Vestibul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Vestibul (în roșu), plan în 3D, al unei case
Vestibul al Opéra Garnier

Vestibul sau antreu este, în arhitectură, încăperea prin care se accede într-un edificiu, într-o casă, și care servește deseori de trecere pentru accesul în alte încăperi.[1] În cazul locuințelor construite pe mai multe nivele, prin acest spațiu se accede foarte adesea la scară sau / și la ascensor, pentru etajele superioare.

Într-o biserică, vestibulul este denumit, în mod curent, nartex, pronaos.[2]

Pronunțare[modificare | modificare sursă]

Cuvântul românesc vestibul se pronunță cu accentul tonic pe vocala [u].[3]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul românesc vestibul are etimologie multiplă:

  1. este un împrumut din latină, vestibulum[4], „vestibul”.[5]Acest cuvânt latinesc, la rândul său, este un derivat al cuvântului stabulum, „loc de ședere”, cu prefixul ve-, „afară de”.
  2. este un împrumut din franceză, vestibule[4], care, la rândul său, provine din latină vestibulum sau din italiană vestibulo, „vestibul”, care și el provine din latinescul vestibulum.[6]

Prezentare[modificare | modificare sursă]

În Grecia Antică[modificare | modificare sursă]

Vechii greci dădeau vestibullui numele de prodromos sau prothyron. Era un soi de curte, situată între intrare și drumul public. Aici erau primiți cei care veneau să-l salute pe stăpânul casei, încât fără să intre în casă, nu rămâneau în stradă.

Datorită tehnicilor de construcție disponibile în acel moment, nu a fost posibilă construirea de spații mari și, prin urmare, multe intrări aveau două rânduri de coloane care susțineau acoperișul și au creat un spațiu separat în jurul intrării.[7]

În Roma Antică[modificare | modificare sursă]

În arhitectura romană antică, inițial, pentru vestibulum era destinat un spațiu construit în mod luxos între stradă și poarta de acces la casele oamenilor bogați. În perioada târzie romană, termenul indica spațiul dintre ușa din față a casei și atrium. Pentru a intra în casa romană (domus) trebuia să traversezi vestibulul înainte de a intra în atrium.[8]

În Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

După secolul al V-lea, vestibulile au fost folosite în bisericile creștine, atât în Răsărit, cât și în Occident.[9]

Castelele și conacele feudale nu erau prevăzute cu vestibuluri, scările erau în șurub și disimulate.

În Renaștere[modificare | modificare sursă]

Renașterea a adus moda vestibulurilor, odată cu scările ample. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au fost construite vestibuluri splendide, dintre care cel mai cunoscut este cel de la Versaillles, acoperit cu marmură.

În zilele noastre[modificare | modificare sursă]

În zilele noastre, vestibulul comunică, de obicei, cu curtea sau grădina. Pe aici se pătrunde la parter, iar scara principală pornește tot de aici.
În arhitectură se disting două sorturi de vestibuluri. Unele sunt formate dinspre intrare din coloane; sunt uneori închise cu rame cu geam; altele sunt deschise și se compun din coloane sau pilaștri, care servesc de decorație a zidurilor fațadei casei.[10]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dictionnaire encyclopédique Larousse
  2. ^ Annales de philosophie chrétienne, Paris: Bureau des annales de philosophie chrétienne,  .
  3. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” (2005), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române
  4. ^ a b Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu (2007), Noul dicționar universal al limbii române
  5. ^ G. Guțu, Dicționar latin-român (1983)
  6. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand (1977), Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...
  7. ^ Tarbel, F.B. „A History of Ancient Greek Art” (în engleză). Accesat în . 
  8. ^ McManus, Barbara. The College of New Rochelle, ed. „Sample Plan of a Roman House”. VRoma (în engleză). Accesat în . 
  9. ^ Robert Appleton Company, ed. (). „Vestibule”. Catholic Encyclopedia (în engleză). New York. 
  10. ^ Encyclopédie Larousse du XXe siècle, Paris, 1932

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, București, 2005, 2007, ISBN 973-637-087-x sau ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, ISBN 978-606-8162-08-9.
  • André Billy, Narthex, Flammarion, 1950, 315 p.

Vezi și[modificare | modificare sursă]