Baia Sprie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Baia Sprie
Felsőbánya
—  Oraș  —
Vedere panoramică asupra orașului
Vedere panoramică asupra orașului
Stema Baia Sprie
Stemă
Baia Sprie se află în România
{{{alt}}}
Baia Sprie
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 47°39′39″N 23°41′19″E / 47.66083°N 23.68861°E / 47.66083; 23.6886147°39′39″N 23°41′19″E / 47.66083°N 23.68861°E / 47.66083; 23.68861

Țară  România
Județ Maramureș

SIRUTA 106684
Atestare documentară 1329, ca Medius Morus

Localități componente Chiuzbaia, Satu Nou de Sus, Tăuții de Sus

Guvernare
 - Primar Dorin Vasile Pașca (Ind.,02008, reales 2012)

Suprafață
 - Total 96  km²
Altitudine 500 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 15.476 locuitori
 - Densitate 173 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 16.609 locuitori

Site: Website

Poziția localității Baia Sprie
Baia Sprie în Harta Iosefină a Comitatului Sătmar, 1782-85
Baia Sprie în Harta Iosefină a Comitatului Sătmar, 1782-85

Baia Sprie (în maghiară Felsőbánya, în trad. Baia de Sus, în germană Mittelstadt) este un oraș din județul Maramureș, România. Are o populație de 15.476 locuitori (2011).[2] A fost unul dintre centrele miniere importante din Maramureș. O activitate minieră în regiunea localității este semnalată deja în epoca bronzului. Exploatarea aurului și argintului este aminită prin anii 1141 la colonizarea sașilor în regiune. În anul 1329 localitatea este atestată sub numele de Mons Medius. În anul 1774 este publicată prima cercetare științifică a exploatării de minereuri.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Orașul Baia Sprie are un însemnat trecut istoric. Urme ale unor vetre de așezări omenești se regăsesc înca din secolele unu și doi, după Hristos. Orașul va fi atestat documentar relativ târziu într-o diploma din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert care acordă locuitorilor primele privilegii.

Denumirea latinească era Mons Medius ceea ce în traducere înseamnă Muntele Mijlociu. Din această perioadă orașul își leagă existența de minierit și de-a lungul secolelor va apărea în documente alături de Rivulus Dominarium, orașul Baia Mare de astăzi, ca oraș liber regal.

În anul 1360, îl găsim în documente cu numele de Montana Nostra, în 1348 sub numele de cetate Civitas Medio Montis, în 1390 sub denumirea de Felsőbánya, în 1406 din nou Civitas de Monte Medio, iar mai târziu în secolul XIX, în 1851 din nou sub numele de Felsőbánya. Dacă Baia înseamnă mină, Spria vine de la latinescul asper care înseamnă aspru, adică cu alte cuvinte în Baia Sprie existau mine cu condiții aspre de exploatare. Batrânii orașului spun ca numele Spria provine de la o zeita care a purtat acest nume. O dovada ar fi statuia acestei zeite situata in centrul vechi al orașului. Aceata a fost restructurata dupa varianta originala care a fost degardata de-a lungul timpului. Se mai spune ca aceasta zeita mai poate fi vazuta pe luciul lacului Albastru sera inainte de apusul soarelui.

Un călător german Jeorg Vagner, în anul 1540 cercetează minele din Baia Mare și din restul regiunii având să consemneze următoarele : „La o depărtare de o milă de Baia Mare se află un alt orășel, în latinește Muntele Mijlociu, locuitorii căruia au depus jurământ de credință pentru majestatea regală, sunt toți băieși, originea este mai veche, sunt mineri mai pricepuți în practică și obicei. De cetatea Baia Mare aparțin 14 sate, două sunt ungurești, celelalte româneti iar întemeietorii acestor localități au fost germanii”. În anul 1564, un alt călător străin Giovan Gramo spune că : „Orașele sunt locuite de unguri, dar satele toate sunt lucuite de români”. Chiar și marele umanist Nicolae Olahus avea să scrie : „Mai sus de râul Someș este orășelul Baia Mare, precum și Baia Sprie în jurul cărora sunt minele de aur și argint și de alte metale”.

Orașul Baia Sprie, așezat pe valea râului Săsar, la poalele munților Gutâi, are o suprafață de 91 km pătrați. Înzestrat cu un peisaj natural deosebit, a fost în secolele XVIII, XIX și stațiune turistică. Multă vreme minele din Baia Mare și Baia Sprie au reprezentat proprietatea reginei.

În anul 1411 cele două orașe sunt cedate de regele Sigismud lui Stefan Lazarevisc, despot sârb, în schimbul cetătii Belgradului, iar mai târziu în 1427 stăpan al orașului avea să devină Gheorghe Brancovisc. Numele ambilor stăpâni au lăsat gusturi amare locuitorilor din acele vremuri. Ei au asuprit locuitorii băștinași pentru îmbogățirea lor personală.

Domnia lui Iancu de Hunedoara, între anii 1446 - 1453, ca stăpân al ținutului, aduce și privilegii orășenilor. Acestor privilegii li se vor adăuga și altele, mai târziu de către regele Matei Corvin. O serie de evenimente au adus amărăciune în rândul populației orașului, astfel :

  • în 1460 prințul polonez Albert vandalizează orașul
  • în 1562 turcii atacă locurile cu vehemență
  • în 1589 orașul a fost incendiat aproape în intregime
  • în 1690 orașul își cedează minele statului în schimbul scutirii de dări
  • în 1710 din cauza epidemiei de pesta mor 580 de locuitori
  • anul 1771 este marcat de invazia tătarilor
  • în anul 1780 orasul a fost inundat apa distrugand multe locuinte
  • în 1782 are loc o invazie de lăcuste care a făcut mari stricăciuni recoltelor

Cu toate acestea orașul a rămas viu. Bogățiile din adâncurile Dealului Minei au asigurat prosperitatea și refacerea pagubelor ivite.

Au fost perioade de înflorire dar și regrese marcate de scăderea populației. Conform primelor date rămase din timpul împărătesei Maria Tereza, populația a crescut de la 300 de locuitori la aproximativ 5000 de locuitori și a rămas constantă până la mijlocul secolului trecut.

Conscripțiile din 1778-1780 din timpul Mariei Tereza, consemnează starea socială a supușilor: „Populația numără 3.165 locuitori din care 214 meșteșugari, 1368 de mineri, fiecare familie avea câte 2 copii, 117 slugi, 7 instructori de școală, 5 preoți, 51 de săraci și cerșetori. În oraș mai existau croitori în număr de 19, negustori 14, măcelari 13, fierari 35, cizmari 36, pantofari 4, un cioplitor în lemn.”

Recensământul în limba germană din 1850, consemna în rubrica populației numărul de 5427 de locuitori, reprezentând 1336 de familii care locuiau în 993 de case. In ceea ce privește naționalitățile existente la acea vreme, maghiari erau 3800, români 1093, nemți 333, slovaci 140, iar rromi 40. Aceste date dovedesc faptul că în Baia Sprie au conviețuit de-alungul timpului diferite naționalități care au reușit să se respecte reciproc, formând un amestec indistinct ce reprezintă astăzi o populație civilizată în număr de 16626 locuitori. Un loc de seamă îl ocupă în istoria orașului lupta memorandiștilor, mai ales caă unul din conducătorii memorandiști, preotul-doctor Vasile Lucaciu era preot la Șișesti, sat aflat la câțiva km de Baia Sprie pe drumul ce duce la Cavnic. De asemenea țăranul Trib Gligor din Chiuzbaia, sat aparținător orașului Baia Sprie va face și el parte din delegația care în anul 1892 se va duce la Viena pentru a face cunoscut împăratului memorandumul prin care se cereau drepturi egale pentru românii din Transilvania.

Ziarul Sfatul ce apărea la Sighetu Marmației, consemnează în numărul din 20 Decembrie 1918 drumul spre Alba Iulia astfel : „Sosiți la 4 ore am plecat în jos prin codrii Gutinului spre Baia Sprie, când sântem in vale la casa pădurarului, ce surprindere plăcută. Ne iese înainte o grupă de domnișoare și domni cu steaguri românești făcându-ne ovații însuflețite. Sunt Baiesprieni, domnișoara Anca, frații Lupan, frații Nistor, grupa noastră crește cu tot pasul, steagurile fâlfâiesc, carele par să coboare iar bătranul Gutii răsuna de Deșteaptate române din somul cel de moarte. În Baia Sprie, în fruntea coloanei ne așteaptă deja tot orașul in frunte cu protopopul. Suntem ospătații lor, le mulțumim din inimă pentru călduroasa primire și ne îndreptam spre Baia Mare.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Baia Sprie

     Români (73.13%)

     Maghiari (16.81%)

     Romi (3.91%)

     Necunoscută (5.82%)

     Altă etnie (0.31%)

Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Baia Sprie

     Ortodocși (65.52%)

     Romano-catolici (13.73%)

     Reformați (4.53%)

     Penticostali (3.06%)

     Greco-catolici (3.65%)

     Martori ai lui Iehova (1.16%)

     Necunoscută (6.03%)

     Altă religie (2.28%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Baia Sprie se ridică la 15.476 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 16.609 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (73,13%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (16,81%) și romi (3,92%). Pentru 5,83% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (65,53%), dar există și minorități de romano-catolici (13,73%), reformați (4,54%), greco-catolici (3,65%), penticostali (3,07%) și martori ai lui Iehova (1,17%). Pentru 6,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[3]

Evoluția populației la recensăminte:


Cultură[modificare | modificare sursă]

Încă din secolul al XVII-lea în Baia Sprie există un centru de ceramică, alcătuit din bresle de olari. In 1780 în oraș erau 50 de olari, ca după aproape 160 de ani, în anul 1938 numărul acestora să scadă la 7. Aceștia locuiau pe strada Olarilor, stradă ce-și păstrează denumirea și astăzi. Prelucrarea lutului și tehnica modelării vaselor nu se deosebește mult de tehnica celorlalte centre de ceramică din țara. Ca elemente de decor, predomină formele geometrice și cele vegetale. Centrul de ceramic de la Baia Sprie se incadrează în familia ceramicii românești zmăltuită și nezmăltuită.

Hotel „Corona”, clădire-monument istoric construită în perioada 1890-1909.

Astăzi cel mai de seamă reprezentant al breslei olarilor din Baia Sprie este Les Daniel, care în ciuda tinereții lui a ajuns să fie recunoscut în țară și străinătate, prin creațiile de excepție pe care le modelează cu atâta talent și suflet.

În Baia Sprie se află și astăzi casa în care a pictat între anii 1932 - 1960 unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii băimărene de pictură, Aurel Popp. Prieten cu Ady Endre și Nicolae Tonitza, Aurel Popp a adus cu el în oraș de-a lungul timpului mulți prieteni pictori de seamă ai vremii. Aurel Popp devine mesagerul unei arte profund realiste și umaniste, pictaând aspecte din munca și viața grea a minerilor din Baia Sprie.

Casa de Cultură din Baia Sprie a fost și rămâne instituția culturală cea mai de valoare a zonei, antrenând în activitățile desfășurate aici oameni de cultură, de o înaltă calitate profesională și morală. A fost locul unde mulți dintre aceștia și-au promovat operele prin numeroasele axpoziții personale și lansări de carte. Aportul adus de Casa de Cultură la ridicarea nivelului calitativ al activităților culturale a orașului, a fost deosebit de bogat in timp. De aproape 30 de ani coordonarea acestora ia revenit directorului institutiei, profesorul Dumitru Fanateanu, poet și cântăreț deopotrivă.

Sub egida Astra, în anul 1922, orașul donează pentru activități culturale, localul vechii școli confesionale cu destinația de Casă Națională. Sunt inițiate cursuri de alfabetizare a adulților, se deschide o bibliotecă care astăzi numără peste 20000 de volume. Personalitățile care se remarcă în acea perioadă sunt : Atanasie Lupan, sprijinător al învățământului românesc și Dumitru Alexandrescu, președinte al cercului cultural.

În ultimii ani în Baia Sprie au poposit nume de seamă ale culturii contemporane ; pictorul Nicolae Apostol – profesor de desen in oraș, scriitorii Marian Ilea și Adrian Otoiu, profesorul Grigore Man , personalități culturale ce și-au legat o bună parte din viata și activitate de cest oraș.

Începând cu data de 15 august 1997, orașul Baia Sprie are la granița dintre centrul vechi și centrul nou o statuie numită „Minerul” realizată de sculptorul Adi Joseph. Personaj pitoresc, aproape boem, a creat o lume fascinantă din lenm, pe care a insuflețit-o cu harul și talentul său în peste 40 de altare în biserici și mănăstiri din România. Sculptor de o deosebita valoare Adi Joseph lasă în urma sa și această minunată operă închinată minerilor din orașul Baia Sprie.

Încă din 1876, în Baia Sprie există și o fanfară a minerilor, care în zilele de sărbătoare evolua pe străzile orașului. Aceasta și-a desfașurat activitatea neîntrerupt pâna în zilele noastre.

Geologie[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere geologic predomină în regiune rocile sedimentare marine din perioada terțiară, cu incluziuni vulcanice de piroclastite din munții Gutâiului. Aceste roci vor fi in perioada miocenă și pliocenă (înainte cu 9,3 - 65 milioane de ani) în estul și vestul regiunii printr-o ruptură tectonică întrerupte cu zone de vulcanite (dacite și andezite).

Fostul sediu al Oficiului minelor, astăzi Primăria orașului
Școala gimnazială nr. 1, clădire-monument istoric

Principalele filoane de minereu sunt

  • Filonul principal, situat pe direcția est- vest, la o altitudine de 729 m, având o cădere spre nord de 75 - 90 grade, cu o lungime de 2.200 m, o lățime de 6 m, atingând în unele zone 20 m lățime, iar o adâncime de 1000 m, ramificându-se în filoane secundare.
  • Filonul nou caracterizat printr-o zonare clară după adâncime a mineralelor compomnente. Aproape de suprafață fiind mineralele predominante cu aur și argint, spre adâncime crește conținutul minereului în polimetale neferoase de plumb, zinc și cupru, acesta din urmă fiind exploatat la adâncimea cea mai mare.

Prin măsurători geotermice a cuarțului hidrotermal s-a stabilit o temperatură între 305 - 180 de grade Celsius.
Felul mineralelelor din această zonă se cifrează la un număr de 90, care se bazează pe structura chimică a mineralelor principale:

Personalități[modificare | modificare sursă]


Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Baia Sprie
  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b c Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013.