Geamie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sfânta Sofia, 2004

Geamie se numește o construcție destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât o moschee.[1]

Cultul musulman a fost practicat în messagid sau mesged (locuri „unde se îngenunche”, română mecet[1]) din care cuvântul „moschee”. Moscheile mari au fost numite geami y mesgid sau geami (geamii).[2]

Cea mai monumentală geamie istorică este fosta biserică Sfânta Sofia, inițial catedrala Patriarhiei de Constantinopol, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.

Într-un text semnificativ pentru modul de constituire a unui vilayet (eyalet, pașalâc) otoman, datorat cronicarului Mustafa Gelalzade, aflăm că: „În acea zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ordia turcă a luat cetatea (Timișoara). De aceea bisericile sale au fost transformate în geamii, clopotele au fost aruncate din clopotnițele cu turnuri și s-a început acolo citirea ezanului (chemarea la rugăciune a musulmanilor).[3]

Geamia Veche din București fusese inaugurată în 1906 în Parcul Carol I. În 1959 a fost demolată din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, spre a face loc pentru Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism. În 1960 a fost reconstruită cu aceeași arhitectură, pe locul actual, între două blocuri din zona Eroii Revoluției-Pieptănari, la un kilometru de amplasamentul inițial.[4]

În anul 1900, în Dobrogea existau 260 de geamii. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, numărul acestora a scăzut la 151. Această scădere a continuat până în zilele noastre, când numărul geamiilor a ajuns la 70, majoritatea lor găsindu-se în paragină[5].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
  2. ^ Dicționar de termeni și cuvinte religioase
  3. ^ Constituirea vilayetului de Timisoara 1552–1566
  4. ^ Geamia București
  5. ^ Mehmet Naci Onal, Din folclorul turcilor, Editura Kriterion, București 1997, p. 7