Carol cel Mare
Carol cel Mare (în germană Karl I, der Große, latină Carolus Magnus, franceză/engleză Charlemagne; (n. , Imperiul Franc – d. , Aachen, Imperiul Franc), a fost rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian. În timpul domniei sale a cucerit Italia și a fost încoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, unii istorici văzând aceasta ca o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Imperiul Carolingian a fost în Europa, într-un anumit sens, un stat rival față de Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol (denumit și Imperiul Bizantin). Carol cel Mare face parte din dinastia Carolingiană și este considerat uneori ca părintele fondator al Franței, cât și al Germaniei. Unii istoriografi îl consideră drept părinte al Europei. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.[29]
Originea[modificare | modificare sursă]
Locul nașterii se presupune că ar fi localitatea Prüm, unde ar fi trăit mama sa, Bertrada. Tatăl său, Pepin cel Scurt, provine din familiile Merovingiană și Carolingiană de lângă Lüttich (Liège), Belgia de azi.
| Pippin Mijlociul (* în jur de 635, † 714), majordom[30] francon |
Chalpaida ( † vor 714), așa-zisul Friedelehe |
NN | NN | Martin, ducele de Laon, (* în jur de 660, † 680) |
Bertrada cea în vârstă, (* 660, † nach 721), fondatoarea mănăstirii din Prüm |
Childerich II. (* în jur de 655, † toamna 675), rege merovingian al Francilor |
Bilchide, fiica lui Sigibert III. |
| Charles Martel (* în jur de 689, † 741), majordom francon |
Chrodtrud (* 690, † 724) |
Heribert von Laon, (* 680, † 747) Conte de Laon |
Gisele de Aquitania | ||||
| Pippin cel Tânăr (* 714, † 768), rege al Francilor |
Bertrada cea Tânără (* um 725, † 783) | ||||||
| Carol cel Mare (* 748, † 814), împărat și fondator al Imperiului Carolingian | |||||||
Carol domnește singur - 771[modificare | modificare sursă]
La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Sachsen, azi Germania de nord, saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sud longobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre nord, iar în est apare pericolul invaziei avare, toate acestea amenințând Imperiul Franc.
Războiul cu saxonii - 772[modificare | modificare sursă]
În anul 772 încep războaiele cu saxonii care durează timp de 32 de ani. După aceste războaie, Carol este denumit (Pater Europae). Scopul acestor războaie era convertirea la catolicism și alipirea de Imperiul Franc a teritoriului saxonilor care trăiau între Marea Nordului și Munții Harz respectiv între Elba și Rin.
Înfrângerea longobarzilor - 774[modificare | modificare sursă]
În martie 773 lui Carol i se cere ajutor de către legatul papal trimis la curtea sa, împotriva longobarzilor care trăiau în nordul Italiei de azi și amenințau Roma papală. Carol pornește o expediție militară din martie 773 până în vara anului 774, când reușește să-l învingă pe Desiderius, regele longobarzilor.
Carloman, fratele mort și fostul rival a lui Carol, se căsătorise cu fiica lui Desiderius, regele longobarzilor, cu toate că încheiase în prealabil cu Carol I un pact de alianță. Desiderius pornește o incursiune militară împotriva papei Adrian I pentru ca acesta să sfințească ca regi franci pe cei doi fii ai fratelui mort (Carloman), care primiseră azil la curtea lui Desiderius. Carol înfrânge însă oastea lui Desiderius, proclamându-se la Pavia rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei, iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală (stato pontificio, sau stato de la Santa Chiesa).
Războaiele contra maurilor - 778[modificare | modificare sursă]
Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului Abd ar-Rahman I din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul francilor, acest teritoriu întinzându-se până la orașele Girona, Cerdagne, Urgell și Barcelona. În anul 806, acest ținut este numit "Marca spaniolă". Unul din rezultatele angajamentului militar al francilor în regiune este constituirea principatului Andorra. Pentru îmbunătățirea relațiilor politice dintre arabi și franci, se spune că în anul 801 califul din Bagdad Harun al-Rashid i-ar fi dăruit lui Carol I, elefanți, dintre care unul era alb.
Bavaria își pierde independența - 788[modificare | modificare sursă]
În anul 788 Bavaria va fi integrată în Marca avară aparținând imperiului franc, marcă situată în estul imperiului ulterior fiind denumită 856 Marchia Orientalis ca ținut de graniță și apărare în fața avarilor. Tasilo III prinț de Bavaria a cărui viață a fost cruțată de Pepin cel Scurt căută, însă fără succes să păstreze independența Bavariei printr-o alianță cu longobarzii care erau deja sub stăpânire francă și cu ducele saxon Arichis II von Benevent care era interesat de asemenea la o rezistență împotriva dominației france.
Această coaliție a fost dezmembrată de franci prin asediul orașelor Capua și Salerno 786/787, iar regiunea din preajma Salzburgului din 798 este separată de Bavaria devenind provincie bisericească subordonată unui arhiepiscop catolic. Arhiepiscopul Arhidiecezei de Salzburg a purtat până la sfârșitul Sfântului Imperiu Roman titlul de „primas Germaniae", adică primat al Germaniei, deși se afla în Țările Ereditare Austriece.
Integrarea Bavariei și Saxoniei în imperiul franc au fost condiții esențiale pentru alcătuirea de mai târziu a Sfântului Imperiu Roman.
Ocrotitorul Bisericii și al Romei[modificare | modificare sursă]
În anul 795 a fost ales papă Leon al III-lea, care se asigură de sprijinul lui Carol I trimițându-i acestuia ca protector al bisericii (patricius romanorum) cheia de la mormântul Sfântului Petru și stindarde din Roma. Sistemul papal era fărâmițat în acel timp prin rezistența unor nobili, ajungându-se la un conflict deschis în lupta pentru putere între aceste fracțiuni și noul papă care duce la un atentat 799 contra papei, Leon al III-lea se refugiază sub protecția lui Carol la Paderborn, aici probabil s-a încheiat înțelegerea cu papa pentru sfințirea lui Carol ca împărat.
În vara anului 800 Carol pornește spre Roma, la 23 decembrie în fața porților Romei trebuie să depună un jurământ de puritate sufletească, care urma să-l apere de învinuirile nobililor. În ziua de Crăciun din anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, primind titlul de Karolus serenissimus augustus a Deo coronatus magnus pacificus imperator Romanum gubernans imperium, qui et per misericordiam dei rex Francorum atque Langobardorum, ca patronus et advocatus al Bisericii, patriarhul Ierusalimului trimite lui Carol cheile Mormântului Sfânt ca simbol de ocrotitor al creștinilor, Carol a preluat definitiv și funcția împăratului bizantin, Basileios care pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.
Carol se considera Augustus Imperator Renovati Imperii Romani, împăratul imperiului roman restaurat, legitimat de biserică prin denumirea de sacrum (Sfântul Imperiu Roman). Unitatea dintre stat și biserică („imperium et sacerdotium”) a fost fundamentul unității europene medievale.
În plan cultural a avut loc dezvoltarea artei și științei, mișcare cunoscută drept renașterea carolingiană.
Extinderea imperiului spre est - după 800[modificare | modificare sursă]
Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea sașilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se așeze aici.
Conflictele cu danezii din 804 datorită sprijinirii sașilor și prigonirii slavilor, jefuirea ținutului Friesland (810) de către regele danez Göttrik (Godfred), care după analele francilor și-a pregătit o poziție de apărare contra francilor (808) între râurile Teene și Schlei, apărare care a fost consolidată (810) prin zidul de apărare al sașilor (Limes Saxoniae).
Relațiile dintre slavi, sași și turingi au fost de asemenea încordate. În anul 789, francii pornesc o campanie militară contra wilților, iar după înfrângerea rezistenței sașilor, în 806 contra sorbilor, ducele acestora, Miliduoch, fiind în prealabil omorât.
Urmează ocuparea Boemiei (805-806) de către franci.
În anul 845 sunt în Regensburg botezați 14 duci din Boemia în timpul lui Ludovic Piosul nepotul lui Carol în timpul căruia imperiul s-a dezbinat prin Tratatul de la Verdun, în 843, Boemia devenind mărul discordiei pentru francii din est, din anul 862 devine și Ungaria nesigură.
Extinderea francilor spre est determină o influență politică și culturală germană în Europa centrală.
Conflictele cu Bizanțul, 806-812[modificare | modificare sursă]
Nicefor I (802-811) împăratul bizantin („Basileus“) refuză să recunoască titlul de împărat a lui Carol cel Mare, o solie francă (803) trebuie să se reîntoarcă umilită din Bizanț.
Conflictele se agravează când Carol pretinde și apoi tratează Dalmația și Veneția ca teritorii ale sale.
Nicefor răspunde printr-o blocadă maritimă a Veneției. Fiul lui Carol, Pepin, regele Italiei, ocupă Veneția, lucru care-l determină pe împăratul bizantin să înceapă tratativele.
La sfârșitul anului 810 o solie bizantină sosește în Italia. Pentru că fiul lui Carol murise între timp († 8 iulie 810), solia bizantină este primită la Aachen [31], dar Carol nu acceptă compromisurile bizantine.
Între timp Nicefor I cade într-o campanie militară contra bulgarilor († 26. iulie 811).
Puterea politică este preluată de ginerele împăratului bizantin Mihail I Rangabe (811-813) prin înlăturarea cu sprijinul bisericii ortodoxe a lui Staurakios, fiul lui Nicefor I.
Spre deosebire de predecesorul său (Nicefor I), Mihail I este interesat pentru o alianță cu francii, trimițând o solie bizantină la Aachen, care recunoaște oficial titlul lui Carol cel Mare, acesta din urmă trebuind să renunțe la Dalmația și Veneția.
Urmașii lui Mihail I adaugă la titlul lor de împărat al romanilor, pe când urmașii lui Carol se numeau numai „imperator augustus“; în 996, în timpul lui Otto al III-lea (980-1002) din dinastia Ottoniană, titlul este schimbat în Romanorum imperator augustus, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Familie[modificare | modificare sursă]
 | Acest articol (sau secțiunea de mai jos) conține greșeli de ortografie sau de punctuație. Puteți consulta manualul de stil și contribui prin corectarea greșelilor. |
Carloman a avut 4 soții oficial, care au fost recunoscute de către istorici, alături de mai multe concubine.
- Cu Himiltrude, se crede că ar fi soția lui Carloman, dar cei mai mulți istorici se referă la ea ca fiind o concubină .
- Pippin cel Cocoșat (768/769 – 811)
- Cu Desiderata, a fost soția lui Carloman, fiica lui Regele Desiderius al longobarzilor.S-a căsătorit in 770, dar a fost anulată un an mai târziu.
- Cu a doua lui soție, Hildegard de Vinzgouw a avut 9 copii.
- Carol cel Tânăr, Rege al Francilor și Duce de Maine (772 – 4 Decembrie 881)
- Pepin de Italia, Rege al longobarziilor (Aprilie 777 – 8 Iulie 810)
- Adalhaid (n. 774)
- Rotrude (775 – 6 Iunie 810)
- Ludovic cel Pios, Împărat as Imperiului Carolingian, Rege al Francilor și Rege Aquitaniei (778 – 20 Iunie 840).Fratele geaman al lui Lothair.
- Lothair (778–779/780).Fratele geaman a lui Louis.A murit în copilărie.
- Bertha (n. 780)
- Gisela (781–808)
- Hildegarde (782–783)
- Cu Gersuinda, prima concubină care apare in documentele oficiale:
- Adaltrude (n. 774)
- A doua concubină rescunoscută de istorici este Madelgard, cu care a avut:
- Ruodhaid (n. 775), Stareță la Faremoutiers
- A treia soție este Fastrada, fiica contelui franc Rudolph
- Theodrada (b. 784), Stareță la Argenteuil
- Hiltrude (b. 787)
- Luitgard, ultima soție a lui Carloman, nu a avut copii.
- Cu a patra concubină pe nume Regina
- Drogo de Metz (17 Iunie 801 – 8 Decembeie 855)
- Hugh, Arhicancelar al Imperiului ( 802 – 844)
- Cu Ethelind a avut copii:
- Richbod (805–844), Stareț la Saint-Riquier
- Theodoric (n. 807)
Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]
![Denar imperial de argint, emis sub Carol cel Mare, bătut la Mainz (812-814), inspirat de modelele numismatice romane. Efigia din profil fără barbă, spre dreapta, cu fruntea laureată; inscripția KAROLUS IMP[erator] AUG[ustus].[32]](//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/fb/Charlemagne_denier_Mayence_812_814.jpg/114px-Charlemagne_denier_Mayence_812_814.jpg)
Denar imperial de argint, emis sub Carol cel Mare, bătut la Mainz (812-814), inspirat de modelele numismatice romane. Efigia din profil fără barbă, spre dreapta, cu fruntea laureată; inscripția KAROLUS IMP[erator] AUG[ustus].[32]
Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (1)
Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (2)
Statuia lui Carol cel Mare din fața Catedralei "Notre-Dame" din Paris (3)
Portret imaginar al lui Carol cel Mare, făcut de Albrecht Dürer. Blazoanele de deasupra capului său arată vulturul german și crinul francez.
Bustul lui Charlemagne (portretizare idealizată și raclă, despre care se spune că ar conține calota craniană a lui Charlemagne) e situat la Trezoreria Catedralei din Aachen și poate fi considerată cea mai faimoasă reprezentare a domnitorului.
![Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [1]](/wiki/Fi%C8%99ier:Charlemagne-liege-1.jpg)
![Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [2]](/wiki/Fi%C8%99ier:Charlemagne-liege-2.jpg)
![Statuia lui Carol cel Mare din Liège (Belgia) [3]](/wiki/Fi%C8%99ier:Statue_Charlemagne_Li%C3%A8ge.jpg)
Vezi și[modificare | modificare sursă]
- Franci
- Listă de regi franci
- Dinastia Carolingiană
- Aachen
- Lista împăraților bizantini
- Premiul "Carol cel Mare"
- Tronul lui Charlemagne
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 249-254 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d e f IeSBE / Karl Veliki[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 211 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 32 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 41 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 191 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b EB-11 / Charlemagne[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b Vita Karoli Magni[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b CE / Charlemagne[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ „Carol cel Mare”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 117 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Карл Великий (în rusă), Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^
- ^ a b Karl der Große (Originalausgabe)[*], p. 38 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 191-197 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c La Préhistoire des Capétiens[*], p. 187 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ IeSBE / Karloman[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 198 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ IeSBE / Deziderata[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 199 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b Kindred Britain
- ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 200 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b La Préhistoire des Capétiens[*], p. 203 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 204 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 205-6 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 206 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ La Préhistoire des Capétiens[*], p. 208-209 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ IdRef, accesat în
- ^ Riché.
- ^ Majordom = Funcția de intendent al domeniilor regale și al palatului în Franța medievală
- ^ în franceză: Aix-la-Chapelle, în latină: Aquisgranum
- ^ În română: „Carol, împărat august ori sublim”
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Barbero, Alessandro (). Charlemagne: Father of a Continent. trans. Allan Cameron. Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-23943-1.
- Becher, Matthias (). Charlemagne. trans. David S. Bachrach. New Haven: Yale University Press. ISBN 0-300-09796-4.
- Einhard () [1880]. The Life of Charlemagne. trans. Samuel Epes Turner. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-06035-X.
- Ganshof, F. L. (). The Carolingians and the Frankish Monarchy: Studies in Carolingian History. trans. Janet Sondheimer. Ithaca, N.Y.: Cornell University Press. ISBN 0-8014-0635-8.
- Langston, Aileen Lewers (). Pedigrees of Some of the Emperor Charlemagne's Descendants. Baltimore: Genealogical Pub. Co.
- McKitterick, R. (). Charlemagne: The Formation of a European Identity. Cambridge, UK: Cambridge University Press.
- Riché, Pierre (1993). The Carolingians: A Family Who Forged Europe. University of Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-1342-4
- Oman, Charles (). The Dark Ages, 476-918 (ed. 6th ed.). London: Rivingtons.
- Painter, Sidney (). A History of the Middle Ages, 284-1500. New York: Knopf.
- Pirenne, Henri (). Mohammed and Charlemagne. trans. Bernard Miall. New York: Norton.
- Santosuosso, Antonio (). Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval Warfare. Boulder, Colo.: Westview Press. ISBN 0-8133-9153-9.
- Scholz, Bernhard Walter (). Carolingian Chronicles: Royal Frankish Annals and Nithard's Histories. Ann Arbor: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08790-8. Comprises the Annales regni Francorum and The History of the Sons of Louis the Pious
- Charlemagne: Biographies and general studies, from Encyclopædia Britannica, full-article, latest edition.
- Sypeck, Jeff (). Becoming Charlemagne: Europe, Baghdad, and The Empires of A.D. 800. New York: Ecco/HarperCollins. ISBN 0-06-079706-1.
- Tierney, Brian (). The Crisis of Church and State 1050-1300. Toronto: University of Toronto Press. ISBN 0802067018.
- Wilson, Derek (). Charlemagne: The Great Adventure. London: Hutchinson. ISBN 0-09-179461-7.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| Puteți găsi mai multe informații despre Charlemagne prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”: | |
|
Definiții și traduceri în Wikționar |
|
Imagini și media la Commons |
|
Citate la Wikicitat |
|
Texte sursă la Wikisursă |
|
Manuale la Wikimanuale |
|
Resurse de studiu la Wikiversitate |
- en Einhard: The Life of Charlemagne, translated by Samuel Epes Turner (Medieval Sourcebook; ursprüngl. erschienen in New York: Harper & Brothers, 1880 - vgl. [1], [2] Arhivat în , la Wayback Machine.)
- en Capitulary of Charlemagne Issued in the Year 802 Arhivat în , la Wayback Machine. (Yale Law School)
- de Umfassender Stammbaum von Karl dem Großen Arhivat în , la Wayback Machine.
- de Charlemagne Picture Gallery
- de Charter given by Charlemagne for St. Emmeram's Abbey showing the Emperor's seal, 22.2.794 . Taken from the collections of the Lichtbildarchiv älterer Originalurkunden at Marburg University
- de Carol cel Mare
- Charlemagne - monarhul universal Arhivat în , la Wayback Machine., 23 ianuarie 2008, Gabriel Tudor, Revista Magazin
- Carol cel Mare - regele care a făurit Franța, 23 mai 2012, Nicu Pârlog, Descoperă
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
.svg)
