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva dominației france.

Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui arhiepiscop catolic. Arhiepiscopul Arhidiecezei de Salzburg a purtat până la sfârșitul Sfântului Imperiu Roman titlul de „primas Germaniae", adică primat al Germaniei, deși se afla în Țările Ereditare Austriece.

Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.

Ocrotitorul Bisericii și al Romei[modificare | modificare sursă]

Statuie în muzeul de istorie din Frankurt pe Main

În anul 795 a fost ales papă Leon al III-lea, care se asigură de sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii (patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindarde din Roma. Sistemul papal era fărâmițat în acel timp prin rezistența unor nobili, ajungându-se la un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste fracțiuni și noul papă care duce la un atentat 799 contra papei, Leon al III-lea se refugiază sub protecția lui Carol la Paderborn, aici probabil s-a încheiat înțelegerea cu papa pentru sfințirea lui Carol ca împărat.

În vara anului 800 Carol pornește spre Roma, la 23 decembrie în fața porților Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care urma să-l apere de învinuirile nobililor. În ziua de Crăciun din anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al Bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creștinilor, Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.

Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani, împăratul imperiului roman restaurat, legitimat de biserică prin denumirea de sacrum (Sfântul Imperiu Roman). Unitatea dintre stat și biserică („imperium et sacerdotium”) a fost fundamentul unității europene medievale.

În plan cultural a avut loc dezvoltarea artei și științei, mișcare cunoscută drept renașterea carolingiană.

Extinderea imperiului spre est - după 800[modificare | modificare sursă]

Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX)

Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea sașilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii sașilor și prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de apărare al sașilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea încordate. În anul 789, francii pornesc o campanie militară contra wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora, Miliduoch, fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805-806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezați 14 duci din Boemia în timpul lui Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru francii din est, din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală germană în Europa centrală.

Conflictele cu Bizanțul, 806-812[modificare | modificare sursă]

Hartă: Imperiul din timpul lui Carol cel Mare

Nicefor I (802-811) împăratul bizantin („Basileus“) refuză să recunoască titlul de împărat a lui Carol cel Mare, o solie francă (803) trebuie să se reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției. Fiul lui Carol, Pepin, regele Italiei, ocupă Veneția, lucru care-l determină pe împăratul bizantin să înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia. Pentru că fiul lui Carol murise între timp († 8 iulie 810), solia bizantină este primită la Aachen [31], dar Carol nu acceptă compromisurile bizantine.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor († 26. iulie 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin Mihail I Rangabe (811-813) prin înlăturarea cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui Staurakios, fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I), Mihail I este interesat pentru o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta din urmă trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat al romanilor, pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“; în 996, în timpul lui Otto al III-lea (980-1002) din dinastia Ottoniană, titlul este schimbat în Romanorum imperator augustus, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Familie[modificare | modificare sursă]

Carloman a avut 4 soții oficial, care au fost recunoscute de către istorici, alături de mai multe concubine.

  • Cu Himiltrude, se crede că ar fi soția lui Carloman, dar cei mai mulți istorici se referă la ea ca fiind o concubină .
  • Cu Desiderata, a fost soția lui Carloman, fiica lui Regele Desiderius al longobarzilor.S-a căsătorit in 770, dar a fost anulată un an mai târziu.
  • Cu a doua lui soție, Hildegard de Vinzgouw a avut 9 copii.
  • Cu Gersuinda, prima concubină care apare in documentele oficiale:
    • Adaltrude (n. 774)
  • A doua concubină rescunoscută de istorici este Madelgard, cu care a avut:
    • Ruodhaid (n. 775), Stareță la Faremoutiers
  • A treia soție este Fastrada, fiica contelui franc Rudolph
    • Theodrada (b. 784), Stareță la Argenteuil
    • Hiltrude (b. 787)
  • Luitgard, ultima soție a lui Carloman, nu a avut copii.
  • Cu a patra concubină pe nume Regina
    • Drogo de Metz (17 Iunie 801 – 8 Decembeie 855)
    • Hugh, Arhicancelar al Imperiului ( 802 – 844)
  • Cu Ethelind a avut copii:
    • Richbod (805–844), Stareț la Saint-Riquier
    • Theodoric (n. 807)

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 249-254  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ a b c d e f IeSBE / Karl Veliki[*][[IeSBE / Karl Veliki (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 211  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ Karl der Große (Originalausgabe)[*][[Karl der Große (Originalausgabe) (1st edition of the book by Matthias Becher)|​]], p. 32  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  5. ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*][[Karl der Große (Originalausgabe) (1st edition of the book by Matthias Becher)|​]], p. 41  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  6. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 191  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  7. ^ a b EB-11 / Charlemagne[*][[EB-11 / Charlemagne (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  8. ^ a b Vita Karoli Magni[*][[Vita Karoli Magni (biography of Charlemagne written by Einhard)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ a b CE / Charlemagne[*][[CE / Charlemagne (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ „Carol cel Mare”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*][[Karl der Große (Originalausgabe) (1st edition of the book by Matthias Becher)|​]], p. 117  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  12. ^ Карл Великий (în rusă), Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  13. ^  
  14. ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*][[Karl der Große (Originalausgabe) (1st edition of the book by Matthias Becher)|​]], p. 38  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  15. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 191-197  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  16. ^ a b c La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 187  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  17. ^ IeSBE / Karloman[*][[IeSBE / Karloman (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  18. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 198  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  19. ^ IeSBE / Deziderata[*][[IeSBE / Deziderata (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  20. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 199  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  21. ^ a b Kindred Britain 
  22. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 200  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  23. ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 203  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  24. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 204  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  25. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 205-6  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  26. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 206  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  27. ^ La Préhistoire des Capétiens[*][[La Préhistoire des Capétiens (book by Christian Settipani)|​]], p. 208-209  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  28. ^ IdRef, accesat în  
  29. ^ Riché.
  30. ^ Majordom = Funcția de intendent al domeniilor regale și al palatului în Franța medievală
  31. ^ în franceză: Aix-la-Chapelle, în latină: Aquisgranum
  32. ^ În română: „Carol, împărat august ori sublim”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barbero, Alessandro (). Charlemagne: Father of a Continent. trans. Allan Cameron. Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-23943-1. 
  • Becher, Matthias (). Charlemagne. trans. David S. Bachrach. New Haven: Yale University Press. ISBN 0-300-09796-4. 
  • Einhard () [1880]. The Life of Charlemagne. trans. Samuel Epes Turner. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-06035-X. 
  • Ganshof, F. L. (). The Carolingians and the Frankish Monarchy: Studies in Carolingian History. trans. Janet Sondheimer. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press. ISBN 0-8014-0635-8. 
  • Langston, Aileen Lewers (). Pedigrees of Some of the Emperor Charlemagne's Descendants. Baltimore: Genealogical Pub. Co. 
  • McKitterick, R. (). Charlemagne: The Formation of a European Identity. Cambridge, UK: Cambridge University Press. 
  • Riché, Pierre (1993). The Carolingians: A Family Who Forged Europe. University of Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-1342-4
  • Oman, Charles (). The Dark Ages, 476-918 (ed. 6th ed.). London: Rivingtons. 
  • Painter, Sidney (). A History of the Middle Ages, 284-1500. New York: Knopf. 
  • Pirenne, Henri (). Mohammed and Charlemagne. trans. Bernard Miall. New York: Norton. 
  • Santosuosso, Antonio (). Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval Warfare. Boulder, Colo.: Westview Press. ISBN 0-8133-9153-9. 
  • Scholz, Bernhard Walter (). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08790-8.  Comprises the Annales regni Francorum and The History of the Sons of Louis the Pious
  • Charlemagne: Biographies and general studies, from Encyclopædia Britannica, full-article, latest edition.
  • Sypeck, Jeff (). Becoming Charlemagne: Europe, Baghdad, and The Empires of A.D. 800. New York: Ecco/HarperCollins. ISBN 0-06-079706-1. 
  • Tierney, Brian (). The Crisis of Church and State 1050-1300. Toronto: University of Toronto Press. ISBN 0802067018. 
  • Wilson, Derek (). Charlemagne: The Great Adventure. London: Hutchinson. ISBN 0-09-179461-7. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]